– Cod procedura civila, art.129
– Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art.6
Omisiunea instantei de a acorda recurentei cuvântul asupra aspectului privind prescrierea dreptului material la actiune reprezinta o încalcare atât a principiului contradictorialitatii, cât si a principiului dreptului la aparare.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VI-A CIVILA,
DECIZIA COMERCIALA NR.1270 R din 13.09.2011)
Prin contestatia formulata în dosarul nr.25409/3/2010 aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a VII-a Comerciala la data de 20.10.2010 creditoarea SC M.S. SRL a solicitat înscrierea la masa credala privind pe debitoarea SC M.M.P. SRL, cu suma de 1540 lei euro si contravaloarea TVA-ului.
În sustinerea contestatiei s-a aratat ca în mod nelegal a fost înlaturata de catre administratorul judiciar de la masa credala creanta creditorului, întrucât creanta prezinta un caracter cert, lichid si exigibil si este probata prin avizul de însotire a marfii cu nr.8851729/21.12.2006 ce a fost semnat de catre reprezentantul debitoarei si atesta faptul ca au fost livrate debitoarei produse în valoare de 1540 euro si TVA.
S-a mai precizat ca nu are relevanta faptul ca nu exista factura, întrucât textul de lege nu conditioneaza certitudinea creantei de existenta facturii.
În drept au fost invocate prev. art.61, 62 si 73 din Legea nr.85/2006.
Prin sentinta comerciala nr.961/11.02.2011 Tribunalul Bucuresti Sectia a VII-a Comerciala a respins ca neîntemeiata contestatia creditoarei.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, tribunalul a retinut ca, potrivit dispozitiilor art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006 pentru a fi admisibila si a fi admisa la masa credala o creanta trebuie sa fie certa, lichida si exigibila. Creanta este certa atunci când existenta ei rezulta din chiar înscrisul constatator al creantei, conform art.379 alin.3 C.pr.civ., deci când existenta creantei este neîndoielnica. Creanta este lichida atunci când cuantumul acesteia este determinat prin înscrisul care o constata sau, cel putin, este determinabil prin înscrisul respectiv sau prin alte înscrisuri ce emana, sunt recunoscute sau, dupa caz, sunt opozabile debitorului, conform art.379 alin.4 C.pr.civ. Creanta este exigibila (scadenta) daca termenul prevazut în favoarea ori si în favoarea debitorului s-a împlinit ori, în conditiile legii – art.263 si art.382 C.pr.civ. – debitorul este decazut din beneficiul termenului.
Analizând înscrisul în baza caruia creditorul si-a întemeiat creanta se constata ca aceasta dateaza din 21.12.2006, fiind împlinit asadar pentru dreptul material la actiune termenul legal de prescriptie de 3 ani de zile. Totodata, din actele dosarului nu reiese ca ar fi intervenit vreo cauza de modificare a cursului prescriptiei, de exemplu prin efectuarea vreunei plati partiale de catre debitoare.
Apreciind asadar ca prin prisma prescriptiei creanta nu mai prezinta caracter cert nefiind îndeplinite astfel cerintele prev. de art.3 pct.6 din Legea insolventei, instanta constata ca masura înlaturarii de la masa credala a creantei creditorului este întemeiata.
Împotriva acestei sentinte, în termen legal, a declarat recurs, legal timbrat, creditoarea SC M.S. SRL, solicitând admiterea acestuia, casarea hotarârii si trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea recursului s-au invocat urmatoarele critici:
Sentinta atacata a fost data cu încalcarea dispozitiilor legale, întrucât nu a fost nu a fost pusa în discutia aparatorului recurentei exceptia prescriptiei dreptului material la actiune si nu s-a comunicat ca s-ar fi ridicat o asemenea exceptie, desi în raport de prevederile art.20 din Constitutia României si art.6 par.1 din CEDO se impunea punerea în discutie a acestei exceptii, caz în care recurenta ar fi solicitat încuviintarea probei cu înscrisuri pentru a arata ca s-a întrerupt termenul de prescriptie.
A mai aratat recurenta ca instanta a încalcat atât principiul contradictorialitatii, cât si principiul dreptului la aparare si ca cerinta art.6 pct.l din CEDO trebuie înteleasa în sensul de a se asigura respectarea principiului contradictorialitatii si principiul dreptului la aparare.
A mai sustinut recurentaca pe fond prescriptia a fost întrerupta potrivit prevederilor art.16 lit.b din Decretul nr.167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, prin formularea unei cereri de chemare în judecata la data de 10.12.2009, ce a format obiectul dosarului nr.17059/30212009 al Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti si ca la data de 23.03.2010 a depus declaratie de creanta împotriva aceleiasi debitoare în dosarul nr.13145/312009, dosar ce s-a conexat ulterior la dosarul nr.25409/3/2009.
A concluzionat recurenta ca termenul de prescriptie urma a expira la data de 31.12.2009 daca nu ar fi introdus cererea de chemare în judecata ce a format obiectul dosarului nr.17059/302/2009 al Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti.
În drept, recurenta a invocat prevederile art.3041 C.pr.civ.
Analizând sentinta recurata prin prisma criticilor formulate, Curtea constata ca recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce vor fi aratate în continuare.
Prin contestatia la tabelul definitiv de creante al debitoarei SC M.M.P. SRL formulata în dosarul nr.25409/3/2010 aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a VII-a Comerciala la data de 20.10.2010, creditoarea SC M.S. SRL a solicitat înscrierea la masa credala cu suma de 1540 lei euro si contravaloarea TVA-ului.
Conform consemnarilor din cuprinsul încheierii de amânare a pronuntarii hotarârii din data de 04.02.2011, instanta a acordat cuvântul partilor prezente pe contestatia formulata de creditoare.
Prin dispozitivul sentintei comerciale atacate cu prezentul recurs judecatorul sindic a dispus respingerea ca neîntemeiata a contestatiei, iar în considerente a retinut prescrierea dreptului material la actiune cu privire la creanta întemeiata pe avizul de însotire a marfii nr.8851729/21.12.2006.
Asadar, judecatorul sindic s-a pronuntat asupra exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune cu privire la creanta invocata fara sa puna în discutia partilor acest aspect.
Procedând în aceasta maniera si omitând sa acorde recurentei cuvântul asupra aspectului privind prescrierea dreptului material la actiune judecatorul sindic a încalcat atât principiul contradictorialitatii, cât si principiul dreptului la aparare.
Astfel, contradictorialitatea îngaduie partilor sa participe în mod egal la prezentarea, argumentarea si dovedirea drepturilor lor în cursul desfasurarii procesului, sa discute si sa combata sustinerile facute de fiecare dintre ele si sa-si exprime opinia asupra initiativelor instantei în scopul stabilirii adevarului si al pronuntarii unei hotarâri legale si temeinice.
Pe de alta parte, dreptul la un proces echitabil înseamna si posibilitatea rezonabila a oricarei parti de a expune cauza sa instantei de judecata, în conditii care sa nu o dezavantajeze fata de partea adversa, ceea ce se realizeaza prin asigurarea dreptului sau la aparare.
În acest sens, Înalta Curte de Casatie si Justitie Sectia civila si de proprietate intelectuala s-a pronuntat în sensul ca nerespectarea principiului contradictorialitatii, principiu care asigura si dreptul la aparare, este sanctionata cu nulitatea hotarârii, întrucât pentru asigurarea unui proces echitabil instanta este obligata sa respecte si sa aplice principiul contradictorialitatii, cât si a dreptului la aparare, iar potrivit art.129 alin.(1) C.pr.civ. judecatorul are îndatorirea sa faca respectate si sa respecte el însusi principiul contradictorialitatii si celelalte principii ale dreptului civil (Decizia 2508/2007).
În acelasi sens, în jurisprudenta CEDO s-a stabilit ca “Dreptul la un proces echitabil, garantat de art.6.1 din Conventie, include printre altele, dreptul partilor de a prezenta observatiile pe care le considera pertinente pentru cauza lor. Întrucât Conventia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete si efective (Hotarârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât daca aceste observatii sunt în mod real “ascultate”, adica în mod corect examinate de catre instanta sesizata. Altfel spus, art.6 implica mai ales în sarcina “instantei” obligatia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si al elementelor de proba ale partilor, cel putin pentru a le aprecia pertinenta” (Hot. din 28.04.2005 cauza Albina c.României).
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.312, art.304 pct.5 si 3041 C.pr.civ., recursul a fost admis, iar hotarârea a fost casata, urmând ca în etapa rejudecarii prima instanta sa aiba în vedere, potrivit dispozitiilor art.315 Cod procedura civila, toate celelalte aspecte sesizate de catre recurenta si care, având caracter subsecvent, nu au mai fost analizate în acest recurs.
