– Cod procedură fiscală: art. 218 alin. (2)
– Legea nr. 554/2004: art. 14, art. 15
Este inadmisibilă o cerere întemeiată pe art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, dacă nu se face dovada acţiunii în anularea actului fiscal ce vizează şi decizia în procedură prealabilă fiscală.
(Sentinţa civilă nr. 512 din 16 noiembrie 2010, Secţia administrativ şi fiscal, R.O.)
Prin cererea întemeiată pe prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, reclamanta persoană juridică a chemat în judecată pârâtele AFP Timiş şi ANAF solicitând suspendarea executării deciziei de impunere fiscală nr. 442 din 21 iunie 2010 privind obligarea sa de a achita suma de 14.630.166 lei TVA şi cu majorări de întârziere de 12.796.958 lei, a deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 20115 din 11 august 2010 prin care s-au stabilit în sarcina sa dobânzi şi penalităţi de întârziere în cuantum de 212.054 lei aferente sumelor stabilite la plată ca TVA suplimentară prin decizia de impunere nr. 422 din 21 iunie 2010 şi de asemenea, să se suspende executarea Raportului de inspecţie fiscală nr. 7370 din 21 iunie 2010 prin care s-a refuzat spre rambursare TVA în sumă de 41.029 RON şi prin care s-au stabilit în sarcina societăţii obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 14.630.166 RON cu titlu de taxă pe valoare adăugată şi suma de 12.796.958 RON cu titlu de majorări de întârziere.
Prin sentinţa civilă nr. 512 din 16 noiembrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 1035/ 59/2010, Curtea de Apel Timişoara a respins ca inadmisibilă cererea, pe considerentul că art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede expres că suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute de art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. în acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond.
Deci, din conţinutul acestei dispoziţii legale, rezultă că cererea de suspendare a executării unui act administrativ, respectivul în materie fiscală, se poate dispune în cadrul unei acţiuni în contencios administrativ care să aibă ca obiect cererea de anulare totală sau parţială a actului administrativ a cărui suspendare se solicită, sau cererea întemeiată pe art. 15 poate fi formulată printr-o acţiune separată celei în anulare, ceea ce presupune însă dovada depunerii acţiunii în anulare la instanţă.
în cauza de faţă, acţiunea reclamantei nu conţine cererea de anulare a actelor fiscale emise de pârâta DGFP Timiş, ci exclusiv cererea de suspendare a executării acestora în condiţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi nici nu s-a făcut dovada introducerii separate, la instanţă, a acţiunii în anulare, pe motiv că pârâta ANAF nu s-a pronunţat în procedura prealabilă instituită prin art. 205 şi urm. C. pr. fisc.
Cum, raportat la dispoziţiile art. 218 alin. (2) C. pr. fisc., acţiunea în contencios administrativ în materia fiscală se poate formula valabil numai dacă se atacă şi decizia emisă în procedura prealabilă fiscală, Curtea constată că cererea de faţă este inadmisibilă prin inexistenţa unei acţiuni în anularea actelor fiscale vătămătoare care să vizeze şi decizia emisă în procedura prealabilă, reglementată imperativ de Codul de procedură fiscală, motiv pentru care se respinge ca atare, în raport cu dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.
împrejurarea că în litigiu nu s-a formulat o acţiune în anulare rezultă din conţinutul actelor depuse la dosar şi din afirmaţiile reprezentantului reclamantei consemnate în încheierea de şedinţă din data de 9 noiembrie 2010.
Se mai reţine că este irelevant în soluţionarea dosarului că în cauză au fost depuse, după pronunţarea instanţei, concluziile scrise însoţite de decizia emisă de ANAF atâta timp cât reclamanta nu a făcut şi dovada formulării acţiunii în anularea actelor fiscale, aşa cum s-a arătat anterior.
