Instanţa de fond a judecat pricina pronunţându-se şi cu privire la actul de control ce a format obiectul contestaţiei în calea administrativă de atac prevăzută de art. 1 alin. 1 şi urm. din O.U.G. nr. 13/2001, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 506/2001, fără ca emitenta actului de control să fi fost parte în proces, prin aceasta lipsind-o de dreptul la apărare şi cu nerespectarea principiului contradictorialităţii, fiind incidente prevederile art.
304 pct. 5 C. pr. civ., cu raportare la art. 105 alin. 2 C. pr. civ.
Prin cererea formulată la 30.05.2002, reclamanta-recurentă SC “S.F.” SA Ialomiţa, înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. dosar 1037/11.06.2002, în contradictoriu cu intimata pârâtă D.G.F.P. Ialomiţa, a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 391/F/15.04.2002 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în dosar 2703/2001, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei recurate în sensul admiterii contestaţiei formulată împotriva procesului-verbal nr. 809/15.05.2001 al Gărzii Financiare Ialomiţa, anulăni respectivului proces-verbal şi obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 12.000.000 lei cheltuieli de judecată conform documentelor de la dosar.
Prin sentinţa civilă nr. 391/F/15.04.2002 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în dosar 2703/2001 a fost respinsă excepţia nulităţii procesului-verbal încheiat la 15.05.2001 de Garda Financiară Ialomiţa, excepţie invocată de reclamanta SC “S.F. ” SA, a fost admisă plângerea formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. 112/5.07.2001 emisă de D.G.F.P. Ialomiţa, pe care a anulat-o, a fost admisă în parte contestaţia formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal încheiat la 15.05.2001, de Garda Financiară Ialomiţa, care a fost anulat în ceea ce priveşte cuantumul impozitului pe profit şi majorărilor de întârziere şi în consecinţă, s-a stabilit că reclamanta datorează către bugetul statului suma de 162.814.866 lei reprezentând impozit pe profit şi majorările de întârziere aferente.
Pentru a se pronunţa astfel asupra pricinii având ca obiect anularea deciziei nr. 112/5.07.2001, emisă de D.G.F.P. Ialomiţa şi, pe cale de consecinţă, admiterea contestaţiei formulată împotriva procesului-verbal nr. 809/ 15.05.2001 întocmit de Garda Fin. Ialomiţa, tribunalul, din actele şi lucrările dosarului, ca şi faţă de excepţia nulităţii procesului-verbal invocată de reclamantă, a reţinut că excepţia nulităţii procesului-verbal întocmit de Garda Fin. Ialomiţa este neîntemeiată faţă de sensul prevederilor art. 11, H.G. nr. 886/1999, ca şi faţă de normele în materie.
Pe fondul pricinii, s-a reţinut că, faţă de probele administrate şi concluziile expertizelor efectuate, impozitul pe profit datorat de reclamantă este în sumă de 162.814.866 lei, pentru perioada supusă controlului, la care se adaugă majorări de întârziere, iar faţă de faptul că prin procesul verbal al Gărzii Financiară Ialomiţa, impozitul stabilit a fost în sumă de 204.316.892 lei, contestaţia împotriva respectivului proces-verbal fiind respinsă prin decizia 112/5.07.2001 a D.G.F.P. Ialomiţa, instanţa de fond a admis plângerea împotriva deciziei D.G.F.P. Ialomiţa 112/2001, pe care a anulat-o în raport de art. 12, O.U.G. nr. 13/2001 – Legea nr. 506/2001 şi art. 11, Legea nr. 29/ 1990, a admis în parte contestaţia împotriva procesului-verbal/15.05.2001 al Gărzii Fin. Ialomiţa, anulându-l în ceea ce priveşte cuantumul impozitului pe profit şi majorările de întârziere aferente.
împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, societatea reclamantă a declarat recurs, apreciind sentinţa recurată, ca fiind netemeinică şi nelegală, invocând art. 304 pct. 9 C. pr. civ., respectiv că sentinţa recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât faţă de încălcarea dispoziţiilor O.G. nr. 70/1994 şi art. 11, cap. III din Instrucţiunile aprobate prin H.G. nr. 886/ 1999 şi procesul verbal al Gărzii Financiare – Ialomiţa trebuia anulat.
Recurenta reclamantă a criticat sentinţa recurată şi sub aspectul că instanţa nu a avut în vedere şi Legea nr. 82/1991 (legea contabilităţii).
Recurenta-reclamantă a mai învederat că, în cursul judecăţii a solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, dar instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acestei cereri, iar în ceea ce priveşte majorările de întârziere, instanţa stabilind că societatea reclamantă/recurentă urmează să plătească bugetului de stat suma de 162.814.866 lei reprezentând impozit pe profit şi majorările de întârziere aferente, nu a menţionat cuantumul acestora.
Curtea, în baza art. 304/1 C. pr. civ., analizând cauza sub toate aspectele, constată că instanţa de fond a judecat pricina pronunţându-se şi cu privire la actul de control, procesul-verbal 809/15.05.2001 întocmit de Garda Fin. Ialomiţa, act ce a format obiectul contestaţiei în calea administrativă de atac prevăzută de art. 1 (1) şi următ., O.U.G. nr. 13/2001, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 506/2001, fără ca emitenta actului de control să fi fost parte în proces, prin aceasta lipsind-o de dreptul la apărare şi cu nerespectarea principiului contradictorialităţii, astfel fiind incidente prevederile art. 304 pct. 5 C. pr. civ., cu raportare la art. 105 al. 2 C. pr. civ.
Totodată, instanţa de fond nu a avut în vedere prevederile Legii nr. 146/ 1997 cu modificările ulterioare, art. 3, pct. m, raportat la natura cererii privind anularea unor acte administrative, decizia nr. 112/2001 a pârâtei D.G.F.P. Ialomiţa, cu privire la care s-a emis această decizie în soluţionarea contestaţiei formulată în procedura normei speciale, în calea administrativă de atac prevăzută de art. 1 (1) şi următ., O.U.G. nr. 13/2001 – Legea nr. 506/2001, faţă de dispoziţiile art. 12, Legea nr. 506/2001 cu raportare la art. 4 şi 11, Legea nr. 29/1990, aceste cereri fiind supuse taxei judiciare de timbru şi timbrului judiciar, numai contestaţia în calea administrativă de atac fiind scutită de taxa de timbru potrivit normei speciale, art. 2, O.U.G. nr. 13/2001, Legea nr. 506/2001.
Prin urmare, Curtea faţă de incidenţa art. 304 pct. 5 C. pr. civ., cu raportare la art. 105 alin. 2 C. pr. civ., urmează să admită recursul, în baza art. 312 alin. 5 C. pr. civ., va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, care la rejudecare va avea în vedere criticile formulate de recurentă, ca şi aspectele privind timbrajul cererii reclamantei şi soluţionarea pricinii şi în contradictoriu cu emitenta actului de control, Garda Fin. Ialomiţa. (Judecator Georgeta Leti)
(Secţia Administrativ, sentinţa civilă nr. 1459/2000)
