– Legea nr. 142/1998
– O.G. nr. 6/2007
Reclamanţii au calitatea de funcţionari publici, fiind numiţi, în condiţiile legii, într-o funcţie publică. Aceştia nu îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de muncă, ci se
află în raporturi de serviciu care iau naştere din actul administrativ prin care sunt numiţi în funcţie, neavând calitatea de salariaţi în sensul art. 1 din Legea nr. 142/1998.
Pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, spor pentru vechimea în muncă şi suplimente, la care se adaugă prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii.
Pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, spor pentru vechimea în muncă şi suplimente, la care se adaugă prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii.
Până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 6/2007, probată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, care nu prevăd posibilitatea acordării tichetelor de masă funcţionarilor publici.
De altfel, art. 1 din Legea nr. 142/1998 se referă la salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice şi fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă.
De altfel, art. 1 din Legea nr. 142/1998 se referă la salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice şi fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă.
Or, între părţile prezentului litigiu nu au fost încheiate contracte individuale de muncă, ci s-au stabilit între acestea raporturi de serviciu, reclamanţilor fiindu-le aplicabile dispoziţiilor Legii nr. 188/1999, alte reglementări de drept administrativ şi numai în completare normele de dreptul muncii, în măsura în care nu vin în contradicţie cu actele normative ce reglementează funcţia publică.
Se constată, aşadar, că reclamanţii nu pot beneficia de tichete de masă, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 142/1998, dispoziţii legale care stabilesc modul de salarizare a neprevăzănd posibilitatea acordării tichetelor de masă.
(Decizia civilă nr. 1237 din 07.05.2009, Secţia a VIII-a administrativ
şi fiscal)
Prin sentinţa civilă nr. 1759/19.11.2008 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, Secţia civilă, a fost respinsă acţiunea, aşa cum a fost precizată, formulată de reclamanţii A.F., B.M., B.M., C.R., C.P., C.N., D.E.a, ş.a., împotriva pârâtei Autoritatea de Sănătate Publică a Judeţului Călăraşi.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, „Salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice sau fizice, care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportate integral pe costuri de angajator.
Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale pentru unităţile din sectorul bugetar, şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori”.
Din analiza acestei norme legale, cu un evident caracter dispozitiv, iar nu imperativ, se constată că acordarea tichetelor de masă nu reprezintă o obligaţie legală pentru angajator, deci un drept câştigat pentru angajaţi, ci doar o facultate a angajatorului, iar punerea în aplicare conduce la efectuarea unei plăţi voluntare.
Mai mult decât atât, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar, şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate pentru celelalte categorii de angajatori.
442 CURTEA DE APEL BUCUREŞTI
— ■ .»
Legea nr. 142/1998 nu instituie o egalitate de tratament juridic în acordarea de tichete de masă pentru toţi salariaţii, ci angajatorii, împreună cu partenerii de dialog social (organizaţiile sindicale legal constituite sau reprezentanţii salariaţilor) au posibilitatea se stabilească, clauze privind acordarea alocaţiei individuale de hrană.
în raport de aceste reglementari, se observă deci, fără echivoc, că acordarea tichetelor de masă presupune îndeplinirea cumulativă a două condiţii: clauzele privind acordarea alocaţiei individuale de hrană sub forma tichetelor de masă să fie stabilite şi să existe surse de finanţare pentru aceste cheltuieli.
Cum în cazul în speţă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, instanţa urmează a pronunţa o soluţie de respingere a pretenţiilor formulate împotriva pârâtei.
în ceea ce priveşte a invocată de către reclamanţi, instanţa reţine că, întrucât se face referire la categorii de personal bugetar angajat în alte ministere şi cum pentru fiecare din aceste ministere s-au alocat sume diferite în funcţie de priorităţile fiecărui domeniu de activitate, nefiind în discuţie aceiaşi situaţie juridică nu se poate vorbi de o situaţie de discriminare în cauză.
împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamanţii, arătând că alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă este acordată titularilor unui contract individual de muncă şi suportată integral de persoana fizică sau juridică ce are calitatea de angajator. Astfel, pârâta era obligată să le acorde această alocaţie, întrucât au încheiat contract individual de muncă încheiat cu pârâta, raportul juridic de muncă fiind stabilit direct şi necondiţionat.
Au fost invocate dispoziţiile art. 269 C. muncii, dispoziţiile art. 53 din României şi dispoziţiile art. 14 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, apreciindu-se că s-a reţinut în mod neîntemeiat că refuzul angajatorului de acordare a valorii tichetelor de masă nu reprezintă o discriminare în raport cu alte unităţi din sectorul bugetar unde legiuitorul a instituit obligaţia angajatorului de plată a acestei alocaţii.
Legea nr. 142/1998 prevede o normă cu caracter dispozitiv, dar nu determină automat concluzia că angajaţii nu ar fi îndreptăţiţi la beneficiul său pentru că altfel s-ar goli de conţinut o prevedere legală.
Analizând actele aflate la dosar prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 3041 C. pr. civ., Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
în mod corect a apreciat instanţa de fond că reclamanţii, în calitate de funcţionari publici, nu sunt îndreptăţiţi să obţină alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă sau plata contravalorii acestora.
Analizând actele aflate la dosar prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 3041 C. pr. civ., Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamanţii au calitatea de funcţionari publici, fiind numiţi, în condiţiile legii, într-o funcţie publică. Aceştia nu îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de muncă, ci se află în raporturi de serviciu care iau naştere din actul administrativ prin care sunt numiţi în funcţie, neavând calitatea de salariaţi în sensul art. 1 din Legea nr. 142/1998.
Până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, sunt aplicabile dispoziţiile O G. nr. 6/2007, probată cu modificări prin Legea nr. 232/2007 care nu prevăd posibilitatea acordării tichetelor de masă funcţionarilor publici.
Or, între părţile prezentului litigiu nu au fost încheiate contracte individuale de muncă, ci s-au stabilit între acestea raporturi de serviciu, reclamanţilor fiindu-le aplicabile dispoziţiile Legii nr. 188/1999, alte reglementări de drept administrativ şi numai în completare normele de dreptul muncii, în măsura în care nu vin în contradicţie cu actele normative ce reglementează funcţia publică.
Se constată, aşadar, că reclamanţii nu pot beneficia de tichete de masă, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 142/1998, dispoziţii legale care stabilesc modul de salarizare a funcţionarilor publici neprevăzând posibilitatea acordării tichetelor de masă.
Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 C. pr. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
