Practic, repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, reglementată de disp. art. 78 alin.2 din Codul muncii, constituie una dintre măsurile cele mai energice de restabilire a legalităţii, de apărare eficientă a dreptului la muncă. Ea reprezintă o adevărată restitutio in integrum, implicând nu numai reîncadrarea pe postul deţinut anterior, ci repunerea în situaţia anterioară, ca şi cum raportul de muncă nu ar fi fost nici un moment întrerupt; aceasta implică, necondiţionat, reintegrarea pe postul deţinut anterior începând cu data concedierii şi acordarea drepturilor de care salariatul beneficia anterior. Astfel, este adevărat faptul că nu este obligatorie emiterea unei decizii de reintegrare de către angajator în cazul în care instanţa de judecată a dispus prin hotărâre definitivă şi irevocabilă reintegrarea salariatului pe postul deţinut anterior emiterii deciziei de concediere anulate, însă, prin prisma principiilor desprinse din art. 371 ind.1 Cod proc.civ. coroborat cu art. 8 alin.1 din Codul muncii, era necesară existenţa intenţiei clare, neechivoce a angajatorului de a pune în de bunăvoie hotărârea judecătorească de reintegrare.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 606 din 6 iulie 2010
