– Legea nr. 571/2003: art. 145 alin. (3)
Nu se poate deduce TVA aferent cheltuielilor de achiziţionare, dacă bunul dobândit nu este folosit în scopul operaţiunilor taxabile.
(Decizia civilă nr. 1031 din 14 octombrie 2010, Secţia administrativ
şi fiscal, R.O.)
Prin sentinţa civilă nr. 188 din 8 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4094/108/2008 a fost admisă în parte cererea promovată de reclamanta persoană juridică împotriva pârâtelor Administraţia Finanţelor Publice Arad, a fost anulată în parte decizia de impunere nr. 53 din 8 mai 2008 emisă de Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Arad şi dispoziţiile art. 2 din decizia nr. 362 din 18 iulie 2008 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, pentru sumele de 724 lei reprezentând TVA şi 10407 lei, majorări de întârziere.
Prin decizia civilă nr. 1031 din 14 octombrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 4094/108/2008, Curtea de Apel Timişoara a admis recursul pârâtei şi a respins acţiunea, reţinându-se că reclamanta a încheiat cu reclamanta un contract de închiriere cu numărul 10 din 1 ianuarie 2006, prin care a convenit transmiterea în folosinţa chiriaşei a tuturor mijloacelor fixe, a utilajelor şi mijloacelor de transport pe care le deţinea, în schimbul unei chirii trimestriale menţionându-se în convenţie clauza potrivit căreia societatea locatară îşi asumă obligaţia de a întreţine în bune condiţii bunurile astfel preluate în detenţie precară, de a le repara dacă este cazul, de a suporta cheltuielile cu piesele de schimb şi de achiziţionare a combustibilului necesar.
De altfel, aceste aspect a fost reţinut şi de către prima instanţă în hotărârea recurată, apreciindu-se încă că suma de 662 lei (indicată dintr-o eroare materială în dispozitivul sentinţei ca fiind de 724 lei) reprezentând TVA aferent cheltuielilor de achiziţionare a unor piese de schimb şi generate de realizarea unor revizii la un motostivuitor ce se încadra în obiectul contractului de închiriere menţionat, ar fi deductibilă fiscal, dat fiind că solicitarea de rambursare a acesteia nu prejudiciază bugetul de stat, ci reprezintă doar o încălcare a clauzelor convenţiei astfel încheiate.
Atare motivare nu poate fi însă considerată corespunzătoare dispoziţiilor art. 145 alin. (3) C. fisc., care permite unei societăţi contribuabile să exercite dreptul de deducere a TVA doar dacă bunurile şi serviciile achiziţionate sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile. Această condiţie nu este însă îndeplinită în speţă, de vreme ce motostivuitorul pentru care s-au efectuat cheltuielile menţionate nu era utilizat la data efectuării lor de către reclamantă, ci de către chiriaşa societate comercială, fiind deci evident că aceasta din urmă, iar nu societatea reclamantă realizează operaţiuni taxabile prin utilizarea acelui bun, motiv pentru care şi cheltuielile generate de întreţinerea sa sunt suportate, potrivit contractului, de către locatară, aceasta din urmă fiind singura îndreptăţită, eventual, să solicite deducerea TVA.
Nu se poate ajunge la concluzia contrară pe baza considerentelor expuse în hotărârea atacată, conform cărora solicitarea reclamantei de deducere a TVA nu ar prejudicia bugetul de stat ori s-ar analiza exclusiv ca o încălcare a clauzelor convenţiei de închiriere. în fapt, trebuie reţinut că obiect al acţiunii cu care prima instanţă a fost învestită îl constituie anularea actelor administrative fiscale prin care s-a reţinut că TVA în sumă de 662 lei, aferent cheltuielilor menţionate, nu este deductibil raportat la dispoziţiile art. 145 alin. (3) C. fisc. Ca atare, considerente de natura celor reţinute de prima instanţă sunt străine pricinii, căci legalitatea actelor administrative amintite nu poate fi raportată decât la dispoziţiile legale ce reglementează dreptul de a deduce TVA, incluse în articolul amintit al Codului fiscal.
Astfel fiind, câtă vreme se constată că norma arătată nu permite a se constata că în patrimoniul reclamantei s-a născut dreptul de a deduce TVA aferent cheltuielilor de întreţinere a motostivuitorului, trebuie conchis că actele administrative atacate sunt legale, fiind neîntemeiată cererea reclamantei de anulare a acestora.
