– O.U.G. nr. 37/2009;
– Legea nr. 188/1999;
– Legea nr. 554/2004.
Prin efectele juridice ale actelor administrative înţelegem drepturile şi obligaţiile care iau naştere, se modifică sau încetează prin intermediul acestor acte.
Momentul de la care actele administrative de autoritate produc efecte juridice este, în principiu, cel al publicării pentru actele normative şi cel al comunicării pentru actele individuale.
De la această regulă fac excepţie actele administrative care prevăd o dată ulterioară pentru intrarea lor în vigoare (în cazul celor normative) sau de la care produc efecte juridice (în cazul celor individuale).
(Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială, de administrativ şi fiscal,
sentinţa nr. 273 din 14 decembrie 2009)
Asupra acţiunii de faţă, constată că prin acţiunea înregistrată la data de 22 mai 2009, M.D., în contradictoriu cu Guvernul României, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Administraţiei şi Internelor – Direcţia Juridică – în calitate de intervenient în interesul Guvernului României, a solicitat:
– să se dispună anularea O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activitătii administraţiei publice, publicată în M. Of. nr. 264 din 22 aprilie 2009;
-să se dispună anularea Ordinului nr. 501 din 23 aprilie 2009 al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale;
– să se dispună suspendarea executării Ordinului nr. 501 din 23 aprilie 2009 al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale – până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Reclamantul şi-a motivat acţiunea arătând că prin Ordinul nr. 457 din 21 iunie 2005 al Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei a fost numit – începând cu data de 22 iunie 2005 – în funcţia publică de conducere de inspector-şef adjunct sănătate şi securitate în muncă, inspector de muncă clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare 3 în cadrul I.T.M. Suceava, iar prin Ordinul nr. 501 din 23 aprilie 2009 al aceleiaşi autorităţi pârâte (comunicat la data de 27 aprilie 2009), în aplicarea art. 97 lit. c) şi 99 (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, s-a dispus încetarea raportului său de serviciu, prin eliberarea din funcţia publică de conducere, la expirarea termenului de preaviz, respectiv la data de 25 mai 2009.
A arătat că măsura criticată este consecinţa adoptării O.U.G. nr. 37/2009 – ce se solicită a fi anulată -, întrucât vine în contradicţie flagrantă cu dispoziţiile art. 1 (2), art. 3 lit. j), art. 4 (2), art. 54 din Legea nr. 188/1999; art. 41, 47 (1), 61 (1), 115 (4), (6) din Constituţie şi art. 6 pct. I din Pactul Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale; O.U.G. nr. 37/2009 nu este motivată din punct de vedere al urgenţei, nu cuprinde justificarea situaţiei excepţionale care a determinat recurgerea la această modalitate de reglementare, iar scopul său evident este acela de a conduce la politizarea tuturor serviciilor deconcentrate şi prin efectele sale directe anulează practic întregul proces de reformă desemnat în privinţa modernizării administraţiei publice -cererea reclamantului având ca obiect anularea O.U.G. nr. 37/2009 a fost însoţită de excepţia de neconstituţionalitate – conform art. 9(1) din Legea nr. 554/2004, cu argumentaţia evocată în detaliu la filele 24-27 dosar.
Autorităţile intimate în întâmpinările depuse la dosar au invocat următoarele excepţii:
– inadmisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 37/2009;
– acţiunea reclamantului a rămas fără obiect, urmare a emiterii Ordinului nr. 768 din 22 mai 2009;
– inadmisibilitatea acţiunii reclamantului pentru nerespectarea procedurii prealabile, imperativ cerută de dispoziţiile art. 7(1) din Legea nr. 554/2004;
– lipsa calităţii procesuale pasive a Guvernului României prin invocarea prevederilor Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României;
– inadmisibilitatea solicitării reclamantului privind anularea O.U.G. nr. 37/2009 prin invocarea art. 8 (1) şi art. 2 (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul criticilor evocate de reclamant, autorităţile pârâte au arătat că O.U.G. nr. 37/2009, cât şi O.U.G. nr. 105/2009 (care a abrogat O.U.G. nr. 37/2009) nu au avut în vedere persoanele, că scopul acestui act normativ a fost acela de a institui o nouă situaţie juridică pentru funcţiile de conducere ale instituţiilor publice, aşa încât, actele administrative emise în baza lui – inclusiv ordinul în litigiu – sunt legale.
Din verificarea lucrărilor dosarului, Curtea reţine următoarele:
Potrivit Ordinului nr. 457 din 21 iunie 2005 emis de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, reclamantul a fost numit în funcţia publică de conducere de inspector-şef adjunct sănătate şi securitate în muncă clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare 3, în cadrul I.T.M, Suceava, cu începere de la data de 22 iunie 2005 (fila 9).
Prin Ordinul nr. 501 din 23 aprilie 2009, emis de aceeaşi autoritate, s-a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantului prin eliberare din funcţia publică de conducere, cu începere de la data de 25 mai 2009 (fila 10).
Cererea reclamantului privind suspendarea executării Ordinului nr. 501/2009 -până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentei cauze a fost soluţionată prin sentinţa nr. 120 din 29 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal (fila 43 dosar).
Prin încheierea din data de 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, au fost soluţionate excepţiile invocate de autorităţile pârâte (filele 100-103 dosar).
Cu privire la cererea reclamantului având ca obiect anularea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, publicată în M. Of. nr. 264 din 22 aprilie 2009, Curtea constată cererea ca fiind inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Art. 9 din Legea nr. 554/2004 – modificată – reglementează situaţia specială a „acţiunilor împotriva Ordonanţelor Guvernului.”
Din lectura textului normei legale invocate rezultă că persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, îi este recunoscut accesul la justiţie, însă, acţiunea sa, promovată în temeiul acestui articol, poate avea ca obiect numai „acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin O.U.G.; anularea actelor administrative emise în baza acestuia, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative” (art. 9 alin. 5).
Prin urmare, legalitatea unei O.U.G. poate fi verificată numai în cadrul controlului de constituţionalitate – conform art. 9 alin. 1 din Lege – şi nu în cadrul unei acţiuni având ca obiect anularea O.U.G. promovată în faţa instanţei de contencios administrativ.
De altfel, aşa cum a precizat şi reclamantul în notele de concluzii scrise depuse la dosar (fila 119), această cerere a rămas fără obiect în condiţiile în care, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională a declarat ca fiind neconstituţională Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 (pct. 2 note de concluzii scrise).
în principiu, momentul de la care actele administrative de autoritate produc efecte juridice, este cel al publicării, pentru actele normative, şi cel al comunicării, pentru actele individuale.
Prin excepţie de la această regulă, unele acte administrative produc efecte ulterior acestei date, însă pentru aceasta este nevoie ca o dispoziţie a actului să stabilească o altă dată de producere a efectelor, ulterioară momentului comunicării.
în speţă, ordinul contestat cuprinde la art. 2 dispoziţia potrivit cu care „încetarea raportului de serviciu al reclamantului prin eliberarea sa din funcţia publică de conducere, îşi produce efectele începând cu data de 25 mai 2009.’’
Până la data la care ordinul contestat urma să-şi producă efectele juridice, aceeaşi autoritate (urmare a cererii reclamantului – fila 39 dosar) a emis Ordinul nr. 768 din 22 mai 2009 potrivit cu care „începând cu data de 22 mai 2009 se modifică raportul de serviciu al reclamantului, prin mutarea sa definitivă pe funcţia publică de execuţie de inspector clasa I grad profesional superior treapta de salarizare 1/1 compartimentul silită din cadrul I.T.M. Suceava’’ (fila 40 dosar).
Din această perspectivă, cum ordinul criticat nu şi-a produs efectele juridice, datorită emiterii următorului ordin, Curtea va respinge, ca nefondată, acţiunea reclamantului.
