Contestarea unei decizii de pentru militari – competenta
Prin sentinta nr. 5135/06.04.2011 instanta a admis exceptia necompetentei teritoriale a Tribunalului Dolj invocata din oficiu; a declinat competenta de solutionare a contestatiei formulate de catre contestator în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A MINISTERULUI APARARII NATIONALE, împotriva deciziei de nr. …emisa de intimat, în favoarea Tribunalului Bucuresti – Sectia Conflicte de si Asigurari Sociale.
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante cu nr. de dosar indicat mai sus contestatorul VA, în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A MINISTERULUI APARARII NATIONALE, a solicitat anularea decizie de pensie nr. 92293/31.12.2010 si mentinerea pensiei stabilite anterior, plata diferentelor de pensie cu dobânda legala aferenta.
Considera ca la emiterea deciziei contestate au fost încalcate dispozitiile art.1 din Protocolul aditional nr. 1 la C.E.D.O., art. 14 din C.E.D.O., art.17 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art.15 alin.2 si art.44 din Constitutie.
A depus în copie: deciziile de pensie pertinente, copia cartii de identitate personale, cupon de pensie, plic postal.
Contestatia este scutita de la plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar, în temeiul art. 15 alin.1 lit.d) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, forma actualizata.
La primul termen de judecata de la data de 23.03.2011, în temeiul art.159 indice 1 alin.2 si 4 C.p.c., instanta a verificat competenta si din oficiu, a pus în discutia partilor exceptia necompetentei teritoriale.
Analizând materialul probator administrat si dispozitiile legale incidente, asupra exceptiei necompetentei teritoriale a Tribunalului Dolj, instanta retine urmatoarele:
Obiectul prezentului dosar îl constituie o contestatie formulata împotriva unei decizii de pensie, emisa de intimatul Ministerul Apararii Nationale, prin care a fost recalculata pensia militara de serviciu a contestatorului, decizie emisa în baza legii 119/2010.
Potrivit art. 1 din legea 119/2010 pe data intrarii în vigoare a acestei legi, pensiile militare de stat (pensiile de serviciu ale militarilor) au devenit pensii în întelesul legii 19/2000, iar potrivit art. 7 din legea 119/2010 “procedura de stabilire, plata, suspendare, recalculare, încetare si contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevazuta de Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare”.
Deoarece decizia contestata este emisa în baza legii 119/2010 contestatia se judeca în conformitate cu prevederile acestei legi, care face trimitere la procedura de contestare reglementata de legea 19/2000.
Potrivit art. 156 din Legea 19/2000 “cererile îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva caselor teritoriale de pensii, se adreseaza instantei în a carei raza teritoriala îsi are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adreseaza instantei în a carei raza teritoriala îsi are domiciliul sau sediul pârâtul”
Având în vedere aceste dispozitii, precum si faptul ca se constata o decizie de pensie emisa de un alt organ decât CNPAS sau casa teritoriala de pensii, respectiv o decizie a Casei de Pensii a Ministerului Apararii Nationale, instanta competenta sa solutioneze litigiul este instanta de la domiciliul sau sediul pârâtului.
Cum în cauza de fata intimata Casa de Pensii a Ministerului Apararii Nationale îsi are sediul în Bucuresti, competenta revine Tribunalului Bucuresti Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale.
În consecinta instanta va admite exceptia necompetentei teritoriale a Tribunalului Dolj si, în temeiul art.158 C.p.c., va declina competenta de solutionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucuresti – Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale.
În cauza nu sunt aplicabile dispozitiile legii 263/2010 cum sustine contestatorul deoarece decizia contestata nu este emisa în baza legii 263/2010. Mai mult chiar decizia contestata a fost emisa la 31.12.2010, înainte de intrarea în vigoare a legii 263/2010.