Prin sentinţa civilă nr. 52/E/13.01.2003 a Tribunalului Iaşi, s-a respins acţiunea introdusă de reclamanţii P.P. şi C.D.V., în contradictoriu cu pârâta S.C. „R.M.R.” S.A., obligând pe reclamanţi să-i plătească pârâtei suma de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că pârâta a fost constituită şi funcţionează ca societate pe acţiuni, în care singura legătură care îi polarizează pe acţionari este fracţiunea din capital investită. Ca atare, orice cauză care ar da expresie consideraţiunilor intuitu personae sunt inoperante în cazul societăţilor de capital. In cauză nu s-a dovedit că ar fi intervenit vreunul din cazurile prevăzute de art. 223 din Legea nri 31/1990, care permit dizolvarea societăţilor pe acţiuni. Acceptând însă că, pe lângă situaţiile prevăzute de art. 223 din Legea nr. 31/1990, o societate pe acţiuni poate fi dizolvată şi pentru vreunul din cazurile enumerate la art. 222 din acelaşi act normativ, altele decât cele ce vizează relaţia personală dintre acţionari, instanţa a apreciat că motivele invocate de către reclamanţi, în susţinerea cererii formulate, nu justifică acţiunea extremă şi ultimă de dizolvare a societăţii.
Astfel, deşi bilanţurile contabile întocmite şi rapoartele de financiar probează o diminuare substanţială a cifrei de afaceri, din raportul de gestiune întocmit la 31 mai 2002 şi balanţa de verificare întocmită pe luna noiembrie 2002, rezultă fără echivoc că S.C. „R.M.R.” S.A. Iaşi continuă să realizeze venituri din activitatea comercială pe care o desfăşoară. Din raportul de audit financiar şi certificare a bilanţului pe anul 2001 rezultă, de asemenea, că, în condiţiile scăderii cifrei de afaceri (de la 8.938.051.000 lei la 1.685.452.000 lei), în anul 2001, veniturile din prestările de servicii reprezintă 84,03% din cifra de afaceri realizată.
Pentru aprecierea viabilităţii şi a perspectivelor unei nu are relevanţă faptul pierderii dreptului de exploatare asupra terenului aflat în fondul forestier ori încetarea colaborării cu beneficiarii tradiţionali (S.C. „CET” S.A. Iaşi), activitatea de reparaţii şi recondiţionări utilaje energetice fiind o fracţiune din cele peste 80 de activităţi menţionate în actul constitutiv al societăţii, acţionarii putând impune societăţii oricând să-şi adapteze activitatea în raport de cerinţele pieţei şi de posibilităţile materiale reale de care dispune societatea.
Chiar dacă s-ar accepta că între acţionari există neînţelegeri, acestea nu pot duce la dizolvarea societăţii, întrucât viziunile diferite cu privire la activitatea managerială şi, respectiv, la activitatea comercială sunt previzibile, normale, ele neputând fi rezolvate decât în cadrul organismelor de conducere ale societăţii, prin exprimarea voinţei sociale. Dacă adunarea generală a acţionarilor nu s-a putut întruni, nimic nu împiedică reclamanţii să facă apel la procedura instituită de art. 119 din Legea nr. 31/1990, dar în nici un caz nu se poate trage concluzia imposibilităţii funcţionării societăţii datorată lipsei a 4 acţionari de la adunarea generală ce a fost convocată pentru data de 29 septembrie 2002. Nici existenţa unor datorii la bugetul de stat nu justifică cererea de dizolvare, societăţii şi acţionarilor reclamanţi revenindu-le obligaţia achitării obligaţiilor sociale contractate.
Valorificarea unor obiecte de inventar şi mijloace fixe din patrimoniul societăţii nu justifică nici ea dizolvarea societăţii, întrucât această acţiune poate fi justificată prin nevoia de a obţine lichidităţi destinate fie plăţii datoriilor, fie reluării ciclului productiv, urmând ca, în cazul în care operaţiunea s-ar face cu încălcarea legii ori a intereselor majore ale societăţii, acţionarul nemulţumit să acţioneze conform dispoziţiilor art. 152 din Legea nr. 31/1990.
în cazul în care administratorii nu îşi exercită mandatul în limitele stabilite ori aduc prejudicii societăţii prin activitatea lor, acţionarii sunt îndreptăţiţi să ceară revocarea lor din funcţie, precum şi angajarea răspunderii personale a acestora, în condiţiile prevăzute de art. 150 din Legea nr. 31/1990.
Ca atare, deşi s-a dovedit că există dificultăţi în realizarea obiectului de activitate, că societatea şi-a diminuat cifra de afaceri şi înregistrează pierderi, că există anumite neînţelegeri între acţionarii societăţii, instanţa consideră că toate aceste aspecte nu constituie obstacole insurmontabile în continuarea activităţii societăţii pârâte şi că funcţionarea acesteia nu poate fi lăsată la capriciul şi voinţa interesată a unuia sau a altuia dintre acţionari, cu atât mai mult cu cât, deşi legea nu o impune ca o condiţie prealabilă promovării acţiunii, majoritatea acţionarilor nu au cunoştinţă şi nu şi-au exprimat voinţa în raport cu cererea de dizolvare formulată de către reclamanţi, considerente pentru care acţiunea acestora fost respinsă.
împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii, susţinând că au, în calitate de acţionari, 43% din acţiuni la societatea pârâtă privatizată prin metoda MEBO, a fostei filiale Iaşi a S.C. „R.” S.A. Bucureşti şi a desfăşurat o activitate rentabilă până în anul 2001, având ca obiect de activitate servicii de reparaţii energetice pentru S.C. Termoelectrica Iaşi, CET, şi CET, Holboca, dispunând în permanenţă de un număr de 71-91 salariaţi calificaţi în domeniu.
Din anul 2000, beneficiarul a intrat în reorganizare, renunţând la serviciile pârâtei, iar din anul 2001 acesta se află în imposibilitatea realizării obiectului de activitate, fiind nevoită să-şi reducă personalul la 12 angajaţi, iar în anul 2002 la 7, din care 2 ingineri, un contabil şi 4 paznici, fără nici un angajat productiv, înceţându-şi activitatea de producţie. în luna martie 2002, fără a renunţa la obiectul de activitate şi 1-a extins şi în domeniul hotelier, pentru că dispunea în zona Ciric de o bază de agrement care, ulterior, a fost vândută. Aşa fiind, actuala conducere administrativă funcţionează ilegal, nu este înscrisă în registrul comerţului, nu s-a depus garanţia, în sensul art. 137 din Legea nr. 38/1990, şi nici semnătura, conform art. 138 din aceeaşi lege, administratorii fiind demisionaţi de drept, potrivit alin. 4 al art. 137 din Legea nr. 31/1990, desfăşurând activitatea prin închirieri şi vânzare directă, efectuând o lichidare deghizată, ilegală şi fără control a patrimoniului social, folosind sumele pentru plata celor 7 salariaţi. S-au ivit neînţelegeri între acţionari, societatea nu mai funcţionează, iar A.G.A. nu a mai putut fi convocată din lipsă de cvorum, dividendele nemaifiind plătite din anul 2000.
Instanţa a respins probele solicitate de reclamanţi şi a pus în discuţie inadmisibilitatea aplicării în cauză a dispoziţiilor art. 222 din Legea nr. 31/1990.
Printr-o motivare care conţine aspecte teoretice contradictorii, cum că nu ar fi operante dispoziţiile art. 222 din Legea nr. 31/1990, şi cu recomandări privind căile de urmat pentru reclamanţi, prima instanţă a respins acţiunea. Se acceptă ideea neînţelegerilor ivite între acţionari în sensul art. 222 din Legea nr. 31/1990, dar se reţine că acestea nu pot fi stinse prin votul majorităţii.
Procedând în acest mod, prima instanţă încalcă dispoziţiile art. 222 din Legea nr. 31/1990, care prevede dreptul oricărui asociat de a se adresa direct tribunalului, şi nu Adunării Generale a Acţionarilor, pentru a cere dizolvarea, pentru motive temeinice (neînţelegerile grave dintre asociaţi), care împiedică funcţionarea societăţii. S-a pus în discuţie incidenţa art. 223 din Legea nr. 31/1990, care prevede dizolvarea societăţii pentru cauzele speciale aici înscrise, ca şi cum nu ar fi operante cauzele generale mai sus amintite.
Acceptând incidenţa art. 222 din Legea nr. 31/1990, pentru alte cauze decât neînţelegerile dintre acţionari, motivele invocate de reclamanţi nu se justifică î i sensul măsurii extreme a dizolvării, care ar avea caracter de sancţiune. Prima instanţă a minimalizat obiectul principal de activitate, asimi-lându-1 cu altele conexe prevăzute de actele constitutive, fără a se stabili cu probe concludente dacă acestea pot asigura în concret viabilitatea şi perspectivele societăţii pârâte. Astfel, fară a avea la îndemână opinia unor specialişti în domeniju (economico-financiar), deoarece cererea de efectuare a expertizei a fost respinsă, s-a conchis greşit că acţiunea nu este fondată, fără să se examineze statutul societăţii care, în art. 32 lit. a) prevede, ca şi art. 222 lit. b) din Legea nr. 31/1990, posibilitatea dizolvării societăţii la cererea unui acţionar, pentru motivul că este imposibil să se realizeze obiectul de activitate. Datorită lipsei contractelor de producţie şi a personalului productiv începând cu anul 2000, imobilizării mijloacelor de producţie văzute împreună cu celelalte aspecte mai sus relevate şi conducerii precare a societăţii şi în interesul vădit al actualei conduceri, care diminuează valoarea acţiunilor reclamanţilor-recurenţi ^le 43%, nu mai este întemeiată continuarea societăţii.
Recomandările instanţei de a se apela la prevederile unor dispoziţii legale, altele decât cele relevate de recurenţi, sunt neavenite, astfel cum nu-şi au locul nici cele reţinute cu privire la neexpnmarea majorităţii acţionarilor în privinţa celor solicitate prin acţiune, ceea ce textele la care se face trimitere nu prevăd.
Analizând global criticile evocate în raport de dispoziţiile legale incidente, se constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente. într-adevăr, legea aplicabilă societăţii este statutul acesteia, actul care exprimă toate coordonatele în virtutea cărora îşi desfăşoară activitatea şi încetează în spiritul clauzelor aici consemnate, cu respectarea cadrului legal general exprimat de Legea nr. 31/1990.
Prin acţiunea de faţă, s-a cerut dizolvarea S.C. „R.M.R.” S.A. Iaşi şi se face trimitere la incidenţa art. 32 lit. a) din Statut şi a art. 222 lit. b) din Legea nr. 31/1990, în care se prevede aceeaşi cauză de dizolvare, imposibilitatea realizării obiectului de activitate. Se mai invocă şi dispoziţiile art. 222 lit. e) din aceeaşi lege, care prevede posibilitatea dizolvării unei societăţi comerciale când se ivesc conflicte grave între asociaţi.
Imposibilitatea realizării obiectului de activitate este evidentă, din moment ce lucrează cu 7 salariaţi din care 4 paznici, 2 ingineri şi 1 contabil, fapt necontestat de pârâtă. Susţinerea pârâtei că în această formulă este posibilă realizarea obiectului principal de activitate, deşi nu mai au parteneri comerciali, unii desfiinţaţi, nu poate fi primită. Recuperarea unor datorii nu explică revigorarea activităţii societăţii, ci restituirea unor creanţe mai vechi, când s-a realizat obiectul de activitate cu personalul calificat avut Nici prelungirea autorizaţiei nu este de natură a convinge asupra utilităţii menţinerii societăţii în formula actuală, nedovedindu-se viabilitatea, din moment ce lipsesc contractele de producţie cu beneficiarii şi persoanele care să le aducă la îndeplinire.
Aprecierile făcute pe marginea acţiunii prin sentinţa instanţei de fond, care se abat de la dispoziţiile legale sus-citate, reţinând în contradictoriu, fie inadmisibilitatea, fie neîndeplinirea condiţiilor legale, nu pot fi cenzurate pe calea recursului, ci infirmate pe această cale. Instanţa sesizată trebuia să constate dacă sunt sau nu îndeplinite cerinţele legale faţă de textele invocate şi, numai în rriăsura în care în descrierea situaţiei de fapt se impune încadrarea în alte texte de referinţă, este obligată să procedeze în consecinţă, în virtutea rolului activ, prin punerea în discuţia părţilor.
în condiţiile date, viabilitatea şi perspectivele societăţii nu mai sunt posibile şi nu garantează posibilitatea continuării activităţii, chiar diversificată, cu atât mai mult cu cât între asociaţi s-au ivit de mai mult timp divergenţe pe această temă. în consecinţă, s-a admis recursul şi a fost modificată în tot sentinţa recurată, iar în fond a fost admisă acţiunea şi s-a dispus dizolvarea S.C. „R.M.R1″ S.A. Iaşi.
Curtea de Apel Iaşi, decizia comercială nr. 736 din 3 iulie 2003
