CREANŢE BUGETARE. MOMENTUL STINGERII ACESTOR CREANŢE


Nu poate fi imputată societăţii comerciale împrejurarea că unitatea bancară nu a creditat conturile bugetare corespunzătoare după debitarea contului debitorului şi confirmarea efectuării plăţii prin aplicarea ştampilei şi semnăturilor autorizate pe ordinele de plată şi prin efectuarea operaţiunilor corespunzătoare în extrasul de cont. într-o astfel de situaţie, unitatea bancară este cea ţinută să răspundă, potrivit legii.

Prin sentinţa civilă nr.451/F/13.05.2002, Tribunalul Ialomiţa a admis cererea formulată de reclamanta “X” S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa şi a dispus: anularea în parte a deciziei nr.54/07.05.2001 emisă de pârâtă, în ceea ce priveşte menţinerea obligaţiei de plată a sumei de 109.688.994 lei cu titlu de impozit pe salarii, T.V.A. şi majorări de întârziere; admiterea contestaţiei formulate de reclamantă cu privire la aceste capete de cerere; anularea în totalitate a procesului verbal de control nr.20/19.03.2001, întocmit de Direcţia Controlului Fiscal Ialomiţa.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin ordinele de plată nr.14 şi nr.15 din 20.01.2000, reclamanta a achitat suma de 3.609.950 lei cu titlu de impozit pe salarii. Ordinele de plată au respectat condiţiile de formă reglementate de Normele-cadru ale B.N.R. nr.15 din 19.08.1004 privind Ordinul de plată pe suport de hârtie, iar plăţile efectuate în baza acestor ordine din contul disponibil au respectat prevederile Regulamentului B.N.R. nr.8/19.08.1994, privind ordinul de plată.
întrucât banca la care reclamanta îşi avea contul a intrat în faliment, Ministerul Finanţelor a luat măsuri de încasare a creanţelor prin înscrierea în tabloul creditorilor.

Instanţa de fond a mai reţinut că reclamanta nu datorează T.V.A. în valoare de 46.472.659 lei şi nici penalităţile aferente, pentru că Administraţia Finanţelor Publice Slobozia a aprobat la data de 24.10.2000 o compensare cu impozitul pe profit achitat în plus pentru suma de 37.800.000 lei, compensarea fiind corectă în raport cu reglementările fiscale şi cu cele privind decontările interbancare.

împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta. Prin decizia nr.408/7 octombrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia Administrativ a respins recursul ca neîntemeiat.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut că recurenta pârâtă nu a luat în considerare plata impozitului pe salarii cu OP nr.14 şi nr.15/20.01.2000, pentru că banca plătitoare, Bankoop S.A. Slobozia, nu a creditat contul bugetar, nefiind respectate dispoziţiile art.11 alin.2 din Ordonanţa Guvernului nr.11/1996, completată prin art.1 pct.4 din Ordonanţa Guvernului nr.113/1999.

A mai reţinut instanţa de recurs că în faza judecăţii în primă instanţă, a fost efectuată o expertiză contabilă care a concluzionat că ordinele de plată nr.14 şi 15 din 20.01.2000 au fost întocmite cu respectarea dispoziţiilor legale.

Or, împrejurarea că unitatea bancară nu a creditat conturile bugetare corespunzătoare după debitarea contului plătitorului şi confirmarea efectuării plăţilor prin aplicarea ştampilei şi semnăturilor autorizate pe ordinele de plată şi prin efectuarea operaţiunilor corespunzătoare în extrasul de cont nu poate fi imputată societăţii comerciale, care a întocmit ordinele de plată cu respectarea dispoziţiilor legale, ci atrage răspunderea unităţii bancare.

Notă: Art.24 alin.(2) din Ordonanţa Guvernului nr.61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.79/ 2003, prevede:

“în cazul plăţii efectuate prin decontarea bancară sau prin mandat poştal, pentru obligaţiile bugetare cu termen de plată fix sau stabilit sub forma de interval, obligaţia bugetară se consideră plătită la data creditării contului curent general al trezoreriei statului, deschis la “.

Această ordonanţă a Guvernului a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2003. (Judecator Simona Marcu)
(Sectia Contencios Administrativ, decizia civilă nr. 408/2002)