Legea nr. 554/2004, art. 10 alin. (1) C. proc. civ., art. 2 pct. 1 lit. d), art. 3 pct. 1, art. 137 alin. (1)
Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabileşte, în privinţa competenţei materiale, două tipuri de criterii: în raport cu natura juridică a actului administrativ atacat, mai precis dacă actul are sau nu ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, deci dacă este vorba de un act administrativ fiscal, iar dacă este vorba de un act administrativ fiscal, competenţa se stabileşte în raport de valoarea contestată. Competenţa materială aparţine tribunalului pentru o valoare mai mică de 500 000 lei şi curţii de apel pentru o valoare peste 500.000 lei.
Decizia nr. 276/R din 14 noiembrie 2006 – C.M.
Tribunalul Braşov, Secţia comercială, de administrativ şi fiscal a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ridicată de pârâta D.G.F.P. Braşov şi a admis acţiunea, aşa cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P., D.C.F. Braşov şi A.N.A.F. – Direcţia de Administrare a Marilor Contribuabili.
Pârâtele au fost obligate să plătească în solidar reclamantei daune-interese, constând în dobânda legală diminuată cu 20%, în cuantum total de 1.385.05,10 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut că prin hotărâri irevocabile s-au anulat actele administrative fiscale prin care reclamantei i s-au refuzat la rambursare sume de bani reprezentând T.V.A.
deductibilă; sumele (T.V.A. şi cheltuieli de judecată) au fost achitate în 2005, dar reclamanta a suferit o pagubă prin neutilizarea în circuitul economic a acestor sume. S-au avut în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) raportat la art. 19 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Pentru recuperarea prejudiciului s-au aplicat prevederile O.G. nr. 9/2000.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâtele.
Faţă de temeiul de drept reţinut de instanţa de fond, Legea nr. 554/2004, constatând că obiectul pricinii este accesoriu la taxa pe valoare adăugată neadmisă la rambursare, s-a pus în discuţie natura juridică a litigiului şi calificarea căii de atac. S-a stabilit că litigiul este de natură fiscală şi că, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, calea de atac împotriva sentinţei este recursul. Cauza a fost transpusă la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Braşov, pentru a fi soluţionat recursul.
Instanţa a solicitat părţilor să precizeze valoarea pretenţiilor, obiect al cererii de chemare în judecată soluţionată de Tribunalul Braşov. S-a arătat că s-au solicitat despăgubiri în sumă de 1.385.065,
10 Iei, care s-au şi acordat de instanţa de fond.
Faţă de prevederile art. 10 alin. (1) teza a Il-a din Legea nr. 554/2004 Curtea a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială a tribunalului în soluţionarea prezentei pricini.
Deliberând cu prioritate asupra excepţiei invocate, s-au reţinut următoarele:
Acţiunea reclamantei S.C. P. S.A. are ca obiect solicitarea de despăgubiri, ca urmare a întocmirii de către organele fiscale a unor acte administrativ-fiscale nelegale.
Suma pretinsă este de 1.385.05, 10 RON (13.850.510.000 ROL).
Conform art. 10 din Legea nr. 554/2004 „litigiile (…) care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora de până la 5 miliarde lei, se soluţionează în fond de tribunalele administrativ fiscale, iar (…) cele care privesc taxe şi impozite şi accesorii ale acestora mai mari de 5 miliarde lei, se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel (…)”.
Când persoana vătămată a solicitat anularea actului administrativ fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, cererea de despăgubire se adresează tot instanţei de contencios administrativ competente.
Faţă de cuantumul pretenţiilor reclamantei, competenţa de soluţionare în fond a pricinii revine Curţii de Apel, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar nu tribunalului care a soluţionat cauza.
Pentru considerentele arătate, instanţa a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Braşov.
Art. 159 C. proc. civ. dispune: „Necompetenţă este de ordine publică când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad”.
S-a constatat că sentinţa civilă nr. 721/C/3 mai 2006 a fost pronunţată de Tribunalul Braşov cu încălcarea competenţei materiale. Competenţa materială este reglementată de norme imperative, deci are un caracter absolut, astfel încât părţile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanţei.
Curtea a admis recursul declarat de recurentele pârâte, a casat sentinţa civilă atacată şi a trimis cauza spre soluţionare instanţei competente din punct de vedere material – Curtea de Apel Braşov.
