Tribunalul BRAŞOV Sentinţă civilă nr. 454/sind din data de 04.04.2014
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BRAȘOV
SECȚIA a II a CIVILĂ – DE ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ nr. 454/sind Dosar nr.
Ședința publică din data de 10.02.2014
JUDECĂTOR SINDIC – S. O.
GREFIER – M. G.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra contestației formulată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov împotriva raportului asupra fondurilor obținute din lichidare și încasarea creanțelor și planul de distribuire întocmite în cadrul procedurii insolvenței debitoarei SC R.P. SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare se constată lipsa părților.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 03.02.2014 în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta iar instanța pentru a se depune la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 10.02.2014.
JUDECĂTORUL SINDIC
Asupra cauzei de față:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.11.2013 sub număr dosar 6673/62/2010/a1, creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BRAȘOV a formulat contestație împotriva Raportului nr. 3 asupra fondurilor obținute din lichidarea și încasarea creanțelor debitoarei SC R.P. SRL-în faliment și împotriva planului de distribuire nr. 3, întocmite de lichidatorul judiciar C. 2000 SPRL.
În motivarea contestației se arată că în mod greșit lichidatorul judiciar nu a prevăzut distribuiri și pentru obligațiile curente declarate de societatea debitoare bugetului consolidat al statului după data deschiderii procedurii falimentului și pentru plata cărora sunt aplicabile dispozițiile art. 64 al. 6 din Legea nr. 85/2006.
Mai arată contestatoarea că repartizarea sumelor s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 121 și art. 123 din și cu nerespectarea dispozițiilor art. 64 al. 6 din același act normativ, deoarece societatea debitoare figurează cu obligații curente restante și care, față de dispozițiile legale invocate se impuneau a fi achitate anterior distribuirii sumelor către creditori.
Tot contestatoarea a arătat că prin cererea de admitere a creanțelor nr. 24670/26.04.2012 a declaratdupă data deschiderii procedurii falimentului suma de 30.746 lei pentru care a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 64 al. 6 din Legea nr. 85/2006 și plata acestora cu prioritate conform documentelor de plată din care acestea rezultau.
În drept au fost invocate prevederile art. 64 al. 6, art. 121 și următoarele din Legea nr. 85/2006.
Lichidatorul judiciar C. 2000 SPRL nu a formulat un punct de vedere.
În dovedire și în apărare instanța a administrat proba cu înscrisuri în cadrul căreia au fost depuse la dosarul cauzei fotocopii de pe cerere, raport și plan de distribuire, adresă.
Contestația este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La grefa tribunalului a fost afișat Raportul asupra fondurilor obținute din lichidare și din încasarea creanțelor și Planul de distribuire a sumelor obținute, întocmite de lichidatorului judiciar C. 2000 SPRL, pentru debitoarea SC R.P. SRL-în faliment, raport care este contestat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BRAȘOV.
Instanța mai reține că lichidatorul judiciar C. 2000 SPRL a vândut în procedura falimentului un imobil care era grevat în favoarea creditorilor DIRECȚIA GENERALĂ DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI și ASOCIAȚIEI DE BLOC BĂICOIANU BUCUREȘTI la prețul de 619.500 lei.
Din suma totală s-a distribuit suma de 13.764,75 lei cu titlu de cheltuieli de executare, suma de 37.925 lei cu titlu de onorariu, suma de 12.390 lei taxa UNPIR, suma de 18.083,46 lei către DIRECȚIA GENERALĂ DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI, suma de 18.510 lei către ASOCIAȚIEI DE PROPRIETARI BLOC BĂICOIANU BUCUREȘTI și suma de 115.864,46 lei către salariați, rămânând provizionată suma de 439.555,79 lei până la valorificarea bunurilor gajate rămasă în averea debitoarei în condițiile art. 127 din Legea nr. 85/2006.
Instanța urmează să respingă contestația formulată de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BRAȘOV, împotriva Raportului nr. 3 asupra fondurilor obținute din lichidarea și încasarea creanțelor debitoarei SC R.P. SRL-în faliment și împotriva planului de distribuire nr. 3, întocmite de lichidatorul judiciar C. 2000 SPRL, pentru următoarele motive:
Astfel, potrivit art. 64 al. 6 din Legea nr.85/2006, creanțele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observație sau în procedura reorganizării judiciare vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală. Prevederea se aplică în mod corespunzător pentru creanțele născute în procedura de faliment, iar conform art. 121 al. 1 pct. 2 din același act normativ, fondurile obținute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanții reale mobiliare ori drepturi de retenție de orice fel, vor fi distribuite în următoarea ordine: creanțele creditorilor garantați, cuprinzând tot capitalul, dobânzile, majorările și penalitățile de orice fel, precum și cheltuielile, pentru creanțele născute înainte de deschiderea procedurii.
De asemenea potrivit art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2006, creanțele bugetare se vor plăti după cheltuielile cu procedura, creanțele salariale și creanțele reprezentând creditele, cu dobânzile și cheltuielile aferente, acordate după deschiderea procedurii, precum și creanțele rezultând din continuarea activității debitorului după deschiderea procedurii.
În cauza de față, creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BRAȘOV solicită plata unei creanțe bugetare curente născută după data deschiderii procedurii falimentului, în condițiile art. 64 al. 6 din Legea nr. 85/2006.
Acest lucru nu este posibil deoarece creanțele curente se pot plăti înaintea creanțelor prevăzute de art. 121 și 123 din Legea nr. 85/2206, numai din activitatea desfășurată de debitoare în procedura falimentului și nicidecum din valorificarea unor bunuri ale debitoarei grevate de anumite sarcini.
Prin urmare numai dacă se obțineau anumite venituri din activitatea debitoarei se punea problema achitării cu prioritate a creanțelor curente în condițiile art. 64 al. 6 din Legea nr. 85/2006 și nu atunci când se valorifică bunurile debitoarei în procedura falimentului.
Dacă s-ar admite punctul de vedere al creditoarei și ar fi plătite cu prioritate creanțele curente, ceilalți creditori înscriși la masa credală ar fi dezavantajați deși aceștia au creanțe garantate sau sunt creanțe salariale.
În cauza de față, așa cum am arătat, lichidatorul judiciar a distribuit numai sumele reprezentînd cheltuieli de proceură, creanțe garantate și creanțe salariale, fără a seplăti creanțele chirografare, provizionându-se o anumită sumă până la valorificarea bunurilor gajate rămasă în averea debitoarei în condițiile art. 127 din Legea nr. 85/2006.
Se punea problema unei eventuale plăți a creanțelor curente numai în situația în care ar fi fost achitate creanțele chirografare și nu ar fi fost plătite creanțele bugetare (în care intrau și creanțele curente ale contestatoarei), încălcându-se astfel dispozițiile art. 123 din Legea nr. 85/2006.
Concluzionând, lichidatorul judiciar a distribuit fondurile obținute din vânzarea imobilului cu respectarea dispozițiilor art. 64 al. 6, art. 121 și art. 123 din Legea nr. 85/2006.
Față de cele arătate, instanța, în baza art. 122 al. 4 raportat la art. 64 al. 6, art. 121 și art.123 din Legea nr. 85/2006, va respinge contestația formulată de creditoarea contestatoarea DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BRAȘOV, împotriva Raportului nr. 3 asupra fondurilor obținute din lichidarea și încasarea creanțelor debitoarei SC R.P. SRL-în faliment și împotriva planului de distribuire nr. 3, întocmite de lichidatorul judiciar C. 2000 SPRL, ca neîntemeiată.
Având în vedere dispozițiile art. 274-276 C. pr. civ., instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația formulată de contestatoarea DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BRAȘOV, cu sediul în Brașov, B-dul M.K., nr. XX, jud. Brașov, împotriva Raportului nr. 3 asupra fondurilor obținute din lichidarea și încasarea creanțelor debitoarei SC R.P. SRL-în faliment și împotriva planului de distribuire nr. 3, întocmite de lichidatorul judiciar C. 2000 SPRL, ca neîntemeiată.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 10.02.2014.
JUDECĂTOR SINDIC GREFIER
S. O. M. G.
Red.O.S./Dact.M.G./18.02.2014
3 ex.