C. proc. civ., art. 304
Conform dispozitiilor art. 304 Cod procedura civila hotarârile pronuntate de instantele de apel pot fi atacate cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate strict si limitativ prevazute în acest text de lege. Prin urmare, sustinerile partilor litigante pot fi cercetate de catre Curte numai daca acestea vizeaza aspecte de nelegalitate, iar nu aspecte care tind sa modifice starea de fapt retinuta de instantele de fond.
Conform dispozitiilor art. 304 Cod procedura civila hotarârile pronuntate de instantele de apel pot fi atacate cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate strict si limitativ prevazute în acest text de lege. Prin urmare, sustinerile partilor litigante pot fi cercetate de catre Curte numai daca acestea vizeaza aspecte de nelegalitate, iar nu aspecte care tind sa modifice starea de fapt retinuta de instantele de fond.
Procedând de aceasta maniera, Curtea are a verifica daca argumentele recurentului-pârât subsumate motivului de recurs prevazut de art.304 pct. 9 Cod procedura civila constituie veritabile motive de recurs sau daca tind în realitate a combate cele statuate definitiv de tribunal cât priveste elementele starii de fapt.
Procedând de aceasta maniera, Curtea are a verifica daca argumentele recurentului-pârât subsumate motivului de recurs prevazut de art.304 pct. 9 Cod procedura civila constituie veritabile motive de recurs sau daca tind în realitate a combate cele statuate definitiv de tribunal cât priveste elementele starii de fapt.
În plus, este de mentionat ca pe temeiul dispozitiilor art.304 pct.9 Cod procedura civila, se poate cerceta nelegalitatea ori netemeinicia unei hotarâri judecatoresti prin raportare la aplicarea legii. În limitele acestui motiv de recurs, Curtea noteaza ca o hotarâre este data cu încalcarea sau aplicarea gresita a legii, fie atunci când nesocoteste o norma de drept substantial, fie atunci când interpreteaza eronat o norma juridica aplicabila. Prin urmare, instanta ar fi culpabila când ignora o lege ce este în vigoare la data judecatii sau când, desi recurge la texte de lege aplicabile litigiului, le da o gresita interpretare.
În plus, este de mentionat ca pe temeiul dispozitiilor art.304 pct.9 Cod procedura civila, se poate cerceta nelegalitatea ori netemeinicia unei hotarâri judecatoresti prin raportare la aplicarea legii. În limitele acestui motiv de recurs, Curtea noteaza ca o hotarâre este data cu încalcarea sau aplicarea gresita a legii, fie atunci când nesocoteste o norma de drept substantial, fie atunci când interpreteaza eronat o norma juridica aplicabila. Prin urmare, instanta ar fi culpabila când ignora o lege ce este în vigoare la data judecatii sau când, desi recurge la texte de lege aplicabile litigiului, le da o gresita interpretare.
CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE SI ASIGURARI SOCIALE, DECIZIA CIVILA NR.
2684 R DIN 9 IUNIE 2010
Prin cererea înregistrata la data de 09.09.2004 pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti, reclamantul B.G. a chemat în judecata pârâtii G.D. si D.M., solicitând constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare cumparare autentificat sub nr. 926/12.08.2004 de notarul public D.S.C încheiat între B.D., în calitate de vânzatoare, si D.M., în calitate de cumparator, având ca obiect apartamentul nr. 8 situat în Bucuresti, str. Râmnicu Vâlcea nr. 29, bloc 20 D, scara 1, etaj 1, sector 3.
La data de 28.10.2004, reclamantul completeaza actiunea, solicitând constatarea nulitatii absolute a procurii autentificate sub nr. 672/04.05.2004 de notarul public I.V..
Prin sentinta civila nr. 10648/18.11.2008, Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti a admis în parte cererea principala; a constatat nulitatea absoluta a procurii autentificate sub nr. 672/04.05.2004 de BNP I.V. si a respins cererea de constatare a nulitatii absolute a contractului de vânzare – cumparare autentificat sub nr. 926/12.08.2004 de BNP D.S.C, ca neîntemeiata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca, prin procura autentificata sub nr. 672 din 04.05.2004, B.G. a împuternicit pe pârâta B.D., printre alte puteri, sa vânda orice bunuri mobile si imobile detinute de mandatar pe teritoriul României, stabilind pretul si conditiile vânzarii, sa încaseze pretul, sa obtina actele necesare si sa perfecteze contractele de vânzare-cumparare la notarul public competent. În temeiul acestei procuri, pârâta a înstrainat pârâtului D.M. apartamentul nr.8 situat în Bucuresti, str. Râmnicu Vâlcea nr. 29, bloc 20 D, sc.1, et.1, sector 3, compus din trei camere, cu o suprafata de 65,48 mp.
Reclamantul a solicitat anularea ambelor acte, sustinând ca la data la care s-a încheiat procura mentionata mai sus nu se afla în tara.
Acest motiv a fost gasit fondat, instanta retinând ca la data de 19.07.2001, reclamantul a intrat in Israel (conform vizei de pe pasaport) si s-a întors în România la data de 07 iulie 2004, conform biletului de avion. Din dovada nr. 1233/07.07.2004 a Ministerului Administratiei si Internelor Inspectoratul General al Politiei de Frontiera – PPF Bucuresti – Otopeni, rezulta ca la data întoarcerii reclamantului în tara (07.07.2004) acestuia i s-a ridicat pasaportul pentru depasirea termenului de sedere în Israel. Rezulta ca la data la care a fost semnata procura autentificata sub nr. 672/04.05.2004 reclamantul nu se afla în tara.
Astfel, nefiind prezent în tara la întocmirea procurii, consimtamântul reclamantului la încheierea acestui contract de mandat lipseste total. Consimtamântul fiind una din conditiile esentiale si de fond pentru încheierea actului juridic, sanctiunea pentru lipsa acestuia este nulitatea absoluta a actului juridic.
În privinta celui de al doilea capat de cerere, privind constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare – cumparare autentificat sub nr. 926/12.08.2004 de BNP D.S.C., instanta a retinut ca, în principiu, ca efect al nulitatii, anularea actului initial atrage dupa sine anularea actului subsecvent daca se refera la acelasi drept (conform adagiului resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis). De la aceasta regula, exista însa si exceptii, printre care si buna credinta a subdobânditorului cu titlu oneros al unui imobil.
În speta, subdobânditorul imobilului, pârâtul D.M., a fost considerat de buna credinta la încheierea actului. Astfel, din cuprinsul contractului de vânzare-cumparare rezulta ca imobilul era intabulat în Cartea funciara nr. 51084 pe numele vânzatorilor, iar la încheierea acestui act s-a avut în vedere atât extrasul de carte funciara nr.7339/09.08.2004 (actualizat la 12.08.2004) eliberat de biroul de Carte Funciara Sector 3 din care rezulta ca imobilul nu este grevat de sarcini, cât si certificatul nr.4644/12.08.2004 eliberat de Primaria Sector 3 – Directia Venituri Impozite si Taxe Locale.
Având in vedere aceasta situatie de fapt, în absenta altor probe, instanta a înlaturat sustinerile reclamantului potrivit carora contractul s-a încheiat de catre vânzatoare “în frauda proprietarului”, cu complicitatea si pe riscul cumparatorului.
Pentru aplicarea exceptiei de la principiul resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis se cere numai buna credinta a subdobânditorului, nu si a înstrainatorului. În acest sens, nu i se poate imputa cumparatorului D.M. minima diligenta, de vreme ce continutul cartii funciare, coroborat cu procura autentificata, l-au convins ca a contractat cu verus dominus. Mai mult decât atât, potrivit art. 1899 Cod civil, buna credinta se prezuma, iar reclamantul prin probele administrate nu a facut dovada relei credinte a subdobânditorului, respectiv a faptului ca acesta a cunoscut ca procura autentica nu a fost semnata de celalalt coproprietar.
În ceea ce priveste motivarea reclamantului ca actul de vânzare-cumparare este nul absolut si pentru neseriozitatea pretului, în raport de data înstrainarii, instanta a apreciat ca pretul este sincer si serios. Pentru ca pretul sa fie sincer, acesta trebuie sa fie cerut si platit în realitate. Din cuprinsul actului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 926/2004 rezulta ca pretul a fost platit de cumparator la data autentificarii actului.
În ceea ce priveste caracterul serios al pretului, pentru a îndeplini aceasta conditie, pretul trebuia sa nu fie derizoriu, atât de disproportionat în raport de valoarea lucrului vândut, încât sa nu existe pret. În cauza, pretul imobilului a fost de 11.000 euro, ceea ce nu este un pret infim.
Având în vedere aceste considerente, retinând buna credinta a tertului subdobânditor la încheierea contractului de vânzare-cumparare si înlaturând si celelalte motive de nulitate absoluta invocate de reclamant (fraudarea intereselor sale, neseriozitatea pretului), judecatoria a respins ca neîntemeiata cererea reclamantului de constatare a nulitatii absolute a contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 926 din 12.08.2004.
Împotriva acestei hotarâri, a declarat apel reclamantul B.G. la data de 19.12.2008, înregistrat pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a V-a Civila.
Apelantul reclamant a criticat sentinta primei instante pentru netemeinicia si nelegalitatea respingerii capatului de cerere privind nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr.926/12.08.2004, considerând ca intimatul cumparator D.M. nu este de buna-credinta, dovada în acest sens fiind concluziile celor doua expertize grafoscopice efectuate la Laboratorul Interjudetean de Expertize Tehnice Criminalistice si Institutul National de Expertize Criminalistice.
În plus, buna credinta a pârâtului D.M. la încheierea actului de vânzare-cumparare nu poate fi retinuta si datorita faptului ca cei doi intimati aveau o relatie de concubinaj anterioara încheierii procurii notariale, intimatul fiind la curent cu intentiile intimatei de a vinde apartamentul si, mai mult, acesta a fost acela care s-a prezentat la BNP I.V. si inducându-l în eroare pe notar, s-a substituit persoanei sale, semnând în numele sau procura.
Prin decizia civila nr.1045 din data de 07.10.2009, Tribunalul Bucuresti a admis apelul formulat de apelantul-reclamant B.G.; a schimbat în parte sentinta civila nr.10648/18.11.2008 pronuntata de Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti, în dosarul nr.11215/301/2004 în sensul ca: a admis cererea privind constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr.626/12.08.2004 la BNP D.S.C.; a constatat nul absolut contractul mentionat si a mentinut celelalte dispozitii ale sentintei.
Tribunalul a considerat apelul fondat, solutia de respingere a capatului de cerere privind constatarea nulitatii absolute a contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr.926/12.08.2004 de BNP D.S.C., fiind gresita, neputând fi retinuta buna-credinta a intimatului-pârât D.M.la încheierea acestui contract.
Astfel, din declaratia martorei C.E., audiata la propunerea apelantului reclamant, a reiesit ca intimata-pârâta G.D. l-a cunoscut pe intimatul-pârât D.M. în perioada în care sotul sau era plecat în Israel si a început o relatie extraconjugala cu acesta. Martora a mai aratat ca intimata-pârâta i-a povestit ca intentiona sa vânda apartamentul detinut de ea si sotul sau si ca a obtinut procura pentru vânzarea apartamentului, mergând împreuna cu concubinul sau, intimatul-pârât D.M., la notariat, unde acesta s-a dat drept apelantul reclamant. Martora a declarat ca dupa vânzarea apartamentului, intimata-pârâta s-a mutat împreuna cu intimatul-pârât D.M. într-o casa pe care au construit-o în comuna Adunatii-Copaceni.
Tribunalul a retinut ca unul din principiile efectelor nulitatii actului juridic civil este acela potrivit caruia anularea actului initial atrage si desfiintarea actului subsecvent, datorita legaturii sale cu primul resoluto iure dantis resolvitur jus accipientis. Acest principiu cunoaste ca si exceptie situatia subdobânditorului de buna-credinta si cu titlu oneros al unui imobil. Pentru a opera aceasta exceptie, trebuie îndeplinite cumulativ urmatoarele conditii: actul de transmitere a dreptului catre subdobânditor sa fie cu titlu oneros, iar subdobânditorul sa fie de buna-credinta.
Potrivit dispozitiilor art.1898 Cod civil, buna-credinta este “credinta posesorului ca cel de la care a dobândit imobilul avea toate însusirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea”, iar potrivit dispozitiilor art. 1899 alin 2 Cod civil, “buna-credinta se presupune totdeauna si sarcina probei cade asupra celui ce aleaga rea-credinta”.
În speta, tribunalul a apreciat ca prezumtia de buna-credinta a intimatului-pârât D.M. a fost rasturnata prin proba testimoniala administrata de apelantul-reclamant în faza apelului. Astfel, câta vreme intimatul-pârât D.M. se afla în relatie de concubinaj cu intimata-pârâta G.D. la data încheierii contractului de vânzare-cumparare, este evident ca acesta cunostea situatia juridica a apartamentului, respectiv ca acesta este bun comun, aflându-se în coproprietatea intimatei-pârâte si a sotului acesteia de atunci, apelantul-reclamant B.G.. De asemenea, asa cum rezulta din declaratia martorei, intimatul-pârât D.M. cunostea ca concubina sa nu are procura din partea sotului sa vânda imobilul, motiv pentru care au complotat împreuna pentru obtinerea unei procuri, prin fals.
Astfel fiind, contractul de vânzare-cumparare nr.926/12.08.2004 privind imobilul situat în Bucuresti str. Rîmnicu Vâlcea nr. 29, M.20 D, sc. 1, et. 1, ap.8, sector 3, este lovit de nulitate absoluta, fiind încheiat de unul din soti fara consimtamântul expres al celuilalt sot, cu încalcarea dispozitiilor art.35 alin. 2 Codul familiei.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs intimatul-pârât D.M. la data de 16.02.2010, înregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VII-a Civila si pentru cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale, la data de 29.03.2010, sub nr. 11215/301/2004.
Prin motivele de recurs întemeiate în drept pe dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod de procedura civila, recurentul pârât sustine nelegalitatea si netemeinica deciziei de apel, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei pronuntata de Tribunalul Bucuresti în sensul mentinerii ca legala si temeinica a sentintei civile nr. 10648/18.11.2008 pronuntata de Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti.
Recurentul pârât face o expunere a situatiei de fapt din cauza si a probelor administrate, respectiv expertizele grafoscopice care declara ca semnatura de pe înscrisuri nu-i apartine, precum si martora audiata în apel care a declarat ca recurentul s-a prezentat la si a semnat procura. Considera ca depozitia martorei nu poate combate constatarile expertilor.
Mai mult, intimatul-reclamant B.G. a revenit în tara la data de 07.07.2004, dar nu s-a dus la apartament (despre care afirma ca nu a stiut ca a fost vândut), decât dupa o luna, la data de 10.08.2004. Instanta însa nu s-a întrebat care a fost motivul pentru care din strainatate nu a revenit direct în locuinta sa si nici nu a dispus administrarea în acest sens a vreunei probe.
Intimatul reclamant s-a multumit, la o luna, sa deschida usa apartamentului în prezenta unui vecin, sa constate ca lipsesc o serie de bunuri mobile, când în mod normal ar fi trebuit înca de la început sa mearga si sa locuiasca în imobil.
Sustine recurentul pârât ca pentru termenul de la 07.10.2009 nu a fost citat, iar adresa martorului nu a depus-o la dosar, deoarece dorea sa-l aduca personal, asa cum s-a angajat în fata instantei. Acest termen a fost dat de catre instanta în timpul grevei magistratilor si un alt mijloc de a lua cunostinta de el nu putea fi decât citarea sa.
Având în vedere acest lucru, instanta ar fi trebuit sa mai acorde un termen pentru audierea martorului recurentului, chiar daca la termenul de 7 octombrie 2009 a audiat-o pe martora C. care a declarat mincinos ca partile ar fi fost în relatii de concubinaj, anterior încheierii actului, si ca s-ar fi prezentat la notar pentru a semna procura.
Instanta, în virtutea rolului activ fata de declaratia acestei martore, ar fi trebuit sa mai acorde un termen, mai ales ca dupa încetarea grevei magistratilor nu a fost citat pentru audierea martorului, încalcându-se prevederile art. 85 si art. 107 din Codul de procedura civila.
Mai mult, la încheierea actului de vânzare-cumparare numita G. a prezentat, pe lânga celelalte acte necesare si extrasul de carte funciara si certificatul fiscal. In fata unor înscrisuri, prioritate în mod nelegal pentru a-i zdruncina buna credinta a avut o marturie mincinoasa. Încalcarea prevederilor art.107 din Codul de procedura civila a condus instanta la o interpretare gresita a situatiei de fapt si, pe cale de consecinta, hotarârea a fost data încalcarea si aplicarea gresita a legii.
Intimatii nu au formulat întâmpinare, iar în recurs nu au fost administrate probe noi.
Examinând motivele de recurs fata de hotarârea atacata si probele administrate în cauza, Curtea constata recursul nefondat pentru urmatoarele considerente:
Ori, tribunalul a facut aplicarea efectelor nulitatii unui act juridic civil, astfel cum au fost consacrate de jurisprudenta si doctrina, verificând daca exista sau nu vreo exceptie de regula derivata din adagiul latin resoluto iure dantis resolvitur jus accipientis.
Ori, exceptia invocata de recurentul pârât este aceea a subdobânditorului de buna credinta si cu titlu oneros a unui imobil.
Cum însa buna sau reaua credinta este un element al starii de fapt, acesta nu poate fi reiterat în calea de atac a recursului, fiind definitiv stabilit în instanta de apel. Asa fiind, considerentele recurentului prin care tinde a dovedi buna sa credinta, situatie contrara celei declarate definitiv de instantele de fond, vor fi înlaturate de Curte care nu poate decât verifica daca, pe baza elementelor de fapt retinute, s-a facut sau nu corect aplicarea exceptiei ori a principiului efectelor nulitatii actului juridic civil. Ori, aplicarea acestor reguli de drept s-a facut corect.
În fine, recurentul formuleaza si o critica a nelegalitatii procedurii de citare pentru termenul de judecata a apelului din 07.10.2009.
Desi nu este încadrata în drept, sustinerea recurentului poate fi analizata prin raportare la dispozitiile art. 304 pct. 5 Cod de procedura civila care permit casarea acelei hotarâri pronuntate cu încalcarea formelor de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii.
În cauza însa, pentru termenul de judecata din 07.10.2009, intimatul pârât D.M. avea termen în cunostinta, conform art. 153 Cod de procedura civila întrucât se prezentase anterior în instanta personal. Faptul ca la termenul de judecata din 09.09.2009, în lipsa acestei parti, dar în prezenta apelantului reclamant B.G., cauza a fost amânata ca urmare a unui protest al personalului din instantele judecatoresti, nu semnifica înlaturarea prezumtiei legale de cunoastere a termenelor fixate de instanta pentru judecarea cauzei.
Pentru aceste motive, Curtea considera ca nu subzista criticile de nelegalitate invocate împotriva deciziei de apel astfel ca, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedura civila, va respinge recursul ca nefondat.
