ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1554/
Ședința publică din 13 octombrie 2009
Completul compus din:
– Președinte
– Judecător
– Judecător
Grefier –
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean H, cu sediul în M C, P-ța -, nr. 5, județul H, împotriva sentinței civile nr. 955 din 6 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentantul recurentului Inspectoratul Școlar Județean H, și reprezentantul reclamantului intimat Sindicatul Liber din Învățământ – Zona O S, avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat și motivat în termen, fiind scutit de taxă judiciară de timbru.
Reprezentantul recurentului depune la dosar delegație de reprezentare și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentantul intimatului arată că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta -, prin Sindicatul Liber din Învățământ – Zona O S, arătând faptul că Inspectoratul Școlar Județean H nu este de acord ca reclamanta să mai desfășoare activitate în cadrul Liceului de Artă din O S, după împlinirea vârstei de pensionare, respectiv 9 mai 2009, invocând prevederile art. 126 din Legea nr. 128/1997, privind Statutul personalului didactic și Legea nr. 19/2000, precizând că în mod eronat reclamanta s-a prelevat de prevederile nr.OUG67/2007, privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială, întrucât acest act normativ, după cum rezultă din titlu, reglementează aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială, nemodificând în vreun fel prevederile Legii 19/2000.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, arătând că prin acțiunea promovată de Sindicatul Liber din Învățământ în numele reclamantei s-a solicitat recunoașterea exercitării nediscriminatorii a dreptului la muncă de către reclamantă, conform Codului muncii, întrucât aceasta este trimisă obligatoriu în deși dorește să muncească, considerând că hotărârea pronunțată de instanța de fond este corectă, apreciind-o ca o măsură de protecție a unui grup defavorizat.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 955/6 mai 2009, Tribunalul Harghitaa admis acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Liber din Învățământ – Zona S împotriva pârâtului Inspectoratul Școlar Județean H și, drept consecință, a obligat pârâtul să respecte principiul egalității de tratament între femei și bărbați privind vârsta de pensionare, în sensul de a recunoaște dreptul numitei de a-și continua activitatea ca profesor titular la Liceul de Artă ” ” din O S, până la împlinirea vârstei de 65 ani.
Soluția a fost adoptată cu opinie separată a unuia dintre asistenții judiciari, în sensul respingerii acțiunii.
În sprijinul hotărârii menționate, tribunalul a adus, în esență, următoarele argumente:
Instituirea cu caracter obligatoriu și inflexibil pentru femei a unei vârste standard de pensionare reduse față de bărbați ( prin art. 41 alin.2 din Legea nr. 19/2000 ) este discriminatorie, fiind contrară principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și a dispozițiilor art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv ale Protocolului nr. 12 la această Convenție.
De asemenea, sunt încălcate și prevederile art. 7 lit. a) și lit. g, art. 9 alin. 1 lit. a și lit. e din Legea nr. 202/2002.
În plus, prin nr.OUG 67/2007privind aplicarea principiului egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați, act normativ care completează Legea nr. 202/2002, se dă posibilitatea angajaților să opteze pentru a se pensiona, fie la vârsta standard prevăzută de Legea nr. 19/2000 pentru femei, ca fiind vârstă mai mică de pensionare, fie la vârsta standard prevăzută de aceeași lege pentru bărbați, care este mai mare.
Pentru considerentele expuse, tribunalul a apreciat că prevederile legale privind vârsta standard de pensionare pentru femei trebuie să fie interpretate în lumina principiului nediscriminării pe criteriu de sex, ca având caracter opțional pentru categoria socială protejată prin intermediul ei ( femeile ), astfel că a dispus admiterea acțiunii reclamantei, astfel cum a fost formulată.
În motivarea opiniei separate s-a arătat că invocarea de către reclamantă a prevederilor nr.OUG 67/2007 este neadecvată, întrucât acest act normativ reglementează aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială, nemodificând în vreun fel prevederile Legii nr. 19/2000. Prin urmare, în cauză nu se poate vorbi de , în sensul prevederilor art. 2 pct.1 din nr.OG 137/2000, cu atât mai mult cu cât dispozițiile art. 128 din Legea nr. 128/1997 prevăd că “personalul didactic din învățământul preuniversitar de stat, cu gradul didactic I sau cu titlu științific de doctor, care dovedește competență profesională deosebită, poate fi menținut ca titular în funcția didactică până la 3 ani peste vârsta de pensionare, la cerere, cu avizul consiliului profesoral al unității de învățământ, exprimat în urma votului nominal deschis și cu aprobarea anuală a inspectoratului școlar”.
Împotriva hotărârii anterior descrise a declarat recurs pârâtul Inspectoratul Școlar Județean H, solicitând modificarea integrală a acesteia, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei ca nefondată.
În susținerea căii de atac promovate, pârâtul a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 Cod procedură civilă arătând, în cuprinsul memoriului formulat, că pensionarea cadrelor didactice are la bază prevederile Legii nr. 128/1997 și ale Legii nr. 19/2000, care se circumscriu principiului separației puterilor în stat, consacrat de art. 1 pct. 4 din Constituția României, instanța neputându-se substitui voinței legiuitorului, în privința stabilirii vârstei de pensionare. În plus, potrivit dispozițiilor art. 128 din Legea nr. 128/1997, la cerere, personalul didactic poate fi menținut în funcție, ca titular, până la 3 ani peste vârsta de pensionare, însă cu avizul consiliului profesoral al unității de învățământ și cu aprobarea anuală a inspectoratului școlar, aprobare pe care reclamanta nu a obținut-
Recurentul a mai susținut că în cauză nu sunt incidente prevederile nr.OUG 67/2007, deoarece actul normativ menționat vizează aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială, nemodificând în vreun fel prevederile Legii nr. 19/2000. De asemenea, nu se încalcă dreptul la muncă prevăzut de art. 41 alin.1 din Constituție, reclamanta având posibilitatea de a cumula pensia cu salariul, conform prevederilor Ordinului Ministrului Educației Cercetării și T nr. 5743/28.10.2008, în cazul în care vor exista ore/posturi neocupate de personal calificat.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, reprezentantul reclamantei a solicitat respingerea recursului, susținând legalitatea hotărârii primei instanțe și netemeinicia criticilor aduse de către pârâtul-recurent.
Examinând calea de atac dedusă judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că aceasta este fondată, astfel că urmează a fi admisă pentru considerentele relevate în continuare:
Potrivit dispozițiilor art.41 alin.2 din Legea nr.19/2000, vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei și 65 de ani pentru bărbați, iar conform prevederilor art. 128 din Legea nr. 128/1997 “personalul didactic din învățământul preuniversitar de stat, cu gradul didactic I sau cu titlu științific de doctor, care dovedește competență profesională deosebită, poate fi menținut ca titular în funcția didactică până la 3 ani peste vârsta de pensionare, la cerere, cu avizul consiliului profesoral al unității de învățământ, exprimat în urma votului nominal deschis și cu aprobarea anuală a inspectoratului școlar”.
Prin cererea înregistrată la Inspectoratul Școlar Județean H sub nr. 485/2 februarie 2009, reclamanta – a solicitat menținerea în funcția de profesor titular la Liceul de Artă ” ” din O S și în cursul anului școlar 2009-2010, având în vedere împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de art. 41 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 și imposibilitatea continuării activității după data de 31 august 2009. În ședința din 9 februarie 2009, Consiliul de Administrație al unității pârâte a respins cererea reclamantei, soluția fiind menținută și în ședința din 16 februarie 2009, în urma examinării contestației înregistrate sub nr. 816/2009.
De asemenea, prin adresele de comunicare a răspunsului la petițiile formulate, reclamanta a fost informată că refuzul menținerii în funcție este determinat de lipsa unui alt post vacant de geografie pentru rezolvarea eventualelor restrângeri de activitate, precum și de numărul mare al absolvenților de specialitate, cărora trebuie să li se asigure posibilitatea participării la concurs în vederea ocupării posturilor vacante. În plus, reclamanta a fost informată că în conformitate cu Ordinului Ministrului Educației Cercetării și T nr. 5743/28.10.2008 cuprinzând Metodologia privind mișcarea personalului didactic din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2009 – 2010, are posibilitatea de a cumula pensia cu salariul în cazul în care vor exista ore sau posturi libere neocupate de personal calificat, urmând a depune cerere în acest sens în perioada 24 – 25 august 2009. ( filele 21 – 22 dosar fond ).
În acest context, Curtea apreciază că în mod greșit s-a reținut de către prima instanță că instituirea pentru femei a unei vârste standard de pensionare mai redusă decât pentru bărbați este discriminatorie, fiind încălcate dreptul constituțional la muncă și principiul egalității de șanse și de tratament între bărbați și femei, inclusiv dispozițiile art. 14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv ale Protocolului nr. 12 la această Convenție.
Sub acest aspect, instanța de recurs face trimitere la decizia nr. 1007/7 octombrie 2008 Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial nr. 260/2 aprilie 2008), prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 41 alin.2 din Legea nr. 19/2000, invocată într-o speță similară celei supuse prezentei examinări.
În adoptarea respectivei soluții, Curtea a reluat argumentele invocate în deciziile sale anterioare, făcând trimitere expresă la Decizia nr. 191/28 februarie 2008, prin care, analizând prevederile art. 41 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 în raport cu principiul egalității n drepturi, dar și cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale Directivei Consiliului 79/7/CEE privind aplicarea treptată a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în domeniul securității sociale, precum și în raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a apreciat că, raportat la contextul social actual din România, nu se poate vorbi încă de o schimbare radicală a condițiilor care au fost avute în vedere de instanța de constituțional atunci când, prin jurisprudența sa anterioara, a decis că art. 41 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 nu contravine principiului constituțional al egalității în drepturi și, în consecință, se impune păstrarea aceleiași soluții.
În plus, Curtea a reținut faptul că legea nu interzice persoanei care a împlinit condițiile pentru a obține pensia pentru limită de vârstă să continue activitatea sa, impunând însă condiții suplimentare ce țin de voința angajatorului, în cauză fiind vorba de prevederile art. 128 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.
Tot prin Decizia nr. 1007/7 octombrie 2008, Curtea a examinat și critica de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 lit. a) din nr.OUG 67/2007, privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială, constatând că excepția invocată viza sfera de aplicare a respectivelor norme, autorul ei considerând că această sferă este restrictivă, întrucât nu se referă și la sistemul public de asigurări sociale.
Față de critica menționată, instanța de contencios constituțional a reținut că “principiul egalității de tratament nu presupune omogenitate, astfel că, în funcție de situațiile avute în vedere, legiuitorul poate să instituie reglementări separate”, așa cum “a înțeles să facă și atunci când a reglementat separat aplicabilitatea principiului egalității de tratament în cadrul schemelor profesionale de securitate socială față de sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, având în vedere tocmai domeniile diferite de reglementare”.
S-a mai reținut, de asemenea, că această reglementare separată corespunde și legislației comunitare, în același sens Curtea arătând, prin Decizia nr. 191/28 februarie 2008, că potrivit art. 1 din Directiva 2006/54/CE, acest act normativ “conține dispoziții destinate punerii în aplicare a principiului egalității de tratament în ceea ce privește: a) accesul la muncă, inclusiv promovare, și la formarea profesională; b) condițiile de muncă, inclusiv remunerația; c) sistemele profesionale de securitate socială”. Așadar, dispozițiile acestei directive se aplică doar sistemelor profesionale de securitate socială, care, potrivit art. 2 lit. f) din aceeași directivă, “au ca obiect furnizarea către lucrători, salariați sau lucrătorii care desfășoară activități independente, grupați în cadrul unei întreprinderi sau al unui grup de întreprinderi, al unei ramuri economice sau sector profesional sau interprofesional, de prestații destinate să completeze prestațiile sistemelor de securitate socială prevăzute de lege sau să se substituie acestora, indiferent dacă afilierea la aceste sisteme este obligatorie sau facultativă”. Sunt excluse, prin urmare, sistemele de securitate socială prevăzute de lege, așa cum este și Legea nr. 19/2000, care rămân supuse dispozițiilor Directivei Consiliului 79/7/CEE privind aplicarea treptată a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în domeniul securității sociale, publicată în Oficial al Uniunii Europene nr. L 6 din 10 ianuarie 1979. Potrivit art. 7 paragraful 1 lit. a) din directivă, acest act normativ nu aduce atingere dreptului statelor membre de a exclude din domeniul său de aplicare stabilirea vârstei de pensionare în scopul acordării pensiei pentru limită de vârstă și posibilele consecințe ale acesteia pentru alte prestații. Astfel, statele au încă libertatea de a dispune asupra acestui aspect, prin excepție de la stricta aplicare a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în domeniul securității sociale.
Pentru considerentele expuse, Curtea Constituțională a reținut că reglementarea separată a aplicabilității principiului egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială față de sistemul public de pensii nu poate fi privită ca fiind contrară art. 16 alin. (1) din Constituție.
Raportat la cele anterior relevate, instanța de recurs constată că invocarea în cauza dedusă judecății a incidenței prevederilor nr.OUG 67/2007 este neavenită, actul normativ menționat reglementând, astfel cum rezultă din chiar titlul său, aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială, iar nu în cadrul sistemelor de securitate socială prevăzute de lege – în speță Legea nr. 19/2000.
Prin urmare, Curtea constată că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor legale menționate, atrăgând incidența motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
De asemenea, prin soluția adoptată, instanța de fond a eludat în același timp și recentele decizii ale Curții Constituționale în materie de discriminare – deciziile nr. 818 – 821 din 3 iulie 2008, decizia nr. 1325/4 decembrie 2008 – prin care s-a constatat că dispozițiile nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Or, potrivit, dispozițiilor art. 31 alin.1 din Legea nr. 47/1992, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
Cum, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a refuzat aplicarea – în cazul reclamantei – a prevederilor art. 41 alin.2 din Legea nr. 19/2000, sub aspectul vârstei standard de pensionare pentru femei la 60 de ani, înlocuindu-le cu cele care stabilesc vârsta standard de pensionare pentru bărbați, este evidentă ignorarea caracterului general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, anterior enumerate, fapt ce atrage, de asemenea, incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, soluția adoptată fiind lipsită de temei legal.
De asemenea, instanța de fond a depășit – la cazul de speță – și atribuțiile puterii judecătorești, motiv de recurs reglementat de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, creând, practic, o normă juridică nouă, prin care egalizează vârsta de pensionare a femeilor cu cea a bărbaților – atribut ce aparține exclusiv puterii legiuitoare.
În ceea ce privește incidența prevederilor nr.OUG 67/2007 – reținute, de asemenea, în argumentarea soluției primei instanțe – Curtea constată că acestea sunt străine pricinii deduse judecății, neavând relevanță în cauză, deoarece se referă la aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femeiîn cadrul schemelor profesionale de securitate socială,astfel cum acestea sunt definite prin art. 2 lit. a ) din ordonanța invocată, respectiv “schemele al căror scop este de a furniza salariaților sau persoanelor care desfășoară activități independente dintr-o întreprindere ori grup de întreprinderi, un domeniu de activitate economică, sector profesional sau grup de sectoare prestații menite să suplimenteze ori să înlocuiască prestațiile prevăzute de sistemul general public de securitate socială, indiferent dacă apartenența la aceste scheme este obligatorie sau facultativă”.
Prin urmare, sunt excluse de la aplicarea prevederilor nr.OUG 67/2007,sistemele de securitate socialăprevăzute de lege, așa cum este și Legea nr. 19/2000 – supusă dispozițiilor Directivei Consiliului 79/7/CEE privind aplicarea progresivă a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în domeniul securității sociale.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, va admite recursul dedus judecății, va modifica în tot hotărârea atacată și, drept consecință, va respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta -.
În cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către pârâtul – recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean H, cu sediul în M C, P-ța -, nr. 5, județul H, împotriva sentinței civile nr. 955/6 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Modifică integral hotărârea atacată și, drept consecință, respinge ce nefondată acțiunea formulată de reclamanta, prin reprezentant Sindicatul Liber din Învățământ – Zona O
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 octombrie 2009.
Red.
Tehnored.
4 exp./12.11.2009
Jud.fond.;
Asist. jud.;
