Acţiune pentru obligarea comisiei locale de aplicare a legii nr. 18/1991 de punere în posesie asupra unei suprafeţe de teren. Lipsa culpei autorităţii administrative. Consecinţe


Nu se poate reţine culpa autorităţii administrative, respectiv a comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991, cu privire la nepunerea în posesie a reclamantei, în condiţiile în care nu există o vătămare a dreptului său de proprietate, deoarece acest drept n-a fost reconstituit.

(.Secţia de administrativ, sentinţa nr. 839/1996)

Prin cererea înregistrată la acest tribunal sub nr. 474/13.09.1996, reclamanta S.D.E. solicită obligarea comisiei locale pentru aplicarea Legii 18/1991 de pe lângă Consiliul Local al Municipiului Iaşi să o pună în posesie cu privire la suprafaţa de 1.466 m.p. teren, situat în Iaşi, B-dul Copou, şi să-i elibereze procesul verbal pentru acesta.

în motivarea acţiunii, reclamanta arată că prin hotărârea nr. 1692/396/9.04.1992, Comisia judeţeană Iaşi pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 i-a reconstituit un drept de proprietate pentru suprafaţa de teren menţionată.

Deşi s-a adresat pârâtei pentru punerea în posesie, aceasta a refuzat.

La 27.06.1996 şi la 12.08.1996, reclamanta a solicitat pârâtei punerea în posesie, potrivit petiţiilor depuse, în copie, la dosar.

Din probele administrate în cauză, tribunalul reţine următoarele:

Iniţial, pârâta a reconstituit reclamantei un drept de proprietate prin hotărârea nr. 1.692/396/9.04.1992, pentru suprafaţa de 1.466 mp, teren situat în Iaşi, str. Copou.

Ulterior, prin hotărârea nr. 5.703/21.10.1996, emisă de Comisia judeţeană de pe lângă Prefectura judeţului Iaşi se revocă hotărârea nr. 1.692/396/A din 1992, prin care i s-a atribuit reclamantei terenul în discuţie.

Prin adresa nr. 50.509/14.11.1996, pârâta comunică instanţei că nu s-a putut efectua punerea în posesie, întrucât prima hotărâre de reconstituire a fost revocată de către comisie.

Reclamanta nu a atacat această hotărâre, situaţie în care nu are un drept de proprietate recunoscut de lege, deci nu poate fi vorba de o vătămare a dreptului pe care nu-1 are, iar pârâta nu are vreo culpă.

Nefiind întrunite cerinţele art. 1 din Legea nr. 29/1990, instanţa va respinge acţiunea, ca nefondată.