– Legea nr. 85/2006: art. 138
Fapta prev. de art. 138 alin. 1 lit. c), respectiv aceea că ar fi dispus în interes personal continuarea unei activităţi care ducea în mod vădit la încetarea de plăţi, nu poate fi reţinută, întrucât nu a fost dovedit „interesul personal”, ca o condiţie esenţială a răspunderii în această variantă.
(Secţia comercială şi de administrativ, sentinţa nr. 696/2009,
nepublicată)
Prin cererea depusă iniţial prin fax la data de 15.04.2009 şi apoi în original, creditorul AVAS, autorizat anterior de judecătorul sindic în baza prev. art. 138 alin. 3 din privind procedura insolvenţei, a solicitat „atragerea răspunderii patrimoniale” a pârâtului ST. în calitate de administrator statutar al debitorului în faliment, SC T.P. SRL Bistriţa.
Examinând actele şi lucrările dosarului, s-a reţinut următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 644/02.11.2007 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud a fost deschisă procedura insolvenţei împotriva debitorului SC T.P. SRL Bistriţa, la solicitarea creditorului AVAS Bucureşti, iar ulterior, prin încheierea
comercială nr. 720/20.12.2007 pronunţată de judecătorul sindic s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, potrivit disp. Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
Din primul raport întocmit de administratorul judiciar privind cauzele şi împrejurările care au determinat încetarea de plăţi, rezultă că societatea debitoare a fost înfiinţată în anul 1993 având ca obiect de activitate „activităţi de servicii anexe agriculturii cu excepţia activităţilor veterinare, grădinărit şi peisagistic”, având un profit net de 2344 lei în anul 2005 şi de 4987 în anul 2006, reţinându-se şi o scădere a datoriilor totale de la 3I6.755 lei în anul 2005 la I09.352 lei în anul 2006.
S-a consemnat în acest raport al administratorului judiciar că societatea a ajuns în încetare de plăţi, întrucât nu au fost plătite restanţele la creditele contractate de la bănci pentru procurarea de utilaje agricole, fapt pentru care aceste utilaje au fost valorificate de bănci şi de către AVAS.
S-a mai consemnat în acest raport că „vinovat de ajungerea societăţii în încetare de plăţi este administratorul societăţii B.T.” fără a se indica în ce constă această vinovăţie.
în următorul raport întocmit de lichidatorul judiciar, după intrarea în faliment, lichidatorul judiciar a menţionat să administratorului societăţii nu îi sunt aplicabile prevederile art. 138 alin. 1 lit. a)-g) din Legea nr. 85/2006, întrucât nu sunt întrunite cumulativ condiţiile răspunderii: „prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta ilicită precum şi culpa persoanei căreia i se cere răspunderea”, iar cu privire la consemnarea din primul raport referitoare la vinovăţia administratorului pentru intrarea în s-a arătat că s-a făcut referire la faptul că acesta „nu a reuşit plata la AVAS şi la Bănci a datoriilor şi că nu există acte şi probe pentru atragerea răspunderii”.
Cu toate acestea, prin încheierea din data de 22 septembrie 2008, judecătorul sindic de la acea dată a autorizat creditorul AVAS să introducă o acţiune în răspundere, în conf. cu prev. art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006.
Creditoarea AVAS Bucureşti, susţine că pârâtul B.T. îi sunt imputabile faptele prev. de art. 138 alin. 1, lit. c), e) şi f) din Legea nr. 85/2006, însă în cauză nu este dovedită niciuna dintre faptele invocate, care ar putea atrage răspunderea patrimonială.
Astfel, fapta prev. de art. 138 (I) lit. c), respectiv aceea că ar fi dispus în interes personal continuarea unei activităţi care ducea în mod vădit la încetarea de plăţi, nu poate fi reţinută, întrucât nu a fost dovedit “interesul personal”, ca o condiţie esenţială a răspunderii în această variantă. Din actele dosarului rezultă că societatea a mai avut activitate până în luna martie 2007, iar la începutul lunii mai a fost înregistrată cererea creditoarei AVAS pentru deschiderea procedurii insolvenţei.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor legale aplicabile din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, administratorul care este aceeaşi persoană cu asociatul unic nu putea încasa salariu şi, oricum, datoriile societăţii nu putea fi achitate dintr-un salariu.
Mai mult, potrivit disp. art. 27 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, nu este obligat administratorul unei societăţi care este în iminenţă de insolvenţă să introducă o cerere de intrare în insolvenţă, o astfel de cerere fiind facultativă.
La fel, se constată că nu sunt dovedite nici faptele imputabile prev. de art. 138 (I) lit. e) şi f), respectiv acelea de a fi deturnat sau ascuns o parte din activul societăţii sau de a fi folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi.
Se reţine că suma de 1.186,43 lei reprezentând creanţa preluată de AVAS de la Casa de Asigurări de Sănătate (pct. 2 din cererea de creanţă), nu era de natură să conducă la insuficienţa fondurilor băneşti disponibile, şi pe cale de consecinţă la prejudicierea creditorilor, dacă s-ar fi reţinut cu titlu de contribuţie la asigurările de
sănătate şi nu s-ar fi virat la fondul unic de asigurări de sănătate. De altfel, din protocolul prin care s-a preluat creanţa de la Casa de asigurări de sănătate, rezultă că această creanţă era constituită din contribuţie angajator cu dobânzi şi penalităţi în sumă totală de 1035,7 lei şi doar dobânzi şi penalităţi de 89 şi respectiv 61,7 lei la contribuţia pentru asiguraţi, această contribuţie fiind zero la data preluării (poziţia 801 din anexa la protocol).
Această sumă este doar modică şi oricum nu s-a dovedit că ar fi reţinută şi deturnată ori folosită cu un „mijloc ruinător” în sensul disp. art. 138 (1) lit. f).
Rezultă cu evidenţă din actele dosarului şi din rapoartele lichidatorului judiciar că începând cu anul 2004, creditorul AVAS a început executarea silită a bunurilor societăţii care au fost sechestrate şi vândute la preţuri mult mai mici decât cele la care au fost evaluate ca de exemplu: combină evaluată la 150.000 USD a fost valorificată de AVAS la preţul de 15.000 USD De altfel, creditorul AVAS care avea cea mai mare creanţă, preluată de la fosta Bancă Agricolă în anul 1999, stabilită la suma de 130.401,9 USD prin hotărâre judecătorească din anul 2004, a vândut prin silită majoritatea bunurilor debitoarei (în special utilajele achiziţionate cu credite bancare), rămânând neachitată suma de 102.6788,68 USD, aşa cum rezultă din cererea de creanţă actualizată a AVAS.
De asemenea, tribunalul mai reţine din tabelul definitiv de creanţă că pe lângă AVAS, au mai depus cerere de creanţă Administraţia Financiară a Mun. Bistriţa pentru suma de 7.280 lei, compusă doar din majorări la datoriile bugetare, acestea din urmă fiind achitate în totalitate până la data de 13.12.2007, precum şi creditoarea Primăria Bistriţa cu o creanţă de 6.485 lei, reprezentând impozit pe mijloacele de transport în sumă de 2.538 lei şi majorări de întârziere în aceeaşi sumă.
Rezultă din tabelul de creanţă şi natura acestora că debitorul îşi achitase aproape integral datoriile la bugetul consolidat al statului, rămânând de achitate unele accesorii şi că doar ratele la creditul angajat de la fosta Banca Agricolă nu au fost achitate decât parţial până la deschiderea procedurii insolvenţei, însă creditorul AVAS, care a preluat prin cesiune creanţa de la fosta Banca Agricolă, a avut garantat creditul acordat cu maşinile şi utilajele agricole pe care le-a valorificat în cadrul executării silite.
Având în vedere că în cauză nu s-a făcut dovada comiterii uneia sau mai multor fapte dintre cele prev. de art. 138 (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, se va respinge ca neîntemeiată cererea creditoarei AVAS.
în speţă, neprezentarea pârâtului la interogator nu poate fi interpretată ca o recunoaştere a pretenţiilor reclamantei potrivit disp. art. 225 C. pr. civ., (aprecierea este, oricum, facultativă), întrucât prin întâmpinare şi notele de şedinţă ulterioare pârâtul dă răspunsurile la întrebările formulate prin interogatorul propus (judecător Ursu llie).
