În motivare, a arătat că, deşi prin decizia nr. 12 din 29.01.2009 i s-a aprobat acordarea salariului de merit pentru rezultate deosebite în activitatea desfăşurată în anul 2008, iar Legea 435/2006 şi OUG 10/2007 prevăd salariile de merit, lunar, prin note de serviciu, s-a dispus ca acesta să nu-i fie plătit.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acţiunii având în vedere faptul că bugetul de stat a fost deficitar, iar Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a trimis mai multe note de serviciu privind nealocarea fondurilor pentru salariilor de merit.
Prin sentinţa civilă nr. 644 din 21 aprilie 2010 Tribunalul Botoşani a admis acţiunea, a obligat pârâta să plătească reclamantei salariul de merit în cuantum de 15% din salariul de bază lunar pentru perioada 1.01.2009 – 31.12.2009, sumă ce va fi actualizată în funcţie de indicii de inflaţie, de la data scadenţei până la data plăţii efectiv; şi a obligat pârâta să recalculeze în funcţie de salariul de merit celelalte sporuri de care a beneficiat reclamanta în perioada 1.01.2009 – 31.12.2009.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Reclamanta este angajată a pârâtei Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani, având calitatea de personal contractual.
Conform art. 8 alin. 1,2 şi 3 din Legea 435/2006 privind salarizarea personalului din sistemul sanitar – veterinar, în forma în vigoare în anul 2009, „Pentru rezultate deosebite obţinute în activitatea desfăşurată, ordonatorul de credite poate acorda, în limita a 15% din numărul total al posturilor prevăzute în statul de funcţii, un salariu de merit lunar de până la 15% din salariul de bază, care face parte din acesta şi care constituie bază de calcul pentru sporuri şi alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază.
Salariile de merit se vor acorda personalului încadrat pe funcţii de execuţie în procent de cel puţin două treimi din numărul total de posturi stabilit conform prevederilor alin. (1).
Personalul care beneficiază de salariu de merit se stabileşte o dată pe an, după aprobarea bugetelor anuale, pe baza rezultatelor obţinute în activitatea desfăşurată în anul precedent, apreciată conform criteriilor elaborate de ordonatorul principal de credite, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, acolo unde nu sunt astfel de organizaţii sindicale”.
În baza acestui text de lege, prin Decizia 12/29 ianuarie 2009 pârâta a aprobat acordarea, începând cu 1 ianuarie 2009, pentru rezultatele deosebite obţinute în anul 2008, a salariului de merit în procent de 15% din salariul de bază mai multor salariaţi funcţionari publici, cât şi reclamantei ca personal contractual.
Cu toate acestea, angajatorul nu a mai plătit reclamantei nicio sumă de bani cu acest titlu.
Instanţa a constatat însă că printre cheltuielile de personal incluse în cheltuielile curente în cadrul bugetului iniţial pentru anul 2009 al instituţiilor publice subordonate ANSVSA, cât şi în cel rectificat au fost prevăzute şi sume pentru plata salariilor de merit.
De asemenea dispoziţiile art. 8 din Legea 435/2006 de acordare a salariilor de merit, au caracter imperativ, iar acestea au fost abrogate prin art. 48 pct. 11 din Legea 330/2009 abia începând cu 1 ianuarie 2010.
Prin urmare, pentru întreg anul 2009 pârâta avea obligaţia de a plăti reclamantei salariul de merit prevăzut de art. 8 din Legea 435/2006 şi acordat prin Decizia 12/2009.
Apărarea direcţiei că din înscrisurile depuse la dosar privind situaţia alocării efective a fondurilor necesare pentru cheltuielile de personal ar rezulta faptul că nu au fost alocate şi sumele necesare plăţii salariului de merit, menţionându-se expres că acesta nu va fi plătit, a fost considerată de instanţă ca fiind nefondată.
Aceasta întrucât pe de o parte, înscrisurile respective nici nu poartă vreo ştampilă ori semnătură, iar pe de altă parte, dispoziţiile art. 8 din Legea 435/2006 au avut caracter imperativ, salariul de merit instituit nefiind condiţionat în vreun fel de alocarea sau nu a fondurilor ci, această alocare era obligatorie în raport cu natura normei juridice respective.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani, solicitând casarea ei şi respingerea acţiunii ca nefondată.
În motivare, a prezentat situaţia de fapt existentă în cauză şi împrejurarea că salariul de merit nu a fost acordat reclamantei-intimate pentru anul 2009 din cauza împrejurării că bugetul de stat a fost deficitar şi a primirii unor note de serviciu prin care se solicita nepunerea în plată a salariului de merit. Respectând dispoziţiile primite, recurenta nu a avut posibilitatea să acorde sumele solicitate de reclamanta-intimată. Nu poate fi reţinută culpa sa în sensul relei voinţe având în vedere că doar a respectat dispoziţiile menţionate anterior, iar gestionarea bugetului pentru salarii a fost corect realizată.
În drept, a invocat Legea n 435/2006, O.G. nr. 10/2007, Legea nr. 188/1999 şi art. 299-316 C.pr.civ.
Sindicatul Veterinar Botoşani a depus întâmpinare pentru reclamanta-intimată prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma considerentelor sentinţei atacate, a motivelor de recurs ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ. şi a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, curtea reţine următoarele:
Susţinerea recurentei privind inexistenţa fondurilor nu justifică neplata salariului de merit pentru anul 2009 deoarece soluţia contrară ar consfinţi posibilitatea angajatorului de a eluda dispoziţiile legale aplicabile privind interzicerea modificării unilaterale a contractului individual de muncă prin acordarea unor drepturi salariale mai mici decât cele stabilite prin normele legale aplicabile, corect avute în vedere de prima instanţă la soluţionarea cauzei.
Curtea reţine că, potrivit art. 41 din Legea nr. 53/2003, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este interzisă, inclusiv în legătură cu nivelul salariului, prin act unilateral de voinţă. Conform art. 154 din acelaşi act normativ, salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar art. 155 prevede că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri. Conform art. 164 din Codul muncii, nicio reţinere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege. Or, insuficienţa resurselor financiare la bugetul de stat nu reprezintă un astfel de caz şi nu justifică privarea reclamantei-intimate de corecta retribuire pentru prestată. În actele normative incidente în cauză nu se prevede că drepturile salariale pot fi reduse în mod legal prin simpla emitere a unor note de serviciu, astfel încât nici această apărare nu poate fi reţinută.
Era în sarcina angajatorului să stabilească un buget de venituri şi cheltuieli care să asigure acordarea drepturilor salariale în limitele stabilite de dispoziţiile legale aplicabile. Eventuala stabilire greşită a bugetului de venituri şi cheltuieli reprezintă culpa angajatorului (fiind neîntemeiată şi această apărare a recurentei), iar nu a salariatului. Pe de altă parte, cuantumul salariului stabilit conform dispoziţiilor legale nu poate varia în funcţie de buna sau reaua credinţă a angajatorului.
Pentru aceste considerente, reţinând că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, recursul va fi respins ca nefondat, în baza art. 312 alin. 1 C.pr.civ.
