În motivare, reclamantul a arătat că prin decizia civilă nr. 948 R din 30 octombrie 2007 a Tribunalului Botoşani, pârâtul B.D. a fost obligat să-i plătească suma de 20.700 euro şi cheltuielile de judecată de 1553 lei din sentinţa civilă nr. 829/2007 şi 1500 lei prin încheierea Tribunalului Botoşani din 8 ianuarie 2008. că a încercat executarea silită a acestor titluri executorii prin BEJA Ş.C. – G.S., formându-se dosarul de nr. 397/2007, însă pârâtul nu are bunuri personale, această executare silită a fost imposibilă.
În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 33 din Codul familiei.
Pârâta B.L., prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, invocând lipsa calităţii procesuale pasive, deoarece ea nu datorează nicio sumă de bani reclamantului şi nici nu a fost parte în dosarul în care s-a pronunţat decizia ce constituie titlu executoriu, solicitând să se constate că, la dobândirea bunului imobil, ea a avut o cotă de contribuţie de 100%, întrucât în perioada achiziţionării bunului, soţul său nu realiza venituri.
Ulterior, la data de 18 iunie 2008, ambii pârâţi formulează întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă, întrucât nu sunt coproprietarii imobilelor a căror împărţeală se solicită, întrucât imobilul este achitat dintr-un credit bancar, conform contractului nr. 4568/14 octombrie 2005 şi este ipotecat integral la BCR S.A., potrivit contractului de ipotecă nr. 1210/2005 şi deci, nu bunul este dobândit în timpul căsătoriei, ci este un bun care, în viitor, va trece în patrimoniul comun.
Pârâţii au mai solicitat respingerea acţiunii şi pe considerentul că este prematur introdusă, întrucât creditorul a introdus acţiunea fără a urmări mai întâi bunurile proprii ale debitorului, pârâta B.L., invocând beneficiul de discuţiune, ordinea de urmărire a bunurilor fiind imperativă.
Pârâţii au formulat cerere reconvenţională prin care au solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 10.000 euro, reprezentând plată nedatorată.
La data de 16 iulie 2008, reclamantul a solicitat, în temeiul art. 57 Cod procedură civilă, introducerea în cauză, în calitate de parte ce ar putea invoca aceleaşi drepturi a BCR S.A., Sucursala Botoşani, iar, la data de 6 mai 2009, P.M.N. a formulat o cerere de intervenţie în interes propriu prin care a solicitat să se constate că are un drept de creanţă în cuantum de 60.000 euro, adică 252.000 lei asupra bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, pârâţii să fie obligaţi să-i achite această sumă, să se dispună ieşirea din indiviziune şi să i se atribuie bunurile în litigiu lui B.D., acesta să fie obligat să-i achite suma de 252.000 lei, actualizată la rata inflaţiei şi să se constate că are un drept de retenţie asupra bunurilor mobile în litigiu, până la achitarea integrală a debitului.
Prin sentinţa civilă nr. 3672 din 19 iunie 2009, Judecătoria Botoşani a respins excepţia prematurităţii şi a admis cererea reclamantului, a constatat că pârâţii B.D. şi L. au dobândit, în devălmăşie, în timpul căsătoriei, un imobil compus din teren în suprafaţă de 945 mp şi casă cu parter şi etaj, situate în Botoşani, str. Victoriei nr. 82, în valoare de 533.140 lei, pârâţii având o contribuţie egală şi a sistat starea de devălmăşie, atribuind pârâtului B.D. imobilul sus-menţionat, obligându-l la plata către B.L., cu titlu de sultă, a sumei de 266.570 lei, în termen de 4 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul a solicitat partajarea bunurilor imobile ale părţilor în vederea satisfacerii creanţei pe care o are faţă de B.D., în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 829/16 februarie 2007 a Judecătoriei Botoşani şi decizia nr. 948 R/30 octombrie 2007 a Tribunalului Botoşani.
Investit cu cererea reclamantului de executare silită, BEJA Ş.C. – G.S. a întocmit dosar de executare nr. 397/2007 şi în urma demersurilor de identificare a bunurilor proprii ale debitorului în vederea executării, s-a constatat că astfel de bunuri nu există, întocmindu-se procesul-verbal din data de 21 martie 2008, prin care s-a făcut această menţiune.
În ceea ce priveşte cererea de intervenţie în interes propriu formulată de P.M.N., prima instanţă a dispus disjungerea. La fel a procedat judecătoria şi cu cererea reconvenţională formulată de pârâţi.
La atribuirea bunului imobil, instanţa a avut în vedere solicitarea reclamantului şi faptul că pârâţii nu şi-au exprimat un punct de vedere în acest sens.
Împotriva sentinţei, au declarat apel, în termen legal, pârâţii B.D. şi B.L.
În motivare, aceştia au arătat că nu s-a soluţionat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, imobilele fiind ipotecate integral în favoarea BCR, astfel că nu fac parte din patrimoniul comun. Acţiunea este şi prematur formulată, întrucât reclamantul nu a urmărit mai întâi bunurile proprii ale pârâtului B.D. S-a criticat că instanţa nu a cercetat fondul cauzei judicios pentru a se stabili că pârâta B.L. are o contribuţie de 100%.
La termenul de judecată din 22 martie 2010, numitul B.A.O. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu (fila 80), solicitând a se constata că are un drept de creanţă asupra imobilului în litigiu, constând din contravaloarea ratelor achitate la acest imobil, în sumă de 1650 euro, obligarea apelanţilor la achitarea acestor drepturi de creanţă şi constatarea unui drept de retenţie asupra bunurilor imobile din litigiu până la achitarea integrală a creanţei.
La termenul din 22 martie 2010 (fila 94) au formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtei B.L., numiţii D.L. şi D.V., solicitând să se constate că aceasta a avut o contribuţie exclusivă, de 100% la dobândirea bunurilor imobile ce fac obiectul prezentului litigiu, arătând că sunt părinţii pârâtei şi că i-au remis acesteia suma necesară pentru a se achita avansul pentru cumpărarea imobilului. Că, şi pentru achitarea ratelor, au ajutat-o, lunar, cu diverse sume de bani.
Intimatul G.M.C. a solicitat recalificarea căii de atac din apel în recurs, având în vedere valoarea creanţei, de 20.700 euro şi pe fond, a solicitat respingerea recursului.
Prin decizia civilă nr. 116 A din 18 iunie 2010, Tribunalul Botoşani a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de B.A.O. şi a anulat, ca netimbrată cererea de intervenţie accesorie a numiţilor D.L. şi D.V.
Apelul declarat de pârâţii B.D. şi B.L. a fost respins ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut, în esenţă, că intervenienţii D.L. şi D.V. nu au timbrat cererea lor, iar solicitarea de ajutor judiciar, în temeiul OUG 51/2008, le-a fost respinsă.
Intervenţia în interes propriu, formulată de B.A.O. este inadmisibilă, în temeiul art. 50 al 3 Cod procedură civilă. Pe fond, s-a reţinut că pârâţii sunt coproprietarii imobilelor din litigiu, titlul lor de proprietate constituindu-l contractul de vânzare cumpărare nr. 2197 din 20 octombrie 2005, autentificat de BNP G.T.P., ipotecarea acestora nefiind un impediment în promovarea unei acţiuni de partaj.
Tribunalul a arătat că nu sunt dovezi pentru a se reţine că pârâtul debitor are şi alte bunuri cu titlu de bunuri proprii. Cu privire la contribuţia părţilor la achiziţionarea bunului imobil, Tribunalul a apreciat că, din probele administrate, nu rezultă o cotă exclusivă a pârâtei B.L.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs intervenienţii D.L. şi D. V., precum şi pârâta B.L.
În motivarea recursului, intervenienţii au precizat că hotărârea este nelegală întrucât tribunalul nu le-a comunicat încheierea de respingere a cererii de ajutor public judiciar, astfel cum prevede, imperativ art. 15 din OUG nr. 51/2008, lipsindu-i astfel de dreptul la apărare.
Intervenienţii nu au putut promova cerere de reexaminare şi nu şi-au putut exercita dreptul la judecata cererii lor de intervenţie.
Pârâta B.L. arată că hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi nici cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Hotărârea este afectată de nulitate şi pentru că instanţa nu s-a pronunţat pe cererea de intervenţie accesorie, nu a comunicat încheiere de respingere a ajutorului public judiciar, încălcându-se, astfel, dreptul la un proces echitabil.
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate, motive ce se încadrează în cazurile prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 15 al. 2 din OUG nr. 51/2008: „împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar, cel interesat poate face cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii”.
În speţă, Tribunalul s-a pronunţat la data de 14 iunie 2010, prin încheierea nr. 22, asupra cererii de ajutor public judiciar formulată de intervenienţii D.L. şi D.V., în sensul respingerii acesteia, şi, la aceeaşi dată, a rămas în pronunţare cu dosarul. Astfel cum rezultă din dovezile de comunicare de la filele 151-152 dosar, încheierea nr. 22 din 14 iunie 2010 le-a fost comunicată intervenienţilor abia la data de 24 iunie 2010, după pronunţarea deciziei atacate prin care s-a anulat cererea intervenienţilor ca netimbrată.
Procedând astfel, Tribunalul a lipsit intervenienţii de posibilitatea de a se apăra, aceştia neputându-şi exercita dreptul de a se cere reexaminarea încheierii de respingere a ajutorului public judiciar, în temeiul art. 15 al. 2 şi 3 din OUG nr. 51/2008.
Recursul declarat de pârâta B.L., partea a cărei poziţie o sprijină cei doi intervenienţi va fi, pe cale de consecinţă, admis, pentru a se oferi posibilitatea reală şi legală a rejudecării cererii de intervenţie accesorie formulată în cauză. Prin această neregularitate, ce a dus la nepronunţarea instanţei asupra cererii de intervenţie accesorie, a fost afectată, în mod indirect şi poziţia procesuală a pârâtei, avându-se în vedere critica adusă reţinerii de către instanţă a contribuţiei la dobândirea bunului imobil ce face obiectul dosarului.
