Art.64 alin.3 şi art.73 Codul Muncii
În caz de necorespundere profesională termenul de acceptare al noului loc de muncă oferit este reglementat de art.64 Codul muncii, care în alin. 3 stabileşte că salariatul are la dispoziţie un termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea angajatorului, pentru a-şi manifesta în scris consimţământul cu privire la noul loc de muncă oferit.
Termenul de preaviz este reglementat de art.73 Codul muncii şi acesta nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare.
Cele două tipuri de termene nu se confundă.
(Decizia 1794/17 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale)
La data de 17.05.2010 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub nr.2115/120//2010 contestaţia formulată de reclamantul GG împotriva dispoziţiei de desfacere a contractului individual de muncă nr.814/11.05.2010 emisă de pârâtul Primarul oraşului P., solicitându-se anularea acestei dispoziţii, reintegrarea în funcţia avută şi obligarea unităţii la plata despăgubirilor calculate de la data desfacerii contractului de muncă, precum şi a cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestaţiei, reclamantul a arătat că în perioada 1997-2010 a desfăşurat activitate ca funcţionar I ADP P., iar prin dispoziţia nr.814/11.05.2010 s-a dispus concedierea sa pe motiv că nu corespunde profesional conform punctajului obţinut pe anul 2009 în două fişe de evaluare profesională, măsura care consideră reclamantul este nelegală şi prematură, câtă vreme cele două fişe de evaluare profesională prin care i s-a acordat un punctaj de 2 au fost contestate la Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr.924/120/2010, instanţa anulând modificările pârâtului şi dispunând reîncadrarea sa pe funcţia pe care a avut-o.
A precizat de asemenea reclamantul că s-a făcut în mod nelegal concedierea sa, fără să i se acorde preavizul prevăzut de lege.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat suspendarea judecăţii până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr.924/120/2010, cerere care a fost respinsă de instanţă în şedinţa publică din 23.06.2010, precum şi respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, întrucât prin fişa de evaluare anuală a performanţelor profesionale individuale reclamantul a obţinut un punctaj total de 2 puncte pentru întreg anul 2009, ceea ce l-a calificat ca fiind necorespunzător profesional locului de muncă în care este angajat şi i s-a propus un nou loc de muncă, ca paznic, acesta fiind de acord cu noua propunere, fără însă a se prezenta la acest loc de muncă, cu toate că prin scrisoarea nr.3009/19.02.2010 şi-a exprimat acordul său, motiv pentru care a fost concediat.
Acesta a mai precizat că reclamantului nu i s-a mai acordat încă un termen de preaviz, întrucât acest termen era constituit deja de perioada cât i s-a propus un post vacant.
Prin sentinţa civilă nr. 1137 din 23 iunie 2010 Tribunalul Dâmboviţa a admis contestaţia, a anulat dispoziţia nr.814/11.05.2010 emisă de pârât şi a dispus reîncadrarea reclamantului pe funcţia avută, aceea de funcţionar I, cu obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, de la data concedierii până la reîncadrarea efectivă.
Prin aceeaşi sentinţă a obligat pârâtul la 700 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin dispoziţia contestată pârâtul a dispus concedierea reclamantului, care era funcţionar la compartimentul ADP pe motiv că acesta nu corespunde profesional locului de muncă, aspect ce reiese din punctajul final de -2 obţinut prin fişa de evaluare nr.1674/29.01.2010.
Dispoziţia a fost emisă la data de 11.05.2010, deşi la 1.03.2010 reclamantul contestase această fişă de evaluare, contestaţie de care pârâtul avea cunoştinţă întrucât a fost citat în proces în cadrul dosarului nr.924/120/2010 iar prin sentinţa civilă nr.796/29.04.2010 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa a fost anulată în parte fişa de evaluare nr.1674/29.01.2010, menţinându-se calificatul acordat de şeful ierarhic superior şi anume 30 puncte.
S-a apreciat astfel de instanţa de fond că în aceste condiţii măsura de concediere luată de către pârât este prematură şi luată cu încălcarea drepturilor reclamantului care avea posibilitatea legală să conteste fişa de evaluare, ceea ce a şi făcut, măsura luată de primar prin care acesta i-a acordat reclamantului – 2 puncte fiind considerată nelegală, atribuţia evaluării performanţelor profesionale fiind dată în sarcina şefului ierarhic superior, conducătorul unităţii neavând decât atribuţia de aprobare a fişei de evaluare.
S-a reţinut de asemenea de instanţa de fond că măsura concedierii reclamantului a fost luată tocmai pentru necorespunderea profesională a acestuia şi nu pentru neprezentarea la noul loc de muncă, neavând relevanţă faptul că la un moment dat reclamantul şi-a exprimat acordul de a ocupa acest loc de muncă.
Având în vedere dispoziţiile art.76 şi următoarele din Codul muncii care sancţionează cu anularea concedierile nelegale, precum şi ale art.73 alin.1 din Codul muncii care prevăd dreptul la preaviz pentru persoanele concediate în temeiul art.61lit.d din Codul muncii, preaviz ce nu a fost acordat, după cum a recunoscut chiar pârâtul în întâmpinare, instanţa de fond a admis contestaţia şi a anulat dispoziţia emisă de pârât, cu acordarea tuturor drepturilor prevăzute de art.78 din Codul muncii.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a formulat recurs pârâtul Primarul Oraşului P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul susţine că instanţa a respins cererea de suspendare a cauzei până la soluţionarea irevocabilă a dosarului 924/120/2010, motivând că soluţionarea acestei cauze nu atârnă de modul de soluţionare a acestuia, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 244 alin.1 pct. 1 Cod proc.civilă, însă, din considerentele sentinţei civile nr. 1137/2010 reiese clar influenţa pe care a avut-o în dosarul 924/120/2010 în pronunţarea acestei hotărâri. Astfel, este precizat că „ dispoziţia a fost emisă la data de 11 mai 2010, deşi la 1 martie 2010 reclamantul contestase această fişă de evaluare, contestaţie de care pârâtul avea cunoştinţă, întrucât a fost citat în proces în cadrul dosarului 924/120/2010, iar prin sentinţa civilă 796/29.04.2010 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa a fost anulată în parte fişa de evaluare nr. 1674/29.01. 2010, menţinându-se calificativul acordat de şeful ierarhic superior şi anume de 30 de puncte” aşa fiind reiese clar contradicţia instanţei de fond în motivarea sentinţei 1137/23.06.2010.
Un alt motiv de recurs se referă la faptul că anularea în parte a fişei de evaluare nr. 167/29.01.2010 nu este dispusă urmare pronunţării unei hotărâri irevocabile. Nici o dispoziţie legală nu-l obligă pe angajator să amâne măsura concedierii până la soluţionarea contestaţiei la evaluare, astfel că este neîntemeiată susţinerea instanţei că măsura de concediere luată de pârât este prematură şi dată cu încălcarea drepturilor reclamantului care avea posibilitatea să conteste fişa de evaluare. Susţine astfel recurentul, că dacă s-ar accepta această precizare a instanţei, s-ar provoca pierderea termenului pentru emiterea dispoziţiei de concediere şi s-ar ajunge la situaţia în care concedierea să fie făcută şi după 1 an de la data evaluării ca necorespunzător.
Susţine de asemenea recurenta, că instanţa a omis să observe că jumătate din perioada de evaluare îi revenea primarului, care era practic evaluatorul final, inevitabil. Este adevărat că angajatorul nu a adoptat decizia de concediere pe motiv de absenţe nejustificate de la locul de muncă pentru care salariatul evaluat necorespunzător îşi exprimase opţiunea, dar concedierea devine inevitabilă când cel evaluat necorespunzător refuză postul oferit.
Reclamantului nu i s-a acordat încă un termen de preaviz în cuprinsul deciziei de concediere întrucât, termenul de aviz l-a constituit perioada de timp dintre 15.02.2010 – data de la care i s-a propus locul de muncă vacant de agent de pază şi 05.05.2010 – data de la care reclamantul trebuia să exercite atribuţiile funcţiei de agent de pază pe care o acceptase. Atâta timp cât acesta a înţeles să nu exercite funcţia de agent de pază, primăria s-a văzut obligată să procedeze la concedierea acestuia. Susţine recurentul, că în situaţia în care i-ar fi acordat reclamantului încă un termen de preaviz în cuprinsul deciziei contestate, s-ar fi ajuns la situaţia absurdă în care ar fi beneficiat de două termene de preaviz, lucru care este de neconceput în accepţiunea legiuitorului.
Aşa fiind termenul de preaviz a fost epuizat cu procedura de oferire a unui nou loc dec muncă, pe care cel în cauză l-a acceptat, pentru ca ulterior să nu-şi respecte obligaţia corespunzătoare rezultată din această acceptare, anume aceea de a începe exercitarea noii funcţii.
În concluzie, se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei în sensul respingerii acţiunii reclamantului, ca neîntemeiată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa atacată şi motivele recursului, curtea a constatat că acesta este nefondat.
Referitor la motivul de recurs privind necesitatea suspendării judecării cauzei până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului având ca obiect contestarea fişei de evaluare, curtea a constatat că acest motiv este nefondat.
În mod corect instanţa de fond a reţinut că nu sunt întrunite cerinţele art.244 alin.1 pct.1 C.pr.civ., soluţionarea prezentei cauzei nefiind determinată în mod esenţial de soluţia pronunţată în cealaltă cauză.
În prezentul dosar s-a discutat în principal măsura prematurităţii măsurii concedierii în raport de contestarea fişei de evaluare.
Raportat la celelalte motive de recurs, curtea a reţinut că evaluarea performanţelor profesionale individuale ale salariaţilor care ocupă funcţii de execuţie se realizează de către conducătorii compartimentelor de muncă în care aceştia îşi desfăşoară activitatea, iar calificativul acordat poate fi modificat conform legii de conducătorul unităţii, atunci când diferenţele de opinie dintre evaluator şi evaluat nu au putut fi soluţionate de comun acord.
Atribuţia evaluării celor cu funcţii de execuţie a fost conferită în mod logic conducătorilor compartimentelor de muncă tocmai pentru că aceştia cunosc cel mai bine şi în mod direct activitatea personalului din subordine.
În orice caz, chiar dacă ordonatorul de credite aprobă fişa de evaluare, acesta nu poate proceda el însuşi la punctarea activităţii salariatului, aspect corect reţinut de prima instanţă.
Fişa de evaluare, în baza căreia s-a dispus concedierea pentru necorespundere profesională, a fost contestată de intimat, recurenta avea cunoştinţă de acest fapt, astfel că în mod corect instanţa de fond a reţinut că măsura concedierii a fost prematur dispusă.
Corect a reţinut instanţa de fond şi faptul că intimatului nu i s-a acordat termenul de preaviz, situaţie recunoscută chiar de recurent.
Nu poate fi primită susţinerea că termenul de preaviz l-a constituit perioada în care intimatul ar fi trebuit să accepte noul loc de muncă oferit, deoarece natura şi durata celor două termene este diferită.
Termenul de acceptare al noului loc de muncă oferit este reglementat de art.64 Codul muncii, care în alin. 3 stabileşte că salariatul are la dispoziţie un termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea angajatorului, pentru a-şi manifesta în scris consimţământul cu privire la noul loc de muncă oferit.
În ce priveşte termenul de preaviz, acesta este reglementat de art.73 Codul muncii şi acesta nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare.
Concluzionând, pentru considerentele ce preced, Curtea a privit recursul ca nefondat, astfel încât în baza art.304, 3041 şi 312 alin.1 Cod procedură civilă l-a respins ca atare, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinţei indicate de recurent în motivarea recursului, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică.
