1. reducerea cu 25% a salariului în baza legii 118/2010 pentru salariatii din sistemul sanitar
Prin sentinta nr. 4829/01.04.2011 instanta a respins cererea de chemare în judecata si cererea de chemare în garantie retinând urmatoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul N.C.F. a solicitat obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând diferenta dintre salariile cuvenite în lunile iulie – decembrie 2010 conform contractului de si salariile platite efectiv, actualizate.
În motivare, a aratat ca , începând cu luna iulie 2010 salariul a fost diminuat fara sa i se solicite acordul sau.
Potrivit art.41 din Codul muncii, contractul individual de munca poate fi modificat numai prin acordul pârtilor, art.41 (3) prevazând ca, modificarea contractului de munca se refera la durata contractului, locul muncii, felul muncii, conditiile de munca, salariul, timpul de munca si timpul de odihna.
Astfel, conform art. 30 alin. (5) din Legea cadru nr. 330/2009 salariatii bugetari au câstigat un drept, dreptul de a avea in 2010 un salariu egal cu cel din decembrie 2009. Acest drept nu a fost respectat, angajatorii încalcând grav dispozitiile Legii nr. 330/2009 prin nerespectarea art. 30 alin. (5) si pe cale de urmare si a art. 38 C. Muncii. La art. 30 din L 330/2009 se arata modul de stabilire a salariilor in primul an de aplicare a legii, “In anul 2010, personalul aflat in functie la 31 decembrie 2009 îsi va pastra salariul avut, fara a fi afectat de masurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009
Mai mult, Legea nr. 118/2010 nu abroga expres art. 30 din Legea cadru nr. 330/2009 si prin urmare salariatii erau îndreptatiti la un salariu de baza egal cu cel din decembrie 2009 pe tot parcursul anului 2010, asa cum rezulta din art. 30 alin. (5).
Dreptul la salariu este considerat corolarul dreptului la munca, el este afirmat m Declaratia Universala a Drepturilor Omului, potrivit careia “cel care munceste are dreptul la un salariu echitabil si suficient care sa-i asigure lui si familiei sale o existenta conforma cu demnitatea umana (art. 23 alin. 3). Ori reducerea cu 25% a salariului nu este nici echitabila deoarece nu s-a redus nici contraprestatia salariatului si nici conforma cu demnitatea umana deoarece reprezinta un sfert din venituri.
Reducerea unilaterala a salariului brut cu 25%, în temeiul dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, încalca prevederile Declaratiei Universale a Drepturilor Omului si pe cele ale art.l alin.l din Primul protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ratificata de România prin Legea nr.30/18 mai 1994, care privesc protectia proprietatii.
In primul rând, potrivit dispozitiilor art.20 din Constitutia României, intitulat “Tratatele internationale privind drepturile omului”. “Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.”
In ceea ce priveste prevederile internationale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încalcate prin reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, s-au invocat prevederile art. 17 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului: “1. Orice persoana are dreptul la proprietate, atât singura, cat si in asociatie cu altii.; 2. Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa.”
De asemenea, potrivit art. l din Primul protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ratificata de România prin Legea nr.30/18 mai 1994: “Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica si în conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.”
Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg s-a pronuntat în nenumarate rânduri, chiar si împotriva României, în sensul ca si dreptul de creanta reprezinta un “bun” in sensul art. l din Primul protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, daca este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil sau daca reclamantul poate pretinde ca a avut cel putin o “speranta legitima” de a -l vedea concretizat. Astfel, în cauza Pressos Compania Navinera si altii c Belgiei, Curtea europeana a precizat care este continutul notiunii de speranta legitima.
Curtea a acceptat sa analizeze aceasta cerere din perspectiva art. 1 al Protocolului nr. 1 deoarece a apreciat ca reclamantii aveau o creanta ce putea fi analizata ca o valoare patrimoniala si ca în baza dreptului comun aveau o “speranta legitima” de a-si valorifica aceasta creanta în justitie,ceea ce este si cazul in speta de fata, reclamantii din prezenta cauza au o creanta ce poate fi analizata ca o valoare patrimoniala, în baza dreptului comun în materie, (cauzele Rafinariile grecesti Stran si Stratis Adreadis împotriva Greciei, Hotarârea din 9 decembrie 1994, sena A nr. 301-B, pag. 84, paragraful 59; cauza Jasiuniene împotriva Lituaniei, cererea nr. 41.510/98, paragraful 44, 6 martie 2003; cauza Pressos Compania Naviera SA. si altu contra Belgiei, hotarârea dm 20 noiembrie 2005, sena A nr.332, p.21 si § 31; Cauza Ouzunis si alth contra Greciei, nr.49144/99, 18 aprilie 2002, § 24, Hotarârea dm 24 martie 2005 in Cauza Sandor împotriva României, publicata in M. Of. nr. 1048 din 25 noiembrie 2005, Hotarârea dm 28 iunie 2005 m Cauza Virgil Ionescu împotriva României, publicata m M. Of. nr. 396 dm mai 2006; Hotarârea dm 19 octombrie 2006 m cauza Matache si alth împotriva României – cererea nr.38113/02, Hotarârea din 2 martie 2004 in Cauza Sabin Popescu împotriva României, publicata m M. Of. nr. 770 din 24 august 2005; Hotarârea dm 15 februarie 2007 m cauza Bock si Palade împotriva României – cererea nr.21740/02; Hotarârea dm 1 decembrie 2005 m Cauza Societatea Comerciala “Masinexportrmport Industrial Group” împotriva României, publicata m M. Of. nr. 682 dm 9 august 2006, Hotarârea dm 23 februarie 2006 m Stere si altii împotriva României, publicata m M. Of. nr. 600 dm 30 august 2007, Hotarârea dm 21 februarie 2008 in cauza Dnha împotriva României – cererea nr.29556/02; Hotarârea dm 6 decembrie 2007 m cauza Beian împotriva României – cererea nr.30658/05; etc).
Mai mult, recent, in Hotarârea din 15 iunie 2010 în cauza Muresanu împotriva României (cererea nr. 12821/05), Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg s-a pronuntat in mod expres in sensul ca salariul reprezinta un “bun” în sensul art. 1 alin. 1 din Primul protocol.
Reducerea salariului reclamantului cu 25% si lipsirea acestuia de dreptul de a mai primi vreodata sumele de bani aferente acestui procent reprezinta, indiscutabil, o ingerinta ce a avut ca efect privarea reclamantului de bunul sau, in sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1.
Legea nr. 118/2010 nu ofera reclamantului posibilitatea de a obtine despagubiri pentru privarea de proprietate în cauza. Lipsa totala a despagubirilor a impus reclamantului o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul lui de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.Reducerea salariilor bugetarilor cu 25% si imposibilitatea acestora de a-si mai recupera vreodata sumele de bani aferente acestui procent au dus la ruperea, în defavoarea salariatilor, a justului echilibru ce trebuie pastrat intre protectia proprietatii si cerintele interesului general. Procedându-se in acest fel, s-a adus atingere chiar substantei dreptului de proprietate al reclamantilor, atingere care, in conceptia instantei europene, este incompatibila cu dispozitiile art.l din Protocolul nr.l la Conventie.
Reclamantul a mai aratat ca, o caracteristica foarte importanta a prezentei spete o constituie si faptul ca veniturile din care angajatii îsi primesc salariile sunt determinate de serviciile pe care acestia le presteaza, existând în acest sens un contract de prestari servicii încheiat intre paratul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Craiova si Casa de Asigurari de Sanatate. In functie de calitatea si complexitatea prestatiei, de numarul acestor prestatii, Casa de Asigurari de Sanatate Dolj deconteaza aceste servicii in integralitatea lor la cuantumul stabilit, cuantum ce nu a fost modificat prin L 118/2010 si prin nicio alta lege subsecventa.
In concluzie Casa de Asigurari de Sanatate Dolj vireaza catre spital sumele prevazute in contractele de prestari servicii fara ca aceste sa fi fost micsorate cu 25% sau cu orice alt procent, iar, in ciuda acestor venituri nemodificate, spitalul reduce veniturile reclamantilor cu 25 % in mod nejustificat.
In drept, cererea a fost întemeiata pe dispozitiile art. 40 alin. 2 lit. c, art. 41, art. 38 C. Muncii – Legea nr. 53/2003, art. 30 alin. (5) din Legea cadru nr. 330/2009, art.l alin.l din Primul protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ratificata de România prin Legea nr.30/18 mai 1994 .
Pârâtul Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Craiova a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii.
A sustinut ca a respectat întocmai prevederile art. 17 alin.4 din C muncii, prin care s-a stabilit ca este posibila modificarea unilaterala a contractului individual de munca prin lege, in speta de fata a fost modificata componenta “salariul” prin decizie unilaterala a angajatorului in ipoteza incidentei unui act normativ.
Sustinerile reclamantei cu privirea la reducerea salariului sunt lipsite de temei legal, întrucât modificarea unilaterala a salariului este permisa de dispozitiile codului muncii , deoarece rezulta din lege “, legiuitorul stabileste faptul ca nu este obligatorie încunostintarea salariatului cu privirea la modificarea unor elemente ale contractului individual de munca, atunci când modificarea rezulta din lege, în speta de fata legea fiind Lg.nr.118/2010 privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar .
În conformitate cu prevederile art. 1 alin.l din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar “cuantumul brut al salariilor/soldelor/ indemnizatiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariate, precum si alte drepturi în lei sau în valuta, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.1/2010 privind unele masuri de reîncadrare în functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri în domeniul bugetar, se diminueaza cu 25%”.
De asemenea pentru punerea in aplicare a prevederilor Lg. Nr. 118/2010, Ministerul Finantelor publice a aprobat NORME METODOLOGICE privind virarea la bugetul de stat a sumelor rezultate prin reducerea drepturilor salariale pentru personalul institutiilor prevazute in 118/2010.
Art.l din Ordinul nr. 1933/2010 stabileste urmatoarele :”sumele rezultate din diminuarea cu 25% a cuantumului brut al drepturilor de natura salariala prevazute Ia art. 1 si 2 din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, inclusiv cuantumul contributiilor de asigurari sociale datorate de angajator aferent acestor sume se achita de catre Banca Nationala a României, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor si de catre autoritatile si institutiile publice finantate conform art. 62 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare, si art. 67 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare, inclusiv unitatile de învatamânt superior de stat si unitatile sanitare publice cu paturi, în contul de venituri al bugetului de stat 20.36.01.20 “Venituri ale bugetului de stat – Varsaminte din reducerea drepturilor salariale conform Legii nr. 1.18/2010”, deschis la unitatile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal în raza carora angajatorii sunt luati în evidenta fiscala.
Prin dispozitiile art.2 se reglementeaza faptul ca sumele prevazute din diminuarea cu 25 % se vireaza la bugetul de stat si se declara la organul fiscal competent, prin completarea si depunerea formularului 100 “Declaratie privind obligatiile de plata la bugetul de stat”, pâna la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei pentru care se platesc drepturile de natura salariala.
In ceea ce priveste operarea in cartea de munca a reclamantului/reclamantei, parata Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Craiova a respectat întocmai dispozitiile adresei Ministerului Sanatatii, Directia organizare si politici salariale nr.12431/04.08.2010 care prevedea urmatoarele:”masura de operare a salariilor va fi operata în statul de plata (in sensul introducerii unei coloane “Diminuare”25% salariu brut conform Lg nr. 118/2010.”), urmând apoi a fi operat calculul salariului net potrivit cadrului legislative actual aplicabil.
Tot prin adresa mai sus mentionata s-a specificat faptul ca :”aceasta diminuare nu presupune modificarea înscrierilor din carnetul de munca sau emiterea unui act administrativ”.
Tinând cont de aceste aspecte comunicate prin adresa nr.12431/04.08.2010 a Ministerului Sanatatii sunt motivele pentru care institutia nu a mai fost obligata sa emita decizii individuale si acte aditionale la contractele individuale ale reclamantei.
Referitor la actele internationale considerate de reclamant a fi încalcate de spital pârâta a formulat urmatoarele mentiuni: reclamantul a invocat încalcarea unor pacte sau tratate internationale la care România este parte, pe care insa doar le-a mentionat, fara a explica, in concret, modul in care reducerea aplicata încalca anumite drepturi prevazute in aceste pacte sau tratate: dreptul de proprietate -cu referire la dreptul de creanta salarial, dreptul la o retribuire echitabila si la protectie sociala, dreptul la un nivel de trai decent, dreptul la munca si egalitatea de sanse a lucratorilor. Aceste drepturi sunt insa preluate si reglementate expres de Constitutia României, in concordanta cu pactele si tratatele la care România este parte
Aprecierea cu privire la aplicarea dispozitiilor constitutionale, respectiv a reglementarilor internationale trebuie sa se realizeze in concret, iar cel care invoca o încalcare a drepturilor sale trebuie sa faca dovada atingerii aduse drepturilor sale.
In acest sens, aprecierea retribuirii sau salarizarii ca fiind echitabila, urmeaza a se realiza in contextul crizei economice si în limitele bugetare existente.
In ceea ce priveste aspectul prezentat de reclamant/reclamanta prin cererea de chemare in judecata in sensul ca ” veniturile din care angajatii primesc salariile sunt determinate de serviciile pe care acestia le presteaza in baza contractului de prestari servicii medicale cu CAS Dolj “, nu face obiectul prezentei cauze. Reclamantul face afirmatii fara a tine seama atât de dispozitiile Lg nr.l18/2010, aplicabile tuturor unitatilor sanitare cu paturi, cat si de prevederile Ordinul nr.l933/2010 -“sumele rezultate din diminuarea cu 25% a cuantumului brut al drepturilor de natura salariata prevazute Ia art. 1 si 2 din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, inclusiv cuantumul contributiilor de asigurari sociale datorate de angajator aferent acestor sume se achita si de catre unitatile sanitare publice cu paturi, în contul de venituri al bugetului de stat”.
În drept, s-au invocat disp.art.115-118 Cpc, legea nr.118/2010, Ord.nr.1933/2010.
Pârâtul a formulat si cerere de chemare în garantie a Ministerului Finantelor Publice prin care a solicitat ca, în situatia în care va cadea în pretentii ,chematul în garantie sa fie obligat sa îi plateasca suma la care va fi obligat, precum si cheltuielile de judecata.
Chematul în garantie a depus întâmpinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive pe cererea de chemare în garantie, sustinând ca Ministerul Finantelor Publice este ordonator principal de credite pentru subunitatile aflate în subordinea sa, dar nu si pentru spitale , Ministerul Sanatatii sau alti ordonatori principali de credite. A precizat ca nu sunt îndeplinite cerintele art.60-63 C pr.civ.
Cu privire la actiunea formulata de reclamant, chematul în garantie a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiata, diminuarea drepturilor salariale facându-se în concordanta cu disp.art.1 alin 1 din Legea nr.118/2010.
În cauza a fost administrata proba cu înscrisuri.
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele:
Reclamantul are calitatea de angajat al unei institutii publice -spital si este salarizat în conditiile Lg nr. 330/2009, asa cum a afirmat chiar în cuprinsul cererii de chemare în judecata..
Urmare a acestui fapt a intrat sub incidenta dispozitiilor art. 1 alin. 1 Lg. nr. 118/2010 privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar si nu cum pretinde la finalul actiunii, ca dispozitiile Lg nr. 118/2010 nu i s-ar aplica. Mai mult decât atât în Ordinul nr. 1933/2010 care cuprinde Normele metodologice privind virarea la bugetul de stat a sumelor rezultate prin reducerea drepturilor salariale pentru personalul institutiilor prevazute la art. 3 din Legea nr. 118/2010, este prevazut expres ca dispozitiile Lg nr. 118/2010 se aplica si spitalelor
Prima critica adusa de reclamant diminuarii salariului cu 25% vizeaza încalcarea dispozitiilor art. 41 alin. 3 CM, respectiv ca s-a modificat una din clauzele contractuale, salariul, fara consimtamântul angajatului.
Potrivit dispozitiilor art. 157 Lg nr. 53/2003 “(2) Sistemul de salarizare a personalului din autoritatile si institutiile publice finantate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale se stabileste prin lege, cu consultarea organizatiilor sindicale reprezentative”.
Pornind de la dispozitiile citate din Codul Muncii, rezulta cu prisosinta ca pentru personalul platit din fonduri publice, salarizarea acestora sta sub semnul legii, spre deosebire de angajatii din mediul privat ale caror raporturi de munca sunt guvernate de negocieri individuale sau colective asa cum prevede alin. 1 al art. 157 CM
În acest sens sunt considerentele deciziei nr. 874/2010 a Curtii Constitutionale în care s-a aratat expres ca ” angajatii din mediul public nu se afla în aceeasi situatie juridica precum cei din mediul privat. Cei care sunt angajati în raporturi de munca în mediul bugetar sunt legati, în mod esential, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile/indemnizatiile sau soldele de bugetul public national, de încasarile si de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecinte în ceea ce priveste diminuarea cheltuielilor din acest buget. Or, salariile/indemnizatiile/soldele reprezinta astfel de cheltuieli – mai exact, cheltuieli de personal. În schimb, în mediul privat raporturile de munca sunt guvernate întotdeauna de contractul individual de munca încheiat între un angajat si un angajator”.
Mai mult decât atât, dispozitiile art. 17 (4) CM sunt exprese în sensul ca obligatia de informare nu subzista în cazul angajatorului, atunci când modificarea contractului de munca opereaza de drept, în temeiul legii.
Prin urmare, critica formulata de reclamant cu privire la modificarea unuia din elementele esentiale ale contractului de munca, respectiv salariul, determinat de o reglementare legala nu poate fi primita atâta timp cât salarizarea personalului platit din fondurile publice se face prin lege si cât orice modificare a contractului individual de munca determinata de o dispozitie legala face parte de drept din acel contract.
De asemenea, Curtea Constitutionala s-a pronuntat expres prin deciziile 874 si 872/2010 asupra constitutionalitatii dispozitiilor Lg nr.. 118/2010, retinându-se în esenta ca dreptul la salariu este corolar al dreptului la munca , iar diminuarea salariului se poate realiza doar în conditiile strict si limitativ prevazute în art. 53 Constitutie.
În concret, “Curtea constata ca aceasta amenintare la adresa stabilitatii economice continua sa se mentina, astfel încât Guvernul este îndrituit sa adopte masuri corespunzatoare pentru combaterea acesteia. Una dintre aceste masuri este reducerea cheltuielilor bugetare, masura concretizata, printre altele, în diminuarea cuantumului salariilor/indemnizatiilor/soldelor cu 25%.
Cu privire la proportionalitatea situatiei care a determinat restrângerea, Curtea constata ca exista o legatura de proportionalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizatiei/soldei) si scopul legitim urmarit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) si ca exista un echilibru echitabil între cerintele de interes general ale colectivitatii si protectia drepturilor fundamentale ale individului.
Curtea constata, totodata, ca masura legislativa criticata este aplicata în mod nediscriminatoriu, în sensul ca reducerea de 25% se aplica tuturor categoriilor de personal bugetar în acelasi cuantum si în acelasi mod.
Curtea retine ca legea criticata nu aduce atingere substantei dreptului, din moment ce conditiile prevazute de art. 53 din Constitutie, analizate anterior, sunt respectate. Curtea observa, de asemenea, ca masura criticata are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanta dreptului constitutional protejat. Astfel, este evident ca restrângerea exercitiului unui drept trebuie sa dureze numai atât timp cât se mentine amenintarea în considerarea careia aceasta masura a fost edictata.
În acest sens, Curtea constata ca masura criticata are o durata limitata în timp, si anume pâna la data de 31 decembrie 2010.”
Asadar, având în vedere dispozitiile art. 147 alin 4 Constitutie, deciziile Curtii Constitutionale sunt general obligatorii, inclusiv pentru instantele judecatoresti.
O alta critica adusa de reclamant masurii de diminuare a salariului, vizeaza încalcarea CEDO, respectiv reducerea salariului cu 25% este incompatibila cu art. 1 Protocolul 1 CEDO.
Mai întâi se va analiza daca drepturile de natura salariata intra în sfera notiunii de bun si, prin urmare, beneficiaza de protectia asigurata de prevederile alin. 1 al protocolului 1.
Jurisprudenta C.E.D.O. în acest domeniu este deosebit de nuantata, iar din analiza ei rezulta ca se face o distinctie esentiala, de catre Curte, între dreptul de a continua sa primesti în viitor un salariu într-un anumit cuantum si dreptul de a primi efectiv salariu, câstigat pentru o perioada în care munca a fost prestata.
Astfel, în cauza Lelas v/Croatia din 20 mai 2010 Curtea a statuat înca o data ca nu este consacrat de Conventie dreptul de a fi platit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, dar ceea ce s-a obtinut, ce s-a câstigat, reprezinta un “bun” în sensul art.1 din Protocolul 1, Prin urmare, fiind prevazut într-un act normativ, dreptul reclamantului la sume de bani zilnice pentru munca efectuata este suficient de determinat pentru a fi considerat bun.
Edificatoare în acest sens este si hotarârea Marii Camere în cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie 2007 în care reclamantii sustineau ca au dreptul la un supliment banesc, care însa fusese abrogat. Curtea a statuat ca pretentia poate fi considerata bun daca este suficient de determinata si fundamentata legal în dreptul intern ( de ex, când exista o jurisprudenta constanta care sa recunoasca acel drept ), Curtea a retinut ca reclamantii nu aveau o speranta legitima de a primi un spor la salariu individual din moment ce schimbându-se conditiile pentru acordarea lui, dreptul la acel spor a încetat.
In mod similar si în speta Bahceyaka c/ Turciei din 13 iulie 2006 unde Curtea reitereaza faptul ca un viitor poate fi considerat “bun” numai daca venitul a fost câstigat sau daca exista un titlu executoriu cu privire la acel venit.
Asa cum rezulta din hotarârile pronuntate, pentru ca dreptul salarial sa fie considerat un bun trebuie sa îndeplineasca toate conditiile prevazute de Conventie, dat fiind faptul ca se protejeaza dreptul la salariu de catre Conventie si nu si întinderea lui.
Prin urmare, prin dispozitiile Lg nr. 118/2010, nu s-a adus atingere dreptului la salariu, ci s-a redus cuantumul acestuia, ceea ce din perspectiva jurisprudenta CEDO analizata nu este o încalcare a Conventiei si a art. 1 din Protocol.
In acest sens, jurisprudenta C.E.D.O. statueaza ca statul se bucura de o larga marja de apreciere pentru a determina oportunitatea si intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea constata ca nu este roiul sau de a verifica în ce masura existau solutii legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmarit, cu exceptia situatiei în care aprecierea autoritatilor este vadit lipsita de orice temei ( Wîeezorek C. Poloniei, hotarârea din 08 decembrie 2009, par. 59 sau Mellaeher C. Austriei, Hotarârea din 19 decembrie 1980, Series A nr, 109, par. 53 ),
Având în vedere ca nu este vorba de o privare de proprietate, testul de proportionalitate nu va consta în verificarea acordarii de catre stat a unei despagubiri adecvate, si se va analiza în concret în ce masura functionarul public a fost lipsit în totalitate de salariu ( Kjartan Asmundsson C. Islandei, hotarârea din 12 octombrie 2004, par, 39 ), functionarul si familia sa au fost lipsiti în totalitate de mijloace de subzistenta f Azinas c. Ciprului, par, 44 ) sau masura este discriminatorie ( Kjartan Asmundsson C. Islandei, citata mai sus, par. 39 ),
În aceste conditii trebuie avuta în vedere marja mare de apreciere pe care Curtea o lasa statelor în stabilirea propriilor politici în aceasta materie, marja care este si mai mare atunci când necesitatea interventiei statului rezulta din consecintele pe care criza economica internationala le produce asupra deficitului bugetar.
Ar mai fi de spus si faptul ca instantele nationale nu pot interpreta Conventia si sfera de aplicare a acesteia fara a exista o jurisprudenta a Curtii în acest sens, judecatorii nationali putând doar aplica jurisprudenta existenta la situatii similare din statui respectiv.
Având în vedere circumstantele concrete ale cauzei si marja mare de apreciere de care se bucura statele în domeniu, se poate conchide ca în cauza s-a demonstrat ca masura diminuarii salariului cu 25% nu încalca conditiile reglementate de art. 1 din Protocolul 1 la Conventie.
Totodata, reclamantul a mai pretins ca nu a existat o dispozitie, decizie, de diminuare a salariului. Instanta constata ca dispozitiile Lg nr. 118/2010 nu prevad obligativitatea emiterii unei decizii de diminuare si prin urmare nici aceasta aparare nu este întemeiata.
Având în vedere aceste considerente, instanta urmeaza sa respinga actiunea.
Fata de solutia pronuntata pe cererea de chemare în judecata, întrucât pârâtul nu a cazut în pretentii, instanta urmeaza sa respinga ,pe cale de consecinta , cererea de chemare în garantie formulata de pârât.
