– Codul de procedură civilă: art. 312 alin. (6)
– Legea nr. 53/2003: art. 54 şi urm.
Acţiunea vizând un contract de muncă dintre o unitate de învăţământ şi un cadru didactic este de competenţa instanţei de litigii de muncă.
(Decizia civilă nr. 1065 din 18 octombrie 2010, Secţia administrativ şi fiscal, R.O.)
Prin sentinţa civilă nr. 571 din 7 aprilie 2010 pronunţată în dosarul nr. 218/ 30/2010, Tribunalul Timiş a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, a admis excepţia lipsei de obiect cu privire la primul capăt de cerere şi, în consecinţă, a respins cererea formulată de reclamanta persoană fizică în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Timişoara.
A respins cererea având ca obiect obligarea pârâtei să răspundă reclamantei privind condica de prezenţă, fără cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 1065 din 18 octombrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 218/30/2010, Curtea de Apel Timişoara a admis recursul reclamantei, a casat hotărârea recurată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş, Secţia litigii de muncă.
în motivare, instanţa a stabilit că prin cererea formulată, reclamanta persoană fizică a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Timişoara, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei să răspundă cererii reclamantei, înregistrată sub nr. SC 2009-025272 din 22 octombrie 2009, completată cu adresa nr. SC 2009-025537 din 26 octombrie 2009 cu referire la „prelungirea contractului de muncă al reclamantei”.
Reclamanta este medic stomatolog în cadrul Cabinetului medical Stomatologic ce funcţionează în cadrul Şcolii Generale din Timişoara, având contract de muncă pe perioadă determinată încheiat cu Spitalul Clinic de Urgenţă de Copii „L.Ţ.”, contract de muncă al cărui termen a expirat în 1 noiembrie 2009.
Curtea constată că reclamanta nu este funcţionar public, ci personal contractual şi s-a adresat pârâtei Primăria Municipiului Timişoara, în calitatea sa de angajator (ca urmare a preluării începând cu luna iulie 2009 a contractelor de muncă încheiate cu Spitalul Clinic de Urgenţă de Copii „L.Ţ.”) şi nicidecum în calitatea sa de autoritate publică, conform definiţiei dată de Legea contenciosului administrativ.
Contractul de muncă la care face referire reclamanta prin cererea introductivă nu este act administrativ, iar pârâta a fost chemată în judecată în calitate de angajatoare, calitate care primează şi faţă de care trebuie să se ţină cont în stabilirea competenţei instanţei de judecată, astfel că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 1 şi urm. din Legea nr. 554/2004 pentru a atrage competenţa instanţei de contencios administrative.
Modificarea şi încetarea contractelor individuale de muncă este strict reglementată prin dispoziţiile art. 54 şi urm. din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.
Aceste texte de lege sunt imperative şi în funcţie de acestea trebuie stabilită şi instanţa competentă în analizarea actelor prin care se face trimitere la modificarea sau încetarea contractelor de muncă.
Nu există nicio îndoială că, întotdeauna, competenţa materială a instanţei de judecată este reglementată de norme imperative.
Altfel spus, trebuie aplicat principiul lex specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un litigiu generat de aplicarea unor norme speciale ale Codului muncii.
Prin urmare, Curtea reţine că nu sunt incidente în speţă normele de drept comun în materia competenţei instanţei de contencios administrativ, motiv de casare a hotărârii recurate, cu trimiterea cauzei instanţei competente.
împrejurarea că, contractele de muncă – atât al reclamantei, cât şi a celorlalţi medici care aveau contract de muncă încheiate cu Spitalul Clinic de Urgenţă de Copii „L.Ţ.” Timişoara – au fost preluate începând cu luna iulie 2009 de către Primăria Timişoara, nu atrage competenţa instanţei de contencios administrativ.
Pentru considerentele arătate, sentinţa recurată este lovită de nulitate conform art. 312 alin. (6) C. pr. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. pr. civ., motiv de casare a acesteia cu trimitere spre rejudecare instanţei competente.
