Prin sentinţa civilă nr. 6600 din 10.12.2010 pronunţată de Tribunalul Sălaj s-a admis în parte acţiunea reclamantei ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE BOVINE DIN JUDEŢUL SĂLAJ – PRIN PREŞEDINTE ASOCIAŢIE P.M. împotriva pârâtei DIRECŢIA PENTRU AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ SĂLAJ şi a fost obligată pârâta ca în limita fondurilor alocate de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi în termen de 5 zile de la această alocare, să achite reclamantei un procent de 70 % din suma de 385.722 lei, contravaloare servicii de control oficial al performanţelor de producţie la bovine în judeţul Sălaj.
S-a respins ca nefondată cererea privind obligarea pârâtei la dobânda legală. S-a dispus rezilierea contractului încheiat între părţi la 21.12.2006, sub nr. 5996.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta ASOCIAŢIA CRESCĂTORILOR DE BOVINE DIN JUDEŢUL SĂLAJ, recursul fiind înregistrat la data de 31 ianuarie 2011.
Cu privire la recursul declarat în cauză de către reclamantă, a fost pusă în discuţie excepţia tardivităţii acestuia, prin raportare la prev. art. 287^16 alin. 1 din OUG nr. 34/2006.
În acest context, reprezentantul recurentei a solicitat instanţei să dispună în sensul recalificării căii de atac declarate, apreciind că aceasta ar i fost susceptibilă de a fi atacată cu apel, considerând că litigiul, în sine, are o natură comercială.
S-a mai arătat că, deşi contractul pe care reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile a fost încheiat ca urmare a parcurgerii unei proceduri de achiziţie publică, în baza OUG nr. 34/2006, el este unul comercial, iar, în drept, acţiunea a avut ca temei prev. art. 969 C.civ.
Constatând că această chestiune trebuie soluţionată anterior pronunţării asupra excepţiei de tardivitate, Curtea urmează a respinge cererea de recalificare a căii de atac declarate de către reclamantă, cu luarea în considerare a următoarelor:
Conform art. 286, care este inclus în Sectiunea a 9-a, intitulată „ Solutionarea litigiilor in instanţă”, a OUG nr. 34/2006, act normativ pe care reclamanta şi-a întemeiat demersul:
„(1) Procesele şi cererile privind actele autorităţilor contractante emise înainte de încheierea contractului, precum şi acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire se soluţionează în primă instanţă de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante.
(1^1) Procesele şi cererile privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de către secţia comercială a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante. Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător…”.
Or, din aceeaşi secţiune face parte şi art. 287^16, alin. 1 al acestui articol stipulând că: ”(1) Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul se judecă, după caz, în condiţiile art. 286 alin. (1) de secţia contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel şi ale art. 286 alin. (1^1) de secţia comercială a curţii de apel.”
Ca atare, prin raportare la acest text imperativ, cu caracter derogator faţă de procedura aplicabilă litigiilor de drept comun date în competenţa de soluţionare a secţiilor comerciale ale tribunalelor, nu se poate susţine cu temei că sentinţa pronunţată, prin care au fost validate, în parte, pretenţiile reclamantei derivând din modul în care achizitorul a înţeles să-şi aducă la îndeplinire obligaţiile rezultate din contractul nr. 5996/21.12.2006, încheiat ca urmare a derulării unei proceduri de achiziţie publică, în baza OUG nr. 34/2006, ar fi susceptibilă de a fi atacată cu apel, disp. art. 720 indice 8 C.pr.civ. nefiind aplicabile în cauză.
Mai mult, Curtea nu poate valida susţinerile conform cărora contractul încheiat între cele două părţi ar avea o natură comercială, prevederile art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 fiind de natură să contrazică o astfel de abordare.
Aşa fiind, cererea de recalificare a căii de atac va fi respinsă, cu luarea în considerare a principiului „specialia generalibus derogant”.
În cea ce priveşte excepţia tardivităţii declarării recursului, se ia act de prev. art. 287 indice 16 alin. 1 din OUG nr. 34/2006, care statuează imperativ în sensul în care termenul de exercitare a căii de atac este de 5 zile de la comunicare.
Or, după cum rezultă din dovada de la dosarul de fond, motivarea sentinţei i-a fost comunicată reclamantei la data 14.01.2011, iar conform art. 102 alin. 1 C.pr.civ., termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. 1 C.pr.civ., neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
Drept urmare, în baza considerentelor mai sus reţinute şi a textelor legale invocate, recursul reclamantei va fi respins ca tardiv, păstrându-se în întregime sentinţa atacată, înregistrarea lui la data de 31.01.2011 fiind făcută cu depăşirea termenului defipt de lege şi cu ignorarea principiului legalităţii căilor de atac.
Recursul fiind soluţionat în temeiul unei excepţii, se apreciază de către instanţă că este de prisos a mai fi analizate motivele de recurs privind fondul cauzei. (Judecător Mirela Budiu)
