– art.69 alin.1 lit. d şi alin.4 şi 5 din Legea nr.393/2004 privind statutul aleşilor locali;
– art.57 alin.4 din Legea nr.215/2001
De vreme ce pentru sancţiuni mai uşoare cum sunt mustrarea şi avertismentul este necesară aducerea la cunoştinţă consilierilor a motivelor de sancţionare cu cel puţin 5 zile înaintea şedinţei, această condiţie se impune cu necesitate şi în cazul aplicării sancţiunii celei mai severe. Această concluzie se desprinde şi din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art.69 din Legea nr.393/2004, dispoziţiile alin.4 fiind de natură a adăuga cerinţe suplimentare de ordin material privind faptele pentru care se poate dispune eliberarea din funcţie a viceprimarului care se adaugă condiţiilor de ordin procedural prevăzut la alin.2 al art.69 din Legea nr.393/2004.
Eliberarea din funcţie a viceprimarului se poate realiza conform art.69 alin.4 din Legea nr.393/2004 numai dacă se face dovada că viceprimarul a încălcat , celelalte legi ale ţării sau a prejudiciat interesele ţării, ale unităţii administrativ – teritoriale sau ale locuitorilor din unitatea administrativ – teritorială respectivă. Textul de lege invocat răstoarnă aşadar sarcina probei şi obligă emitentul hotărârii de eliberare din funcţie să facă această dovadă.
Decizia nr. 1797 din 3 noiembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia Comercială şi de Administrativ şi Fiscal
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Prahova, sub nr.891/105/2010, reclamantul UGA a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local B şi Primăria B prin Primar, anularea HCL nr.4/11.02.2010 prin care s-a decis eliberarea sa din funcţia de viceprimar, reîncadrarea sa în funcţia deţinută şi obligarea Primăriei B de a-i plăti contravaloarea indemnizaţiilor cuvenite ca viceprimar de la data de 11.02.2010 şi până la reîncadrarea sa efectivă.
Prin sentinţa nr. 316 din 11 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Prahova – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, s-a admis acţiunea formulata de reclamantul U G A şi a anulat HCL nr.4/11.02.2010 dispunând reîncadrarea reclamantului în funcţia de viceprimar.
Prin aceeaşi sentinţă a fost obligată pârâta Primăria prin primar, la plata către reclamant a contravalorii indemnizaţiilor cuvenite ca viceprimar de la data de 11.02.2010 şi până la data reîncadrării efective şi obligaţi pârâţii către reclamant la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4,3 lei.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Primăria, prin Primar şi Consiliul Local, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs arată că hotărârea face o analiză critică a temeiului de drept invocat în H.C.L. nr.4/11.02.2010, ajungând la concluzia greşită că dispoziţiile art.57, al.4 din legea nr.215/2001 – republicată, nu-şi au aplicabilitate în cauză şi că, temeiul de drept corect ar fi dispoziţiile art. 69, al. 1, lit. D şi al.4 şi 5, din legea nr.393/2004 actualizată, care se regăseşte şi în Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Consiliului Local, respectiv în dispoziţiile art. 118, al.4 şi 5.
Or, instanţa de fond a omis să se refere la principiul de drept potrivit căruia legea specială se completează şi se coroborează cu legea generală. în speţă, legea generală a Administraţiei Publice Locale-nr.215/2001 republicată – completează legea specială privind Statutul aleşilor locali-nr.393/2004 – în baza căreia a fost elaborat şi Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Local. în acest sens se exprimă şi al.5 al art.69, din legea nr.393/2004, care precizează că la eliberarea din funcţie se aplică în mod corespunzător prevederile legii nr.215/2001.
În consecinţă, instanţa de fond putea constata că temeiul de drept este incomplet şi avea posibilitatea să dispună completarea de rigoare, iar nu anularea H.C.L. nr.4/11.02.2010, pentru că indicarea unui ternei de drept incomplet nu constituie un motiv de anulare a unui act administrativ.
Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, a actelor normative ce au incidenţă în cauză, precum şi sub toate aspectele conform art. 3041 C.pr. civ., Curtea a reţinut următoarele:
Prin acţiunea introductivă reclamantul UGA a solicitat anularea H.C.L. nr.4/11.02.2010 prin care s-a dispus eliberarea sa din funcţia de viceprimar, avându-se în vedere expunerea de motive nr.3345/9.02.2010 a Primarului com. B şi prevederile art.118 alin.1, lit. d, art.118 alin.4 şi 5 din HCL B nr.17/2008, art.49 alin.1 şi art.57 alin.4 din Legea nr.215/2001.
Potrivit art.118 alin.1 lit. d şi art.118 alin.4 şi 5 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului local al comunei B, pentru abateri grave şi repetate, săvârşite în exercitarea mandatului de viceprimar, persoanei în cauză i se poate aplica sancţiunea eliberării din funcţie. Aplicarea sancţiunii poate fi făcută numai dacă se face dovada că viceprimarul a încălcat Constituţia, celelalte legi ale ţării sau a prejudiciat interesele ţării, ale comunei sau ale locuitorilor comunei.
Aceste dispoziţii legale se regăsesc şi în dispoziţiile art.69 alin.1 lit. d şi alin.4 şi 5 din Legea nr.393/2004 privind statutul aleşilor locali, eliberarea din funcţia de viceprimar a reclamantului reprezentând o sancţiune, aşa cum impun textele legale mai sus-menţionate, nefiind aplicabile dispoziţiile art.57 alin.4 din Legea nr.215/2001, privind schimbarea din funcţie a viceprimarului, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.
Astfel, potrivit art.69 alin.1 din Legea nr.393/2004 privind statutul aleşilor locali, pentru abateri grave şi repetate săvârşite în exercitarea mandatului de viceprimar persoanei în cauză i se poate aplica drept sancţiune disciplinară supremă eliberarea din funcţie, dar aceasta la propunerea motivată a primarului, iar motivele care justifică propunerea de sancţionare vor fi aduse la cunoştinţă consilierilor cu cel puţin 5 zile înaintea şedinţei, dispoziţii legale care în speţă nu au fost respectate întrucât expunerea de motive privind eliberarea din funcţie a fost înregistrată sub nr.3345/9.02.2010, nefiind astfel îndeplinită condiţia aducerii la cunoştinţa consilierilor a motivelor care justificau propunerea de sancţionare cu cel puţin 5 zile înaintea şedinţei.
Deşi aceste dispoziţii legale vizează cazul aplicării sancţiunilor prevăzute de art.69 alin.1 lit. a) şi b) iar nu litera d) instanţa de recurs apreciază că de vreme ce pentru sancţiuni mai uşoare cum sunt mustrarea şi avertismentul este necesară aducerea la cunoştinţă consilierilor a motivelor de sancţionare cu cel puţin 5 zile înaintea şedinţei, această condiţie se impune cu necesitate şi în cazul aplicării sancţiunii celei mai severe. Această concluzie se desprinde şi din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art.69 din Legea nr.393/2004, dispoziţiile alin.4 fiind de natură a adăuga cerinţe suplimentare de ordin material privind faptele pentru care se poate dispune eliberarea din funcţie a viceprimarului care se adaugă condiţiilor de ordin procedural prevăzut la alin.2 al art.69 din Legea nr.393/2004.
Alături de acest motiv de nelegalitate instanţa de recurs mai reţine şi faptul că eliberarea din funcţie a viceprimarului se poate realiza conform art.69 alin.4 din Legea nr.393/2004 numai dacă se face dovada că viceprimarul a încălcat Constituţia, celelalte legi ale ţării sau a prejudiciat interesele ţării, ale unităţii administrativ – teritoriale sau ale locuitorilor din unitatea administrativ – teritorială respectivă. Textul de lege invocat răstoarnă aşadar sarcina probei şi obligă emitentul hotărârii de eliberare din funcţie să facă această dovadă.Or, în cauza de faţă depunerea hotărârii contestate, a procesului verbal al şedinţei din data de 11.02.2010 şi a voturilor consilierilor prezenţi nu reprezintă documente suficiente pentru a dovedi un comportament necorespunzător în existenţa unor abateri grave care să justifice eliberarea viceprimarului din funcţie în temeiul art.118 alin.1 lit.d , art.118 alin.4 şi 5 din HCL B nr.17/2000, raportat la art.69 alin.1 lit.d din Legea nr.393/2004 şi art.69 alin.4 din Legea nr.393/2004.
Nici declaraţiile depuse în faţa instanţei de recurs nu sunt de natură a reţine în sarcina intimatului încălcarea Constituţiei, a legilor ţării sau prejudicierea intereselor ţării, ale unităţii administrativ – teritoriale sau ale locuitorilor din unitatea administrativ – teritorială respectivă. Din aceste declaraţii nu rezultă decât poate un comportament mai autoritar, dar dispoziţia legală nu sancţionează acest comportament.
Pe de altă parte, din conţinutul unor declaraţii depuse în recurs, se poate deduce că au fost date după pronunţarea hotărârii atacate. Astfel, numitul Ionescu-Luca Cătălin „declară câteva lucruri privind comportamentul domnului consilier şi fost viceprimar UGA” (fila 39).Or, aceste probe trebuiau să existe la momentul întocmirii referatului privind eliberarea din funcţie, ceea ce nu s-a întâmplat.
În consecinţă, instanţa de recurs apreciază că H.C.L. nr.4/11.02.2010 este nelegală prin nerespectarea dispoziţiilor imperative ale art.69 alin.2 din Legea nr.393/2004 şi este netemeinică în condiţiile în care intimatul Consiliul Local nu a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor cuprinse la art.69 alin.4 din Legea nr.393/2004.
Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 3041 şi 312 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursurile ca nefondate.
