Legea insolvenţei.
Plan de reorganizare
– Articolul 95, articolul 100, articolul 101 ;
Judecătorul-sindic, potrivit atribuţiilor stabilite prin Legea nr. 85/2006 nu este îndreptăţit să aprecieze asupra oportunităţii planului de reorganizare a societăţii debitoare.
Acesta verifică dacă planul îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi dacă a fost acceptat de categoriile de creanţe înscrise în tabloul creditorilor, caz în care, confirmă planul.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI-SECTIA A V- A COMERCIALA DECIZIA COMERCIALĂ NR. 819 din 11.05.2011)
Prin cererea formulata la termenul de judecata din data de 14.12.2010 administratorul judiciar E. C. SPRL a solicitat confirmarea planului de reorganizare a debitorului SC R. D.G. SRL.
Prin sentinţa comerciala nr. 8216 pronunţata la data de 20.12.2010 au fost respinge ca neîntemeiate cererile formulate de creditorii SC R. P. M. SRL, ING R. E. P. H. SRL, SC L. C. SA, DGITL S. 4, SC C. P. M. SRL si SC E. I. SI C. SRL impotriva debitorului SC R. D. G. SRL privind infirmarea planului de reorganizarea si trecerea la faliment prin procedura generala. În baza art.101 al.1 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei a fost confirmat planul de reorganizare a debitorului SC R. D. G. SRL propus de catre administratorul judiciar E. C. SPRL.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, judecatorul sindic a retinut ca Adunarea creditorilor a fost convocata potrivit dispozitiilor legale, ca s-a desfasurat la data si la ora mentionata in convocare, ca au fost respectate dispozitiile art.100 din Legea nr.85/2006, votul desfasurandu-se separat pe cele cinci categorii de creante mentionate in planul de reorganizare.
Tribunalul a constatat ca: planul de reorganizare a fost acceptat de 4 din cele 5 categorii de creante si categoria creantelor salariale, care este categorie defavorizata, a acceptat planul de reorganizare.
Desi este corecta observatia creditorilor ca exista un dezechilibru intre categoriile de creante cuprinse in tabelul definitiv in ceea ce priveste plata acestora, tribunalul constata ca acest aspect nu poate conduce la infirmarea planului de reorganizare intrucat dispozitiile art.101 al.2 din Legea nr.85/2006 sunt indeplinite.
Tribunalul a retinut ca planul de reorganizare indeplineste conditiile prevazute de art.95 din Legea nr.85/2006, cuprinzand masuri concordante cu ordinea publica.
Totodata, sunt precizate perspectivele de redresare in raport cu posibilitatile si specificul activitatii debitorului, cu mijloacele financiare disponibile si cu cererea pietei fata de oferta debitorului.
In planul de reorganizare este indicat pentru fiecare categorie de creante sumele care vor fi platite si luna din care incep sa fie efectuate platile .
Desi Anexa nr.5 este intitulata Cash – Flow, trebuie observat ca este cuprins graficul de plata al creantelor pe fiecare an al perioadei de reorganizare prin raportare la valoarea creantelor care urmeaza sa fie recuperate si la fluxurile de numerar previzionate.
In planul de reorganizare este prevazut faptul ca in vederea acoperirii creantelor garantate urmeaza a fi valorificate unele bunuri asupra carora s-au constituit garantii reale .
Totodata, administratorul judiciar a indicat ca valorificarea urmeaza a fi facuta pe baza unui Regulament care va fi prezentat comitetului creditorilor si supus aprobarii Adunarii creditorilor cu 90 de zile anterior datei stabilite prin plan pentru valorificarea bunului.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs creditoarea SC C. B. N. F. T. prin mandatar SC I. A. SRL, solicitand respingerea planului de reorganizare.
In motivare, recurenta a aratat ca nu sunt îndeplinite cumulative condiţiile prevăzute de art. 101 din legea 85/2006 cu modificările sale, respectiv acest pian de reorganizare nu a fost acceptat de către una dintre societatile ce deţin creanţe defavorizate.
B. T. a formulat intampinare, aratand ca: analizand dispoziţiile legale in materie rezulta in mod evident ca planul de reorganizare nu este admis sau respins de către judecătorul sindic ci este “confirmat”, el fiind acceptat sau respins în cadrul adunării de creditori prevăzute de art. 99 din Lege.
Urmare a acestei situaţii nici instanţa de control judiciar nu ar putea respinge planul, cerere, recurentului fiind inadmisibilă din acest punct de vedere.
Analizand sentinta recurata in raport de motivele invocate de catre recurenta SC C Base N F T prin mandatar SC I A SRL, Curtea constata ca instanta de fond a analizat corect materialul probator administrat in cauza si a aplicat judicios dispozitiile legale incidente, recursul fiind nefondat.
In cauza sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 101 alin. 1 din legea nr. 85/2006 pentru confirmarea planului de reorganizare, iar in adunarea creditorilor din data de 08.10.2010, patru din cele cinci categorii de creante, printre care si categoria defavorizata a creantelor salariatilor au acceptat planul de reorganizare .
Categoria defavorizata a altor creante chirografare, care a respins planul beneficiaza de un tratament corect si echitabil, in sensul ca nu primesc mai mult decat ar fi primit in cazul falimentului, nici o creanta apartinand celorlalte categorii nu primeste mai mult decat valoarea totala a creantei sale si nici o categorie de creante cu rang inferior, astfel cum rezulta din ierarhia prevazuta la art. 100 alin. 3 din lege nu primesc mai mult decat in cazul falimentului.
De asemenea, planul de reorganizare indeplineste conditiile prevazute de art. 95 din Legea nr. 85/2006, masurile luate fiind in concordanta cu ordinea publica.
Fiind indeplinite conditiile prevazute de lege, ce nu au fost contestate de altfel de catre recurenta, si planul de reorganizare aprobat cu majoritate in adunarea creditorilor, in mod corect judecatorul sindic, care nu este indreptatit a aprecia asupra oportunitatii acestuia, a confirmat planul de reorganizare .
Pentru considerentele expuse, Curtea, in temeiul articolului 312 alineat 1 Cod Procedura Civila a respins recursul declarat de SC C. B. N. F. T prin mandatar SC I A SRL impotriva sentintei comerciale nr.8216 din 20.12.2010 ca nefondat.
2