Art. 111 alin. 2 din Legea nr. 69/1991 prevede că, cu 10 zile înaintea introducerii acţiunii, prefectul va solicita autorităţilor admi-nis-traţiei publice locale, cu motivarea necesară, să reanalizeze actul socotit ilegal, în vederea modificării sau, după caz, a revocării acestuia. Prevederile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 29/1990 impun un termen de 30 zile, de la comunicarea soluţiei date reclamaţiei, pentru sesizarea instanţei de administrativ.
(Secţia de contencios administrativ, sentinţa nr. 38/3.02.1998)
Prin cererea introdusă la data de 2.12.1997, Prefectul judeţului Ilfov, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al comunei Nuci, judeţul Ilfov, a solicitat instanţei anularea hotărârii nr. 10/12.06.1997, adoptată de pârât.
în şedinţa publică din data de 3.02.1998, reprezentantul Consiliului Local Nuci a invocat excepţia de tardivitate a formulării cererii.
Examinând actele dosarului, în raport de excepţia invocată, instanţa constată că hotărârea nr. 10/12.06.1997 a fost comunicată Prefecturii Ilfov la data de 16.06.1997, aşa cum reiese din adresa aflată la dosarul cauzei.
Prin adresa din data de 7.07.1997, reclamantul a solicitat Consiliului Local revocarea hotărârii.
Din interpretarea art. 111 din Legea nr. 69/1991, rezultă că acţiunea în contencios administrativ trebuia introdusă după 10 zile, însă aceasta a fost formulată la data de 2.12.1997, cu depăşirea termenului de 30 de zile, prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990.
Pentru aceste considerente, instanţa va admite excepţia şi va respinge cererea, ca tardiv formulată.