– Codul Muncii, art. 270 alin. 1
Tribunalul si-a întemeiat solutia de respingere a cererii reclamantului în esenta, pe retinerea faptului ca documentele depuse de reclamanta nu au fost depuse în copie certificata, neavând valoare probatorie.
Tribunalul si-a întemeiat solutia de respingere a cererii reclamantului în esenta, pe retinerea faptului ca documentele depuse de reclamanta nu au fost depuse în copie certificata, neavând valoare probatorie.
Curtea apreciaza ca prin înscrisurile depuse în faza recursului, recurenta a facut dovada angajarii raspunderii civile delictuale, respectiv a prejudiciului produs de catre intimatul-pârât, care, în calitate de angajat, a folosit telefonul de serviciu în interes personal, creând astfel un prejudiciu în patrimoniul angajatorului.
Curtea apreciaza ca prin înscrisurile depuse în faza recursului, recurenta a facut dovada angajarii raspunderii civile delictuale, respectiv a prejudiciului produs de catre intimatul-pârât, care, în calitate de angajat, a folosit telefonul de serviciu în interes personal, creând astfel un prejudiciu în patrimoniul angajatorului.
Astfel, intimatul avea calitatea de salariat al S.R.R., recurenta în prezenta cauza, la data realizarii prejudiciului, fiind încadrat cu contract individual de munca pe perioada nedeterminata începând cu data de 27.03.2000 pâna la data de 01.08.2007. Pentru exercitarea atributiilor de serviciu, în data de 02.11.2004, intimatul a primit un telefon de serviciu conform extrasului din Registrul cu numere de telefon ale angajatilor SRR, depus la dosar. În urma verificarilor efectuate de Controlul Financiar de Gestiune s-a constatat ca intimatul a efectuat o serie de apeluri ale unor numere de telefon, cu suprataxa, apeluri facute în interes personal, catre serviciile “enjoy messages” asa cum rezulta din desfasuratoarele lunare preluate de la societatea de telefonie mobila si depuse la dosar.
Fapta ilicita a salariatului savârsita în legatura cu munca sa consta în nerespectarea unei obligatii contractuale, aducându-se prin aceasta atingere unui drept subiectiv patrimonial al angajatorului.
Fapta ilicita a salariatului savârsita în legatura cu munca sa consta în nerespectarea unei obligatii contractuale, aducându-se prin aceasta atingere unui drept subiectiv patrimonial al angajatorului.
Obligatia încalcata este prevazuta în Contractul colectiv de munca la nivel de SRR la art.141, prin care este interzis salariatilor folosirea bazei materiale (tot ceea ce angajatorul pune la dispozitia salariatului în vederea exercitarii atributiilor de serviciu) în interes personal, iar potrivit art.134 din CCM salariatii sunt obligati sa cunoasca si sa respecte prevederile continute în acesta.
Este întotdeauna cert, prejudiciul actual, deci prejudiciul deja produs la data când se pretinde repararea lui. Astfel, convorbirile efectuate de intimat în interes personal au avut loc în perioada 01.03.2006 – 31.01.2007, înainte de data introducerii cererii de chemare în judecata, iar cuantumul acestuia este de 61,61 lei conform documentului nr.1300003386 din data de 31.10.2007.
CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE, DECIZIA CIVILA NR. 2683 DIN 9 IUNIE 2010
Prin sentinta civila nr. 7492/26.11.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII a Civila si pentru Cauze privind Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, s-a respins cererea de chemare în judecata formulata de reclamanta S.R.R. în contradictoriu cu pârâtul A.G..
Pentru a hotarî astfel, prima instanta a retinut ca pârâtul a fost salariatul reclamantei, raporturile de munca dintre parti încetând la data de 01.08.2007, în baza prevederilor art. 55 lit. b) din Codul muncii.
Reclamanta pretinde ca pe perioada derularii raporturilor de munca pârâtul ar fi creat prin fapta sa culpabila si în legatura cu munca acestuia un prejudiciu de 61,61 lei, prin folosirea telefonului mobil în scopuri personale.
În conformitate cu prevederile art. 270 alin.1 din Codul muncii, salariatii raspund patrimonial, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si în legatura cu munca lor.
Raspunderea patrimoniala a salariatului reprezinta o varietate a raspunderii civile contractuale, având aspecte particulare generate de specificul raporturilor juridice de munca.
Din analiza prevederilor art. 270 alin.1 din Codul muncii rezulta ca, pentru a fi antrenata raspunderea patrimoniala a angajatului, este necesara îndeplinirea cumulativa a mai multor conditii de fond între care existenta unui contract de munca valabil încheiat, calitatea de salariat la unitatea pagubita, existenta unui prejudiciu creat patrimoniului angajatorului, fapta ilicita si personala a salariatului savârsita în legatura cu munca sa, raportul de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu si vinovatia salariatului.
În legatura cu întrunirea cumulativa a conditiilor raspunderii patrimoniale enumerate mai sus, Tribunalul a retinut mai multe aspecte.
Astfel, producerea unei pagube în patrimoniul angajatorului de catre un salariat al sau este de esenta raspunderii patrimoniale.
Inexistenta prejudiciului sau imposibilitatea dovedirii lui conduce la exonerarea de raspundere patrimoniala a salariatului în cauza, potrivit maximei “idem est non esse et non probari”. Tot astfel, în lipsa faptei ilicite nu poate fi atrasa raspunderea patrimoniala a angajatului în cauza.
Dovedirea în instanta a existentei prejudiciului în patrimoniul angajatorului creat prin îndeplinirea necorespunzatoare sau neîndeplinirea atributiilor de serviciu a salariatului, cade în sarcina angajatorului.
În acest context revine angajatorului sarcina de a dovedi atât existenta cât si întinderea prejudiciului, respectiv caracterul real si cert al acestuia, fiind necesar ca din actele de constatare a pagubei sau din alte probe sa rezulte neîndoielnic atât existenta cât si întinderea cuantumului pagubei. Angajatorului îi revine de asemene sarcina probarii faptei ilicite a salariatului, generatoare a prejudiciului pretins.
În cauza, din analiza înscrisurilor depuse în probatiune de parti Tribunalul a retinut faptul ca reclamanta nu a facut dovada producerii unui prejudiciu real si cert în patrimoniul acesteia, pe baza unor înscrisuri contabile si cu valoare probatorie si a unor date economice concrete, întrucât din documentele depuse la dosarul cauzei nu s-a putut stabili cu certitudine existenta pagubei si întinderea cuantumului acesteia.
În privinta prejudiciului produs prin folosirea telefonului mobil de serviciu în scopuri personale, Tribunalul a constatat ca reclamanta nu a facut dovada lipsita de orice echivoc a existentei prejudiciului reclamat, a întinderii acestuia, a producerii prejudiciului ca urmare a savârsirii unor fapte culpabile de catre pârât si a existentei unei legaturi de cauzalitate între prejudiciul pretins si fapta salariatului pârât.
Astfel, desi reclamantei i s-a pus în vedere de catre instanta sa depuna la dosar documente din care sa rezulte existenta prejudiciului, încredintarea telefonului mobil catre pârât, dovada platii sumelor pretinse de la pârât, etc, aceasta nu s-a conformat si nu a înteles sa-si dovedeasca pretentiile cu acte doveditoare cu forta probanta.
Reclamanta întelege sa dovedeasca existenta prejudiciului cu înscrisurile de la dosar, intitulate “invoice information” din care ar rezulta efectuarea unor apeluri speciale de pe numarul de telefon 0743123633, înscrisuri ce poarta pe unul din exemplare mentiunea olografa “AG”.
Aceste documente nu sunt depuse în copie certificata, nu au valoare probatorie, nereprezentând înscrisuri cu valoare contabila ce stau la baza înscrierilor în contabilitatea unitatii, nu dovedesc faptul ca reclamanta este abonatul caruia îi apartine numarul de telefon la care se refera cuprinsul acestora, nu reprezinta o factura emisa de operatorul de telefonie mobila Orange România SA ci doar o posibila detaliere a unor facturi ce nu au fost depuse la dosar pentru a se putea verifica documentul din care fac parte, nu reprezinta o dovada a achitarii vreunei facturi de catre reclamanta catre operatorul de telefonie mobila si pe cale de consecinta încarcarea reclamantei cu aceste cheltuieli prin diminuarea activului sau cresterea pasivului, nu dovedesc ca numarul de telefon în cauza a fost atribuit pârâtului si ca acesta ar fi detinut si folosit telefonul în discutie si ar fi efectuat în perioada 01.03.2006-31.01.2007, apeluri telefonice si mesaje catre un numar de telefon cu suprataxa, ce nu au fost efectuate în interes de serviciu.
În plus, reclamanta nu a prezentat instantei un mod de calcul al prejudiciului, din care sa rezulte întinderea acestuia, calcul care sa poata fi verificat cu dovezile anexate respectiv daca suma pretinsa este cea din petitul actiunii, de 61,61 lei sau suma mai mare, a cererii de chemare în judecata, de 88, 26 lei si nici de unde ar rezulta aceasta, având în vedere ca prin însumarea debitelor din desfasuratorul depus nu rezulta niciuna din cele doua sume pretinse.
În acest context era necesar atât prezentarea unui mod de calcul al sumei pretinse cât si ca din documente contabile sa rezulte cu certitudine existenta si întinderea exacta a creantei ce ar urma sa fie recunoscuta reclamantei si-deci a debitului la care ar trebui obligat pârâtul, întrucât nu se poate sti care este pâna la urma suma de achitat de catre pârât si în final care din aceste sume au fost înscrise ca prejudiciu în contabilitatea reclamantei
Or, fata de caracterul echivoc al înscrisurilor depuse si fata de lipsa unor documente doveditoare cu valoare probatorie Tribunalul nu a putut stabili existenta vreunui prejudiciu în baza unor “desfasuratoare” ce nu prezinta un mod de calcul care sa poata fi verificat si sustinut de materialul probator administrat în cauza se retine ca unitatea nu a facut dovada existentei certe a prejudiciului si a întinderii acestuia, prejudiciu reflectat în diminuarea activului patrimonial ceea ce presupune cu necesitate ca unitatea sa prezinte înscrisuri si alte probe din care sa rezulte neîndoielnic existenta si întinderea pagubei, probe pe care unitatea reclamanta nu le-a produs.
Mai mult, reclamanta nu a depus la dosarul cauzei eventualele documente din care sa rezulte fapta culpabila a salariatului cât si existenta unor obligatii ale acestuia cuprinse în contractul individual de munca, fisa postului, contractul colectiv de munca sau regulamentele interne, obligatii încalcate de salariatul pârât prin fapta sa.
Astfel, reclamanta nu a depus la dosarul cauzei nici macar contractul individual de munca al pârâtului pentru a se putea verifica daca acesta era în perioada la care se refera pretentiile reclamantei 01.03.2006-31.01.2007, salariatul acesteia si în ce functie si cu atât mai putin nu s-a depus fisa postului pârâtului pentru a se putea verifica ce atributii de serviciu avea salariatul si care ar fi fost încalcate prin fapta invocata de reclamanta.
S-a mai retinut de catre Tribunal ca desi reclamanta face referire în cererea de chemare în judecata la existenta unui act de control întocmit în urma controlului financiar de gestiune care ar retine si crearea prejudiciului reclamat, la existenta unor prevederi în Contractul Colectiv de Munca la nivelul unitatii si în Regulamentele Interne ale SRR, din care ar rezulta existenta unor prevederi pe care salariatul le-ar fi încalcat, nu s-a depus la dosarul cauzei niciunul din aceste înscrisuri pentru a da posibilitate instantei sa verifice în ce conditii se folosea si încredinta baza materiala de catre si catre salariati si daca din perspectiva acestor prevederi se poate retine existenta vreunei fapte ilicite a pârâtului.
Nu rezulta ca în vederea executarii sarcinilor de serviciu potrivit fisei postului pârâtului i-ar fi fost încredintat pe baza de proces verbal de predare-primire telefonul mobil având atribuit numarul 0743123633, daca exista un anumit numar de minute incluse în abonament care sa fie folosite in interes de serviciu si nici daca exista un anumit plafon maxim aprobat a fi utilizat de catre salariati sau daca salariatii putea efectua convorbiri pâna la o anumita suma sau ca exista prevederi din care rezulta ca depasirea acestor plafoane va fi suportata de angajat.
În acest context, tribunalul constata ca nu exista nici dovezi ale existentei prejudiciului în cuantum de 61,61 Iei sau 88,26 lei pretins de reclamanta si nici ale savârsirii unor fapte culpabile de catre pârât si a existentei unei legaturi de cauzalitate între prejudiciul pretins si fapta salariatului pârât.
În concluzie, din întreaga reglementare rezulta ca raspunderea patrimoniala a salariatului poate fi angajata numai în cazul dovedirii producerii unui prejudiciu în patrimoniul societatii angajatoare printr-o fapta personala si ilicita a salariatului, savârsita în legatura cu munca sa, conditii ale raspunderii patrimoniale a caror dovada nu a fost facuta de catre reclamanta, cu consecinta exonerarii de raspundere a salariatului în cauza, actiunea a fost respinsa sub acest aspect, ca neîntemeiata.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs motivat în termen legal reclamanta, criticând solutia pentru motivul prevazut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
În motivarea recursului se arata ca în temeiul art. 129 C. pr. civ., instanta trebuia sa puna în vedere reclamantei sa depuna la dosar înscrisurile cu privire la care a apreciat ca ar fi dovedit pretentiile deduse judecatii.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele si lucrarile dosarului, Curtea retine urmatoarele:
Recurenta-reclamanta a investit instanta cu o cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 61,61 lei reprezentând prejudiciul adus Societatea Româna de Radiodifuziune prin folosirea telefonului mobil de serviciu în scopuri personale.
Astfel, intimatul avea calitatea de salariat al S.R.R., recurenta în prezenta cauza, la data realizarii prejudiciului, fiind încadrat cu contract individual de munca pe perioada nedeterminata începând cu data de 27.03.2000 pâna la data de 01.08.2007. Pentru exercitarea atributiilor de serviciu, în data de 02.11.2004, intimatul a primit un telefon de serviciu conform extrasului din Registrul cu numere de telefon ale angajatilor S.R.R., depus la dosar. În urma verificarilor efectuate de Controlul Financiar de Gestiune s-a constatat ca intimatul a efectuat o serie de apeluri ale unor numere de telefon, cu suprataxa, apeluri facute în interes personal, catre serviciile “enjoy messages” asa cum rezulta din desfasuratoarele lunare preluate de la societatea de telefonie mobila si depuse la dosar.
Obligatia încalcata este prevazuta în Contractul colectiv de munca la nivel de S.R.R. la art.141, prin care este interzis salariatilor folosirea bazei materiale (tot ceea ce angajatorul pune la dispozitia salariatului în vederea exercitarii atributiilor de serviciu) în interes personal, iar potrivit art.134 din CCM salariatii sunt obligati sa cunoasca si sa respecte prevederile continute în acesta.
Este întotdeauna cert, prejudiciul actual, deci prejudiciul deja produs la data când se pretinde repararea lui. Astfel, convorbirile efectuate de intimat în interes personal au avut loc în perioada 01.03.2006 – 31.01.2007, înainte de data introducerii cererii de chemare în judecata, iar cuantumul acestuia este de 61,61 lei conform documentului contabil nr.1300003386 din data de 31.10.2007.
Dovada ca recurenta este abonatul caruia îi apartine numarul de telefon, este Cererea de suplimentare SIM-uri împreuna cu anexa, din 26 octombrie 2004, numarul de telefon al pârâtului regasindu-se la pozitia 14 din anexa.
Operatorul de telefonie mobila emite lunar pentru S.R.R. câte patru facturi consolidate, fiecarei facturi apartinându-i câte un cod de abonat. Unui cod de abonat îi sunt atribuite mai multe numere de telefon; numarul de telefon al pârâtului se regaseste pe înscrisurile denumite “invoice information” emise de operatorul de telefonie mobila depuse la dosar. Legatura între aceste “invoice information” si factura fiscala consolidata, platita de reclamanta, este data de identitatea între numarul facturii si numarul facturii detaliate (invoice information) pentru numarul respectiv. Astfel pentru codul de abonat 0132788175 din care face parte numarul de telefon 0743123633 al intimatului A.G. s-a emis factura fiscala consolidata lunar, achitata cu ordin de plata de S.R.R.
Din actele depuse la dosarul cauzei reiese atât existenta cât si întinderea prejudiciului, respectiv caracterul real si cert al acestuia, rezultând totodata atât existenta cât si întinderea cuantumului pagubei – 61,61 lei.
Apararea intimatului-pârât în sensul ca în nota de lichidare întocmita la data de 30.08.2007 nu este mentionata suma pretinsa prin actiune este lipsita de relevanta, pentru ca, pe de o parte, constatarea prejudiciului s-a facut anterior întocmirii notei de lichidare, noi, pe de alta parte lipsa acestei mentiuni nu poate conduce la exonerarea de raspundere pentru fapta (dovedita) de a fi folosit telefonul de serviciu în interes personal.
Pentru considerentele aratate, în temeiul art. 312 alin. 1 C. pr. civ., rap. la art. 304 pct. 9 C. pr. civ., recursul va fi admis iar sentinta va fi modificata în parte, în sensul admiterii actiunii.
