Reclamanta S.C. „T.D.” S.A. Curtea de Argeş a solicitat obligarea pârâtei S.C. „S” S.A. Curtea de Argeş la plata sumei de 2.431.567.350 lei, reprezentând contravaloarea activelor situate în Curtea de Argeş şi îmbunătăţirilor aduse acestor imobile, ce au avut ca efect sporirea valorii lor şi instituirea unui drept de retenţie.
în motivare, reclamanta a arătat că a cumpărat în anul 1998 o secţie de producţie a pârâtei, achitând preţul acesteia şi efectuând, ulterior, numeroase îmbunătăţiri de natură să asigure o activitate economică normală. La 29 martie 2002, Curtea Supremă de Justiţie a constatat nulitatea absolută a actului translativ de proprietate, aşa încât se impune ca părţile să fie repuse în situaţia anterioară prin restituirea preţului plătit, reactualizat pe perioada 1995-2001, şi prin plata contravalorii îmbunătăţirilor efectuate.
La 12 iunie 2002, pârâta a formulat cerere reconvenţională, solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 4 miliarde lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilelor, iar printr-o acţiune separată, conexată cauzei de faţă, şi evacuarea reclamantei din imobilul în litigiu. Prin cereri ulterioare, părţile şi-au majorat câtimea pretenţiilor.
Tribunalul Argeş, prin sentinţa nr. 1210/2003, a admis în parte acţiunea, a respins cererea reconvenţională şi a obligat-o pe pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte sumele de 120.750.000 lei, reprezentând preţul vânzării şi de 2.367.172.000 lei, contravaloarea îmbunătăţirilor, instituind şi un drept de retenţie în favoarea reclamantei. Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin efectul desfiinţării contractului translativ de proprietate părţile trebuie să fie puse în situaţia anterioară, atât în ceea ce priveşte restituirea preţului, cât şi a contravalorii îmbunătăţirilor efectuate la imobil, care au avut ca efect sporirea valorii acestuia. Preţul nu poate fi însă reactualizat, întrucât contractul s-a desfiinţat pentru cauză ilicită, iar reclamanta ar invoca astfel propria turpitudine. în privinţa lipsei de folosinţă, nici ea nu poate fi acordată, câtă vreme spaţiul a fost folosit în baza unui titlu legal. în ceea ce priveşte evacuarea pârâtei-reclamante, s-a apreciat că ea nu poate fi dispusă câtă vreme reclamanta justifică un drept de retenţie asupra imobilului până la achitarea creanţei.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs ambele părţi, căi de atac admise de Curtea de Apel Piteşti, prin decizia nr. 1119/R-C/2003, care, astfel, a modificat în parte sentinţa, a stabilit întinderea drepturilor şi a obligaţiilor fiecărei părţi, a efectuat compensarea acestora până la concurenţa sumei de 3.246.168.559 lei, ce urmează a fi plătită reclamantei-pârâte de către pârâta-reclamantă. Până la achitarea acestei sume, s-a instituit un drept de retenţie asupra spaţiului, din care însă s-a dispus evacuarea reclamantei, S.C. „T.D.” S.A. Sentinţa a fost menţinută în ceea ce priveşte contravaloarea îmbunătăţirilor şi au fost compensate în totalitate cheltuielile de judecată.
în motivare, instanţa de control judiciar a arătat că nulitatea contractului de vânzare-ctimpărare are ca efect repunerea părţilor în situaţia anterioară, inclusiv prin restituirea preţului plătit, reţinându-se însă valoarea actuală a acestuia. Reactualizarea preţului nu constituie o sancţionare a întârzierii plăţii, ci tocmai întoarcerea contraprestaţiei la nivelul real actual, schimbarea fiind determinată numai de procesul inflaţionist. Nivelul actual al preţului a fost stabilit, prin raportul de expertiză, la nivelul sumei de 2.806.926.959 lei, indexare ce s-a făcut până la 31 octombrie 2002.
în ceea ce priveşte folosirea activelor de către reclamanta-pârâtă, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că în temeiul convenţiei este justificată culegerea fructelor şi după data introducerii acţiunii în desfiinţarea ei. Nulitatea absolută presupune restabilirea situaţiei anterioare şi în privinţa câştigării proprietăţii fructelor. Până la data introducerii acţiunii în desfiinţarea contractului însă, chiar şi pentru cauză ilicită, cumpărătorul bunului nu a cunoscut viciile titlului său (art. 486 Cod civil), ambele părţi urmărind transmiterea folosinţei bunului, aşa încât este îndreptăţit să primească fructele acestuia. După această dată, el nu mai poate să se bucure de fructe, impunându-se admiterea în parte a cererii reconvenţionale şi obligarea reclamantei-pârâte la plata chiriei medii practicate în zonă, atât pentru construcţie, cât şi pentru utilajele şi echipamentele industriale, valoare determinată de expert la nivelul sumei de 1.925.930.400 lei.
în condiţiile art. 1143 şi urm. Cod civil, dată fiind cererea expresă formulată în Cauză, s-a dispus compensarea creanţelor părţilor. în ceea ce priveşte însă cererea de evacuare, ea îşi are temeiul în restabilirea situaţiei anterioare, iar instituirea dreptului de retenţie, care nu echivalează cu un drept de folbsinţă a spaţiului, ci doar cu o garanţie de a creanţei, nu justifică1 respingerea ei. Dispoziţia de evacuare însă este afectată de o condiţie suspensivă şi nu va putea fi pusă în executare decât după stingerea dreptului de retenţie.
Curtea de Apel Piteşti, decizia nr. 1119 din 23 septembrie 2003
