Art.27 alin.4 din ordonanţa Guvernului nr.51/1997 prevede obligaţia utilizatorului de a achita taxa vamală calculată la valoarea reziduală a bunului din momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, care nu poate fi mai mică de 20 % din valoarea de intrare a bunului, însă prevederile acestui act normativ trebuie interpretate sistematic, în corelaţie cu normele cuprinse în Legea nr.133/1999, care instituie un regim special aplicabil întreprinderilor mici şi mijlocii, fără a face distincţie în funcţie de actul juridic prin care o astfel de întreprindere dobândeşte un bun din import.
Prin sentinţa civilă nr.550 din 13.06.2002, Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a de Administrativ, a admis acţiunea formulată de S.C. “X.” S.R.L., şi a anulat decizia nr.106/25.02.2002, emisă de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi actul constatator nr.1.334/12.09.2001 al Biroului Vamal de Control şi de Vămuire la interior Bucureşti-Gara de Nord.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanta beneficiază de prevederile art.211 din Legea nr.133/1999, în sensul scutirii de plata taxelor vamale a întreprinderilor mici şi mijlocii pentru maşinile pe care le importă în vederea activităţilor proprii de producţie şi servicii, achitate din fonduri proprii sau din credite bancare, indiferent de modul în care a fost achiziţionat bunul, în speţă fiind vorba de un contract de leasing.
împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtele, în termen legal, care în susţinerea recursului au arătat că instanta de fond nu a procedat la o analiză separată a obligaţiilor bugetare diferite ce rezultă din actul constatator – taxe vamale, respectiv TVA aferent importului.
în acest sens, recurenta D.G.F.P. Bucureşti a arătat că TVA nu intră sub incidenţa art.211 din Legea nr.133/1999, care prevede scutirea întreprinderilor mici şi mijlocii numai de plata taxelor vamale, natura diferită a acestor taxe rezultând din art.3 din Codul vamal, care specifică sensul noţiunii de “drepturi din import”, compuse din taxe vamale, accize şi alte sume cuvenite statului la importul de bunuri.
în ceea ce priveşte taxele vamale, recurenta a arătat că dispoziţiile art.211 din Legea nr.133/1999 sunt înlăturate de prevederile art.27 alin.4 din Ordonanţa Guvernului nr.51/1997, care prevede obligaţia utilizatorilor care optează pentru achiziţionarea bunurilor ce fac obiectul unor contracte de leasing de a achita taxele şi celelalte drepturi de import, calculate la valoarea reziduală a bunurilor.
Prin decizia nr.597/2 decembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de Contencios Administrativ, a respins recursurile ca nefondate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut că reclamanta a importat un autotractor ce a format obiectul unui contract de leasing extern, exprimându-şi opţiunea de a cumpăra bunul la expirarea duratei contractului, în condiţiile art.27 din Ordonanţa Guvernului nr.51/1997.
Prin declaraţia din data de 13.04.2001, reclamanta şi-a exprimat opţiunea de a beneficia de facilităţile prevăzute în art.211 din Legea nr.133/1999, în calitate de întreprindere mică şi mijlocie, îndeplinindu-şi obligaţia de a plasa mărfurile într-un anumit regim vamal de import, prin declaraţia pe proprie răspundere semnată de reprezentantul societăţii.
Art.27 alin.4 din Ordonanţa Guvernului nr.51/1997 prevede obligaţia utilizatorului de a achita taxa vamală calculată la valoarea reziduală a bunului din momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare care nu poate fi mai mică de 20 % din valoarea de intrare a bunului, însă prevederile acestui act normativ trebuie interpretate sistematic, în corelaţie cu normele cuprinse în Legea nr.133/1999, care instituie un regim special aplicabil întreprinderilor mici şi mijlocii fără a face distincţie în funcţie de actul juridic prin care o astfel de întreprindere dobândeşte un bun din import.
Instanţa de recurs a mai reţinut că nici critica privind T.V.A. datorată conform art.2 alin.2 lit.c) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000, nu poate fi primită, întrucât la pct. III din actul constatator nr.1.334/2001, autoritatea vamală a menţionat că actul se referă la “recalcularea taxe vamale de import”, şi nu la “drepturi de import”, care include, potrivit ar.3 din Codul vamal, atât taxele vamale, cât şi şi alte sume ce se cuvin statului la importul de bunuri. (Judecator Simona Marcu)
(Sectia Contencios Administrativ, decizia civilă nr. 597/2002)
