Relaţiile comunicate petentului în limita competenţelor organului emitent nu constituie act administrativ, iar faptul că acestea nu-l mulţumesc pe petent nu constituie refuz nejustificat în sensul art. 1 alin. 2, Legea 29/1990.
Printr-o petiţie adresată Preşedinţiei României şi trimisă spre soluţionare Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, petentul Popa Vasile a arătat că este nemulţumit de cuantumul pensiei ce i-a fost stabilit prin decizia de pensionare.
Analizând petiţia, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale Bucureşti, prin adresa nr. 312/12.10.1999 a comunicat petiţionarului că în urma verificărilor a constatat că drepturile sale de au fost corect stabilite prin decizia nr. 119.310/1992 emisă de Oficiul de Pensii al Sectorului 1 Bucureşti, astfel cum a fost revizuită, urmare a contestaţiei sale înregistrată sub nr. 43726/ 1992, cu menţiunea că plata pensiei s-a făcut de la data înscrierii sale la pensie, anume 1 septembrie 1992.
Prin acţiunea înregistrată la 31 noiembrie 1999 la Judecătoria Sector 1 Bucureşti reclamantul Popa Vasile a chemat în judecată pârâtul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale Bucureşti, cerând anularea adresei nr. 312/ 1999 mai sus menţionată, reiterând susţinerile din petiţie, în sensul că drepturile sale de nu au fost stabilite în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.
Apreciază reclamantul că adresa a cărui anulare o cere, este nelegală şi îl vatămă în drepturile sale recunoscute de lege.
Prin sentinţa civilă nr. 106/5.01.2000, Judecătoria sector 1 Bucureşti în baza art. 3, raportat la art. 261 C. pr. civ. a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe de a soluţiona pricina şi a trimis cauza spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti – Secţia Administrativ.
Investită cu soluţionarea pricinii, la termenul de judecată din 29 februarie 2000, Curtea a luat un interogatoriu reclamantului în vederea clarificării obiectului cererii deduse judecăţii (fila 5).
La interogatoriu reclamantul arată că îşi menţine pretenţia, astfel cum a fost formulată şi, în scris prin acţiune, în sensul că înţelege să ceară anularea adresei nr. 312/1999 a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale Bucureşti, care apreciază că îl vatămă în drepturile sale recunoscute de lege.
în motivarea cererii reclamantul arată, în esenţă, că atât cuantumul pensiei ce i-a fost acordată, cât şi încadrarea în grupele de muncă a activităţilor pe care le-a desfăşurat sunt greşite, sens în care se impunea desfiinţarea de către pârât a deciziei de pensionare şi admiterea petiţiei sale.
Faţă de susţinerile reclamantului, pârâtul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale Bucureşti, prin întâmpinare, a ridicat excepţia necompetenţei materiale a instanţei de a soluţiona pricina şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în cauză.
Susţine pârâtul că, potrivit art. 521 din Legea nr. 3/1977, persoanele nemulţumite de stabilirea drepturilor de pensie, pot introduce contestaţie în termen de 30 de zile la comisia de contestaţii ce funcţionează pe lângă direcţiile teritoriale de muncă şi protecţie socială şi numai deciziile pronunţate de aceste direcţii pot fi atacate potrivit Legii 29/1990.
Cum Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale Bucureşti este doar un organ ierarhic superior acestor direcţii, neavând competenţa de a stabili drepturi de pensie, reprezentantul pârâtului apreciază că acesta nu are calitate procesuală pasivă în cauza deduseă judecăţii.
De asemenea, cum reclamantul nu a făcut dovada că contestă o decizie pronunţată în condiţiile art. 521 din Legea nr. 2/1977, reprezentantul pârâtului apreciază că instanţa nu are competenţă să judece pricina.
La termenul de judecată din 9 mai 2000, Curtea a pus în discuţie excepţiile ridicate de pârâtul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale Bucureşti şi în subsidiar din oficiu şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în raport de dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Reprezentantul pârâtului a cerut admiterea excepţiei şi respingerea acţiunii formulată de reclamant.
în subsidiar, în măsura în care excepţiile pe care le-a ridicat nu sunt admise, cere respingerea acţiunii reclamantului ca inadmisibilă.
Pârâtul a cerut respingerea excepţiilor puse în discuţie ca nefondate.
Analizând excepţiile ridicate de pârât, Curtea a reţinut că acestea sunt fondate pentru următoarele motive:
Astfel, prin acţiunea dedusă judecăţii reclamantul a cerut anularea adresei nr. 312/12.10.1999 emisă de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale Bucureşti, apreciind că acesta are caracterul unui act administrativ şi îl prejudiciază, întrucât nu i-a fost admisă petiţia şi corectate drepturile de pensie ce i-au fost acordate.
Or, în raport cu obiectul cererii pârâtul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale Bucureşti, care este emitentul actului contestat are calitate procesuală pasivă, iar Curtea de Apel, faţă de dispoziţiile art. 3, pct. 1 C. pr. civ. are competenţa de a soluţiona acţiunea.
Este de observat că, analiza excepţiilor ce pot fi ridicate într-un litigiu, se face raportat strict la obiectul cererii, astfel cum partea înţelege să-l formuleze şi nu la pretinse conduite pe are partea ar fi trebuit să le aibă în raport de dispoziţii legale aplicabile, într-o anumită materie, în speţă în materia pensiilor de asigurări sociale de stat.
Analizând excepţia inadmisibilităţii acţiunii, Curtea reţine că aceasta este întemeiată.
Astfel, apreciază Curtea că adresa nr. 312/12.10.1999 a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale Bucureşti nu are caracterul unui act administrativ supus cenzurii instantelor judecătoreşti în procedura prevăzută de art. 1 din Legea
nr. 29/1990.
în speţă, reclamantul în exercitarea dreptului de petiţionare s-a adresat cu o petiţie Preşedinţiei României care a înaintat-o spre soluţionare pârâtului, acesta comunicându-i prin adresa contestată, un răspuns.
împrejurarea că acest răspuns nu-l mulţumeşte nu constituie pentru reclamant o vătămare a unor drepturi recunoscute legal dat fiind că organele cărora le-a adresat petiţia nu aveau competenţa nici să-i acorde, nici să-i refuze acordarea drepturilor pretinse.
Pentru considerentele arătate Curtea, reţinând că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, decizia de pensionare poate fi cenzurată numai în procedura prevăzută de art. 521 din Legea nr. 3/1977.
De altminteri, rezultă din lucrările dosarului că împotriva deciziei de pensionare nr. 119.310/1992, emisă de Oficiul de Pensii al sectorului 1 Bucureşti, reclamantul a formulat contestaţie înregistrată sub nr. 43726/ 1992, contestaţie ce i-a fost admisă, sens în care decizia menţionată a fost revizuită. (Judecator Georgeta Leti)
(Secţia Contencios Administrativ, sentinţa civilă nr. 469/2000)
