Prin sentinţa comercială nr. 2254 din 27.05.2010 a Tribunalului Comercial Cluj s-a admis cererea privind închiderea procedurii insolvenţei formulată de lichidatorul judiciar H. SPRL în cadrul procedurii insolvenţei debitoarei SC R.P. SRL, şi, în consecinţă s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei. S-a dispus radierea debitoarei din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj.
În motivare se arată în cadrul procedurii lichidatorul a constatat că debitoarea nu deţine nici un fel de bunuri care, în urma valorificării, ar fi putut conduce la îndestularea creditorilor ale căror creanţe au fost înscrise în tabelul definitiv al creditorilor.
Faţă de aceste împrejurări, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii insolvenţei întemeiat pe disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 131 din în orice stadiu al procedurii prevăzute de această lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitoarei ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentinţă de închidere a procedurii prin care se va dispune şi radierea debitorului din registru în care este înmatriculat.
Analizând cele învederate de lichidatorul judiciar cu privire la situaţia averii debitoarei, prin prisma dispoziţiilor sus evocate, judecătorul sindic a constatat că aceste dispoziţii sunt pe deplin incidente, în averea debitoarei nefiind nici un fel de bunuri de valorificat pentru îndestularea creditorilor şi nici un creditor nu s-a oferit să avanseze vreo sumă de bani pentru continuarea procedurii insolvenţei, fiind de acord cu închiderea procedurii insolvenţei.
Ca atare, judecătorul sindic a constatat că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 131 din Legea nr. 85/2006 pentru închiderea procedurii insolvenţei, în condiţiile în care nu există nici un fel de bunuri de valorificat şi nici unul din creditori nu a arătat că înţelege să avanseze suma pentru o eventuală continuare a procedurii, astfel încât cererea lichidatorului a fost încuviinţată, şi s-a dispus închiderea procedurii, iar în temeiul disp. art. 135 şi 136 din acelaşi act normativ, s-a dispus şi notificarea prezentei hotărâri D.G.F.P. CLUJ şi O.R.C de pe lângă Tribunalul Cluj, precum şi descărcarea lichidatorului de îndatoriri şi responsabilităţi.
În temeiul art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006 au fost încuviinţate cheltuielile de procedură avansate de lichidatorul judiciar în cuantum de 1.120,67 lei şi onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 8.925 lei, care au fost achitate din fondul de lichidare.
Împotriva sentinţei a formulat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului – A.V.A.S. Bucuresti, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei in sensul respingerii cererii lichidatorului judiciar de inchidere a procedurii falimentului si să se dispună ca inchiderea procedurii falimentului sa fie facuta după ce au fost anexate dovezile de insolvabilitate a fostului administrator al societatii falite concomitent cu autorizarea AVAS pentru executarea in totalitate a sentintei din 27.05.2010 privind angajarea raspunderii patrimoniale a acestuia.
În motivarea recursului, recurenta critică sentinta recurata pentru nelegalitate, prin prisma dispozitiilor art. 304 pct. 9 C. proc. Civ., considerând că hotararea recurată a fost data cu aplicarea gresita a dispozitiilor art 138-142 din Legea nr. 85/2006. Recurenta arată că in cauza a fost dispusa angajarea raspunderii patrimoniale in contradictoriu cu fosta conducere a debitoarei, aceasta fiind obligata la suportarea pasivului falitei.
Sentinta recurata a fost data cu aplicarea gresita a dispozitiilor art. 138, ale art. 142 alin. 1 raportate la cele ale art. 135, ale art. 2 si ale art. 5 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 fiind o consecinta a interpretarii gresite a textelor de lege sus-mentionate, interpretarea data de instanta de fond fiind straina scopului Legii nr. 85/2006. Analiza hotararii recurate si a problemei pe care o pune in discutie trebuie sa porneasca de la interpretarea sistematica a textelor de lege care se aplică cauzei de fata şi anume actuala Lege 85/2006:
Procedura de instituire a raspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale falitilor este parte componenta a procedurii prevazute de Legea nr. 85/2006 (dovada si faptul ca judecarea acestor cereri este de competenta judecatorului sindic) si poate fi aplicata atât in cadrul fazei de reorganizare judiciară, cât si in cadrul fazei de faliment.
Hotararea prin care se instituie raspunderea patrimoniala a membrilor organelor de conducere ale falitului, se pronunta in raport cu debitorul, creând astfel un drept de creanta al acestuia faţă de membrii organelor sale de conducere pentru sumele cu care instanta i-a obligat si nu da nastere unui drept de creanta al creditorilor faţă de persoanele sus-mentionate. Sumele recuperate in urma punerii in a hotararilor pronuntate de judecatorul sindic prin care s-a instituit raspunderea membrilor organelor de conducere ale falitului sunt destinate, in caz de faliment (cum este situatia de faţă), pentru acoperirea pasivului, fiind distribuite de lichidatorul judiciar, conform art. 121 din Legea nr. 85/2006. Intreaga procedura de valorificare a bunurilor debitorului, de recuperare a creantelor falitului (cum este si cazul creantei pe care acesta le are faţă de fostii membrii ai organelor sale de conducere) si de distribuire a sumelor obtinute in cadrul acestei lichidari, este in sarcina lichidatorului judiciar.
In acest context legislativ, motivatia instantei de fond prin care a dispus inchiderea procedurii de faliment a debitoarei, fără a dispune mai întâi punerea in executare de catre lichidatorul judiciar a sentintei prin care a dispus atragerea raspunderii patrimoniale a administratorului falitei este nu numai gresita, ci si nelegala, întrucât din analiza textelor de lege sus-mentionate rezulta ca executarea silita a membrilor organelor de conducere ale debitorilor aflati sub incidenta Legii nr.85/2006 pentru care s-a instituit raspunderea patrimoniala conform dispozitiilor art. 138, se efectueaza de catre lichidatorul judiciar in cadrul procedurii de lichidare judiciara, prin intermediul executorului judecatoresc.
Art. 142 alin. 1 in care se arata ca “Executarea silita impotriva persoanelor prevazute la art. 138 alin. 1 se efectueaza de catre judecatoresc, conform Codului de procedura civila”, legiuitorul nu a facut decât sa precizeze limitarea de competenta pe care lichidatorul judiciar o are in valorificarea si recuperarea creantelor (indiferent titlul din care rezulta si de natura obligatiei, inclusiv al creantelor rezultate din hotararile pronuntate de judecatorul sindic prin care se instituie raspunderea patrimoniala a membrilor organelor de conducere ale falitului) de la debitorii falitului si anume faptul ca executarea silita a acestor creante nu se face de catre lichidatorul judiciar (care de altfel nu are aceasta competenta), ci de catre executorul judecatoresc, singurul îndrituit de lege să facă o astfel de procedura.
Aceasta nu înseamnă că, judecatorul sindic nu are obligatia de a pune in vedere lichidatorului judiciar sa execute titlurile de creanţă (inclusiv cele rezultate din hotararile pronuntate de judecatorul sindic prin care se instituie raspunderea patrimoniala a membrilor organelor de conducere ale falitului) si nu inseamna ca lichidatorul judiciar nu are obligatia (rezultata din Legea nr.85/2006) si dreptul procesual (in calitatea sa de reprezentant al falitei) sa pună in executare silita titlurile de creanta pe care debitorul le are faţă de debitorii săi.
In acest context, din analiza gramaticala a dispozitiilor art. 142 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 in care se arata ca “Dupa inchiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silita vor fi repartizate de executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile acestei legi, in temeiul tabelului definitiv consolidat, pus la dispozitia sa de catre lichidator”, rezultă că acest text de lege poate fi interpretat in sensul că executarea silită trebuie incepută de catre lichidatorul judiciar in cadrul procedurii de prevazute de Legea nr. 85/2006 si ca ar putea fi continuata dupa inchiderea procedurii de faliment de creditori in cadrul procedurii de executare silita instrumentata de executorul judecatoresc.
Consideră că interpretarea corecta a acestui text de lege trebuie facuta numai in sensul ca executarea silita a persoanelor prevazute de art. 138 alin. 1 pentru care s-a instituit raspunderea patrimoniala, trebuie efectuata de lichidatorul judecatoresc prin intermediul executorului judecatoresc numai in cadrul procedurii de faliment din urmatoarele considerente, deoarece art. 142 alin. 2 cuprinde dispozitii care nu pot fi puse in aplicare dupa inchiderea procedurii de faliment.
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 142 alin. 2 “Dupa inchiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silita vor fi repartizate de executorul judecatoresc, in conformitate cu prevederile acestei legi, in temeiul tabelului definitiv consolidat, pus la dispozitia sa de catre lichidator, situatie care este imposibila dupa inchiderea procedurii de faliment întrucât potrivit dispozitiilor art. 136 Legea nr. 85/2006 “Prin inchiderea procedurii judecătorul sindic, administratorul sau lichidatorul si toate persoanele care i-au asistat, sunt descarcati de orice indatoriri sau responsabilitati cu privire la procedura, debitor si averea lui, creditori, titulari de garantii, actionari sau asociati”.
În acest context, este evident faptul ca, dacă tabelul definitiv consolidat nu a fost pus la dispozitia executorului judecatoresc în timpul procedurii, odată cu inceperea executarii silite de catre lichidator, dupa inchiderea procedurii de faliment acest fapt nu este posibil (dat fiind faptul ca nu se cunoaste la ce judecatoresc se va executa hotararea, data la care se executa – putand fi executata in termenul de prescriptie si de catre cine).
De asemenea, prin interpretarea art. 142 alin. 2 in sensul ca executarea silita trebuie efectuata de creditori dupa inchiderea procedurii, prin intermediul executorului judecatoresc si prin distribuirea sumelor obtinute conform tabelului definitiv consolidat si dispozitiilor Legii nr. 85/2006 s-ar ajunge la situatia de a se transforma executorul judecatoresc in lichidator judiciar, competenta pe care acesta nu o poate avea.
Aceeasi concluzie rezulta si din faptul ca printr-o astfel de interpretare s-ar nesocoti Legea nr. 85/2006 care cuprinde dispozitii speciale privind judecarea contestatiilor la planurile de distribuire a sumelor obtinute si a instantelor abilitate sa le judece (in cazul Legii nr. 85/2006 – judecatorul sindic din cadrul tribunalului de la sediul debitorului iar in cazul Codului de procedura civila – instanta de executare, respectiv judecatoria).
In subsidiar, in cazul in care se va respinge recursul solicită să fie autorizată AVAS sa execute sentinta de angajare a raspunderii patrimoniale a fostului administrator până la recuperarea integrala a creantei pe care acesta o mai are faţă de societatea falita, dispunand totodata comunicarea acesteia investita cu formula catre recurentă. Având in vedere cele de mai sus solicita admiterea recursului, modificarea sentinţei in sensul de a respinge cererea lichidatorului judiciar de inchidere a procedurii falimentului si să se dispună ca inchiderea procedurii falimentului sa fie facuta dupa ce au fost anexate dovezile de insolvabilitate a fostului administrator al societatii falite concomitent cu autorizarea AVAS pentru executarea in totalitate a sentintei din 27.05.2010 privind angajarea raspunderii patrimoniale a acestuia.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul H. SPRL, în calitate de lichidator judiciar al SC R.P. SRL a solicitat respingerea recursului declarat de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statalui Bucureşti- A.V.A.S ca fiind neîntemeiat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, aceasta fiind legală şi temeinică.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de recurs reţine următoarele:
Principala critica adusa de catre recurentă se refera la faptul ca lichidatorul judiciar nu a intreprins demersuri in vederea identificarii bunurilor detinute de catre debitoare. Contrar afirmatiilor recurentei, la dosarul procedurii de insolventa al debitoarei exista dovada efectuarii acestor demersuri. Astfel, in urma acestor demersuri Municipiul Turda a comunicat lichidatorului faptul că societatea comercială S.C. R.P. S.R.L. figurează in evidentele organelor fiscale locale cu două mijloace de transport pentru care se achita impozite si taxe locale. Cu privire la acest aspect Instituţia Prefectului Judeţului Cluj – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a răspuns că doar camionul Roman cu număr de identificare 84418 figurează în evidenţa informatizată ca fiind proprietatea debitoarei. Acest bun nu a fost predat însă prin sentinţa de angajare a răspunderii s-a reţinut faptul că toate bunurile înscrise în contabilitatea debitoarei au fost folosite în interes personal de către fostul administrator statutar care a şi fost obligat la plata contravalorii acestora.
Continuarea demersurilor pentru identificarea unor eventuale bunuri din patrimoniul debitoarei si pentru intrarea in posesia actelor contabile necesita avansarea unor sume de bani de catre creditorii interesati, in conditiile in care oricum, demersurile efectuate pana la momentul intocmirii raportului final au fost realizate in baza unor sume avansate de catre lichidator, a caror recuperare din fondul special constituit in baza art, 4 alin. 4 din Legea 85/2006 este incerta.
Mai mult, instanta de recurs retine ca, intentia legiuitorului prin reglementarea dispozitiilor art. 4 alin. 4 din Legea 85/2006 este aceea ca, in lipsa disponibilitatilor banesti din contul averii debitoarei, sa sustina prin crearea fondului special acele proceduri a caror continuare ar fi justificata de valorificarea bunurilor din averea debitoarei, cu consecinta indestularii creditorilor, ipoteza care insa nu se regaseste in cazul concret dedus judecatii.
Creditorii au fost convocati in vederea avansarii sumelor necesare continuarii procedurii de insolventa, insa nu si-au manifestat disponibilitatea in vederea avansarii sumelor respective situatie in care sunt pe deplin incidente dispozitiile art. 131 din Legea 85/2006. Trebuie precizat in acest context si faptul ca, dupa ultima modificare a Legii 85/2006 prin Legea 277/2009, in conditiile art. 131 din Legea 85/2006, in lipsa bunurilor din averea debitoarei si a disponibilitatii creditorilor de a avansa sumele necesare continuarii procedurii, inchiderea procedurii este imperativa, nu mai este lasata la latitudinea judecatorului sindic. Astfel, ,,În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentinţă de închidere a procedurii, prin care se dispune şi radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat,,.
Cu privire la executarea sentinţei de angajare a răspunderii anterior închiderii procedurii, în opinia instantei de recurs, interpretarea dispozitiilor art. 142 din Legea 85/2006 nu impune concluzia necesară a obligativitaţii punerii in executare a hotararii judecatoresti de angajare a raspunderii membrilor organelor de conducere anterior inchiderii procedurii de insolventa a debitoarei. Astfel, conform textului anterior enuntat: ,,Executarea silita impotriva persoanelor prevazute la art. 138 alin. (1) se efectueaza de catre executorul judecatoresc, conform Codului de procedura civila. După închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silita vor fi repartizate de catre executorul judecatoresc, in conformitate cu prevederile prezentei legi, in temeiul tabelului definitiv consolidat de creante pus la dispozitia sa de catre lichidator,,.
Sunt reale sustinerile recurentei conform carora procedura de instituire a raspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale falitilor este parte componenta a procedurii prevazute de Legea 85/2006 precum si faptul ca hotararea prin care se instituie raspunderea patrimoniala a membrilor organelor de conducere ale falitului se pronunta in raport cu debitorul reprezentat prin lichidator. Sumele rezultate in urma executarii silite a hotararilor judecatoresti de angajare a raspunderii membrilor organelor de conducere sunt intr-adevar, conform sustinerilor recurentei destinate acoperirii pasivului, in concret achitarii creantelor inscrise in tabelul de creante al debitoarei. Toate aceste afirmatii corecte din punct de vedere juridic nu pot insa constitui argumente pentru temeinicia recursului dedus judecatii.
Astfel, nici un text din cadrul Legii 85/2006 nu impune lichidatorului judiciar sa procedeze la executarea silita a hotararilor judecatoresti de angajare a raspunderii prin intermediul executorilor judecatoresti, cu atat mai mult cu cat art. 142 alin. 2 C.p.c. reglementeaza modul in care executarea silita si distributia sumelor rezultate din executare se realizeaza dupa inchiderea procedurii de insolventa. Altfel spus, lichidatorul judiciar poate sa procedeze la punerea in executare a hotararilor judecatoresti precizate, insa nu are o obligatie expresa in acest sens, cu atat mai mult cu cat nici unul dintre creditori nu este dispus sa avanseze sumele necesare executarii silite, situatie identificata si in cazul concret dedus judecatii.
Interpretarea pe care recurenta o face dispozitiilor art. 142 alin. 2 din Legea 85/2006 este extrem de restrictiva si denatureaza sensul real al dispozitiei legale. Astfel, in opinia recurentei, executarea silita poate avea loc ulterior inchiderii procedurii de insolventa doar in conditiile in care lichidatorul juidiciar demareaza aceasta procedura anterior inchiderii procedurii. Textul legal nu impune aceasta conditie, facand referire doar la punerea la dispozitia executorului judecatoresc a tabelului definitiv consolidat de creante. In mod evident, a pune la dispozitia executorului judecatoresc tabelul de creante al debitorului din procedura de insolventa nu echivaleaza cu inceperea executarii silite, pentru acest demers procedural fiind prevazute conditii si formalitati specifice conform codului de procedura civila.
Mai mult, nimic nu impiedica punerea la dispozitia executorului judecatoresc de catre creditori a titlului executoriu si a tabelului de creante ulterior inchiderii procedurii de insolventa in vederea executarii silite, concomitent cu avansarea sumei necesare efectuarii executarii silite. Executorul judecatoresc nu ar avea nici un argument sa refuze executarea silita solicitata in astfel de conditii, iar modul in care vor fi distribuite sumele rezultate din executarea silita este reglementat de dispozitiile art. 142 alin. 2 Cpc.
Contrar sustinerilor recurentei, descarcarea lichidatorului de orice indatoriri si responsabilitati prin inchiderea procedurii de insolventa nu impiedica demararea si derularea executarii silite. Punerea la dispozitia executorului judecatoresc de catre lichidator a tabelului de creante si eventual a titlului executoriu nu poate constitui o conditie esentiala pentru efectuarea executarii silite, in conditiile in care tabelul de creante si titlul executoriu se afla la dosarul procedurii de insolventa si pot fi puse la dispozitia executorului judecatoresc chiar de catre creditori, ulterior inchiderii procedurii de insolventa. Aceasta nu inseamna ca executorul judecatoresc s-ar transforma in lichidator judiciar asa cum eronat se sustine, ci doar ca executorul judecatoresc investit de catre creditori ar actiona in cadrul competentelor sale legale.
În cazul concret analizat însă acest pretins impediment nici măcar nu există, deoarece în vederea punerii în executare a acestei sentinţe de către creditorii interesaţi, lichidatorul judiciar a înregistrat tabelul definitiv al creantelor la Biroul executorului judecatoresc Popa Nicolae din loc. Cluj-Napoca, str. Pavel Roşca, nr. 4, se. 2, ap. 26 jud. Cluj. Executarea silită se poate derula şi ulterior închiderii procedurii fără ca vreun creditor să fie autorizat în mod formal pentru un astfel de demers. Nici un text legal nu instituie o astfel de procedură de autorizare a creditorilor de a executa sentinţa de angajare a răspunderii, dimpotrivă, executarea silită se poate derula şi ulterior închiderii doar în baza sentinţei de angajare a răspunderi şi a tabelului de creanţe.
Astfel, raportat la faptul că nu există bunuri în averea debitoarei şi creditorii nu au avansat sumele necesare punerii în executare a sentinţei de antrenare a fostului administrator statutar, şi având în vedere că tabelul definitiv de creanţe a fost înregistrat la un executor judecătoresc, instanţa consideră că au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 131 din Legea nr.85/2006 şi sentinţa de închidere a procedurii este temeicică şi legală.
Este real faptul ca inchiderea procedurii de insolventa are drept efect radierea debitoarei din registrul comertului, insa contrar sustinerilor recurentei acest fapt nu impiedica executarea silita deoarece nu debitoarea este urmarita in cadrul executarii silite, ci paratii persoane fizice din hotararile judecatoresti de angajare a raspunderii pentru savarsirea vreuneia dintre faptele reglementate de dispozitiile art. 138 din Legea 85/2006.
