Prin sentinţa civilă nr. 909 din 12 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Mureş, s-a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamantul T.F., în contradictoriu cu pârâta E.E., obligând-o pe pârâtă la plata în favoarea reclamantului a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada ianuarie 2008 – noiembrie 2008, în cuantum total net de 5.162 lei şi la plata dobânzilor legale pentru suma de mai sus menţionată, calculate începând cu data de 22 decembrie 2008 şi până la plata efectivă a debitului. Pârâta a fost obligată şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 760 lei în favoarea reclamantului iar în favoarea Statului Român, reprezentat prin M.F.P. la plata sumei de 1260 lei, reprezentând cheltuieli avansate cu titlu de ajutor public judiciar. Restul pretenţiilor reclamantului au fost respinse.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Cabinetul medical veterinar individual E.E. şi a solicitat admiterea recursului, modificarea în întregime a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că prin hotărârea atacată, instanţa de fond a admis în parte cererea formulată de reclamant, considerând că pretenţiile sale de natură salarială au fost parţial dovedite, pârâtul susţinând însă că probatoriul administrat în cauză şi întreaga atitudine manifestată de reclamant în faţa instanţei, nu susţin această concluzie.
S-a mai arătat că reclamantul s-a adresat instanţei de judecată, susţinând în mod fals că nu i-au fost plătite drepturile salariale cuvenite începând cu luna ianuarie 2006. Având în vedere că în urma prezentării statelor de plată reclamantul a susţinut că semnăturile de pe aceste înscrisuri nu-i aparţin, s-a dispus efectuarea unei expertize criminalistice pentru a se clarifica acest aspect, însă concluziile raportului de expertiză i-au fost defavorabile acestuia, prin raportul menţionat reţinându-se că, semnăturile de pe statele de plată din perioada ianuarie 2006 – decembrie 2008 au fost executate de titularul T.F., iar semnăturile de pe statul de plată cumulativ pentru lunile iulie – noiembrie 2008, cu data plăţii 20 octombrie 2008 au fost probabil executate de către titularul T.F. Ulterior comunicării raportului de expertiză, reclamantul nu s-a mai prezentat în faţa instanţei, iar apărătorul acestuia a arătat doar că statul de plată cumulativ ar trebui interpretat nu în sensul că reclamantul şi-a primit salariul ci că a primit premii ori bonificaţii.
Instanţa de fond a decis să interpreteze în favoarea reclamantului concluzia expertului referitoare la statul de plată cumulativ pentru lunile iulie – noiembrie 2008, deşi expertul a formulat o concluzie favorabilă pârâtului, arătând că semnătura de pe statul de plată cumulativ a fost probabil executată de reclamant. S-a susţinut că această concluzie trebuie interpretată în favoarea pârâtului deoarece ar fi putut interpretată în favoarea reclamantului o concluzie probabilă nefavorabilă apărărilor pârâtului (de tipul semnătura, probabil, nu-i aparţine reclamantului) şi pe de altă parte, instanţa trebuia să coroboreze concluziile expertului cu atitudinea constant mincinoasă şi rău-voitoare a reclamantului pe tot parcursul procesului. De asemenea, reţinerea ca argument în favoarea reclamantului a împrejurării că statul de plată cumulativ a fost întocmit ulterior, este greşită şi nelegală, deoarece în caz contrar salariatul ar obţine salariul de două ori şi totodată, nu este corect ca pârâtul să fie obligat să-i mai plătească odată salariul pe motiv că statul de plată în baza căruia l-a plătit pe reclamant este un document parţial ulterior şi cumulativ pentru mai multe luni.
Pentru aceste motive s-a solicitat să se dispună admiterea recursului şi să se reţină că reclamantul şi-a primit întregul salariu pentru toată perioada în care a lucrat la cabinetul medical veterinar.
În privinţa cheltuielilor de judecată s-a invocat faptul că instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală încălcând prevederile art. 276 Cod procedură civilă, întrucât deşi a admis acţiunea reclamantului în parte, a obligat pârâtul la cheltuieli de judecată integrale.
În drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 şi 3041 Cod procedură civilă.
Reclamantul T.F. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând faptul că în privinţa statului de plată pe lunile iulie – noiembrie 2008 expertul criminalist a concluzionat că acesta a fost semnat probabil de reclamant şi pe de altă parte, acest act nu poate fi calificat ca un stat de plată, potrivit art. 163 alin. 1 şi 2 din Codul muncii, având în vedere că ar fi trebuit să prevadă venitul brut, contribuţia de asigurări sociale, contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate, contribuţia pentru protecţia socială a şomerilor, impozit pe salariu. S-a mai susţinut că în mod corect a apreciat instanţa de fond, că practica întocmirii ulterioare a unor state de plată cumulative nu are bază legală şi pe cale de consecinţă, reclamantului i se cuvin drepturile salariale pe această perioadă.
Având în vedere pe de o parte considerente sus-menţionate cu privire la statele de plată pe perioada iulie – noiembrie 2008 şi pe de altă parte faptul că pentru perioada ianuarie – iunie 2008, nu au fost semnate statele de plată, s-a susţinut de către reclamant că soluţia instanţei este legală.
Referitor la cheltuielile de judecată la care a fost obligat pârâtul recurent, s-a susţinut că se impune a se avea în vedere că suma stabilită de instanţa de fond cu acest titlu are două componente: respectiv suma de 760 lei, stabilită cu titlu de cheltuieli în favoarea reclamantului şi suma de 1260 lei, stabilită cu titlu de cheltuieli în favoarea Statului Român, reprezentat prin M.F.P., reprezentând cheltuieli avansate cu titlu de ajutor public judiciar.
Sub acest aspect reclamantul a apreciat că s-a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 274 alin. 1 şi art. 276 Cod procedură civilă, precum şi a prevederilor art. 18 din OUG nr. 51/2008, conform cărora cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri, prin încuviinţarea ajutorului public judiciar, vor fi puse în sarcina celeilalte părţi dacă aceasta a căzut în pretenţiile sale, fără a se face distincţie între admiterea în tot sau în parte a acţiunii. Prin acelaşi act normativ se prevede că partea căzută în pretenţii va fi obligată la plata către stat a acestor sume.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor invocate şi în raport de prevederile art. 3041 Cod procedură civilă şi având în vedere actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată la 22 decembrie 2008 la Tribunalul Mureş şi precizată ulterior la termenul din 5 martie 2009, reclamantul T.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Cabinetul Medical Veterinar Individual E.E., cu sediul în comuna Râciu, obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale cuvenite pentru perioada ianuarie 2006 – decembrie 2008, invocând faptul că deşi în baza contractului individual de muncă nr. 7273/2000 s-a obligat să presteze muncă în calitate de tehnician veterinar în favoarea pârâtului, în perioada menţionată drepturile salariale de care trebuia să beneficieze nu i-au fost achitate.
Cu ocazia judecării cauzei în primă instanţă s-au depus la dosar de către pârât statele de plată aferente perioadei sus-menţionate, invocându-se faptul că drepturile salariale solicitate de reclamant au fost achitate.
În privinţa statelor de plată la care s-a făcut referire trebuie precizat că pe statele de plată din perioada ianuarie 2006 – decembrie 2007 şi decembrie 2008 apare semnătura reclamantului, iar pentru perioada iulie 2008 – noiembrie 2008 s-a întocmit un stat de plată cumulativ pe care, de asemenea, figurează semnătura reclamantului, nefiind semnate însă statele de plată aferente perioadei ianuarie 2008 – iunie 2008.
Având în vedere că reclamantul a contestat faptul că ar fi semnat statele de plată pe care apare semnătura lui, cu ocazia judecării cauzei în primă instanţă s-a dispus efectuarea unei expertize criminelistice grafice pentru a se stabili dacă semnăturile de pe statele de plată aparţin sau nu reclamantului.
Conform concluziilor raportului de expertiză criminalistică întocmit de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Cluj, în urma examinării statelor de plată din perioada 2006 – decembrie 2007 şi decembrie 2008 s-a stabilit că semnăturile de pe aceste state de plată au fost executate de titularul T.F. şi faţă de aceste concluzii instanţa de fond a reţinut că pretenţiile reclamantului pentru perioada respectivă sunt nefondate.
În ceea ce priveşte statul de plată cumulativ pentru perioada iulie 2008 – noiembrie 2008 s-a concluzionat că acesta „a fost probabil semnat de către titularul T.F.”. Instanţa de fond a apreciat că, în condiţiile în care prin expertiză nu s-a putut stabili cu certitudine că acest înscris a fost semnat de reclamant şi întrucât practica întocmirii ulterioare a unor state de plată cumulative nu are bază legală, reclamantului i se cuvin drepturile salariale pentru această perioadă.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că sunt fondate pretenţiile reclamantului şi pentru perioada ianuarie – iunie 2008, statele de plată nefiind semnate.
Referitor la statele de plată aferente perioadei ianuarie 2008 – iunie 2008 trebuie precizat că acestea nu au făcut obiectul expertizei şi pe aceste state de plată care sunt depuse în dosarul instanţei de fond la filele 44-49, nu figurează semnătura reclamantului.
Conform art. 163 alin. 1 din Codul muncii plata salariului se dovedeşte prin semnarea statului de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit.
Având în vedere că în speţă statele de plată pentru perioada ianuarie 2008 – iunie 2008 nu au fost semnate de reclamant, iar pârâtul nu a făcut dovada cu alte documente justificative, respectiv cu alte probe că i-ar fi achitat acestuia drepturile salariale pentru această perioadă, instanţa de recurs reţine că în mod corect a apreciat instanţa de fond că pretenţiile reclamantului pentru perioada menţionată sunt fondate.
Referitor la statul de plată cumulativ, acesta a fost întocmit pentru perioada iulie 2008 – noiembrie 2008 şi conform acestui înscris la data de 20 octombrie 2008 i-a fost achitată reclamantului suma de 2500 lei, cu titlu de drepturi salariale pentru lunile respective.
În ceea ce priveşte semnătura reclamantului care figurează pe acest stat de plată prin raportul de expertiză nu s-a stabilit cu certitudine că semnătura respectivă nu ar fi fost executată de reclamant. Dimpotrivă, în urma analizării detaliilor literale ale acestei semnături şi a comparării lor cu semnăturile reclamantului de pe actele de comparaţie, s-a stabilit că atât semnătura contestată, cât şi semnăturile de comparaţie se situează în cadrul aceloraşi limite şi elemente de execuţie. S-a mai reţinut că în privinţa acestei semnături se poate formula doar o concluzie cu grad de probabilitate, această concluzie fiind determinată de faptul că semnătura în discuţie este mai puţin lizibilă şi de asemenea imprimarea sa este mai redusă, iar traseele sale se intersectează parţial cu cele de la alte semnături de pe document.
Prin urmare, concluzia din raportul de expertiză a fost determinată de aspectele menţionate, însă nu s-a stabilit în mod cert că semnătura nu aparţine reclamantului.
Totodată, trebuie avut în vedere faptul că ulterior depunerii la dosar a raportului de expertiză, reclamantul nu a contestat concluziile raportului de expertiză cu privire la statul de plată cumulativ.
De asemenea, acesta nu a negat faptul că a primit suma de bani care figurează în statul de plată respectiv, prin notele scrise depuse la dosar (filele 186-187 dosar fond), susţinând doar că înscrisul respectiv nu poate fi calificat ca un stat de plată şi suma de 2500 lei poate fi calificată eventual ca fiind un premiu şi nicidecum salariu lunar.
Faţă de împrejurările arătate, instanţa de recurs apreciază că pretenţiile reclamantului de a i se achita drepturile salariale şi pentru perioada iulie 2008 – noiembrie 2008 sunt nefondate.
Întrucât în urma comparării semnăturii contestate cu semnăturile reclamantului de pe alte înscrisuri necontestate, rezultă că există suficiente elemente pentru a se aprecia că semnătura respectivă a fost executată de reclamant şi coroborând acest aspect cu poziţia reclamantului care nu a contestat primirea sumei de 2500 lei, curtea apreciază că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că reclamantului i se cuvin drepturile salariale şi pentru perioada iulie 2008 – noiembrie 2008.
Atâta timp cât reclamantul a încasat suma de 2500 lei, cu titlu de drepturi salariale aferente perioadei iulie 2008 – noiembrie 2008, nu are relevanţă faptul că acesta nu a semnat state de plată lunare, suma respectivă acoperind drepturile salariale cuvenite pentru această perioadă.
Este adevărat că prin art. 163 alin. 1 din Codul muncii se prevede că plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată lunare, însă tot prin acest articol se prevede şi posibilitatea de a dovedi efectuarea plăţii şi prin alte documente justificative, or pârâtul a demonstrat prin acel înscris denumit „stat de plată pe lunile iulie – noiembrie 2008”, că a efectuat plata drepturilor salariale aferente perioadei respective.
Suma de 2500 lei înscrisă în documentul respectiv nu poate fi calificată drept premiu din moment ce nu a fost acordată cu acest titlu şi mai mult, suma respectivă acoperă cuantumul drepturilor salariale cuvenite pentru perioada în discuţie.
În consecinţă, instanţa de recurs reţine că pretenţiile reclamantului, constând în obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale, sunt fondate doar pentru perioada ianuarie 2008 – iunie 2008, perioadă pentru care nu s-a făcut dovada plăţii.
Pentru considerentele arătate mai sus pretenţiile aferente perioadei iulie 2008 – noiembrie 2008 sunt nefondate, instanţa de fond apreciind în mod greşit că se justifică obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale pentru această perioadă.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, cu ocazia judecării cauzei în primă instanţă reclamantului a achitat suma de 760 lei, reprezentând o parte a costului expertizei criminalistice efectuate, iar pentru diferenţa de 1260 lei, din costul total al expertizei reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar.
Instanţa de fond a dispus obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantului a sumei de 760 lei, reprezentând taxă parţială pentru expertiză şi la plata către stat a sumei de 1260 lei, reprezentând cheltuieli avansate cu titlu de ajutor public judiciar, făcându-se sub acest aspect aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 51/2008.
Având în vedere că pretenţiile reclamantului au fost admise doar parţial, curtea reţine că se impune a se face în cauză aplicarea prevederilor art. 276 Cod procedură civilă şi în consecinţă, să se dispună obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată doar proporţional cu pretenţiile admise.
Faţă de cele ce preced, pentru considerentele arătate în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, curtea va admite recursul declarat de pârât şi va modifica hotărârea atacată în sensul că va dispune obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantului a drepturilor salariale aferente perioadei ianuarie 2008 – iunie 2008, în cuantum de 2766 lei net (461 lei lunar), această sumă reieşind din statele de plată depuse la dosar (filele 44-49 dosar fond). Totodată, pârâtul va fi obligat la plata dobânzilor legale aferente, începând cu data de 22 decembrie 2008 (data introducerii acţiunii) şi până la plata efectivă.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, pârâtul va fi obligat la plata către reclamant a sumei de 126,6 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, în loc de 760 lei, cuantumul sumei stabilite de instanţă fiind redus proporţional cu pretenţiile admise.
De asemenea, pârâtul va fi obligat la plata în favoarea Statului Român a sumei de 210 lei în loc de 1260 lei, reprezentând cheltuieli avansate cu titlu de ajutor public judiciar, diferenţa rămânând în sarcina statului, conform art. 19 alin. 1 din OUG nr. 51/2008.
Celelalte pretenţii ale reclamantului fiind nefondate, urmează să fie respinse.
