Cadru didactic. Examen de titularizare


– Legea nr. 554/2004: art. 2 alin. (1) lit. f)

– Legea nr. 128/1997

Refuzul recunoaşterii rezultatului examenului de titularizare în învăţământul preuniversitar poate fi contestat în faţa instanţei de litigii de muncă conform Legii nr. 128/1997.

(Decizia civilă nr. 1021 din 6 octombrie 2010, Secţia administrativ şi fiscal, R.O.)

Prin sentinţa civilă nr. 112 din 19 februarie 1010, Tribunalul Caraş-Severin a admis, în parte, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta persoană fizică, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Şcolar al Judeţului Caraş-Severin, a obligat pârâtul să finalizeze procedura de examinare a reclamantei şi să recunoască acesteia calitatea de profesor psihopedagog titular, obţinută în urma concursului, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 100 lei, reprezentând daune morale.

Prin decizia civilă nr. 1021 din 6 octombrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 2436.1/ 115/2009, Curtea de Apel Timişoara a admis recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Judeţean Caraş-Severin, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Caraş-Severin, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Curtea a reţinut că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, prin contencios administrativ se înţelege activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din încheierea sau emiterea, după caz, a unui act administrativ fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim. Legea defineşte actul administrativ ca actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice şi sunt asimilate actelor administrative faptele administrative reprezentând refuzul nejustificat de soluţionare a unor cereri sau nesoluţionarea în termenul legal a cererii.

în speţă, însă, prezentul litigiu a fost generat de pretinsul prejudiciu produs reclamatei nu prin emiterea unui act administrativ în sensul dispoziţiilor legale anterior menţionat, ci ca urmare a organizării concursului de titularizare sesiunea iulie

2009 de către Inspectoratul Şcolar al Judeţului Caraş-Severin şi din această perspectivă Curtea reţine că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 281 C. mun., potrivit cărora jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractelor individuale sau după caz colective de muncă prevăzute de Codul muncii, ori pretenţia reclamantei de a i se asigura finalizarea procedurii examenului de titular-rizare prin recunoaşterea calităţii de profesor titular psihopedagog reprezintă o cerere ce intră sub jurisdicţia muncii întrucât reprezintă un conflict premergător încheierii contractului individual de muncă. Reclamanta nu are calitatea de funcţionar public pentru a se adresa instanţei de contencios administrativ competentă în soluţionarea oricăror litigii ce ţin de raportul de serviciu al acestora conform Legii nr. 188/1999 republicată, şi nici nu atacă un act administrativ emis în regim de putere publică.

Curtea mai reţine că, potrivit Ordinului Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării nr. 4043 din 6 mai 2009, emis pentru modificarea şi completarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea posturilor didactice sau a catedrelor declarate vacante în unităţile de învăţământ preuniversitar aprobate prin Ordinul MECT nr. 5741/2008, concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din unităţile de învăţământ preuniversitar pentru titularizare, pentru anul şcolar 2009-2010, se organizează pe centre de concurs organizate de inspectoratele şcolare judeţene, iar conform art. 1 alin. (2) şi 3 din O.M.E.T.C. nr. 5741/2008, posturile didactice sau catedrele vacante ori rezervate din învăţământul preuniversitar se ocupă prin concurs de către inspectoratele şcolare judeţene. în speţă, reclamanta nu a atacat vreo hotărâre a Comisiei de soluţionare a contestaţiei la care face referire art. 21 alin. (4) din OMETC nr. 5741/2008, pentru a reţine astfel competenţa instanţei de contencios administrativ, ci solicită însăşi recunoaşterea calităţii sale de profesor titular psihopedagog prin finalizarea procedurii de examinare, aspecte ce ţin, aşa cum s-a arătat anterior, de o fază premergătoare încheierii contractului individual de muncă conform art. 29 alin. (1) C. mun., astfel încât reprezintă un litigiu supus jurisdicţiei muncii ce este de competenţa secţiei de conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul instanţei de fond.

în condiţiile în care cauza a fost soluţionată de către secţia de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Caraş-Severin ca instanţă necompetentă,

Curtea, reţinând incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 coroborate cu art. 312 alin. (6) C. pr. civ., a procedat la admiterea recursului declarat de pârât şi la casarea hotărârii atacate cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Caraş-Severin.