Prin modificarea statutului, fără avizul organului competent, în sensul că reclamanta reprezintă un cult religios creştin, au fost încălcate prevederile Legii nr. 177/1948, iar încheierea prin care judecătoria a luat act de această modificare este lovită de nulitate absolută, astfel de cereri fiind de competenţa de soluţionare a tribunalului.
Prin acţiunea înregistrată la data de 25.11.1998, reclamanta “X” a solicitat anularea adreselor nr. 5211/26.08.1998 şi C/788/21.10.1998 prin care Secretariatul de Stat pentru Culte refuză să recunoască noul său statut şi obligarea pârâtului să emită un act prin care să recunoască în mod oficial statutul de organizare şi funcţionare aprobat prin hotărâre judecătorească.
în motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că Secretariatul de Stat pentru Culte şi-a dat avizul favorabil, în temeiul legii nr. 21/1994, în anul 1990 când prin hotărâre judecătorească s-a acordat reclamantei personalitate juridică.
Reclamanta a arătat, de asemenea, că la data de 9.04.1998, cu ocazia înregistrării modificării statutului la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, pârâtul a fost legal citat, însă nu şi-a exprimat punctul de vedere, iar dacă ar fi dorit să conteste legalitatea modificărilor statutului, acesta se putea prezenta la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti la data înscrisă în citaţie sau putea declara apel în termenul legal.
Pârâtul a contestat valabilitatea statutului reclamantei, motivând că modificarea acestuia se putea face numai cu avizul său, deşi art. 70 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 21/1994 nu prevede acest lucru.
Pârâtul a mai invocat excepţia de nelegalitate a încheierilor din data de 9.04.1998 şi din 21.01.1999 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, arătând că aceste încheieri sunt lovite de nulitate absolută, fiind pronunţate de instanţa de judecată cu încălcarea competenţei materiale, în condiţiile în care prin aceste încheieri s-a admis modificarea statutului reclamantei “X”.
în susţinerea opiniei sale, pârâtul menţionează Decizia nr. V/7.10.1996 a Curţii Supreme de Justiţie, potrivit căreia tribunalul este competent să înregistreze modificările statutului, conform Legii nr. 21/1924.
De asemenea, pârâtul a mai arătat că recunoaşterea religioase se face numai în baza Legii nr. 177/1948 – art. 13 şi 14 – şi nu prin încheiere.
Analizând lucrările cauzei, instanţa de fond a reţinut că reclamanta şi-a modificat statutul în sensul că la pct. b) al art. 1 a menţionat că “X” este un cult religios creştin, la data autorizării înfiinţării acesteia, prin sentinţa civilă nr. 1166/9.04.1990, reclamanta înregistrându-se ca persoană juridică în baza Legii nr. 21/1924, sub denumirea de “X”.
De asemenea, instanţa a reţinut că, prin încheierea de şedinţă din data de 9.04.1998, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, a luat act de modificările intervenite în statutul reclamantei, iar la data de 21.01.1999 aceeaşi instanţă a dispus prin încheiere rectificarea dispozitivului încheierii din 9.04.1998.
Soluţionând cauza, instanţa de fond a admis excepţia de nulitate absolută a acestor încheieri şi a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de administrativ a reţinut că prin Decizia nr. V/7.10.1996 a Curţii Supreme de Justiţie s-a stabilit că acordarea personalităţii juridice asociaţiilor şi fundaţiilor este de competenţa tribunalelor. Or, în speţă, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti nu avea competenţa să soluţioneze cererea în discuţie.
De asemenea, instanţa a considerat că prin modificare pct. b) al art. 1 din statut, reclamanta a stabilit că este un cult religios creştin, ceea ce contravine legii, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 13 şi 14 din Legea nr. 177/1948 recunoaşterea cultelor religioase se face numai potrivit dispoziţiilor acestei legi.
împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat recurs în termenul legal.
Notă: Prin Decizia nr. 33/2.04.2001, Curtea Supremă de Justiţie – Secţia
Contencios Administrativ a respins recursul ca nefondat. (Judecator Simona Marcu)
(Sectia Contencios Administrativ, sentinţa civilă nr. 268/1999)
