Curtea reţine că instanţa de fond a avut în vedere reglementările legale în materie, în vigoare, O.G. nr. 43/97, O.G. nr. 63/98, H.G. nr. 548/99, făcând o corectă aplicare a legii, faţă de conţinutul actului administrativ adoptat de Consiliul judeţean Ialomiţa – Hot. nr. 59/19.11.2002 – actul dedus controlului judecătoresc în administrativ, reţinându-se corect că aceasta nu-i încalcă sau vatămă reclamantului vreun drept actual recunoscut de lege în sensul art. 1, Legea nr. nr. 29/1990, neexistând nici o reglementare în vigoare care să-i confere reclamantului unele facilităţi, analiza actului efectuându-se în raport de normele speciale în materie, invocate şi de recurent.
Prin cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă SC “E.” SA -SC Filiala de distribuţie şi furnizare a energiei electrice Dobrogea – Sucursala Slobozia, a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 251/F//14.03.2002, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în dosar 571/2002, în contradictoriu cu intimatul-pârât Consiliul Judeţean Ialomiţa, solicitând admiterea recursului, modificarea sentintei recurate, în sensul anulării Hot. nr. 59/2001, adoptată de Consiliul judeţean Ialomiţa.
Recursul a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru de 15.000 lei şi timbru judiciar de 1.500 lei (fila 3 dosar).
Prin sentinţa civilă nr. 251/F/14.03.2002, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în dosar nr. 571/2002, a fost respinsă ca nefondată cererea reclamantei SC “E.” SA Slobozia în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Ialomiţa, reţinându-se că hotărârea adoptată de pârât cu nr. 59/2001, nu o vatămă în nici un drept pe reclamantă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond, analizând actele dosarului şi actul administrativ dedus judecăţii – Hotărârea Cons. Judeţean Ialomiţa nr. 59/19.11.2001 cu privire la reglementarea taxelor din competenţa Consiliului Judeţean Ialomiţa, a reţinut că acesta, la art. 5 din hot. 59/2001, a stabilit taxa de folosire a terenurilor aparţinând drumurilor publice judeţene în zona în care sunt amplasate obiective, conform anexei 5 la hotărâre, în care pct. c prevede taxe în lei pe metru liniar, anual, pentru cabluri electrice, instalaţii electrice în lungul drumului (stâlpi), Consiliul Judeţean Ialomiţa solicitând taxa de folosire a terenurilor ce-i aparţin, în calitate de administrator al drumurilor judeţene, în concordanţă cu dispoziţiile art. 49, Legea nr. 27/94 privind taxele şi impozitele locale şi art. 18, O.G. nr. 36/2002, respectiva hotărâre a Consiliului Judeţean Ialomiţa nevătămând-o în vreun drept pe reclamantă, nefiindu-i imputabilă autorităţii administraţiei publice locale, lipsa unui cadru normativ-departamental care să-i confere unele facilităţi reclamantei.
Instanţa de fond, examinând HCJ nr. 59/2001, actul administrativ dedus judecăţii, a apreciat că acesta întruneşte condiţiile legale.
împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, reclamanta a formulat recurs, apreciind că sentinţa a fost dată cu aplicarea greşită a legii, recurenta-reclamantă invocând art. 304 pct. 9 C. pr. civ. Recurenta a arătat că actul administrativ adoptat de pârâta, autoritate a administraţiei publice judeţene, s-a întemeiat pe prevederile art. 48 alin. 4, O.G. n.r. 43/97 privind regimul juridic al drumurilor şi pe prevederile art. 42, Legea nr. 27/94 rep., iar instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a legii, întrucât nu a analizat dacă în raport de prevederile art. 48, alin. 4, O.G. nr. 43/97, actul administrativ adoptat întruneşte condiţiile de legalitate, deoarece aceste reglementări, fiind cu caracter special – în domeniul drumurilor, numai acestea au incidenţă în cauză, iar administratorul drumurilor judeţene era îndreptăţit să solicite tarife şi nu taxe -, instanţa de fond nefăcând vreo referire la aceste dispoziţii legale speciale.
Recurenta-reclamantă apreciază că, dacă pentru terenurile ocupate de reţele electrice, Consiliul Judeţean înţelege să perceapă taxe în temeiul art. 42, Legea nr. 27/94, încalcă dispoziţiile Legii nr. 69/93, privind instituirea taxei pentru folosirea terenurilor proprietate de stat (devenită proprietate publică), în alte scopuri decât pentru agricultură sau silvicultură, societatea recurenta-reclamantă arătând că în temeiul acestei legi plăteşte anual o astfel de taxă, sens în care a depus la dosar declaraţia de impunere pentru anul 2001, din care rezultă sumele plătite Consiliului Judeţean Ialomiţa, taxe pe care le plăteşte anual tuturor consiliilor locale în raza cărora are instalaţii energetice, inclusiv clădiri administrative aflate pe proprietatea publică pe care, conform Legea nr. 15/90, le are în administrare. Recurenta, faţă de dispoziţiile Legea nr. 69/93 şi normele metodologice de punere în aplicare, menţionează că numai Consiliile locale sunt îndreptăţite să perceapă astfel de taxe pentru ocuparea terenurilor proprietate publică aflate în administrarea societăţilor comerciale şi regiilor autonome, legiuitorul prevăzând distinct că suprafaţa de teren având dimensiunile fundaţiei stâlpilor este bun public (art. 5, O.G. nr. 63/98, privind furnizarea energiei electrice şi termice).
Recurenta a mai învederat că O.G. nr. 36/2001, privind impozitele şi taxele locale, intră în vigoare la 1.01.2003 şi corectează prevederile art. 42, Legea nr. 27/94, în sensul că limitează ocuparea locurilor publice, ca fiind temporară, caz în care autorităţile locale pot stabili taxe zilnice, iar la anexa 2 pct. 7, reţelele electrice de transport şi distribuţie a energiei electrice, inclusiv stâlpii aferenţi acestora şi cablurile subterane, fiind exceptate de la plata impozitului pe clădiri, fiind denumite construcţii speciale. Recurenta apreciază că instanta de fond a reţinut neîntemeiat competenţa Consiliului Judeţean de a percepe taxe, stabilite în afara cadrului legal.
Recurenta apreciază că trebuie să fie făcută distincţie între taxe şi tarife, ambele fiind o sursă de venituri, iar aplicarea corectă a legii impune o astfel de distincţie, tarifele fiind definite ca o categorie a preţurilor în conţinutul cărora intră elemente care sunt supuse avizărilor şi negocierii, iar în ceea ce priveşte actul administrativ adoptat de Consiliul jud. Ialomiţa, legalitatea acestuia trebuie examinată prin raportare la art. 48 alin. 4, O.G. nr. 43/97 privind regimul juridic al drumurilor.
în susţinere, la dosar s-a depus declaraţia pentru stabilirea taxei de folosire a terenurilor aparţinând drumurilor publice judeţene conform HCJ nr. 59/ 19.11.2001 cu OP 537/15.05.2002.
Intimatul pârât, Consiliul Judeţean Ialomiţa, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, motivat de faptul că instanţa de fond a reţinut susţinerile petentei-reclamante, reglementările legale invocate (O.G. nr. 43/97, O.G. nr. 63/98, H.G. nr. 548/99), pronunţându-se asupra tuturor aspectelor învederate, cât şi asupra neîntrunirii condiţiilor art. 1, Legea nr. 29/1990, vizând, în speţă un drept care să fi fost recunoscut de lege reclamantei, de a nu plăti taxele reglementate prin hotărârea dedusă judecăţii, petenta-reclamantă nefăcând dovada vreunui drept, respectiv a exceptării sale de la plata taxei de folosinţă a terenurilor proprietate publică.
în ceea ce priveşte actul normativ care va intra în vigoare cu 1.01.2003, O.G. nr. 36/2001, instanţa de fond a avut în vedere principiul neretroactivităţii legii civile conform art. 1 C. pr. civ. şi art. 2 din Constituţie, legea civilă dispunând numai pentru viitor.
Intimatul-pârât a invocat şi prevederile Legea nr. 213/98 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, precum şi H.G. nr. 540/2001 adoptată în aplicarea O.G. nr. 43/97, iar în ceea ce priveşte folosirea sintagmei taxe” în loc de “tarife” a arătat că aceasta nu poate atrage nelegalitatea hotărârii adoptată de Consiliul judeţean, ambele având ca finalitate, obţinerea de venituri, deci administrarea profitabilă a terenurilor.
Recursul este nefondat.
Analizând actele dosarului şi sentinţa recurată, Curtea reţine că instanţa de fond a avut în vedere reglementările legale în materie, în vigoare, O.G. nr. 43/97, O.G. nr. 63/98 şi H.G. nr. 548/99, făcând o corectă aplicare a legii, faţă de conţinutul actului administrativ adoptat de Consiliul judeţean Ialomiţa, Hot. 59/19.11.2001 – actul dedus controlului judecătoresc în contencios administrativ, reţinându-se corect că acesta nu-i încalcă sau vatămă reclamantei vreun drept actual recunoscut de lege în sensul art. 1, Legea nr. 29/90, neexistând nici o reglementare în vigoare care să-i confere reclamantei unele facilităţi, analiza actului efectuându-se în raport de normele speciale în materie, invocate şi de recurenta-reclamantă.
Prin urmare, nefiind întrunite condiţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., sentinţa pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, criticile recurentei-reclamante fiind nefondate, iar Curtea va respinge recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 251/F/14.03.2002 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în dosar 571/2002, ca nefondat. (Judecator Luiza-Maria Paun)
(Secţia Contencios Administrativ, decizia civilă nr. 214/2002)
