Tribunalul, instanţa de administrativ, analizându-şi competenţa în raport cu obiectul cererii reclamantului, a apreciat corect că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 18/1991 republicată (art. 64, art. 53 alin. 2), lege care stabileşte o procedură şi o competenţă specială în materie care exced legii organice a contenciosului administrativ.
Prin cererea formulată la 8.02.2002, recurentul reclamant P.D. a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 69/31.01.2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă şi de Contencios Administrativ în dosar 885/ CA/2001 pentru motivele arătate în motivarea recursului la 9.04.2002, solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate.
Recurentul-reclamant a formulat şi cerere de repunere în termenul de declarare a recursului, întrucât, datorită stării sănătăţii confirmată de adeverinţa medicală eliberată la 1.02.2002, din motive mai presus de voinţa sa, nu s-a putut încadra în termenul prevăzut de C. pr. civ., în susţinerea cererii recurentul-reclamant a depus la dosar adeverinţa medicală nr. 814/ 2002.
Prin sentinţa civilă nr. 69/F/31.01.2002, pronunţată de Trib. Bucureşti -SCA în dosar 885/CA/2001, s-a admis excepţia de necompetenţă materială a acestui tribunal de a soluţiona cauza având ca obiect obligarea pârâtei Comisia de aplicare a legii fondului funciar a comunei Vidra – judeţ Ilfov de a-i emite reclamantului P.D. proces verbal de punere în posesie pentru terenul în suprafaţă de 2,47 ha, pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate şi totodată, obligarea pârâtei la plata de daune materiale şi morale, tribunalul declinând competenţa soluţionării cererii reclamantului în favoarea Judecătoriei Buftea.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a avut în vedere că potrivit art. 64 din Legea nr. 18/1991, în cazul în care Comisia locală refuză punerea efectivă în posesie, persoana nemulţumită poate face plângere la instanţa în a cărei rază teritorială se află terenul, iar potrivit art. 53 alin. 2, Legea nr. 18/1991, instanţa competentă material este judecătoria.
împotriva sentinţei pronunţată de Trib. Bucureşti la 31.01.2002, comunicată reclamantului la 26.03.2002, astfel cum rezultă din dovada de comunicare de la fila 31 dosar 885/2001, reclamantul a declarat recursul înregistrat la data de 8.02.2002 (fila 2 dosar), cu motivarea recursului înregistrat la 9.04.2002 (fila 4 dosar), recurentul-reclamant invocând sentinţa recurată ca fiind dată cu încălcarea art. 48 din Constituţie.
Recurentul a arătat că declinarea competenţei instanţei de contencios în favoarea Judecătoriei Buftea conform art. 64, Legea nr. 18/91, este contrară art. 48 din Constituţie, care consacră dreptul persoanei vătămate într-un drept al său de o autoritate publică de a obţine, printr-o procedură stabilită în cadrul unei legi organice, o dată cu recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei provocate de respectiva autoritate publică, recurentui-reclamant arătând că singura lege organică ce asigură, sub aspect procedural, respectarea dreptului unei persoane vătămate de Comisia locală de fond funciar, prin refuzul de a o pune în posesie, este Legea nr. 29/1990 în temeiul căreia a formulat acţiunea cu îndeplinirea condiţiilor şi procedurii prevăzută de art. 1 alin. 2 si art. 5 alin. 1 şi 4, si art. 6, art. 11 alin. 2, Legea nr. 29/1990.
Recurentul a invocat art. 304 pct. 7 C. pr. civ. şi apreciază că sentinţa atacată se bazează pe un motiv străin de pricină, atunci când invocă dispoziţiile art. 53 alin. 2, Legea nr. 18/1991, întrucât acesta reglementează competenţa în materia plângerilor îndreptate împotriva hotărârilor comisiilor judeţene, şi nu în materia acţiunilor îndreptate împotriva comisiilor locale.
Recurentul-reclamant a formulat în baza art. 103 C. pr. civ., cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, cerere înregistrată la 11.02.2002 (fila 7-8), arătând că a înregistrat cererea de declarare a recursuiui împotriva sentinţei 69/31.01.2002, la 8.02.2002, întrucât, în perioada de timp de la data pronunţării hotărârii recurate şi data depunerii cererii de recurs, s-a aflat în imposibilitate de a exercita calea de atac din motive mai presus de voinţa sa, în dovedirea cărora a depus la dosar adeverinţa medicală nr. 814/1.02.2002 (fila 9 dosar).
Intimata-pârâtă, Comisia locală de aplicare a Legea nr. 18/1991, a comunei Vidra-ilfov, a formulat şi depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii pronunţată de Trib. Buc. -SCA, ca legală şi temeinică.
Curtea, analizând cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de recurentul-reclamant în baza art. 103 C. pr. civ., urmează să o admită pentru următoarele considerente:
Sentinţa civilă nr. 69/31.05.2002, pronunţată de Trib. Buc. – SCA în dosar 885/2001, prin care urmare a admiterii excepţiei de necompetenţă materială a tribunalului de a soluţiona cauza, s-a declinat competenţa soluţionării cauzei la Judecătoria Buftea, potrivit art. 158 alin. 3 C. pr. civ., modificat şi completat, poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.
Sentinţa recurată a fost pronunţată la 31.01.2002 (fila 30 dosar 885/01), iar reclamantul-recurent, din data de 1.02.2002 până la 7.02.2002 s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a exercita calea e atac în termenul procedural de 5 zile de la pronunţarea sentinţei, împrejurarea mai presus de voinţa sa fiind dovedită cu adeverinţa medicală nr. 814/1.02.2002 depusă la dosar (fila 9 dosar), acesta exercitând calea de atac la 8.02.2002, data înregistrării cererii de recurs (fila 2) în termenul prevăzut de art. 103 (2) C. pr. civ., cu motivarea recursului la 9.04.2002 (fila 4 dosar), urmare a comunicării sentinţei recurate la 26.03.2002, conform dovezii de comunicare de la fila 31, dosar 885/2001.
Prin urmare, fiind întrunite condiţiile art. 103 C. pr. civ., modificat şi completat, Curtea va admite cererea recurentului-reclamant de repunere în termenul de declarare a recursului.
Curtea va respinge recursul ca nefondat, întrucât tribunalul – instanţa de contencios administrativ, analizându-şi competenţa în raport de obiectul cererii reclamantului-recurent, a apreciat corect că în cauză sunt aplicabile dispoziţiie Legea nr. 18/1991 republicată – legea fondului funciar, art. 64 şi art. 53 alin. 2, lege care stabileşte o procedură şi o competenţă specială în materia reconstituirii dreptului de proprietate, care exced legii organice a contenciosului administrativ, Legea nr. 29/1990, legea specială prevalând legii organice, criticile recurentului fiind nefondate.
Prin urmare, nefiind întrunite condiţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. pr. civ., sentinţa pronunţată de instanţa de contencios administrativ fiind temeinică şi legală, Curtea va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinţei civile 69/F/31.01.2002 pronunţată de Trib. Buc. – Secţia V-a civilă si de contencios administrativ în dosar 885/CA/2001, ca nefondat. (Judecator Luiza-Maria Paun)
(Secţia Contencios Administrativ, decizia civilă nr. 217/2002)
