REVIZUIRE. MOTIVELE PREVĂZUTE ÎN ART. 322 PCT. 3 SI 4 C. PR. CIV. CONDIŢII. NETEMEINICIE


Potrivit art. 322 pct. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă, revizuire se poate cere dacă obiectul pricinii nu se mai află în fiinţă, respectiv dacă un judecător, martor sau expert care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii.

Or, în speţă, obiectul pricinii – un teren – există în materialitatea lui, iar înscrisul invocat de reclamant a fost anulat în parte, dar nu a fost declarat fals, neîncadrându-se în prevederile art. 322 pct. 4 C. pr. civ., astfel că cererea de revizuire a fost în mod corect respinsă ca nefondată de instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire.

Prin sentinţa civilă nr. 318 din 29.11.2000 Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă şi de Administrativ a respins cererea de revizuire formulată de Primarul comunei Vârtoape – M.l. şi Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 de pe lângă Primăria Comunei Vârtoape împotriva sentinţei civile nr. 1 din 7.01.1999 pronunţată în dosarul nr. 58/1998 de Tribunalul Bucureşti – Secţia de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimata A.G., ca nefondată.
în motivarea sentinţei se reţine că motivele de revizuire invocate de revizuienţi – obiectul pricinii nu se află fiinţă şi, respectiv, hotărârea s-a dat în baza unui înscris declarat fals în cursul sau în urma unei judecăţi (art. 322 pct. 3 şi 4 teza a ll-a C. pr. civ.) – nu au fost dovedite.

împotriva sentinţei au declarat recurs revizuienţii Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Vârtoape, Primarul Comunei Vârtoape – I.F. şi Consiliul Local Vârtoape, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9, teza a ll-a c. pr. civ. – sentinţa s-a dat cu aplicarea greşită a legii şi art. 304 pct. 11 C. pr. civ. – instanţa a pronunţat o sentinţă netemeinică şi nelegală prin interpretarea greşită a probelor de la dosar.

Astfel, se arată că instanţa de fond a ignorat constatarea Parchetului din dosar nr. 158/P/1998 în sensul că macheta de eliberare a titlului de proprietate este falsă, iar procesul a încetat prin neînceperea urmăririi penale, deoarece autorul a decedat; în plus, prin decizia civilă nr. 1202 din 28.04.2000 a fost anulat, în mod definitiv, titlul de proprietate nr. 8700796 eliberat la 4.01.1996 pe numele intimatei, astfel că nu se mai poate menţine, în prezent obligaţia de punere în posesie în baza unui titlu de proprietate ce a fost anulat.

Alăturat motivelor de recurs s-au depus în copie decizia civilă nr. 3647/ R/2000 a Curţii de Apel Piteşti – Secţia Civilă, sentinţa civilă nr. 189/1999 a Judecătoriei Roşiorii de Vede, decizia civilă nr. 1202/2000 a Tribunalului Argeş.

Analizând motivele de recurs invocate, Curtea constată că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică.

Astfel, referitor la art. 322 pct. 3 c. pr. civ., susţinerea că terenul ce face obiectul sentinţelor civile nr. 422/1997 şi nr. 1/1999 ale Tribunalului Bucureşti – Secţia Civilă şi de Contencios Administrativ nu se află în fiinţă este nereală, deoarece terenul există în materialitatea sa, dar este ocupat de o terţă persoană, numitul I.N.

Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a considerat acest motiv de revizuire nefondat.

în ceea ce priveşte înscrisul fals invocat în cererea de revizuire, respectiv macheta ce a stat la baza titlului de proprietate, în mod temeinic s-a reţinut că sentinţa nr. 422/1997 a fost pronunţată în temeiul titlului de proprietate existent la acea dată, iar nu a machetei despre care se face vorbire.

Este adevărat că ulterior formulării cererii de revizuire s-a pronunţat, în mod definitiv şi irevocabil, nulitatea parţială a titlului de proprietate nr. 8700796/ 1996, dar această situaţie nu se încadrează în cazul prevăzut de art. 322 pct. 4 c. pr. civ. (înscris declarat fals) şi nu exista la data cererii de revizuire; prin urmare, hotărârile judecătoreşti ulterioare acestei cereri urmează a fi valorificate pe o altă cale procesuală.

Pentru considerentele mentionate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.(Judecator Carmen Frumuselu)
(Secţia Contencios Administrativ, sentinţa civilă nr. 32/1999)