Codul Muncii: art.241;
Legea nr.130/1996: art.11;
Art. 241 din Codul muncii şi art. 11 din Legea nr. 130/1996 prevăd întinderea efectelor contractelor colective de muncă în funcţie de nivelul la care se încheie: unităţi, grup de unităţi ramură la nivel naţional, aceasta din urmă categorie de C.C.M. aplicându-se pentru toţi salariaţii de la toţi angajatorii din ţară.
Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr. 1287/01 noiembrie 2010.
Prin acţiunea în conflict de muncă înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr.209/117/2009 (prin declinare de competenţă de la Tribunalul Cluj, conform sentinţei civile nr. 403/19.02.2009), precizată ulterior (filele 10, 44, 45 şi 54) reclamantul V.I. chemat-o în judecată pe pârâta SC V.I. Cluj Napoca, solicitând: să se constate că a desfăşurat activitate în cadrul pârâtei în perioada 18.08-06.10.2008 în baza unui raport de muncă; obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului a drepturilor salariale aferente perioadei 17.08-05.12.2008, raportat la un salariu de bază lunar de 973 lei, să fie obligată pârâta să depună declaraţiile lunare privind contribuţia nominală a salariaţilor, să se constate nulitatea clauzei inserate în punct J din CCM care vizează stabilirea salariului de bază de 973 lei lunar conform CCM Transporturi pe anii 2008-2010, a sumei de 600 euro diurnă pentru cursa externă din 23.10-12.11.2008 şi la plata cheltuielilor de judecată..
În motivarea acţiunii sale reclamantul arată că a fost salariatul pârâtei ca şofer, fără a semna contract individual de muncă, efectuând curse externe şi interne, iar pretenţiile sale provin din neexecutarea obligaţiilor existente în sarcina angajatorului.
Prin întâmpinarea depusă pârâta SC V.I. SRL a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr.812/29.04.2010 pronunţată de Tribunalul Alba sub dosar nr. 209/117/2009 s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamantul V.I. în contradictoriu cu pârâta SC V.I. SRL şi în consecinţă:
S-a constatat existenţa raporturilor juridice de muncă între părţi în perioada 18.08.2008-06.10.2008 şi a fost obligată pârâta să procedeze la plata obligaţiilor băneşti datorate către bugetul asigurărilor sociale de stat şi fond de şomaj, precum şi la depunerea declaraţiilor nominale rectificate, corespondent perioadei menţionate;
S-a constatat nulitatea absolută a clauzei contractuale cuprinsă în CIM nr.74/2008, lit. J, alin.1-2, în sensul reţinerii şi acordării reclamantului a unui salariu de bază lunar în cuantum de 700 lei la care se adaugă sporul de vechime în muncă de 25%, corespondent perioadei 18.08.2008-05.12.2008, cu obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului a diferenţei salariale datorate şi corespondent perioadei menţionate;
S-a respins cererea reclamantului privind acordarea coeficientului suplimentar de 1,4%, reprezentând coeficient minim de ierarhizare, pentru perioada 18.08.2008-05.12.2008;
S-a luat act de renunţarea reclamantului la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la lata sumei de 600 euro, reprezentând diurnă;
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 400 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî, astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, cu referire la probele dosarului şi dispoziţiile legale incidente, că existenţa raporturilor de muncă pentru intervalul 17.08-06.10.2008 între părţi a fost dovedită de reclamant şi recunoscută de pârâtă; iar prin contractul individual de muncă s-a stabilit un salariu brut lunar sub minimul prevăzut de Contractul Colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi şi fără sporul de 25% pentru vechime în muncă prevăzut de asemenea de acest contract colectiv, ceea ce atrage nulitatea clauzei din contractul individual de muncă în discuţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, pârâta SC V.I. SRL Cluj Napoca, solicitând admiterea recursului, desfiinţarea în totalitate a sentinţei atacate şi respingerea cererii reclamantului.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se susţine că soluţia primei instanţe este greşită sub mai multe aspecte: 1) inaplicabilitatea dispoziţiilor Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de ramură Transporturi pe anii 2008-2010, deoarece acesta se aplică doar unităţilor enumerate în Anexa 5, iar recurenta nu figurează în aceasta; 2) probele solicitate pentru a demonstrat că a achitat reclamantului toate drepturile salariale-respectiv audierea unui martor şi interogatoriu pârât trebuiau încuviinţate; prin respingerea acestora, recurenta susţine că s-a adus atingere dreptului la apărare şi principiului contradictorialităţii; 3) imposibilitatea punerii în aplicare a sentinţei instanţei de fond, deoarece nu este determinat cuantumul drepturilor salariale pe care trebuie să le achite reclamantului; 4) soluţia de disjungere a cererii reconvenţionale este greşită, deoarece cererea principală nu era în stare de judecată şi nici raportat la dispoziţiile art.120 alin.4 cod procedură civilă, disjungerea nu se impunea.
În drept sunt invocate: art.119 alin. 4, art.299 şi urm. Cod procedură civilă, art.40 alin.4 CCMU la nivel ramură transporturi, art.13 din Legea nr.130/1996; anexa nr. 5 CCMU la nivel de Ramură Transporturi.
CURTEA, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu conform cerinţelor art.304 indice 1 cod procedură civilă în limitele statuate de art.306 alin.(2) Cod procedură civilă, a reţinut următoarele:
Dacă în ceea ce priveşte disjungerea cererii principale de acţiunea reconvenţională criticile recurentei sunt nefondate deoarece instanţa de fond a făcut corect aplicarea art. 120 alin.(2) Cod procedură civilă, întrucât la termenul din 29.04.2010 numai cererea principală era în stare de judecată, recursul se vizează a fi fondat sub următorul aspect:
Art. 241 din Codul muncii şi art. 11 din Legea nr.130/1996 prevăd întinderea efectelor contractelor colective de muncă în funcţie de nivelul la care se încheie: unităţi, grup de unităţi ramură la nivel naţional, aceasta din urmă categorie de C.C.M. aplicându-se pentru toţi salariaţii de la toţi angajatorii din ţară.
Prin contractul colectiv de muncă aplicabil trebuie să se înţeleagă că se aplică unul singur, astfel: contractul colectiv de muncă de la nivelul unităţii, dacă s-a încheiat şi există un astfel de contract (care înglobează şi prevederile contractelor colective încheiate la nivel superior); contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, dacă nu există contract colectiv la nivel de unitate şi nici la nivel de grup de unitate şi dacă unitatea este cuprinsă în anexa la contractul de ramură; contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, dacă nu sunt încheiate contracte colective la nivel de unitate, grup de unităţi şi nici la nivel de ramură, deci se aplică cel încheiat efectiv la nivelul cel mai mic.
Contractului Colectiv de Muncă invocat în speţă de intimatul reclamant în justificarea pretenţiilor sale, este încheiat la nivel de ramură, astfel că efectele acestuia potrivit art.241 alin.(1) lit. c) Codul Muncii şi art.11 alin.(1) lit. c din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, vizează doar salariaţii încadraţi în unităţile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă, spre deosebire de contractul colectiv de muncă la nivel naţional, ale cărui clauze contractuale sunt aplicabile tuturor salariaţilor încadraţi în toate unităţile din ţară.
Potrivit art. 13 alin.(1) din Legea nr.130/1996 „părţile au obligaţia să precizeze, în fiecare contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unităţi şi de ramură de activitate, unităţile în cadrul cărora se aplică clauzele negociate.” Potrivit alin (2) al aceluiaşi articol de lege „ în cazul contractelor colective de muncă încheiate la nivelul ramurilor de activitate, unităţile componente ale acestora se stabilesc şi se precizează de către părţile care negociază contractul colectiv de muncă, cu respectarea prevederilor prezentei legi”.
În acest sens, în CCM încheiat la nivelul ramurii transporturi pentru anii 2008-2010, părţile care au participat la negocierea acestuia au nominalizat unităţile în care este aplicabil, menţionând expres în art. 123 că „ efectele sale se produc în toate unităţile nominalizate în Anexa nr. 5, precum şi în toate unităţile din ramura transporturi şi activităţi conexe, conform art.11 alin.1lit.c din Legea nr.130/1996.
Întrucât societatea recurentă nu este semnatară a acestui contract, nefiind nominalizată în Anexa 5 şi nici nu are încheiat contract colectiv de muncă la nivelul unităţii în conformitate cu art.11 alin.1 lit. c din Legea nr.130/1996, susţinerile sale în sensul că nu îi sunt aplicabile prevederile C.C.M. la nivel de ramură transporturi 2008-2010 sunt fondate, urmând ca drepturile salariale cuvenite reclamantului să fie calculate potrivit contractului individual de muncă şi prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel naţional. Or, din prisma acestui din urmă contract, salariul negociat de părţi prin contractul individual de muncă (650 lei) este peste minimul prevăzut de contractul încheiat la nivel naţional (art. 40 alin.(4) prevăzând minim 440 lei), aşa încât nu se poate vorbi de o nulitatea a clauzei contractuale reţinute, greşit de prima instanţă.
Prin urmare, prima instanţă a interpretat greşit prevederile legale incidente în cauză atunci când a dispus obligarea pârâtei la plata diferenţelor salariale prin raportare la salariul minim stipulat în CCMU la nivelul ramurii transporturi, în condiţiile în care acesta nu era aplicabil în cauză, fiind astfel întemeiat motivul de recurs prev. de art.304 punct 9 Cod procedură civilă, invocat de recurentă.
Soluţia de respingere a pretenţiilor salariale ale reclamantului pe considerentul expus mai sus, face inutilă examinarea celelalte aspecte invocate de recurentă, respectiv respingerea cererii în probaţiune şi lipsa cuantificării drepturilor salariale.
Faţă de cele ce preced, în conformitate cu art.312 alin.(1),coroborat cu art.304 punct 9 Cod procedură civilă, cu aplicarea art. 81 din Legea nr.168/1999 Curtea, a admis ca fondat recursul, a modifica sentinţa sensul respingerii acţiunii.
