După intrarea în vigoare a Codului muncii (martie 2003) răspunderea salariaţilor pentru pagube materiale produse angajatorului poate fi stabilită numai prin promovarea unei acţiuni în răspundere patrimonială, conform art. 270 şi următoarele din Codul muncii, iar nu prin emiterea unei dispoziţii de imputare.
(Trib. Bistriţa-Năsăud, s. civ., sent. nr. 2439/F/14 aprilie 2010)
Prin contestaţia înregistrată contestatorul CIM a solicitat în contradictoriu cu intimaţii Primarul comunei Telciu şi Comuna Telciu, prin primar în principal constatarea nulităţii absolute a dispoziţiei de imputare nr. 647/10.12.2009 emisă de Primarul comunei Telciu, iar în subsidiar anularea dispoziţiei de imputare nr. 647 din 10.12.2009 ca nelegală şi netemeinică, cu plata cheltuielilor de judecată.
Analizând actele şi lucrările dosarului tribunalul reţine faptul că activitatea contestatorului se desfăşoară în cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Telciu, contestatorul făcând parte din personalul contractual, în lipsa unei dovezi contrare ce incumbă intimaţilor.
Prin decizia nr. 24/2009 a Camerei de Conturi a judeţului Bistriţa-Năsăud s-a constatat că şi personalului contractual din aparatul de specialitate al Primarului comunei Telciu li s-au acordat nelegal anumite sume de bani.
Urmare acestui act, Primarul comunei Telciu a emis dispoziţia nr. 647 din 10.12.2009 prin care a dispus imputarea sumelor acordate nelegal persoanelor prevăzute în anexa 1, parte integrantă a dispoziţiei.
În acelaşi timp, s-a stabilit că pentru recuperarea sumelor se va „emite” angajament de plată pentru fiecare beneficiar al sumelor nelegal acordate.
Odată cu dispoziţia emisă, contestatorului i s-a comunicat şi un tabel intitulat „situaţia privind sumele stabilite prin decizia Curţii de Conturi nr. 24/27.11.2009”, în cuprinsul căruia sunt materializate toate drepturile salariale de care a beneficiat contestatorul pe timp de 1 an calendaristic.
În privinţa personalului contractual o asemenea dispoziţie, prin care se decide imputarea unor sume stabilite de organele Camerei de Conturi a judeţului Bistriţa-Năsăud ca fiind nelegal acordate este lovită de nulitate absolută, deoarece potrivit dispoziţiilor art. 164 alin. 1 din Codul muncii, nicio reţinere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege, iar conform art. 164 alin. 2 din Codul muncii, reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Aşadar, după intrarea în vigoare a Codului muncii (martie 2003) răspunderea salariaţilor pentru pagube materiale produse angajatorului poate fi stabilită numai prin promovarea unei acţiuni în răspundere patrimonială, conform art. 270 şi următoarele din Codul muncii, iar nu prin emiterea unei dispoziţii de imputare.
Instituţia deciziei de imputare ca temei al reţinerilor salariale a rămas reglementată în privinţa funcţionarilor publici, conform art. 85 alin. 1 din Legea nr. 188/1999, republicată, situaţie în care este aplicabilă desigur norma specială şi nu cea generală din Codul muncii.
Dispoziţia atacată este un act unilateral al Primarului comunei Telciu, un act de imputare, în conţinutul său angajatorul exprimându-şi manifest voinţa de a imputa personalului contractual anumite sume de bani, stabilite prin actul de control al organelor teritoriale ale Curţii de Conturi şi materializate în privinţa contestatorului în actul intitulat „situaţia privind sumele stabilite prin decizia Curţii de Conturi nr. 24/27.11.2009”, neavând relevanţă împrejurarea că a fost sau nu pusă în de către angajator.
Prevederile art. 164 din Codul muncii au caracter prohibitiv, astfel că în ceea ce priveşte personalul contractual, din care face parte şi contestatorul, reţinerile salariale cu titlu de daune sunt posibile numai dacă sunt constatate prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Angajamentul de plată constituie un act lăsat la libera apreciere a angajatului, astfel că printr-o dispoziţie angajatorul nu poate institui în sarcina angajatului o obligaţie de asumare a unui asemenea angajament.
Ca atare, în ipoteza în care salariatul acceptă caracterul nelegal al sumelor de care a beneficiat şi este de acord să le restituie de bunăvoie, prin reţinere din salariu, nimic nu îl împiedică să-şi asume un angajament benevol de plată. În caz contrar, o asemenea obligaţie nu poate fi stabilită în sarcina sa, ci angajatorul se va adresa instanţei de judecată pentru a obţine o hotărâre judecătorească de obligare a salariatului la plata sumelor plătite nelegal de angajator.
Având în vedere că în prezent răspunderea materială a salariatului poate fi stabilită numai prin promovarea unei acţiuni în răspundere patrimonială şi nu pe calea emiterii unei dispoziţii de imputare, tribunalul în baza art. 164 din Codul muncii va constata nulitatea absolută parţială a dispoziţiei atacate, respectiv numai în privinţa contestatorului, dat fiind faptul că dispoziţia este generică, ea privind toţi funcţionarii publici şi întregul personal contractual din aparatul de specialitate al Primarului comunei Telciu care au beneficiat de anumite sume de bani, apreciate de organele Curţii de Conturi ca fiind nelegal acordate.
Existenţa acestui motiv de nulitate face ca analiza celorlalte aspecte de nelegalitate şi netemeinicie invocate să nu se mai impună.
Problematica inexistenţei anexei 1 în care să se individualizeze suma concret datorată, structura acesteia pe elementele ei componente, a inopozabilităţii actului organelor teritoriale ale Curţii de Conturi faţă de contestator, a nelegalităţii actului de control poate fi discutată în cadrul procesual stabilit în cazul în care se decide de intimaţi sesizarea instanţei de judecată cu o acţiune în angajarea răspunderii patrimoniale a contestatorului.
În baza art. 274 C.proc.civ., reţinând culpa procesuală a intimaţilor, tribunalul îi va obliga în solidar să plătească contestatorului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, justificat cu chitanţa nr. 51/18.12.2009 depusă în copie la dosar.
