TRIBUNALUL TULCEA
SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI ADMINISTRATIV
DECIZIA CIVILĂ NR. 533
Şedinţa publică
Pe rol judecarea cauzei Comercial privind Recursul declarat de recurenta debitoare S.C. M.N.., cu sediul în Tulcea, împotriva Sentinţei civile nr. -2011, pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. -/2011, în contradictoriu cu intimata creditoare D.F.P., cu sediul în Tulcea, şi intimata terţ poprit S.C. P.R.., cu sediul în Tulcea, având ca obiect alte cereri – desfiinţare poprire.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică s-a prezentat av. T. I. pentru recurenta debitoare, în baza împuternicirii avocaţiale depuse la dosar, lipsă fiind celelalte părţi.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termen, motivat, timbrat, după care:
Faţă de declaraţia părţii prezente, că nu mai sunt alte cereri de formulat ori explicaţii de dat, şi nici alte motive de amânare a cauzei, instanţa constată dosarul în stare de judecată şi acordă cuvântul în recurs pentru dezbateri.
Av. T.I., având cuvântul în recurs pentru dezbateri pentru recurenta debitoare, solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinţei atacate şi, rejudecând în fond cauza, admiterea cererii aşa cum a fost formulată, pentru motivele expuse pe larg în cererea de recurs, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
T R I B U N A L U L:
Prin Sentinţa civilă nr. 1608 pronunţată la data de 03.05.2011, în dosarul nr. -/2011 al Judecătoriei Tulcea, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de desfiinţare a popririi introdusă de reclamanta SC P.R.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, prin cererea înregistrată la data de 15.04.2012, reclamanta a solicitat desfiinţarea popririi instituită asupra SC M.N., în vederea plăţii drepturilor salariale în sumă de 107.826 lei, în motivare arătând că, prin adresa nr. 44592/25.02.2011 a DGFPS Tulcea, a fost informată asupra măsurii indisponibilizării sumelor prezente şi viitoare datorate ei cu orice titlu de către SC S S.A, urmând ca acestea să fie reţinute şi virate în conturile deschise de unitatea de trezorerie şi publică până la acoperirea debitului de 279.344 lei, reprezentând obligaţii fiscale.
Reclamanta a arătat că poprirea înfiinţată primeşte critica neregularităţii în raport de prevederile art. 452 alin. 2 din Codul de procedură civilă, întrucât organul de avea obligaţia să prevadă în înştiinţarea de poprire, exonerarea de la reţinere şi virare stabilită în sarcina terţului, a oricărei sume pe care debitorul o dovedeşte timp de 6 luni că are afecţiunea de plată a drepturilor salariale.
S-a arătat şi faptul că aplicarea în cauză a prevederilor arătate este permisă având în vedere că art. 149 alin. 12 din Codul de procedură fiscală vizează doar ipoteza în care poprirea se face prin bănci, fiind astfel incidente prevederile art. art. 2 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, care impun aplicarea dreptului comun în materie, respectiv codul de procedură civilă, acolo unde legea specială nu dispune.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 150 din Codul de procedură fiscală, în dovedirea acesteia a fost solicitată şi admisă proba cu înscrisuri, la dosar fiind depuse, în copie, sentinţa civilă 876/2007 a Judecătoriei Tulcea, chitanţa ce atestă plata onorariului apărătorului angajat şi contactul de asistenţă juridică.
În apărare, pârâta a formulat întâmpinare, arătând că în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 452 alin. 2 lit. c din Codul de procedură civilă, întrucât acest articol ca şi art. 149 alin. 12 din Codul de procedură fiscală prevede că doar băncile pot elibera sumele necesare plăţii drepturilor salariale. A arătat, de asemenea că prevederile art. 150 din Codul de procedură fiscală sunt opozabile terţului poprit şi nicidecum debitorului.
Procedând la judecarea cauzei, prima instanţă a arătat că dispoziţiile legale pe care reclamanta şi-a întemeiat acţiunea, respectiv prevederile art. 150 din Codul de procedură fiscală, au fost invocate în mod corect câtă vreme aceasta a dovedit existenţa unui interes constând în buna funcţionare a societăţii asigurată de plata salariilor.
Pe fondul acţiunii, prima instanţă a reţinut că prevederile art. 452 alin. 2 lit. c din presupune ca sumele reprezentând fond de salarii să existe în patrimoniul reclamantului. Or, suma de 107.826 lei reprezintă doar o creanţă, banii aflându-se în patrimoniul terţului poprit. Separat de aceasta, s-a arătat că reclamanta nu a făcut dovada ,,caracterului necesar plăţii drepturilor salariale”, apreciind că balanţa de verificare sintetică aferentă lunii martie 2011 nu poate fi o dovadă în acest sens.
În termen legal, prin memoriul din data de 30.05.2011, împotriva sentinţei la care s-a făcut referire, a declarat recurs reclamanta SC P.R., care a adus critici ce vizează nelegalitatea şi netemeinicia acesteia.
În motivarea recursului, s-a arătat că în mod eronat a fost reţinută împrejurarea că nu s-a făcut dovada că sumele pentru care s-a solicitat desfiinţarea popririi nu există în contul reclamantului şi că nu este dovedită situaţia pentru care sunt aplicabile prevederile art. 452 alin.2 lit. c din Codul de procedură civilă. S-a arătat că argumentul instanţei constituie o adăugare nepermisă la lege, art. 452 alin.2 lit. c din Codul de procedură civilă neinstituind situaţia la care se face referire, respectiv ca fondul de salarii să existe în conturile reclamatei. Se arată şi faptul că balanţa sintetică aferentă lunii martie 2011 face pe deplin dovada împrejurării că suma la care se referă acţiunea promovată are destinaţie de drepturi salariale.
Examinând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, tribunalul constată că acesta este nefondat şi-l va respinge ca atare.
Tribunalul apreciază întemeiată critica referitoare la împrejurarea că prevederile legale ce reglementează situaţiile în care nu este admisibilă executarea silită prin poprire nu impune nevoia ca sumele poprite să se găsească în patrimoniu reclamantului, aşa încât să fie realizată situaţia premisă a art. 452 alin. 2 lit. c din Codul de procedură civilă.
Este adevărat că destinaţia unor sume poate fi stabilită de un agent economic doar după ce acestea se găsesc în patrimoniul său şi nu atunci când fac obiectul unui drept de creanţă, orice execuţie bugetară, fie doar şi la nivelul unui agent economic, exclude afectarea veniturilor.
Văzând prevederile art. 452 alin. 2 lit. c din Codul de procedură civilă, se constată că fac obiectul excepţiei sumele necesare plăţii drepturilor salariale şi nu cele care au primit o anume destinaţie, aşa încât situaţia premisă la care face referire prima instanţă nu impune în mod obligatoriu existenţa sumelor în patrimoniu reclamantului, fiind necesar doar să se facă dovada nevoii respective. Însăşi instituţia popririi presupune executarea silită a sumelor datorate debitorului de o a treia persoană, deci aflate în mâinile acesteia.
Această constatare nu are aptitudinea de a reforma în vreun fel sentinţa recurată, pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 149 alin. 4 din Ordonanţa Nr. 92 din 24 decembrie 2003, Republicată, privind Codul de procedură fiscală ,,(4) Sumele ce reprezintă venituri băneşti ale debitorului persoană fizică, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum şi ajutoarele sau indemnizaţiile cu destinaţie specială sunt supuse urmăririi numai în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă”.
Într-o atare situaţie, având în vedere că sumele urmărite prin poprirea a cărei desfiinţare a fost solicitată în prezenta cauză nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile la care face referire prevederea legală invocată, dispoziţiile aplicabile sunt cele ce rezultă din Codul de procedură fiscală.
Or, potrivit art. 149 alin. 12 din Ordonanţa Nr. 92 din 24 decembrie 2003, Republicată, privind Codul de procedură fiscală ,, [………].Din momentul indisponibilizării, [………], băncile nu vor proceda la decontarea documentelor de plată primite, respectiv la debitarea conturilor debitorilor, şi nu vor accepta alte plăţi din conturile acestora până la achitarea integrală a obligaţiilor fiscale înscrise în adresa de înfiinţare a popririi, cu excepţia sumelor necesare plăţii drepturilor salariale.”
Se desprinde astfel concluzia că doar în situaţia popririlor realizate asupra sumelor din conturile bancare, poate fi invocată excepţia de acceptare a plăţilor necesare drepturilor salariale, nu şi în cazul popririlor sumelor deţinute de alţi terţi.
Este adevărat că reglementarea excepţiei la care se face referire, ca de altfel şi a celei prev. de art. 452 alin. 2 lit. c din Codul de procedură civilă, după cum şi restricţiile inserate în art. 409 din Codul de procedură civilă, sunt determinate de nevoia de a nu afecta mijloacele de subzistenţă ale debitorului persoană fizică sau în cazul agenţilor economici, ale angajaţilor acestuia, situaţie în care se poate pune întrebarea dacă textul în discuţie nu necesită o interpretare extinsă.
În acest context, tribunalul reţine că excepţiile sunt de strictă interpretare aşa încât o interpretare în maniera arătată, care să facă posibilă acceptarea plăţilor cu destinaţii salariale şi de către alţi terţi popriţi decât banca, nu este admisibilă.
Separat de această chestiune relativă la admisibilitatea excepţiei la care se face referire în prezenta cauză, tribunalul observă că în mod just prima instanţa a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada faptului că suma asupra căreia s-a instituit poprirea este necesară plăţii salariilor. Împrejurarea că reclamata este debitoarea unei sume de 107.826 lei, cu titlu de salarii, fapt dovedit fie doar şi cu balanţa de verificare sintetică aferentă lunii martie 2011, ce a fost depusă la dosar, nu face pe deplin dovada nevoii la care se referă textul.
Reclamanta nu a probat că nu se poate dispensa de sumele ce nu pot fi încasate de la terţul poprit. Simpla evocare a unor debite cu titlu de drepturi salariale nu demonstrează implicit şi lipsa oricăror alte mijloace apte de a asigura plata salariilor. Mai mult, poate să aibă aptitudinea de a favoriza sustragerea de la executarea silită. De aceea, sintagma ,, necesare plăţii” , la care face referire art. 452 alin. 2 lit. c din Codul de procedură civilă, se impune a fi interpretată în sens restrictiv.
O astfel de concluzie este determinată de însăşi interpretarea gramaticală a textului. Din punct de vedere etimologic, termenul ,,necesar” evidenţiază un caracter indispensabil, neapărat trebuincios, care nu poate să nu existe, aşa încât este utilă excluderea altor posibilităţi, chiar şi a celor de contractare a unor împrumuturi.
În raport de toate aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 312 din Codul de procedură civilă, urmează ca instanţa să respingă recursul ca nefondat şi să menţină hotărârea ca legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de SC P.R., cu sediul în Tulcea, împotriva Sentinţei civile nr. 1608 pronunţată la data de 03.05.2011, în dosarul nr. 2863/327/2011 al Judecătoriei Tulcea, în contradictoriu cu intimatul DGFP- TULCEA, cu sediul în Tulcea, având ca obiect desfiinţare poprire.
Menţine hotărârea atacată ca legală şi temeinică.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică
??
??
??
??
