– Legea nr. 554/2004: art. 1 alin. (1), art. 18 alin. (1)
– Hotărârea Guvernului nr. 1344/2007: art. 50 alin. (3)
Măsura de sancţionare disciplinară a unui funcţionar public nemotivată reprezintă încălcarea dreptului său la apărare.
(Decizia civilă nr. 1030 din 12 octombrie 2010, Secţia administrativ şi fiscal, R.O.)
Prin sentinţa civilă nr. 535/PI/CA din 31 martie 2010, s-a respins cererea formulată de reclamantul L.M., împotriva pârâţilor Municipiul Timişoara, reprezentat prin Primar şi Primarul Municipiului Timişoara, fără cheltuieli de judecată.
Acţiunea a avut ca obiect anularea dispoziţiei nr. 803 din 1 aprilie 2009 prin care a fost aplicată acestuia sancţiunea disciplinară de retrogradare într-o funcţie publică inferioară celei deţinute, obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale aferente funcţiei ocupate anterior emiterii deciziei, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 1030 din 12 octombrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 4027/30/2009, Curtea de Apel Timişoara a admis recursul reclamantului, a modificat în tot sentinţa recurată în sensul că a admis acţiunea şi în consecinţă a constatat nulitatea dispoziţiei nr. 303 din 1 aprilie 2009 emisă de Primarul Municipiului Timişoara şi a obligat pârâţii la plata drepturilor salariale cuvenite funcţiei publice deţinute anterior emiterii deciziei.
Instanţa de control judiciar a stabilit că prin dispoziţia emisă de Primarul Mun. Timişoara sub nr. 803 din 1 aprilie 2009 a fost sancţionat disciplinar reclamantul prin retrogradarea în funcţia publică de la consilier clasa I superior treapta I de salarizare la consilier clasa I principal treapta I de salarizare, pe o perioadă de 6 luni pentru săvârşirea abaterilor disciplinare constând în întârziere sistematică în efectuarea lucrărilor, neglijenţă repetată în rezolvarea lucrărilor şi încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi, conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionari publici.
Reclamantul a invocat în faţa primei instanţe faptul că decizia de sancţionare nu cuprinde concret fapta reţinută în sarcina sa şi care a atras aplicarea sancţiunii contestate, lipsindu-i sub acest aspect o cerinţă esenţială, şi anume motivarea actului administrativ.
Prima instanţă a respins apărările reclamantului apreciind că în cuprinsul dispoziţiei de sancţionare sunt enumerate distinct abaterile săvârşite cu trimitere la dispoziţiile art. 7 alin. (2) lit. a), b) şi j) din Legea nr. 188/1999 republicată, iar această motivare corespunde cerinţelor legale de vreme ce nu poate fi identificată în Legea privind Statul o dispoziţie expresă care să impună o altă formă de descriere a faptei pentru care s-a aplicat ştampila ori care să stabilească o sancţiune pentru emiterea în atare formă a actului sancţionator.
Aceste argumente nu pot fi însuşite de instanţa de recurs, întrucât, potrivit dispoziţiilor cuprinse în H.G. nr. 1344/2007 privind Normele de organizare şi funcţionare a Comisiilor de disciplină, cap. 4, aplicarea şi contestarea sancţiunilor disciplinare, art. 50 alin. (3), actul administrativ de sancţionare va cuprinde sub sancţiunea nulităţii absolute următoarele elemente: descrierea faptei care constituie abatere, temeiul legal al sancţiunii disciplinare aplicate, motivul pentru care s-a procedat la înlocuirea sancţiunii disciplinare propuse de Comisia de disciplină, termenul de contestaţie şi instanţa competentă.
Rezultă aşadar că descrierea faptei ce constituie abatere reprezintă o condiţie obligatorie şi distinctă a actului administrativ de sancţionare, lipsa acestuia fiind sancţionată de legiuitor cu nulitate absolută, ceea ce presupune astfel că lipsa descrierii faptei prin actul de sancţionare îi cauzează reclamantului un asemenea prejudiciu ce nu poate fi reparat decât prin constatarea nulităţii actului respectiv, aceasta însemnând, contrar susţinerilor primei instanţe, faptul că actul de sancţionare nu se poate completa în ceea ce priveşte menţiunea privind descrierea faptei cu raportul comisiei de disciplină emis în cauză, chiar dacă, potrivit dispoziţiilor aceluiaşi art. 50, acesta se ataşează în mod obligatoriu actului de sancţionare.
Curtea mai reţine faptul că cerinţa legată de descrierea faptei care constituie abatere disciplinară nu presupune reproducerea textului din Legea privind Statutul funcţionarilor publici, care la art. 77 lit. a) şi b) declară ca abateri disciplinare întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor şi neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor iar la lit. j) stabileşte ca abatere disciplinară încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi, conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici.
Descrierea faptei presupune prezentarea împrejurărilor de fapt în care a acţionat cercetat disciplinar, împrejurări din descrierea cărora instanţa trebuie să-şi formeze convingerea cu privire la acţiunile sau inacţiunile funcţionarului public săvârşite de acesta în exercitarea atribuţiilor legale şi care se pot astfel constitui într-una dintre abaterile disciplinare enumerate de textul art. 77 din Legea nr. 188/10999 republicată.
Din această perspectivă, persoana ce are competenţa de aplicare a sancţiunii prin actul administrativ de sancţionare nu se poate limita la enumerarea faptelor ce constituie abateri disciplinare potrivit Legii nr. 188/1999, ci trebuie să precizeze în concret care au fost faptele săvârşite de reclamant urmând ca instanţa învestită cu exercitarea controlului de legalitate să verifice dacă faptele astfel descrise se încadrează în noţiunile de abateri disciplinare reglementate de art. 77 alin. (2) lit. a), b) şi j) din Legea nr. 188/1999 republicată.
în lipsa acestei descrieri, instanţa nu poate constata decât susţinerea organului sancţionator potrivit căreia reclamantul a săvârşit trei abateri disciplinare, şi anume: întârziere sistematică în efectuarea lucrărilor, neglijenţă repetată în efectuarea lucrărilor şi încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi, conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege fără însă ca din conţinutul actului sancţionat să rezulte în ce constau faptele respective, aspect ce echivalează cu lipsa unei menţiuni esenţiale a actului administrativ sancţionat cu nulitate absolută, potrivit art. 50 alin. (3) din H.G. nr. 1344/2007.
Neprocedând astfel, prima instanţă a pronunţat o soluţie cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii, fiind astfel incident motivul de recurs reglementat pe art. 304 pct. 9 C. pr. civ., astfel încât văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi (3) C. pr. civ., instanţa a admis recursul declarat de reclamant şi a modificat în tot sentinţa recurată, în sensul că a constatat nulitatea dispoziţiei nr. 803 din 1 aprilie 2009 emisă de Primarul Municipiului Timişoara.
Faţă de dispoziţiile art. 1 alin. (1) raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, pentru a asigura repararea integrală a prejudiciul suferit de reclamant şi repunerea acestuia în situaţia anterioară emiterii actului administrativ de sancţionare, pârâţii au fost obligaţi la plata către reclamant a drepturilor salariale cuvenite funcţiei publice deţinute anterior emiterii deciziei.
