Prin sentinţa civilă nr.6858 din 16 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Sălaj, în temeiul art. 132 alin.2 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, a fost admis raportul final, s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitorului SC S. SRL Letca şi radierea debitorului din registrul comerţului, fiind descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că prin sentinţa civilă nr.3098 din 21.12..2009 a Tribunalului Sălaj s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitorul SC S. SRL Letca, iar prin sentinţa civilă nr. 405 din 8.02.2010 a Tribunalului Sălaj s-a dispus intrarea în faliment a debitorului.
Lichidatorul a identificat bunurile din averea debitorului, a întocmit lista creditorilor, a întocmit şi comunicat notificările conform prevederilor art.61 rap.la art. 108 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei.
S-a constatat că s-a întocmit raportul final şi bilanţul general, că toate bunurile din averea debitorului au fost lichidate, iar sumele au fost distribuite, conform Raportului asupra fondurilor obţinute din vânzarea bunurilor şi recuperarea de creanţe şi a tabelului de distribuire, fiind depuse la dosar.
În temeiul art.132 alin.2 din Legea 85/2006 instanţa a dispus închiderea procedurii insolvenţei şi radierea debitorului din registrul comerţului.
Creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului prin recursul promovat a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recurenta a învederat că deşi la termenul din 16.12.2010 judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii, constatând că debitoarea nu mai are bunuri, pe baza unui raport depus la dosarul cauzei de lichidator prin acest raport nu se poate considera îndeplinită obligaţia stabilită de lege în sarcina lichidatorului, privind întocmirea unui raport amănunţit asupra cauzelor insolvenţei, întrucât cuprinde numai o concluzie simplistă asupra acestora fără nici o susţinere şi nici o argumentare.
Lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii fără a identifica cauzele apariţiei stării de în conformitate cu art.20, 25 şi 59 alin.1 din Legea nr.85/2006 şi nu a verificat în ce priveşte creanţa bugetară preluată de către AVAS de la CAS Cluj cauzele concrete care au determinat nevirarea de către debitoare a contribuţiilor la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.
Aplicarea art.131 din Legea nr.85/2006 nu îl exonerează pe lichidatorul judiciar de obligaţia întocmirii raportului amănunţit asupra cauzelor insolvenţei, ceea ce presupune că, propunerea de închidere a procedurii era prematură, devreme ce acest raport nu a fost întocmit.
Conform art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 „la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului…”.
Or, acest lucru putea fi realizat numai în condiţiile în care raportul lichidatorului judiciar ar fi fost întocmit şi ar fi cuprins referirti exacte la faptele persoanelor prevăzute de acest articol, sau în cazul în care lichidatorul a omis acest lucru era necesară convocarea creditorilor pentru a analiza oportunitatea formulării unei asemenea cereri şi a formula o eventuală cerere de autorizare de către instanţă, în vederea introducerii unei asemenea acţiuni conform art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reţine următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 6858/16.12.2010 pronunţată de judecătorul sindic s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei S.C. S. S.A. în condiţiile art.131 C.pr.civ.
Întrucât în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri sau sume de bani în măsură să îndestuleze, măcar în parte, creditorii iar aceştia nu au înţeles să avanseze sumele necesare continuării procedurii, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii în temeiul art.131 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Analiza obiecţiunilor formulate împotriva raportului final a relevat că acestea apar ca fiind nefondate în raport de modalitatea de îndeplinire a atribuţiilor de către administratorul judiciar şi a împrejurării că în tot cursul procedurii nu a fost formulată în condiţiile art.11 lit.i din Legea nr.85/2006 nici o contestaţii de către creditori, împrejurări în care ar fi putut fi evidenţiate omisiunile despre care se face referire în obiecţiuni.
Judecătorul sindic nu a analizat obiecţiunile formulate întrucât acestea au fost înregistrate la Tribunalul Sălaj la dat de 17.12.2010 , după pronunţarea hotărârii .
Dispoziţiile art.131 din Legea nr.85/2006 astfel cum au fost acestea modificate prin OUG nr.173/19.11.2008 statuează că în orice stadiu al procedurii prevăzute de legea insolvenţei dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare judecătorul sindic va da o sentinţă de închidere a procedurii.
Legiuitorul aşadar a instituit o normă imperativă prin care în ipoteza inexistenţei bunurilor în patrimoniul debitoarei sau a insuficienţei fondurilor necesare continuării procedurii să determine închiderea procedurii.
Scopul procedurii fiind enunţat de dispoziţiile art.2 din cuprinsul Legii nr.85/2006 legiuitorul a apreciat că în măsura în care datorită lipsei fondurilor nu mai poate fi atins acest scop este contrar interesului economic general să se dispună continuarea procedurii.
Judecătorul sindic în mod corect a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art.131 din legea privind procedura insolvenţei atâta timp cât niciun creditor nu s-a oferit să avanseze sumele necesare pentru continuarea procedurii iar bunurile în patrimoniul debitoarei nu sunt identificabile în materialitatea lor .
Aserţiunile recurentei referitoare la instituirea doar a unei facultăţi în favoarea judecătorului sindic în acest context nu pot fi primite norma fiind una imperativă aşa cum corect a reţinut şi judecătorul sindic.
Susţinerile recurentei referitoarea la posibilitatea utilizării fondului de lichidare prev. de art.4 alin.4 din lege executarea silită în condiţiile art.126 sau atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere şi de supraveghere sau a oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, în condiţiile art.138 nu se bazează pe argumente, limitându-se la a face trimitere la alte posibilităţi de acoperire a cheltuielilor administrative, introducând o confuzie între cheltuielile de procedură şi sumele care ar putea fi destinate acoperirii pasivului.
Indicarea drept sursă a fondurilor necesare continuării procedurii a fondurilor stabilite de art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006 nu poate fi primită având în vedere conţinutul prevederilor art.131 din Legea nr.85/2006, intenţia legiuitorului fiind aceea de a institui un caz special de închidere a procedurii pentru ipotezele în care nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.
Recursul apare în consecinţă ca fiind nefondat nici unul din motivele de recurs invocate nefiind prezent astfel că în temeiul dispoziţiilor art.312 C.pr.civ. Curtea va respinge recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinţei civile nr. 6858 din 16.12.2010, a Tribunalului Comercial Cluj pe care o va menţine în întregime. (Judecător Augusta Chichişan)
