Potrivit art. 16 din Legea nr. 22/1969, garanţia reţinută poate fi ridicată încetarea contractului de muncă, în situaţia în care nu a cauzat o pagubă, obligaţia restituirii revenind angajatorului.
(Trib. Bistriţa-Năsăud, s. civ., sent. nr. 33/F/27 ianuarie 2010)
Prin acţiunea înregistrată la această instanţă sub numărul de mai sus, reclamantul BC a chemat în judecată pe pârâta S.C. T S.A. Beclean, solicitând instanţei obligarea pârâtului la restituirea garanţiilor materiale reţinute pe perioada în care reclamantul a prestat activitate în cadrul societăţii pârâte, cu plata cheltuielilor de judecată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul constată faptul că între reclamant şi pârâtă s-au stabilit relaţii contractuale de muncă, în cadrul cărora pârâta a reţinut reclamantului garanţii materiale în sumă de 900 lei, aşa cum rezultă din cuprinsul întâmpinării depusă la dosar.
Aşa cum atestă pârâta prin întâmpinare, garanţia reţinută nu a fost restituită reclamantului.
Cu toate că s-a justificat nerestituirea garanţiei materiale prin existenţa unui acord al reclamantului la reţinerea sumei, urmare a unor abateri comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu, la dosarul cauzei nu s-a depus vreo dovadă în acest sens, deşi conform art. 287 din Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.
Teza imputării la data de 31.10.2007 a sumei de 940 lei nu poate fi reţinută de instanţă, pe de o parte, pentru că la dosarul cauzei nu s-a depus vreo dovadă, iar pe de altă parte, pentru că în actuala reglementare a Codului muncii prejudiciul cauzat nu mai poate fi reparat prin emiterea unei decizii de imputare, ci numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care să se constate existenţa elementelor răspunderii civile contractuale.
În acelaşi timp, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. 3 din Legea nr. 22/1969, în condiţiile în care reclamantul ar fi cauzat o pagubă la locul său de muncă, angajatorul se poate despăgubi din garanţia în numerar constituită de reclamant numai dacă paguba nu se acoperă integral în termen de o lună de la obţinerea titlului executoriu definitiv. Ca atare, conform acestui text legal, angajatorul trebuie să deţină un titlu executoriu împotriva reclamantului.
Potrivit art. 16 din Legea nr. 22/1969, garanţia reţinută poate fi ridicată încetarea contractului de muncă, în situaţia în care nu a cauzat o pagubă, obligaţia restituirii revenind angajatorului.
Cum în cauză nu s-a dovedit cauzarea vreunui prejudiciu, pârâta avea obligaţia restituirii garanţiei de 900 lei la încetarea raporturilor de muncă, respectiv la data de 1.11.2007.
Având în vedere că la dosarul cauzei nu s-a depus dovada acordului reclamantului la reţinerea garanţiilor materiale, deşi sarcina probei revenea pârâtei, că raporturile de muncă au încetat fără a se dovedi producerea unei pagube de reclamant, tribunalul în baza art. 287 din Codul muncii, art. 16 din Legea nr. 22/1969, va admite acţiunea ca fiind întemeiată şi în consecinţă va obliga pârâta să restituie reclamantului garanţia reţinută în cuantum de 900 lei.
Aşa cum s-a reţinut în practicaua hotărârii, problema prescripţiei dreptului la acţiune pe perioada decembrie 2003-17.07.2006 nu se poate pune, deoarece termenul prescripţiei începe să curgă de la data încetării raporturilor de muncă – 1.11.2007, dată la care se naşte dreptul la acţiune, respectiv de a cere restituirea garanţiei, conform dispoziţiilor art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
