Codul Muncii, art.79, Codul Civil, art.948 pct.2, 953, 956
Amenintarea legata de consecintele disciplinare sau penale pe care le puteau avea faptele salariatei, pentru care se întrevedea o cercetare disciplinara, nu constituie o amenintare nelegitima, de natura a vicia consimtamântul acesteia la semnarea demisiei, prin violenta psihica, iar sustinerea angajatei privind amenintarea cu un rau privind integritatea sa fizica, trebuie apreciata si prin prisma functiei ocupata în cadrul societatii, caci în raport de criteriul subiectiv al pregatirii si nivelului de cunostinte a salariatei, este putin probabil ca temerea acesteia, privind punerea în practica a presupusei amenintari sa fi fost reala, iar simpla temere reverentioasa, fata de persoanele având functii de conducere, nu este de natura a vicia consimtamântul.
Manifestarea de vointa a salariatului cu privite la încetarea din initiativa sa a contractului individual de este irevocabila, retractarea ei fiind posibila numai cu acordul expres sau implicit al angajatorului.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI-SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE, DECIZIA CIVILA NR.1067/18.02.2011)
Deliberând asupra recursului, constata urmatoarele:
Prin sentinta civila nr.5781/22.07.2010, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, în dosarul nr.48820/3/LM/2009, a fost respinsa, ca neîntemeiata, contestatia formulata de contestatoarea B.C.E., în contradictoriu cu intimata S.C. R. S.A., împotriva dispozitiei nr. **** din 30.10.2009
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca, prin dispozitia sus mentionata intimata, în calitate de angajator, a dispus încetarea contractului de munca al contestatoarei începând cu data de 01.11.2009, ca urmare a demisiei conform art. 79 Codul muncii.
Prin înscrisul datat de contestatoare – 28.10.2009, înregistrat de angajator sub nr. **** din 28.10.2009, aceasta aduce la cunostinta demisia din cadrul R., fara nicio alta mentiune.
Pe cererea de demisie s-a facut mentiunea de catre reprezentanti angajatorului ca se renunta partial la preaviz, urmând ca încetarea contractului individual de munca sa aiba loc la 01.11.2009.
Prin cererea din 30.10.2009, înregistrata sub nr.25308, contestatoarea a solicitat angajatorului sa aprobe retragerea cererii de demisie depusa la 28.10.2009, motivând ca a dat-o fiind supusa la presiuni psihice si amenintari cu tribunalul si închisoarea.
Demisia constituie, conform art. 79 alin.1 Codul muncii, actul unilateral de vointa a salariatului, care, printr-o notificare scrisa, comunica angajatorului încetarea contractului individual de munca, dupa împlinirea unui termen de preaviz.
Emiterea unei decizii de încetare a raporturilor de munca prin demisie este facultativa pentru angajator, necesitatea anularii intervenind doar în situatia în care s-ar constata ca nu a existat intentia salariatului de a demisiona.
Fata de faptul ca nu exista obligativitatea emiterii deciziei care sa constatate demisia, legea nu prevede nici îndeplinirea unor conditii de forma a acestui act, sustinerile contestatoarei în sensul ca actul trebuia sa fie semnat de directorul societatii neputând fi retinute. De altfel, prin decizia nr. **** 3.11.2008 emisa de Directorul Executiv Resurse Umane, depusa la dosar, s-a facut dovada calitatii de împuternicit al societatii a persoanei care a semnat decizia.
Emiterea deciziei ce constata demisia în perioada în care salariata s-a aflat în concediu medical nu afecteaza valabilitatea acesteia, art. 60 alin.1 litera a Codul muncii fiind aplicabil doar în ipoteza concedierii.
Cât priveste posibilitatea revocarii demisiei în perioada de preaviz, se retine ca legislatia muncii nu contine un text care sa acopere o asemenea ipoteza, doctrina si practica fiind în sensul ca manifestarea de vointa a salariatului cu privire la încetarea, din initiativa sa, a contractului individual de munca este irevocabila; retractarea ei este posibila numai cu acordul expres sau implicit al angajatorului, care în speta nu a existat.
Pentru a fi valabil consimtamântul trebuie sa nu fie alterat de vreun viciu de consimtamânt. Violenta consta în amenintarea unei persoane cu un rau care îi produce o temere ce o determina sa încheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi încheiat. Pentru a fi viciu de consimtamânt violenta trebuie sa fie determinanta pentru încheierea actului juridic si sa fie injusta (ilicita, nelegitima).
Contestatoarea arata ca depunerea demisiei la data de 28.10.2009 , a avut loc în conditiile în care în acea zi se afla în concediu medical, fiind chemata în mod imperativ la serviciu de catre sefa de compartiment, pentru a da explicatii în legatura cu întocmirea unui act aditional. La presiunea sefelor de compartiment si departament, s-a deplasat la sediul societatii din Calea Victoriei, unde se afla sefa de divizie, cele trei persoane cerându-i sa-si dea demisia, altfel nu va putea parasi încaperea decât daca se va arunca pe fereastra.
Contestatoarea a afirmat ca s-a prezentat la camera de garda a Spitalului Municipal, în ziua de 28.10.2009, (ca urmare a faptului ca în seara zilei de 27.10.2009 s-a simtit rau), când i s-a prescris concediul medical, astfel ca s-a întors acasa, de unde a plecat la serviciu doar la insistenta sefei de compartiment. În raspunsul la interogatoriu, la întrebarea 22, contestatoarea neaga ca s-a prezentat la spital la ora 13.30, lasând sa se înteleaga, asa cum rezulta si din cererea de chemare în judecata, ca deplasarea la medic a avut loc în cursul diminetii, fiindu-i rau înca din seara zilei de 27.10.2009.
Din înscrisurile medicale eliberate de Spitalul Municipal, comunicate intimatei la cererea acesteia, a rezultat ca prezentarea la camera de garda a avut loc la data de 28.10.2009, orele 13.31, în urma recomandarii medicului de la spital fiind eliberat certificatul medical din 29.10.2009 , de catre medicul de familie. Concluzia este ca prezentarea la spital a avut loc dupa discutiile de la serviciu si scrierea demisiei, asa încât nu se poate retine ca se afla în starea de tulburare provocata de boala, care a determinat-o sa ia o decizie pe care altfel nu ar fi luat-o.
Prin raspunsul la interogatoriu, la întrebarile numerotate cu 1 si 2, contestatoarea arata ca nu îsi aminteste daca a dat o nota explicativa la data de 27.10.2009 si neaga faptul ca i s-a solicitat sa completeze aceasta nota explicativa la data de 28.11.2009.
La dosar a fost depusa declaratia din 27.10.2009, completata la data de 28.10.2009, data de contestatoare, prin care i se solicita explicatii cu privire la întocmirea unui act aditional la un contract de munca.
Prima instanta a constatat din înscrisurile depuse ca, la 27.10.2009, salariatei i s-au cerut explicatii cu privire la îndeplinirea obligatiilor de serviciu, imputându-i-se ca a pus la dispozitia unui angajat o copie a unui act, desi nu exista originalul, fiind banuita ca a aplicat semnatura salariatului prin copierea de pe un alt act.
Prima instanta a apreciat, în acest context, în care se contura o posibila abatere disciplinara sau chiar infractiune, prin falsificarea unui înscris, eventualele afirmatii ale sefilor contestatoarei în fata carora au fost date explicatiile, ca fapta sa constituie neglijenta în serviciu si risca sa faca puscarie, nu apar ca nelegitime, pentru a fi echivalate cu violenta morala.
Declaratia martorei ascultate în cauza, care a relatat ca prin amenintarea cu puscaria, contestatoarea a fost determinata sa-si dea demisia, fiind aproape sechestrata, este irelevanta, întrucât faptele sunt cunoscute din spusele contestatoarei, si nu direct, martora fiind de altfel subiectiva în calitate de prietena a partii.
Faptul ca salariatele aflate pe pozitii superioare ierarhic contestatoarei, actionând ca reprezentanti ai angajatorului, au facut cunoscut acesteia ca este posibila tragerea la raspundere disciplinara sau penala, nu are natura ilicita, astfel ca nu se poate retine vicierea consimtamântului în decizia de a demisiona. Angajatorul are prerogativa disciplinara, exercitiul unui drept neputând constitui violenta, iar în situatia în care o culpa profesionala se înscrie în tiparul unei fapte penale, dreptul persoanei vatamate de apela la organele de cercetare penala sau la instanta deriva de asemenea din lege.
Având în vedere împrejurarile depunerii demisiei, salariata a ales varianta încetarii raporturilor de munca în acest fel pentru evitarea unei actiuni disciplinare, care, asa cum am aratat, constituie un drept al angajatorului, nefiind cuprinsa în sfera ilicitului.
Împotriva acestei hotarâri, a declarat recurs, în termen si motivat contestatoarea B.C.E..
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozitiile art.304 pct.9 si art.3041 Cod procedura civila, recurenta a aratat ca, instanta de fond a interpretat în mod eronat dispozitiile art.948 pct.2, 953, 956 Cod civil, deoarece a considerat ca amenintarea exercitata de 3 persoane asupra recurentei, în sensul ca nu va putea parasi încaperea în care se afla, fara sa semneze demisia, decât daca va sari pe geam, nu reprezinta violenta psihica.
Din adeverinta eliberata de Spitalul Municipal rezulta ca, dupa discutia cu cele 3 persoane-angajate ale intimatei, s-a dus la camera de garda, în conditiile în care suferise un atac de panica, deci a dovedit ca atitudinea celor 3 persoane i-a creat o stare puternica de temere, în absenta careia nu ar fi semnat demisia.
A mai aratat ca martora K.V. a confirmat starea de frica si de boala în care se afla, precum si faptul ca initial a fost la spital în aceeasi zi dimineata si a sunat-o.
Instanta de fond porneste de la ideea ca “se contura o posibila abatere disciplinara sau chiar infractiune”, retinând ca din acest motiv recurenta si-ar fi dat demisia, ceea ce însemna de fapt încalcarea prezumtiei de nevinovatie. Instanta a retinut ca recurenta a întocmit un act aditional la contractul de munca al unui salariat, respectiv ca a pus la dispozitia acestuia copia respectivului act, desi nu exista originalul, fiind banuita ca ar fi aplicat semnatura salariatului prin copierea de pe un alt act. În mod normal singurul care putea sa-si conteste semnatura era salariatul, care daca era interesat sa intre un posesia actului respectiv putea sa semneze în original.
În realitate, recurenta nu a savârsit faptele de care era acuzata, iar instanta nu era chemata sa analizeze pretinsa abatere de care a fost acuzata, pentru care nu s-au administrat probe, ci sa verifice daca a fost supusa la violente psihice.
Faptul ca a fost amenintata ca nu va iesi din încaperea în care era decât daca semneaza demisia, este o amenintare cu un rau iminent, deoarece se afla la etajul 8, iar sugestia care i s-a facut ca a ales între a semna demisia si a sari pe geam a fost de natura sa-i produca o stare puternica de teama, în afara careia nu ar fi semnat demisia. Nu se poate face abstractie de faptul ca îi era rau din cauza tensiunii si a inimii, starea de sanatate fiind dovedita cu acte medicale.
A mai aratat ca instanta a încalcat dispozitiile art.61-67 Codul muncii, deoarece a apreciat, contrar acestora, ca demisia a fost data cu îndeplinirea prevederilor legale.
Din probele administrate în cauza a rezultat ca:
Demisia recurentei este rezultatul unui viciu de consimtamânt, deoarece i-a fost smulsa prin violenta psihica, deci trebuie dispusa anularea ei.
Demisia recurentei nu este un act unilateral de vointa liber exprimata, fiind silita sa-si dau demisia, astfel încât instanta trebuia sa constate ca în realitate prin dispozitia atacata s-a dispus o concediere ilegala, abuziva cu încalcarea dispozitiilor art. 61-67 Codul muncii.
A mai aratat ca s-a simtit foarte rau începând cu seara zilei de 27.10.2009, iar pe data de 28.10.2009 s-a prezentat la Camera de Garda a Spitalului Municipal, unde a fost consultata de urgenta. S-a constatat ca avea o tensiune foarte ridicata, pe fondul unei cardiopatii ischemice si i s-a propus internarea.
A refuzat internarea si a solicitat sa i se dea tratamentul acasa, deoarece avea în îngrijire pe fratele meu si pe mama acesteia care aveau nevoie de prezenta zilnica a recurentei.
S-a întors acasa de la Spitalului Municipal si dupa circa o ora a fost sunata de sefa de compartiment, S.C., care i-a solicitat imperativ sa se prezinte la locul de munca, având de rezolvat probleme care nu sufera amânare, desi recurenta a informat-o ca nu se simte bine si ca este în concediu medical.
În legatura cu ora prezentarii la Spitalului Municipal, recurenta a învederat ca, daca s-ar fi prezentat dimineata la serviciu asa cum s-a sustinut in întâmpinare, sefa acesteia, d-na S. nu avea motiv sa o sune, ori din felul în care au fost puse întrebarile rezulta ca se recunoaste faptul ca a fost sunata sa se prezinte la serviciu.
Martora propusa de recurenta a aratat ca s-a dus dimineata la spital si a sunat-o sa-i spuna ca se simte rau. I-a spus martorei ca se simte rau, deoarece sunt prietene si în caz de urgenta putea apela la ea sa o ajute, deoarece recurenta îl are în îngrijire pe fratele si mama acesteia.
A mai aratat recurenta ca pârâta a depus declaratii notariale, date la data de 19.07.2010, în loc sa aduca angajatele în instanta pentru a fi audiate ca martori, fapt ce se explica prin teama paratei ca s-ar fi putut stabili adevarul în legatura cu cele întâmplate.
În plus, în mod evident angajatele s-au dus la cu declaratii dinainte pregatite, sens în care solicita înlaturarea probatoriului pe care pârâta încearca sa-l administreze prin declaratii notariale, deoarece martorii trebuie ascultati in conditiile prevazute de art. 192-198 Cod procedura civila.
Cu toate ca recurenta se simteam foarte rau, s-a prezentat la sediul din Calea Dorobantilor nr. 164, unde sefa de compartiment i-a reprosat ca nu a întocmit la timp un act aditional la contractul individual de munca al unui angajat si i-a cerut în mod imperativ sa-si dea demisia, deoarece fapta sa înseamna neglijenta în serviciu si risca sa fac puscarie.
Vazând ca refuza, S.C., împreuna cu sefa de departament, S.A.M., profitând de starea în care se afla, a fortat-o sa se urce într-un autoturism si a fost condusa la sediul din Calea Victoriei nr.37, unde se aflau cu probleme de serviciu si directorul Diviziei Servicii de Resurse Umane, A.D., care, probabil le-a solicitat celor doua sa o conduca acolo.
Împreuna, cele trei doamne, i-au spus ca nu va pleca de acolo decât daca va sari pe geam de la etajul 8, unde se afla sau daca îsi da demisia.
Scopul prezentei celor trei persoane cu functii de conducere a fost în mod evident exercitarea unor presiuni psihice, iar recurenta nu avea cum sa cheme un martor sa fie de fata, deoarece nu ar fi fost lasat nimeni sa intre. Având în vedere starea în care se afla, precum si presiunile la care a fost supusa, recurenta a fost constrânsa sa scrie respectiva demisie, dupa care a sunat-o pe prietena sa, K.M.V., pe care a rugat-o sa o ajute sa ajunga acasa, aceasta conducând-o cu un autoturism.
Martora audiata la cererea recurentei a aratat ca era într-o stare de rau si de tulburare, astfel încât nu a avut curajul sa plece singura acasa.
Ulterior, dupa ce si-a luat medicamentele, s-a dus din nou la Camera de garda, unde data fiind starea în care se afla, s-a consemnat prezentarea recurentei si s-au întocmit acte. Initial i s-a propus si de dimineata internarea, dar a refuzat, deoarece trebuia sa aiba grija de mama si de fratele sau.
Atunci când a raspuns la interogatoriu a înteles ca este întrebata când s-a prezentat initial la spital, iar prima prezentare a fost dimineata, când a fost îndrumata sa se adreseze medicului de familie. Prezenta recurentei a fost înregistrata în registre abia a doua oara, starea fiind mult mai grava si pentru a fi acoperiti medicii, daca i se facea mai rau, deoarece refuzase internarea.
A mai aratat ca actele medicale depuse de pârâta, nu fac decât sa confirme ca si dupa discutia cu cele 3 angajate care i-au impus sa-si dea demisia, era într-o stare medicala extrem de proasta, având tensiune mare, care provoaca stari de vertij, dureri de cap, probleme de concentrare.
In registru s-a consemnat ca la ora 13, 30 s-a prezentat la camera de garda având “atac de panica”, iar acest aspect dovedeste ca a fost supusa la presiuni psihice din partea angajatelor pârâtei.
Recurenta sustine ca decizia atacata este de fapt o concediere abuziva, deoarece a fost supusa la presiuni psihice pentru a-i da demisia. Nu existau motive de concediere si, pentru a evita atacarea unei decizii în instanta, a fost fortata sa semneze demisia.
A mai aratat ca instanta de fond a încalcat dispozitiile art.60 al.1, 74, 76, 78 din Codul muncii, deoarece în ciuda probelor administrate în cauza, în mod nelegal nu a calificat decizia prin care se ia act de demisie ca o decizie de desfacere a contractului de munca si nu a analizat daca este emisa cu respectarea dispozitiilor legale aplicabile în astfel de situatii.
Astfel, decizia atacata, desi se numeste de încetare a contractului de munca este o decizie de concediere emisa în perioada în care era în concediu medical, deci cu încalcarea art.60 al.1 lit. a din Codul muncii.
În plus decizia mentionata este emisa cu încalcarea disp.art.74 Codul muncii, deci se aplica, in principal, dispozitiile art.76 Codul Muncii si in subsidiar dispozitiile art.78 Codul muncii.
În literatura juridica se arata ca “doctrina concedierii implicite”din dreptul englez se poate aplica în practica judiciara si consta în “recunoasterea dreptului unui salariat care a demisionat de a dovedi ca demisia nu a fost decât urmarea comportamentului patronului, care a facut imposibila continuarea raportului de munca, deci ca, în realitate a intervenit concedierea, salariatul a fost fortat sa demisioneze, fiind vorba de fapt de o concediere nelegala, abuziva.”
Chiar daca instanta nu va constata ca decizia de încetare a contractului de munca, este de fapt o concediere, ea poate fi atacata în justitie în baza art.283 lit.a din Codul muncii.
În mod nelegal, instanta de fond a retinut ca decizia atacata, prin care se ia act de demisia recurentei este legala, deoarece recurenta a revenit asupra demisiei înainte de emiterea deciziei si înainte de încetarea contractului de munca”, respectiv a revocat demisia la data de 30.10.2009, iar contractul de munca urma sa înceteze de la 1.11.2009.
Î.C.C.J.- S.C.A.F. a statuat prin decizia nr. **** 26.10.2007: “demisia ca act juridic unilateral îsi produce efectele de la data ia care cealalta parte ia act de manifestarea de vointa, iar nu din momentul manifestarii de vointa propriu zise, în caz contrar ajungându-se la o înfrângere a principiului revocabilitatii actelor juridice unilaterale”.
În prezentul caz angajatorul a dispus încetarea contractului de munca de la 01.11.2009, iar revocarea demisiei a fost anterioara -30.10.2009.
Î.C.C.J. a statuat ca prin admisibilitatea revenirii la demisie se respecta si prevederile art. 1 din Protocolul 1 al CEDO, întrucât asa cum s-a decis în practica Curtii, termenul de bun” cuprinde si alte drepturi si interese care constituie active si pot fi considerate drepturi de proprietate”.
Prin întâmpinarea intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauza, prin prisma criticilor formulate si tinând seama de dispozitiile art.3041 Cod procedura civila, Curtea retine urmatoarele:
Sunt nefondate criticile recurentei, referitoare la gresita interpretare si aplicare a dispozitiilor art. art.948 pct.2, 953, 956 Cod civil, art.61-67 din Codul muncii, în conditiile în care sustinerile recurentei-contestatoare din cadrul contestatiei si la interogatoriul administrat de instanta la cererea partii adverse sunt contrazise de înscrisurile depuse la dosar, ceea ce este de natura a naste un puternic dubiu cu privire la sinceritatea acestei.
Evident, într-un litigiu de munca, dovedirea vicierii consimtamântului angajatului în ceea ce priveste actul demisiei ridica dificultati de probatiune, si tocmai de aceea coroborarea probatoriului si a celor mai mici indicii este necesara.
Astfel, contestatoarea a afirmat ca s-a prezentat la camera de garda a Spitalului Municipal, în ziua de 28.10.2009, (ca urmare a faptului ca în seara zilei de 27.10.2009 s-a simtit rau), când i s-a prescris concediul medical, astfel ca s-a întors acasa, de unde a plecat la serviciu doar la insistenta sefei de compartiment, situatie de fapt confirmata si de martora K.V.M., iar în raspunsul la interogatoriu, la întrebarea 22, neaga ca s-a prezentat la spital la ora 13.30, lasând sa se înteleaga, asa cum rezulta si din cererea de chemare în judecata, ca deplasarea la medic a avut loc în cursul diminetii, fiindu-i rau înca din seara zilei de 27.10.2009.
Aceeasi pozitie o are contestatoarea si în interogatoriul pe care îl propune spre a fi luat intimatei, întrebarile 1 si 2, astfel încât precizarile si explicatiile date prin cererea de recurs, sub acest aspect, nu vor fi retinute.
Însa, din înscrisurile medicale eliberate de Spitalului Municipal, depuse de intimata la dosarul de fond, a rezultat ca prezentarea la camera de garda a avut loc la data de 28.10.2009, orele 13.31, în urma recomandarii medicului de la spital fiind eliberat certificatul medical din 29.10.2009, de catre medicul de familie.
Prin urmare, este justificata concluzia instantei de fond ca prezentarea la spital a avut loc dupa discutiile de la serviciu si scrierea demisiei, contrar sustinerilor de mai sus.
De asemenea, raspunzând la interogatoriul propus de intimata, contestatoarea arata ca nu îsi aminteste daca a dat o nota explicativa la data de 27.10.2009 si neaga faptul ca i s-a solicitat sa completeze aceasta nota explicativa la data de 28.11.2009, în conditiile în care la dosar este depusa declaratia contestatoarei din 27.10.2009, completata la data de 28.10.2009, prin care i se solicita explicatii cu privire la întocmirea unui act aditional la un contract de munca.
Se observa ca aceasta nota explicativa este data în preziua semnarii demisiei, când recurenta a luat cunostinta de fapta cercetata, astfel încât nu se poate retine nici faptul ca actul demisiei i-ar fi fost impus profitând si de tulburarea, emotia produsa salariatei de aflarea faptei în legatura cu care i s-au cerut explicatii.
Amenintarea invocata de recurenta, legata de consecintele disciplinare sau penale pe care le puteau avea faptele recurentei-contestatoare, pentru care se întrevedea o cercetare disciplinara, nu constituie o amenintare nelegitima, de natura a vicia consimtamântul acesteia la semnarea demisiei prin violenta psihica, instanta de fond marginindu-se sa constate aceasta, fara a cerceta faptele în sine.
Cât priveste prezentarea recurentei la ora 13, 30 la camera de garda având “atac de panica”, acest aspect nu este de natura a conduce la prezumtia ca recurenta-contestatoare a fost supusa la presiuni psihice din partea angajatelor pârâtei, fiind aproape sechestrata si amenintata de acestea cu un rau privind integritatea sa fizica, asa cum sustine recurenta, o atare prezumtie simpla fiind necesar oricum a se corobora si cu alte probe, care în cauza nu exista.
În acest sens, trebuie avut în vedere si faptul ca functia ocupata de recurenta în cadrul societatii era aceea de specialist resurse umane, astfel încât, dupa acest criteriu subiectiv al pregatirii si nivelului de cunostinte al recurentei, este putin probabil ca temerea acesteia, privind punerea în practica a presupusei amenintari, sa fi fost reala, iar simpla temere reverentioasa, fata cele trei persoane având functii de conducere, nu este de natura a vicia consimtamântul.
De asemenea, se retine ca declaratiile extrajudiciare apartinând celor trei angajate ale societatii, nu au fost avute în vedere de prima instanta la pronuntarea sentintei atacate, nefiind date în conditiile art.192-198 Cod procedura civila, astfel ca si aceasta critica este nefondata.
În aceste conditii, nu existau temeiuri pentru a califica decizia contestata, prin care se ia act de demisie, ca fiind o decizie de concediere abuziva, supusa dispozitiilor legale aplicabile în aceasta materie, sentinta primei instante fiind legala si temeinica si sub acest aspect.
Curtea nu poate primi nici motivul de recurs prin care se invoca faptul ca recurenta a revenit asupra demisiei înainte de emiterea deciziei si înainte de încetarea contractului de munca”, întrucât, asa cum corect a apreciat si prima instanta, manifestarea de vointa a salariatului cu privire la încetarea din initiativa sa a contractului individual de munca este irevocabila, retractarea ei fiind posibila numai cu acordul expres sau implicit al angajatorului.
Demisia nu trebuie aprobata de angajator, caruia doar trebuie sa i se aduca la cunostinta, si, mai mult decât atât, nu este necesar ca angajatorul sa emita o decizie privind încetarea contractului.
Or, în speta, asa cum rezulta din mentiunile înscrise pe cererea recurentei (fila 44 dosar fond), angajatorul a luat act de manifestarea de vointa a salariatei în sensul încetarii raportului de munca prin demisie la data de 28.10.2009, când s-a si decis cu privire la numarul de zile de preaviz, actul fiind înregistrat în evidentele societatii cu aceeasi data, astfel încât retractarea ulterioara a demisiei, în lipsa acordului intimatei, nu mai era posibila.
Pentru considerentele mai sus expuse, vazând si dispozitiile art. 312 Cod procedura civila, Curtea va respinge recursul ca nefondat
