Adresa emisă de comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991, fiind o comunicare, deci o operaţiune administrativă, nu întruneşte elementele constitutive, de conţinut şi formă, ale unui act administrativ.
Prin urmare, în baza art. 1 şi art. 11 din Legea nr. 29/1990, acţiunea este inadmisibilă pe calea contenciosului administrativ.
(Secţia de administrativ, sentinţa nr. 225/1998)
Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 136/19.03.1998, reclamantele O.M. şi G.l. au chemat în judecată Primăria sectorului 3 -Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991, solicitând anularea actelor administrative emise de pârâtă, respectiv adresa nr. 1.268/23.12.1997 şi adresa nr. 2.671/3.02.1998, ca nelegale, invocându-se prevederile Legii nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 29/1990.
în motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că prin adresa nr. 1.268/23.12.1997, li s-a comunicat că respectiva comisie de aplicare a Legii nr. 18/1991 a declarat nulitatea parţială a titlului de proprietate al reclamantelor (nr. 10.839/29.08.1994) şi a procesului verbal de punere în posesie.
Reclamantele au formulat, împotriva actului administrativ menţionat, reclamaţie administrativă prealabilă, prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, înregistrată de pârâtă sub nr. 1.142/15.01.1998 şi completată cu memoriul nr. 2.671/29.01.1998, fiindu-Ie respinsă de pârâtă. Reclamantele au sesizat Prefectura Municipiului Bucureşti, care a comunicat că în şedinţa din data de 28.02.1998, Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 a analizat sesizarea şi titlul de proprietate, care este valid, fiind recunoscut prin decizia civilă nr. 276/23.04.1996 a CA.B. – S.CA. Chiar şi în această situaţie, pârâta refuză să execute dispoziţia prefecturii.
S-a mai arătat că pârâta nu are competenţa materială să emită un titlu de proprietate şi nici să anuleze un titlu emis de prefectură, iar prin actul a cărui anulare se cere aceasta încalcă principiul de drept privind emiterea actului juridic, în sensul că actul administrativ odată emis şi intrat în circuitul civil, nu mai poate fi retractat de organul administrativ emitent şi nu poate fi revocat de un organ fără competenţă materială, precizându-se că titlul de proprietate în cauză a fost transcris, producând efecte juridice de natură civilă şi nu administrativă.
Pârâta a formulat întâmpinare, arătând că, în ceea ce priveşte titlul de proprietate nr. 10.839/29.08.1994, acesta a fost emis în timp ce terenul în cauză făcea obiectul dosarului nr. 3.109/1993, aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 3, terenurile menţionate fiind revendicate de foştii proprietari, iar hotărârile Curţii de Apel Bucureşti – secţia contencios administrativ şi Curţii Supreme de Justiţie – secţia contencios administrativ, invocate de reclamante, nu consfinţesc valabilitatea irevocabilă a titlului de proprietate nr. 10.389/29.08.1998 şi nu pot bloca aplicarea corectă a Legii nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 18/1991, fiind îndeplinite prevederile art. 3 alin. 1 lit. a, b şi c din Legea nr. 169/1997, invocând nulitatea titlului de proprietate nr. 10.389/29.08.1994.
Urmare a solicitărilor formulate în instanţă cu privire la aspectul dacă, în afara adresei nr. 1.268/23.12.1997, în cauză ar mai exista vreun alt act administrativ emis de pârâtă cu privire la declararea nulităţii parţiale a titlului de proprietate nr. 10.389/29.08.1994 şi a procesului-verbal de punere în posesie corespunzător titlului, pârâta a formulat precizări scrise, prezentate la termenul din data de 21.05.1998, arătând că actul nr. 1.268/23.12.1997 nu este un act administrativ, ci o comunicare făcută de aceasta reclamantelor, cât şi Prefecturii Municipiului Bucureşti, în cadrul dosarului nr. 836/1996, aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 3, şi că nulitatea actelor la care se face referire prin această adresă nu poate fi constatată decât de instanţa judecătorească, competentă material, conform prevederilor art. 3 alin. 2 din Legea nr. 169/1997, prin respectiva adresă emiţându-se un punct de vedere, dreptul de a invoca nulitatea respectivelor acte.
în cauză au formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtei, V.A. şi P.E, invocând prevederile art. 49 alin. 3 Cod proc. civ., arătând că ei sunt proprietarii terenului, în baza sentinţei civile nr. 11.249/1994 a Judecătoriei sector 3, definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 2.112/A/1995, dată de Tribunalul Municipiului Bucureşti – secţia a IH-a civilă, invocând aceleaşi considerente ca şi pârâta.
Instanţa, analizând actele depuse de pârâţi la dosar, precum şi actul dedus judecăţii, în baza Legii nr. 29/1990, respectiv adresa nr. 1.248/23.12.1997, emisă de pârâtă, faţă de susţinerile şi precizările scrise depuse de aceştia, a pus în discuţia părţilor natura juridică a actului dedus judecăţii – adresa nr. 1.268/23.12.1997, emisă de pârâtă şi faţă de situaţia că aceasta este o comunicare – operaţiune administrativă, care nu întruneşte elementele constitutive, de conţinut şi formă, ale unui act administrativ, urmează să respingă acţiunea reclamantelor, ca inadmisibilă în contencios administrativ, în cauză nefiind întrunite cerinţele prevăzute de art. 1 şi art. 11 din Legea nr. 29/1990.
Cu privire Ia cererea de intervenţie formulată în cauză, întrucât aceasta vizează fondul cauzei şi instanţa a rămas în pronunţare pe excepţia admisibilităţii actului în contencios administrativ, excepţie de ordine publică, urmează să respingă această cerere.
