Nota: Sentinţa civilă. nr. 2298/10.08.2010
DOSAR NR. 1968/312/2010 – definitivă
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 9.04.2010 sub nr. 1968/312/2010, reclamantul N.V., în contradictoriu cu pârâta D.M., a solicitat să-i fie încredinţat spre creştere şi educare minorul N.M., născut la data de …, obligarea pârâtei la plata lunară a unei pensii de întreţinere în favoarea minorului, restituirea de către pârâtă reclamantului a alocaţiei de stat a minorului, precum şi a pensiei de întreţinere încasată lunar de către pârâtă fără drept, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin Sentinţa civilă nr. 3166 din 3.11.2008 pronunţată de Judecătoria Călăraşi în Dosarul nr. 4135/202/2008, s-a încredinţat minorul N.M. spre creştere şi educare mamei – pârâte, tatăl – reclamant fiind obligat la plata pensiei de întreţinere în favoarea acestuia în cuantum lunar de 135,12 lei. De la data pronunţării acestei sentinţe, arată reclamantul, pârâta a refuzat să-l ia pe minor, la data de 14.11.2008 transferându-l doar pe fratele geamăn al acestuia, N.D., de la Şcoala generală nr. 11 Călăraşi la Şcoala generală din comuna Buieşti, judeţul Ialomiţa. În această perioadă minorul N.M. a refuzat să meargă la mama sa, dorind să rămână împreună cu fratele lui mai mare, N.F., la tatăl-reclamant, mama-pârâtă vizitându-l până în prezent de trei ori. Reclamantul mai arată că în perioada 3.11.2008 – 1.04.2010, pârâta nu a pus în aplicare nicio procedură legală de a veni să-l ia pe minor la domiciliul acesteia. Aceasta, însă, a depus 2 plângeri penale prin care arăta că reclamantul, cu rea – voinţă, nu este de acord cu încredinţarea minorului mamei, ocazie cu care acesta a declarat că este de acord cu încredinţarea, dar nu împotriva voinţei minorului.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea cererii reclamantului.
În motivare că prin Sentinţa civilă nr. 3166 din 3.11.2008 pronunţată de Judecătoria Călăraşi în Dosarul nr. 4135/202/2008, s-au încredinţat minorii N.M. şi N.D. spre creştere şi educare mamei, tatăl fiind obligat la plata pensiei de întreţinere lunare în favoarea acestora, instanţa având în vedere interesul superior al minorilor. Mai arată că măsura reîncredinţării minorilor poate interveni numai în situaţia în care împrejurările avute în vedere la pronunţarea hotărârii s-au schimbat, însă, în cauză, apreciază că acestea au rămas neschimbate. În prezent pârâta s-a recăsătorit şi dispune de condiţiile locative necesare care-i permite o dezvoltare şi o creştere corespunzătoare a minorilor ce i-au fost încredinţaţi. Totodată, arată că numai minorul N.D. locuieşte cu aceasta, însă aceasta numai din cauza faptului că reclamantul refuză să execute hotărârea judecătorească, cu toate că pârâta s-a luptat şi pentru obţinerea minorului N.M., în acest sens sesizând organele competente, cum ar fi, de exemplu, Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia. În prezent, arată că reclamantul locuieşte împreună cu concubina acestuia, cu fata acesteia – majoră –, precum şi cu fii părţilor, N.M. şi N.F. în garsoniera concubinei, în condiţii necorespunzătoare. Pârâta arată că a obţinut transferul minorului N.M. de la Şcoala generală nr. 11 Călăraşi la Şcoala generală din comuna Buieşti, judeţul Ialomiţa, însă, reclamantul nu i-a permis să ia copilul, ameninţând, în acest sens, chiar şi cadrele didactice.
În drept, invocă dispoziţiile art. 115 şi următoarele Cod procedură civilă, în dovedire solicitând proba cu înscrisuri, interogatoriu, martori şi anchetă socială.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine:
Potrivit Sentinţei civile nr. 3166 din 3.11.2008 pronunţată de Judecătoria Călăraşi în Dosarul nr. 4135/202/2008, s-a pronunţat desfacerea căsătoriei dintre părţile prezentului dosar, minorii gemeni M. şi D. fiind încredinţaţi mamei, D.M., spre creştere şi educare, iar minorul F. fiind încredinţat tatălui, N.V., spre creştere şi educare. Prin aceeaşi sentinţă, tatăl a fost obligat la plata unei pensii de întreţinere în cuantum lunar de câte 67,56 lei pentru fiecare din minorii M. şi D., iar mama la plata unei pensii de întreţinere în cuantum lunar de 70 lei pentru minorul F.. Prin Decizia nr. 40/A din 19.02.2009 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în Dosarul nr. 4135/202/2008, a fost respins apelul formulat de N.V., fiind menţinută soluţia primei instanţe.
Potrivit art. 44 Codul familiei „În cazul schimbării împrejurărilor, la cererea oricăruia dintre părinţi sau a copilului, dacă acesta a împlinit vârsta de paisprezece ani, a autorităţii tutelare sau a vreunei instituţii de ocrotire, instanţa judecătorească va putea modifica măsurile privitoare la drepturile şi obligaţiile personale sau patrimoniale între părinţii divorţaţi şi copii. Modificarea măsurilor luate potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. 1 şi 2 se va face cu paza cerinţelor prevăzute de acele dispoziţii.”
În cauză, instanţa constată că împrejurările existente la data pronunţării sentinţei menţionate au suferite schimbări esenţiale de natură a modifica cele acolo dispuse.
Astfel, instanţa constată că, în contradicţie cu cele dispuse prin Sentinţa civilă nr. 3166 din 3.11.2008, tatăl – reclamant a fost cel care s-a ocupat în mod nemijlocit şi permanent de creşterea şi educarea minorului N.M., mama – pârâtă, care locuieşte în prezent în comuna B., judeţul Ialomiţa, fiind cea care s-a ocupat în mod nemijlocit şi permanent doar de creşterea şi educarea minorului N.D.. Această situaţie de fapt rezultă din cele cuprinse de reclamant în cererea de chemare în judecată, din cele recunoscute chiar de pârâtă prin întâmpinare, din referatele de anchetă socială, precum şi din cele declarate în mod unanim de toţi martorii audiaţi în cauză. Apoi, instanţa constată că toate demersurile pârâtei pe care aceasta susţine că le-a întreprins în încercarea de a remedia situaţia menţionată au fost în realitate simple acţiuni şicanatorii. Astfel, în loc să se prevaleze de dispoziţiile legale privind executarea silită pentru a da eficienţă celor dispuse prin Sentinţa civilă nr. 3166 din 3.11.2008 şi, în acest fel, pentru a concretiza în fapt şi dorinţele acesteia pe care susţine că le-ar avea, pârâta şi-a concentrat eforturile într-un sens care aveau ca finalitate tragerea la răspundere penală a reclamantului, ceea ce ar fi condus în mod evident la o complicare a unei situaţii şi aşa destul de complicată şi sensibilă, şi care ar fi adus atingere interesului superior nu numai al minorului a cărui încredinţare face obiectul prezentei cauze, ci şi deopotrivă al celorlalţi doi minori. În acest sens, există la dosar Adresa B.E.J.A. Mihalcea şi Şerban nr. 337 din 20.05.2010 (f. 60) şi Adresa B.E.J. Stoian Valentin nr. 1910 din 21.06.2010 (f. 61), prin care se confirmă că nu a fost depusă nicio cerere de punere în silită a sentinţei menţionate, precum şi Plângerile penale adresate de către pârâtă Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia nr. 3183 din 8.12.2009 şi nr. C8 – 126 din 29.01.2010 (f. 70, 71), Adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia nr. 240/P/2010 din 1.06.2010 şi a Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi nr. 1024/II/2009 din 20.05.2009 (f. 67, 68), prin care se confirmă faptul că reclamantul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului prevăzută de art. 307 Cod penal, existând în lucru la Postul de Poliţie B. dosarul penal nr. 240/P/2010.
Apoi, instanţa constată că întreaga pregătire şcolară şi extraşcolară a minorului se realizează în municipiul Călăraşi. Potrivit, caracterizării întocmită de către dna. învăţătoare Ghiţă Elena din cadrul Şcolii generale nr. 11 „Tudor Vladimirescu” Călăraşi (f. 44), minorul N.M. are rezultate bune şi foarte bune la învăţătură şi are preocupări aparte pentru muzică şi sport, frecventând în acest sens cercul de muzică din cadrul Palatului copiilor din localitate, şi antrenându-se la stadion. De asemenea, potrivit declaraţiilor martorilor propuşi de reclamant (f. 76 – 80) coroborate cu cele declarate de minor (f. 89) şi cu Adeverinţa nr. 304 din 13.05.2010 (f. 45), rezultă că minorul are ca pasiune practicarea boxului, fiind component al secţiei de box ce fiinţează în cadrul Clubului sportiv municipal Călăraşi.
În sfârşit şi, în mod cert, cel mai important aspect pe care instanţa îl reţine în prezenta cauză este opinia minorului N.M.. Astfel, minorul, ori de câte ori a fost ascultat şi i-a fost cerută opinia, a solicitat şi a reiterat consecvent şi în mod continuu dorinţa lui de fi încredinţat tatălui. În acest sens, există la dosar Declaraţia minorului N.M. dată în faţa asistentului social dna. G.R. (f. 46), ancheta socială de la domiciliul reclamantului (f. 13), declaraţia dată de minor în faţa instanţei în cameră de consiliu (f. 89).
În concluzie, având în vedere situaţia de fapt reţinută, precum şi dispoziţiile legale precitate coroborate cu cele ale art. 24 alin. (4) din Legea nr. 272/2004, instanţa apreciază că interesul superior al minorului este, în această cauză, să fie încredinţat spre creştere şi educare tatălui – reclamant.
În aceste condiţii, instanţa va stabili, pe de o parte, sistarea pensiei de întreţinere datorată de către reclamant pârâtei, aşa cum a fost stabilită în favoarea minorului N.M. prin Sentinţa civilă nr. 3166 din 3.11.2008, de la data introducerii cererii (8.03.2010), precum şi desfiinţarea popririi dispusă din oficiu, prin aceeaşi sentinţă, pe veniturile pe care reclamantul le încasează de la S.C. T.P.C. S.R.L., numai în ceea ce-l priveşte pe minorul N.M. şi, pe de altă parte, va stabili, conform art. 94 din Codul familiei, contribuţia mamei – pârâte la cheltuielile de creştere şi educare ale minorului.
În cauză, instanţa constată că pârâta nu realizează venituri permanente, neavând un loc de muncă. Chiar şi faţă de această situaţie, având în vedere dispoziţiile imperative din Codul familiei, instanţa constată că pârâta îndeplineşte condiţiile pentru a putea fi obligată la plata pensiei de întreţinere. Fiind aptă de muncă, instanţa prezumă existenţa unor venituri, apreciind că altfel nu s-ar explica nici modul în care acesta îşi va asigura pentru sine existenţa. Noţiunea de mijloace, vizată de textul de lege trebuie interpretată nu numai în sensul de mijloace materiale, dar şi ca aptitudine de a munci a celui obligat la întreţinere, care este izvorul obţinerii mijloacelor materiale. În acest caz, pensia de întreţinere se va stabili în sarcina pârâtei în limita unei contribuţii minime, adică prin raportare la venitul minim pe economia naţională. Totodată, instanţă constată că pârâta îl are în întreţinere pe minorul N.D..
În consecinţă, instanţa va obliga mama – pârâtă la plata lunară a unei pensii de întreţinere în favoarea minorului N.M., în cuantum de 80 lei pe lună, cu începere de la data introducerii cererii (8.03.2010), la zi până la majoratul minorului.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind restituirea de către pârâtă a pensiei de întreţinere încasată lunar în favoarea minorului N.M., instanţa constată că potrivit Adeverinţei nr. 25 din 2.03.2010 eliberată de T.P.C. (f. 32, dosar Judecătorie Călăraşi), începând cu data de 25.09.2008, reclamantului i se opreşte din veniturile salariale lunare suma de 136 lei, reprezentând de întreţinere – câte 67,56 lei pentru fiecare minor, D. şi M. – aceasta fiind virată pârâtei, prin mandat poştal, la domiciliul acesteia din comuna Buieşti, judeţul Ialomiţa. Având în vedere şi situaţia de fapt reţinută şi recunoscută chiar şi de către pârâtă, conform căreia tatăl – reclamant a fost cel care s-a ocupat în mod permanent şi nemijlocit de creşterea şi educarea minorului N.M., instanţa constată că, în cauză, s-a efectuat o plată nedatorată şi, potrivit dispoziţiilor art. 992 care prevăd „Cel ce, din eroare sau cu ştiinţă, primeşte aceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit.”, va admite acest capăt de cerere şi va obliga pârâta la restituirea către reclamant a pensiei de întreţinere încasată lunar în cuantum de 67,56 lei, începând de la data de 25.09.2008 până la data introducerii cererii (8.03.2010).
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind restituirea de către pârâtă a alocaţiei de stat încasată pentru minorul N.M., instanţa va analiza cu prioritate excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti ridicată din oficiu în acest sens. Instanţa constată că, într-adevăr, prin dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, precum şi prin cele ale art. 21 şi 22 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 61/1993, aprobate prin H.G. nr. 577/2008, a fost prevăzută o procedură prin care recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de alocaţie de stat pentru copii se realizează, potrivit legii, de la persoanele care le-au încasat, pe baza deciziei directorului executiv al direcţiei teritoriale, şi, după caz, prin angajamentul de plată scris al persoanei care le-a încasat necuvenit, însă, nu s-ar putea susţine că instanţele judecătoreşti nu au o astfel de competenţă, întrucât s-ar încălca principiul constituţional privind liberul acces la justiţie prevăzut la art. 21 din Legea fundamentală. Prin urmare, instanţa va respinge excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti în ceea ce priveşte capătul de cerere privind restituirea alocaţiei de stat pentru copii.
Instanţa constată că potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 61/1993 „Se instituie alocaţia de stat pentru copii ca formă de ocrotire a statului acordată tuturor copiilor, fără .”, iar potrivit art. 3 alin. 2 din acelaşi act normativ „Titular al dreptului la alocaţie de stat pentru copii este copilul.”. Având în vedere situaţia de fapt reţinută şi menţionată, precum şi Adresa Agenţiei judeţene pentru prestaţii sociale Ialomiţa nr. 1624 din 8.04.2010 (f. 39) prin care se confirmă indirect faptul că mama pârâtă încasează alocaţia de stat a minorului N.M., în lipsa existenţei vreunei probe care să învedereze transmiterea de către pârâtă a sumelor încasate cu acest titlu minorului, instanţa constată că, în raport cu titularul dreptului la alocaţia de stat pentru copii, în cauză sunt îndeplinite condiţiile existenţei unei îmbogăţiri fără just temei, prin care mama pârâtă şi-a majorat patrimoniul pe seama şi în detrimentul patrimoniului minorului determinându-i o micşorare corelativă. Prin urmare va obliga pârâta la restituirea către reclamant, în favoarea minorului N.M., a alocaţiei de stat încasată începând de la data de 19.02.2009 până la data introducerii cererii (8.03.2010).
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, având în vedere că cererea a fost admisă, instanţa va obliga pârâta, ca parte ce a căzut în pretenţii, la plata către reclamant a sumei de 560,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 20,30 lei reprezentând taxă de timbru şi timbru judiciar (f. 5 dosar Judecătoria Călăraşi), 500 lei reprezentând onorariu avocat (f. 62, 63), 40 lei reprezentând taxă eliberare adresă referitoare la constituire dosar de executare (f. 65).
