Prin cererea înregistrată sub nr. .., creditoarea Banca X SA, Sucursala Iaşi, a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva debitoarei S.C. G S.R.L.
În motivare, arată creditoarea că debitoarea s-a împrumutat la Banca X pentru suma de .. EUR şi … lei. Suma reprezintă contravaloarea unor credite de tipul SGB – contragaranţii bancare, la care se adaugă dobânzi restante, penalităţi, comisioane, debite din asigurări şi alte debite. Relaţia de creditare a început în 2008, în baza contractelor de credit A şi B.
Mai arată creditoarea că debitorul la data prezentei cereri şi la data la care creditul va deveni scadent, nu va putea onora obligaţiile către creditoare. Invocă reclamanta şi motivele pentru care apreciază că debitoarea este în : scăderea cifrei de afaceri, evoluţia descrescătoare a pieţii auto, pericolul nerealizării targetului impus de partenerul debitorului, cu consecinţa pierderii licenţei de dealer, diminuarea stocului de marfă şi devalorizarea acestuia, etc. Toate acestea, apreciază creditoarea, conduc la concluzia că activitatea debitorului este caracterizată de insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor care vor deveni exigibile. Consideră creditoarea că debitoarea se află în insolvenţă iminentă şi chiar vădită.
În drept, se invocă art. 1 al.1, art. 3 lit b, 26 al.1, art. 31 al.1 şi 2.
A depus în susţinere contractele de credit.
Debitoarea a solicitat respingerea cererii creditoarei de deschidere a procedurii insolvenţei, motivat că reclamanta creditoare nu a făcut dovada că are vreo creanţă exigibilă mai veche de 90 de zile, potrivit art. 3 lit a şi art. 3 pct.6 din Legea insolvenţei. Apreciază debitoarea că reclamanta nu a făcut dovada vreunei creanţe, contractele de credit dovedind doar existenţa unui credit.
Analizând, judecătorul-sindic constată:
Cu privire la cererea creditorului:
În fapt, părţile au derulat relaţii comerciale, în baza cărora debitorul a împrumutat de la creditor sume de bani în baza contractelor de credit menţionate de creditoare.
În drept, potrivit dispoziţiilor art 33 alin 1 din legea 85/2006, orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă poate introduce o cerere introductivă in care va preciza cuantumul şi temeiul creanţei, existenţa unei garanţii reale constituite de debitor sau instituită in temeiul legii, existenţa unor măsuri asiguratorii asupra bunurilor debitorului, declaraţia privind eventuala intenţie de a participa la reorganizarea debitorului.
Conform art 3 pct 6 din lege, prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii se înţelege creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 90 de zile. De asemenea, conform art 3 pct 1 din acelaşi act normativ, insolvenţa este acea stare a patrimoniului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Reţine instanţa că până la verificarea condiţiei de stare de insolvenţă a debitorului, creditorul trebuie în primul rând să probeze anumite condiţii esenţiale privind calitatea creanţei sale: anume să fie certă, lichidă şi exigibilă. Abia după probarea acestor condiţii, instanţa va verifica, în cererea creditorului, insolvenţa debitoarei.
Analizând dispoziţiile art. 3 pct.1 lit a şi b, raportat la dispoziţiile art. 3 pct.6 din Legea 85/2006, reţine instanţa că într-o interpretare logică a textelor de lege, singurul care poate invoca insolvenţa iminentă este debitorul, nu şi creditorul.
Aşa cum defineşte legiuitorul creditorul îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii, el nu poate cere deschiderea pentru insolvenţă iminentă a debitorului, cât timp trebuie apriori să probeze caracterul exigibil mai mult de 90 de zile al creanţei sale, un astfel de caracter excluzând ideea iminenţei, cât timp insolvenţa vădită, prezumată, este deja instalată la expirarea acestor 90 de zile.
Raţiunea acestor dispoziţii legale a fost aceea de a împiedica şicanarea de către creditori a debitorului prin cereri de deschidere a procedurii insolvenţei, ori de câte ori creditorii ar aprecia că debitorul nu ar avea venituri în viitor pentru achitarea debitelor, considerându-se de către legiuitor că numai o întârziere apreciabilă de la scadenţă poate da măsura unei lipse sau insuficienţe a lichidităţilor, nu doar simpla neplată a datoriei la scadenţă. Acestea a fost şi motivul pentru care prin Legea 169/2010 a fost modificat termenul care trebuie să treacă de la scadenţa creanţei, de la 30 de zile la 90 de zile.
A considera că i se permite creditorului să invoce insolvenţa iminentă, ar permite oricând acestuia de a solicita deschiderea procedurii în lipsa unei creanţe exigibile, interpretare care ar contraveni unei dispoziţii legale exprese şi clare, aşa cum este art. 3 pct.6 din Legea 85/2006.
Or, în cauză, chiar creditoarea arată că debitul nu este încă scadent, prin urmare creanţa sa nu este exigibilă.
Întrucât creanţa acestui creditor nu îndeplineşte cerinţele legale, instanţa va respinge cererea creditorului.
