– Legea nr. 330/2009: art. 50 lit. b)
Hotărârea judecătorească prin care s-a acordat consilierilor juridici sporul de mobilitate are caracterul unui act juridic specific, ce nu poate fi exceptat de la aplicarea art. 50 din Legea nr. 330/2010, prin care a fost înlăturat acest spor. Această recunoaştere judecătorească are efecte în măsura în care raportul juridic dintre părţi continuă să fie guvernat de legea pe care a avut-o în vedere hotărârea judecătorească la momentul judecăţii, iar nu şi într-un viitor în care relaţiile dintre părţi au fost aşezate pe noi baze, inclusiv pe noi baze salariale care interzic expres perpetuarea unui anumit aspect anterior al raportului de serviciu.
(Decizia nr. 1146/RC din 22 septembrie 2010)
Prin sentinţa nr. 723/CAF din 13 aprilie 2010, Tribunalul Vâlcea, Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, a admis cererea reclamantului şi a anulat decizia nr. 393/477 din 12 ianuarie 2010, prin care s-a dispus încetarea sporului de mobilitate acordat prin hotărâre judecătorească.
în motivare, prima instanţă a reţinut că, din interpretarea art. 50 lit. b) din Legea nr. 330/2009, rezultă că nu se mai acordă sporul de mobilitate stabilit prin act juridic ca manifestare de voinţă făcută cu intenţia de a da naştere, modifica sau stinge raporturi juridice.
Hotărârea judecătorească nu are natura unui act juridic, ci este un act cu caracter jurisdicţional emis de o autoritate specifică, elaborat după o procedură prestabilită de lege în care judecătorul este un terţ faţă de interesele în cauză.
Prin urmare, textul de lege nu vizează sporul de mobilitate acordat prin hotărâre judecătorească irevocabilă, prezumată de a fi emisă în baza legii care au o acţiune nelimitată în timp.
împotriva sentinţei a formulat recurs pârâta CJP Vâlcea, criticând-o pentru nele-galitate şi netemeinicie.
Recurenta a arătat, astfel, că, potrivit art. 1 din Legea nr. 330/2009, personalul bugetar plătit de la bugetul general consolidat al statului primeşte drepturile salariate stabilite în sistemul unitar de salarizare impus de legea respectivă şi că în baza art. 50 din lege, acordarea sporului de mobilitate încetează după publicarea legii.
Hotărârea judecătorească prin care a fost acordat sporul de mobilitate este dată în baza legii în vigoare la momentul hotărârii şi nu mai poate reglementa o situaţie ce nu se regăseşte după intrarea unei noi legi în vigoare, cu atât mai mult cu cât noua lege prevede expres încetarea acordării dreptului la care s-ar referi hotărârea judecătorească.
Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport de dispo ziţiile art. 304 şi art. 3041 C. pr. civ., Curtea a constatat că recursul este fondat.
într-adevăr, prin art. 3 lit. c), Legea nr. 330/2009 declara că sistemul de salarizan impus prin acesta ia în considerare sporurile stabilite prin hotărâri judecătoreşti până I; data intrării în vigoare a legii, însă, potrivit art. 50 lit. b) din aceeaşi lege, la 3 zile de I; intrarea ei în vigoare încetează acordarea sporului de mobilitate stabilit prin act juridice.
Hotărârea judecătorească este un act juridic. Ea este un act juridic solemn, î măsura în care şi o lege este un act juridic. Caracterul de act jurisdicţional este dat d specificul funcţiei pe care o au instanţele judecătoreşti între autorităţile statului, : anume aceea de a soluţiona litigiile ivite între destinatarii legii, cu ocazia aplicării legi după o procedură determinată.
Prin urmare, dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 332/2009 vizează sporul de mobilitat stabilit şi prin hotărârile judecătoreşti. Texul de lege respectiv, înlăturând sporul d mobilitate dispus prin hotărâri judecătoreşti anterioare, nu contravine principiului expi mat în art. 3 sus menţionat, ci este în acord cu acesta şi cu celelalte dispozi referitoare la modul de constituire a salariului de baza şi la proporţia de 30% pe cai sporurile trebuie să o aibă în salariul de bază – art. 18-23.
Reclamantul nu a contestat faptul că, după aplicarea legii, salariul său brut s diminuat în pofida art. 7 din lege, ci că nu i-a fost inclus şi sporul de mobilitate, ca sp intangibil de vreme ce a fost recunoscut în justiţie. Or, această recunoaştere are efec în măsura în care raportul juridic dintre părţi continuă să fie guvernat de legea pe ca a avut-o în vedere hotărârea judecătorească la momentul judecaţii, iar nu şi într-i viitor în care relaţiile dintre părţi au fost aşezate pe noi baze, inclusiv pe noi ba: salariate care interzic expres perpetuarea unui anumit aspect anterior al raportului i serviciu.
Pentru cele expuse, în baza art. 312 alin. (1)-(3) C. pr. civ., Curtea a adn recursul şi a modificat sentinţa în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
