Simpla împrejurare că în cuprinsul răspunsului dat reclamantului s-a făcut menţiunea că un eventual răspuns îl va fi comunicat după finalizarea cercetărilor nu constituie un refuz nejustificat în sensul dispoziţiilor Legii nr. 29/1990 a contenciosului administrativ.
Prin acţiunea înregistrată la 29 februarie 2000, reclamantul L.I.I.F. a chemat în judecată pârâtul Guvernul României solicitând să fie obligat să-i răspundă la memoriul înregistrat sub nr. 17/214/10 ianuarie 2000.
în motivarea acţiunii, reclamantul arată că memoriul mai sus arătat este o revenire, înregistrând la această instituţie şi alte memorii similare sub nr. 16/10539/16.12.1999, respectiv 17/6037/7.09.1998, prin care a cerut confirmarea veridicităţii datelor pe care le-a prezentat referitoare la divulgarea de anumite persoane a unor informaţii militare cu caracter de secret de stat. Pârâtul Guvernul României a cerut respingerea acţiunii ca nefondată, în motivarea cererii, pârâtul arată că, în speţă reclamantul prin memoriile ce i le-a adresat reclamă o serie de probleme din domeniul “cercetării laseristice militare române” sens în care au fost înaintate în vederea efectuării de cercetări organelor competente, astfel cum i s-a răspuns si prin adresa nr. 481/16.11.1998.
Pârâtul arată că aceste sesizări nu se referă la un drept subiectiv, personal recunoscurt de lege reclamantului şi nici nu există un refuz nejustificat din partea pârâtului de a soluţiona vreo cerere, în speţă nefiind incidente dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Simpla împrejurare că în cuprinsul răspunsului dat reclamantului s-a făcut menţiunea că un eventual răspuns îi va fi comunicat după finalizarea cercetărilor, apreciază pârâtul, nu poate fi calificată ca un “refuz nejustificat” în sensul dispoziţiilor legale menţionate.
Analizând acţiunea, Curtea a predat că este nefondată pentru următoarele considerente:
în drept, potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990 orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi publice de a rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege se poate adresa instanţei competente pentru anularea actului şi recunoaşterea dreptului, precum şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
în speţă, pârâtul nu a emis vreun act administrativ, iar reclamantul nu se află nici în faţa unui refuz al autorităţii pârâte care să fie de natură să-i provoace o vătămare a drepturilor sale recunoscute de lege.
Conform dreptului de petiţionare s-a adresat pârâtului cu trei memorii prin care sesiza săvârşirea de anumite persoane a unor fapte care pot întruni elementele constitutive ale unor infracţiuni în activitatea pe care acestea o desfăşoară într-un anumit domeniu militar.
La unul din memorii, pârâtul a răspuns reclamantului în sensul că aspectele semnalate au fost trimise spre verificare şi luarea de măsuri legale, urmând ca rezultatul să-i fie comunicat după finalizarea cercetărilor.
împrejurarea că acest răspuns nu-l mulţumeşte pe reclamant, care a revenit adresând un nou memoriu pârâtului, nu constituie o vătămare a drepturilor ce-i sunt recunoscute de lege în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990.
în măsura în care reclamantul apreciază că se află în posesia unor date referitoare la săvârşirea unor infracţiuni, acesta are posibilitatea de a sesiza, în modurile prevăzute de art. 221 şi urm. c. pr. civ., organele de cercetare penală.
Pentru considerentele arătate, reţinând că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, Curtea a respins acţiunea reclamantului ca nefondată. (Judecator Georgeta Leti)
(Secţia Administrativ, sentinţa civilă nr. 1342/1999)
