Revendicare mobiliară. Stabilirea valorii de înlocuire a bunului


– Cod civil: art. 480

Contravaloarea acestui bun va trebui să fie achitată de către pârâtă reclamantei în funcţie de starea tehnică, de gradul de amortizare avut la data încheierii contractului de închiriere, iar nu valoarea ideală a unui bun similar.

(Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 223/2009,

nepublicată)

Prin sentinţa civilă nr. 3570 din 9 octombrie 2008 pronunţată de Judecătoria Bistriţa a fost respinsă ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC B. SRL (invocată pentru termenul de judecată din data de 10.06.2005).

A fost respinsă ca nefondată excepţia invocată de aceeaşi pârâtă cu privire la neîndeplinirea procedurii concilierii directe prev. de art. 7201 C. pr. civ.

A fost respinsă ca nefondată excepţia prescrierii dreptului la acţiune invocată de pârâta SC B. SRL.

S-a respins, ca nefondată, acţiunea comercială formulată de reclamanta SC A. SA Chiraleş, prin lichidator judiciar E.I.M. IPURL, reprezentat de T.D. împotriva pârâtei SC A. SA Lechinţa, prin lichidator M.V.

A fost admisă acţiunea comercială formulată împotriva pârâtei SC B. SRL, aşa cum a fost precizată la termenul de judecată din 24.06.2005 şi respectiv 17.01.2008.

A fost obligată pârâta SC B. SRL să recunoască dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului mobil încărcător frontal IFRON 204-D, ce a format obiectul contractului de închiriere nr. 54/8.04.1996, şi să-l predea în posesie reclamantei, iar în ipoteza în care aceasta nu îl va putea restitui în natură, să plătească reclamantei echivalentul valorii bunului, respectiv suma de 14.798 euro.

Analizând recursul declarat de către pârâtă prin prisma criticilor invocate precum şi din oficiu în temeiul art. 3041 C. pr. civ., tribunalul găseşte recursul ca fiind fondat urmând a fi admis cu consecinţa casării hotărârii pronunţate de către instanţa de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Cu ocazia soluţionării, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală atunci când a respins ca nefondate excepţiile invocate de către pârâtă, cea privind lipsa calităţii procesuale, a neîndeplinirii procedurii prealabile a concilierii, a prescrierii dreptului la acţiune, a respingerii acţiunii faţă de pârâta SC A. SA Lechinţa. De asemenea hotărârea instanţei de fond este legală când pârâta SC B. SRL a fost obligată să recunoască dreptul de proprietate al reclamantului asupra bunului mobil de natură încărcător frontal tip IFRON 204D obiect al contractului de închiriere nr. 54/8 aprilie 1996 şi a obligat-o pe pârâtă să-i restituie în deplină proprietate şi posesie acest bun, acţiune întemeiată pe disp. art. 480 C. civ.

Nu este legală hotărârea pronunţată de către instanţa de fond atunci când a dispus ca în ipoteza în care pârâta nu va putea restitui în natură reclamantei acest bun să îi plătească acesteia echivalentul valorii bunului, respectiv suma de 14.798 Euro.

Contravaloarea acestui bun nu a fost stabilită prin probatoriul ce s-a administrat în niciunul din ciclurile procesuale pe care le-a avut cauza, iar instanţa a stabilit această valoare în temeiul unui act intitulat „determinarea preţului actual a unui încărcător Ifron 204D prin metoda preţurilor comparate şi a indiciilor” evaluare ce nu are nicio legătură cu valoarea încărcătorului Ifron 204D obiect al contractului de închiriere nr. 54/8 aprilie 1996, deoarece contravaloarea acestui bun va trebui să fie achitată de către pârâtă reclamantă în funcţie de starea tehnică de gradul de amortizare avut la data încheierii contractului de închiriere, iar nu valoarea ideală a unui bun similar.

Pentru aceasta instanţa trebuie să pună în discuţia părţilor suplimentarea probatoriului cu privire la valoarea reală a bunului obiect al contractului de închiriere şi-n funcţie de probatoriul ce se va administra, inclusiv expertiză tehnică dacă ea este posibilă, să pronunţe o hotărâre temeinică şi legală privitoare la valoarea acestui bun.

Cum în recurs nu este posibil administrarea de probatorii cu excepţia înscrisurilor, singura soluţie pentru rezolvarea problemei mai sus arătate, se impune a fi casarea hotărârii instanţei de fond cu privire la acest aspect şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe.

în drept sunt incidente disp. art. 312 alin. 5, art. 304 pct. 5 rap. la art. 261 C. pr. civ. Cu ocazia soluţionării în fond, instanţa va avea în vedere şi cheltuielile de judecată efectuate de pârâta recurentă cu ocazia soluţionării prezentului recurs (judecător Părăuan loan).