Act administrativ. Obiectul actiunii în administrativ. Inadmisibilitatea actiunii în contencios administrativ prin care se solicita anularea unor citatii emise în cursul solutionarii unui dosar, acte de procedura supuse prevederilor speciale ale Codului de procedura civila/penala, acte în privinta legalitatii carora nu poate fi primit controlul pe calea contenciosului administrativ.
– art.1, art.2 alin.1 lit.c, art.8, art.18 din Legea nr.554/2004
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VIII A CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL, DECIZIA CIVILA NR. 2728/14.11.2011)
Prin sentinta civila nr.524/09.02.2011 Tribunalul Bucuresti a admis exceptia inadmisibilitatii invocata din oficiu si a respins actiunea formulata de reclamanta D. V. în contradictoriu cu pârâtul Presedintele Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti ca inadmisibila.
Pentru a decide astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:
Prin actiunea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 12.08.2010 si precizata în sedinta publica din 09.02.2011, reclamanta D. V. a solicitat obligarea pârâtului Presedintele Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti sa completeze în mod corespunzator citatiile în ceea ce priveste plângerea nr.17045/15.07.2010, respectiv sa mentioneze numele si adresa pârâtului, precum si sa plateasca daune morale în cuantum de 996.000.000 lei.
În motivare, reclamanta a aratat în sinteza ca plângerile sale ce fac obiectul dosarelor nr.60/753/2010 si nr.61/753/2010 nu pot fi judecate, întrucât în citatiile ce au fost emise nu s-a completat numele si adresa pârâtului, astfel cum rezulta din înscrisurile depuse la filele 81, 88-95 din dosar.
Actiunea nu a fost întemeiata în drept.
În dovedire, a solicitat încuviintarea probei cu înscrisuri.
Pârâtul nu a depus întâmpinare, desi aceasta era obligatorie în cauza.
În sedinta publica din data de 09.02.2011, tribunalul a invocat din oficiu exceptia de inadmisibilitate a cererii, asupra careia s-a pronuntat cu prioritate, potrivit dispozitiilor art.137 alin.1 Cod procedura civila.
Pornind de la dispozitiile art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004, potrivit carora “orice persoana care se considera vatamata într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata”, tribunalul a constatat ca cererea reclamantei este inadmisibila, întrucât în cauza nu este vorba despre un act administrativ tipic sau asimilat.
Astfel, citatiile emise în dosarele nr.60/753/2010 si 61/753/2010, a caror completare o solicita reclamanta, nu reprezinta acte administrative în sensul dispozitiilor art. 2 alin. 1 lit.c din Legea nr.554/2004 (actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, în regim de putere publica, în vederea organizarii executarii legii sau a executarii în concret a legii, care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice), ci acte de procedura supuse prevederilor Codului de procedura civila/penala, care nu pot face obiectul controlului în contencios administrativ.
În consecinta, tribunalul a admis exceptia de inadmisibilitate, invocata din oficiu, si a respins actiunea reclamantei ca inadmisibila.
Împotriva acestei hotarâri a formulat recurs în termen legal reclamanta D. V., aratând în esenta ca hotarârea primei instante nu este legala.
Recursul nu a fost motivat în drept, iar în dovedire au fost anexate înscrisuri.
Desi legal citat, intimatul pârât nu a formulat întâmpinare prin care sa invoce eventuale aparari.
Deliberând asupra prezentului recurs, prin prisma motivelor invocate dar si în conditiile art.3041 Cod procedura civila, a sustinerilor recurentei reclamante, a probelor administrate, a sentintei recurate, precum si a dispozitiilor legale relevante, Curtea constata ca este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru urmatoarele considerente:
Solutia este impusa de motivarea în esenta ca actele cu privire la care a fost formulata prezenta actiune si exercitat si prezentul recurs nu sunt acte administrative în sensul disp. art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004.
Asa cum corect a retinut si prima instanta, potrivit acestui text de lege, prin act administrativ se întelege “actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, în regim de putere publica, în vederea organizarii executarii legii sau a executarii în concret a legii, care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, si contractele încheiate de autoritatile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publica, executarea lucrarilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizitiile publice; prin legi speciale pot fi prevazute si alte categorii de contracte administrative supuse competentei instantelor de contencios administrativ”.
Or, citatiile emise în dosarele nr.60/753/2010 si nr.61/753/2010 nu sunt astfel de acte, ci sunt acte de procedura supuse prevederilor speciale ale Codului de procedura civila/penala, acte în privinta legalitatii carora nu poate fi primit controlul pe calea contenciosului administrativ.
În plus, mai trebuie observate si dispozitiile art.8 alin.1 si 18 din Legea nr.554/2004 în conformitate cu care “Persoana vatamata într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemultumita de raspunsul primit la plângerea prealabila sau care nu a primit niciun raspuns în termenul prevazut la art.2 alin.1 lit.h, poate sesiza instanta de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparatii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instantei de contencios administrativ si cel care se considera vatamat într-un drept sau interes legitim al sau prin nesolutionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri, precum si prin refuzul de efectuare a unei anumite operatiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim” si respectiv “Instanta, solutionând cererea la care se refera art.8 alin.1, poate, dupa caz, sa anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, sa oblige autoritatea publica sa emita un act administrativ, sa elibereze un alt înscris sau sa efectueze o anumita operatiune administrativa”.
În raport de aceste argumente, se retine ca solutia tribunalului este asadar legala si temeinica.
Sub aspectul procedurii parcursa de prima instanta (f. 4, 9), nici cu privire la aceasta nu se constata nerespectarea vreunei dispozitii legale. Astfel, instanta nu a admis o exceptie invocata de intimatul pârât printr-o eventuala întâmpinare, astfel cum în mod eronat sustine recurenta reclamanta, ci la termenul de judecata din 09.02.2011 (dupa ce a solicitat lamuriri reclamantei cu privire la pârâtul cu care se judeca în contradictoriu si cu privire la obiectul pricinii atât prin rezolutie, cât si la termenele de judecata din 12.01.2011 si din 09.02.2011) din oficiu a invocat si a pus în discutia contradictorie a partilor (a partii prezente, mai precis) exceptia inadmisibilitatii pe care a si admis-o prin sentinta civila recurata. Procedând astfel, aratând si motivele pentru care a înteles a invoca exceptia inadmisibilitatii, prima instanta a respectat inclusiv dreptul partilor la un proces echitabil prin garantarea acestora a exercitiului dreptului la aparare si la contradictorialitate.
Eventuala legalitate sau nelegalitate a procedurii parcurse în alt dosar (retinând sub acest aspect actele depuse de recurenta la dosar – f. 10-11, 15-16, 26-27, 29-30) nu poate forma obiectul prezentului recurs care se impune a fi restrâns numai la sentinta Tribunalului Bucuresti.
Cu privire la necesitatea comunicarii pe parcursul procesului a unora din actele dosarului (f. 5, 6) Curtea retine ca potrivit art.129 alin.1 Cod procedura civila “Partile au îndatorirea ca, în conditiile legii, sa urmareasca desfasurarea si finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligatia sa îndeplineasca actele de procedura în conditiile, ordinea si termenele stabilite de lege sau de judecator, sa-si exercite drepturile procedurale conform dispozitiilor art.723 alin.1, precum si sa-si probeze pretentiile si apararile”. Mai mult, recurenta, în calitate de reclamanta si deci de parte în dosar avea acces la acesta si putea obtine copiile pe care le-ar fi apreciat utile, la cerere, fara însa ca aceasta sa constituie o obligatie pentru judecatorul fondului. În sfârsit, examinând dispozitile art.304 si 3041 Cod procedura civila, aceasta critica a recurentei nu constituie nici motiv de recurs si nici motiv de nelegalitate a sentintei criticate.
În ce priveste sustinerea ca sunt multe acte dar nu sunt depuse la dosar (f. 7), aceasta nu este dovedita, motiv pentru care în temeiul art.1169 nu poate fi retinuta. În plus, nu s-a facut dovada nici a relevantei respectivelor acte pentru justa solutionare a cauzei.
Cu privire la eventuala lipsa de procedura cu partile la termenul la care s-a judecat cauza (f. 7), aceasta sustinere este neîntemeiata. În ce o priveste pe reclamanta, aceasta a fost prezenta personal, fiind si consemnate sustinerile formulate în practicaua sentintei recurate. În ce îl priveste pe pârât, dispozitiile legale în vigoare incidente în materie sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii relative, astfel ca lipsa de procedura poate fi invocata exclusiv de partea cu care a fost viciata procedura de citare, iar nu si cu partea adversa. Aceasta întrucât prevederea referitoare la legala procedura de citare este menita a proteja dreptul partii la aparare si la un proces echitabil astfel încât numai respectiva parte are dreptul si interesul sa invoce necitarea sau citarea necorespunzatoare si numai în ce o priveste. În sfârsit, la fila 79 din dosarul de fond se observa dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu pârâtul din prezenta cauza, astfel ca sustinerea referitoare la lipsa de procedura cu aceasta parte este neîntemeiata.
În sfârsit, în ce priveste critica recurentei reclamante cu privire la termenul în care a fost redactata sentinta recurata (f. 8), Curtea o apreciaza de asemenea ca fiind neîntemeiata. Pe de o parte, se retine ca termenul de redactare a sentintei este de 30 de zile (art.264 C.od procedura civila) în timp ce termenul de 15 zile este cel prevazut de lege (art.301 Cod procedura civila) pentru formularea caii de atac a recursului si curge de la comunicarea hotarârii. Pe de alta parte, respectivul termen (cel de 30 de zile) este unul relativ, astfel ca în caz de nerespectare nu este afectata validitatea actelor de procedura, nefiind deci atrasa nulitatea sentintei recurate.
Prin urmare, întrucât, fata de aceste considerente, nu exista în cauza niciunul dintre motivele prevazute de art.304, coroborat cu art.3041 Cod procedura civila, retinând si dispozitilor art.1 din Legea nr.554/2004, Curtea constata ca recursul reclamantei este nefondat, astfel ca, în temeiul art.312 Cod procedura civila acesta va fi respins ca atare, mentinându-se hotarârea atacata ca fiind legala si temeinica.
